(…)

Ce cuprinde “Doctrina Băsescu”

Potrivit purtărorului de cuvânt al președinției, elementele doctrinei Băsescu sunt un tip de suveranitate efectivă, atât în plan intern, cât şi în relaţiile externe, demnitate în relaţiile externe care poate, în anumite momente postdecembriste, a lipsit, angajament şi asumare, stimularea participării politice, inclusiv prin referendumuri, angajament total faţă de aliaţii României, predictibilitate atât faţă de aliaţi, cât şi faţă de state care ar putea să nu fie incluse în categoria aliaţilor, descentralizare, un stat minimal, dar puternic, cu instituţii eficiente, sprijinirea constantă de la cel mai înalt nivel a luptei împotriva corupţiei, un tip de relaţie democratică cu mass-media, stoparea unui tip de concubinaj care a existat înainte, când patronii de presă erau sfătuitori ai preşedinţilor”.
“E greu să-l compari pe preşedintele Băsescu, cu foştii preşedinţi, doar dacă ne gândim la faptul că, din punct de vedere al afirmării politice, România, sub mandatele preşedintelui Băsescu, s-a aflat pe un vârf. Şi am să vă dau doar câteva exemple: Summit-ul NATO din 2008, organizat la Bucureşti, în continuare cel mai mare summit din istoria Alianţei; aderarea la Uniunea Europeană şi scutul antirachetă, chiar dacă pe unul dintre cele trei elemente a fost un efort naţional, transpartinic, al preşedinţilor şi guvernelor anterioare”, a conchis Valeriu Turcan.

Citesc declaraţiile lui Valeriu Turcan şi mă îngrozesc nu doar de conţinutul lor efectiv, ci mai ales de halul în care a ajuns societatea noastră dacă purtătorul de cuvînt al preşedintelui poate să spună liniştit astfel de aberaţii. Trec peste modul dizgraţios în care îl omagiază pe Traian Băsescu, care, chipurile, nici nu poate fi comparat cu preşedinţii anteriori (la doar 2 săptămîni după ce tot el declarase că Băsescu a ezitat să mai candideze a doua oară, din cauza “crimei organizate”, ceea ce mi se pare o pregătire evidentă a unei “învingeri de către sistem” pe model Constantinescu).
Traian Băsescu, spune Turcan, “reprezintă o doctrină în sine”. Oare de ce a simţit nevoia să spună aşa ceva? Poate tocmai din cauză că preşedintele se remarcă prin pragmatism, apetenţă pentru stil autoritar şi lipsa unor convingeri ideologice clare şi puternice? Dar în fine, să zicem că există această doctrină. Care este ea?
După Turcan, elementele doctrinei Băsescu sînt “un tip de suveranitate efectiva, atat in plan intern, cat si in relatiile externe, demnitate in relatiile externe care poate, in anumite momente postdecembriste, a lipsit, angajament si asumare, stimularea participarii politice, inclusiv prin referendumuri, angajament total fata de aliatii Romaniei, predictibilitate atat fata de aliati, cat si fata de state care ar putea sa nu fie incluse in categoria aliatilor, descentralizare, un stat minimal, dar puternic, cu institutii eficiente, sprijinirea constanta de la cel mai inalt nivel a luptei impotriva coruptiei, un tip de relatie democratica cu mass-media, stoparea unui tip de concubinaj care a existat inainte, cand patronii de presa erau sfatuitori ai presedintilor”.
Suveranitate efectivă??? Nu poţi să spui la modul serios aşa ceva în anii acordului cu FMI, este pur şi simplu prea cinic.
Demnitate în relaţiile externe? Asta chiar n-am înţeles de unde vine. Poate de la declaraţiile rusofobe absolut inutile cu care ne delectează preşedintele periodic, alt motiv deosebit de “demnitate” faţă de exterior nu văd.
Stimularea participării politice, “inclusiv prin referendumuri”? Referendumul pentru unicameral a fost o instrumentare cinică a votului care nu poate decît să îndepărteze oamenii de politică (de altfel, şi singurul referendum notabil). Prin ce altceva se mai stimluează participarea politică? Prin operaţiuena constantă de decredibilizare a Parlamentului? Aceasta loveşte pînă la urmă în sistemul de partide, care e principalul mijloc de participare politică.
Un tip de relaţie democratică cu mass-media??? Preşedintele care a făcut din presă o vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale, care are ieşiri periodice extrem de violente împotriva jurnaliştilor şi care insultă periodic presa în general, nici măcar doar cea a “mogulilor”?
E deprimant cînd auzi astfel de lucruri, pentru că atunci cînd spaţiul public suportă atît de bine propaganda de tip “albul e negru” nu mai există nici o certitudine de natură publică. E o mare problemă acum şi una şi mai mare în viitor. Dincolo de cum arată mandatele preşedintelui actual şi cu ce consecinţe imediate pentru noi, trebuie să ne întrebăm de pe acum ce se va întîmpla după ieşirea din istorie a actualului preşedinte şi a “doctrinei” lui.
Atunci cînd Turcan spune că miza alegerilor următoare e cine va prelua doctrina Băsescu, sper că există măcar o înţelegere difuză a faptului că, în realitate, actualul preşedinte concentrează în mîinile lui foarte multă putere personală care nu ţine de doctrine, proceduri şi instituţii şi care, astfel, nu poate fi transmisă. Se gîndeşte cineva din PDL la ce se va întîmpla atunci cînd această putere imensă va dispărea relativ brusc?
Nota noastra:
Intr-adevar, doctrina basescu este o culme a doctrinelor care ne-au guvernat vietile pana acum. Daca in cazul presedintilor anteriori doctrinele (cuvant destul de pretentios, dar treaca mearga, il folosim pentru conventie) aveau un puternic iz defluiditate hegheliana, de tipul: istoria ne dicteaza sa intram in UE si in NATO, adica un fel de lipsa de principialitate si de viziune inlocuite de imperativul alinierii obediente in trena castigatorului de moment al punctului istoric, doctrina basescu merge si mai departe, capatand o alura orwelliana. Numai intr-o astfel de lume inchipuita de Orwell, sclavia inseamna libertate, ura dragoste si razboiul pace.
Adica numai in doctrina basescu cedarea suveranitatii de facto prin acordul FMI si, in curand, de jure prin integrarea in viitoarele State Unite ale Europei, poate insemna “suveranitate efectiva”. Numai intr-o astfel de doctrina linguseala fara rest nu doar fata de “aliatii” care ne transfera riscurile unor lovituri mortale in caz de conflict militar, dar si lobbyul facut unor corporatii straine (vezi Rosia Montana) poate fi numita “demnitate in relatiile externe. Cat priveste referendumul, numai in doctrina basescu impunerea cu forta, in vaditul dispret al opiniei publice (daca ne gandim doar la proiectul regionalizarii), inseamna “stimulare a participarii politice”. Si tot asa…
Cat priveste statul minimal, asa cum ne-am pronuntat deja, asistam, de fapt, la un stat minimal fata de interesele romanesti si maximal fata de gruparea care ocupa acum puterea in stat si fata de interesele puternicilor lumii.
Vai de cei care spun binelui rau si raului bine!
Si vai de cei care sunt condusi de oameni de nimic…
Privind insa la cum au procedat “aliatii” cu Gaddafi, omul lor, oare nu le trece niciun fior de teama acestor jalnice marionete? 

MARȚI, 7 DECEMBRIE 2010

WikiLeaks : Basescu a trimis arme ilegal catre Iran
Wikileaks Romania este un site web care publică documente sensibile ale guvernelor sau corporatiilor, trimise anonim sau din diverse surse.
Wikileaks ia măsuri pentru a păstra anonimatul surselor și a face cît mai grea găsirea lor.
Nota: WikiLeaks Romania va prezinta aceste documente, fara sa-si asume in nici un fel vreo ideologie, partizanat politic. Raspunderea apartine autorilor articolelor, daca acestia au ales sa-si faca public numele.

AMBASADA ROMANIEI SUA.........
Domnule Ambasador.......Comunic prin dumneavoastra, guvernului pe care al reprezentati faptul ca Romania a fost involvata in grave actiuni impotriva securitatii internationale , greu de calificat pentru o tara NATO.
Transmit documente in legatura cu transporturile ilegale de armament catre Iran si alte teritorii aflate sub embargou ONU.
Toate aceste transporturi ilegale poarta semnatura actualului Presedinte al Romaniei Traian Basescu in calitate de Ministru al Transporturilor si de Presedinte al Romaniei.
Wikileaks ....atrage atentia asupra acestori transporturi , direct si prin intermediari, Scrisoarea pe care trimisa in cursul zilei de azi 7 DEC 2010 catre FBI va sta la dispozitie. Am transmis aceasta scrisoare in calitate de cetatean SUA si ziarist de investigatie specializat in terorism si transport ilegal de arme. Solicit oficial autoritatilor Romane o ancheta. Mentionez ca orice intarziere sau incercare de obstructie reprezinta o grava incalcare a legilor si va avea consecinte de natura....criminala.
FRAGMENT...........
 
ROMTEHNICA a fost constituită în baza Hotărârii de Guvern nr. 1771/1974, ca departament de export-import  produse specifice.
Statutul actual al C.N. ROMTEHNICA S.A. a fost acordat prin Hotărârea de Guvern nr. 738/2001, capitalul social fiind deţinut în întregime de statul român, reprezentat de Ministerul Apărării Naţionale din România ca unic acţionar.  
Compania este cunoscută în toată lumea pentru competenţa şi implicarea activă, demonstrate pe deplin, în domeniul echipamentelor de apărare.
Romtehnica execută toate activităţile comerciale şi financiare în domeniul programelor de modernizare ale Forţelor Armate Române.
Deţine personal profesionist şi suport logistic puternic.
Şi-a câştigat o reputaţie bună pe piaţa financiară internaţională.

ANUNT PUBLICITAR
C.N. ROMARM S.A. cu sediul in Bucuresti, Bld. Timisoara, nr. 5B, sector 6, tel. 021/413 11 25, 021/317 19 71, 021/317 19 83, fax 021/317 19 84 , RO 13554423, J40/10841/2000, având contul bancar nr. RO18 RNCB 0090 0005 8660 0001, deschis la BCR – filiala Lipscani, organizeaza licitatie deschisa in doua etape pentru vanzarea unor deseuri metalice feroase/neferoase si altele ce se va desfasura in doua etape (etapa I – etapa de calificare a operatorilor economici, etapa II- etapa de licitatie cu strigare), etape ce au loc in aceeasi zi.
        Sedinta de deschidere a ofertelor va avea loc la sediul C.N. ROMARM S.A., Bdl. Timisoara, nr.5B, sector 6, Bucuresti. Sedinta de deschidere a ofertelor este marti 10.07.2012, ora 11:00.
Pretul caietului de sarcini este de 1.500 lei fara TVA. Caietul poate fi achizitionat incepand de joi 28.06.2012 ora 12.00.
         In caz de neadjudecare procedura se va repeta in fiecare zi de marti, ora 1100 , pana la adjudecare.
Informatii suplimentare la tel . 021/ 413 11 25 int 214/268/269, fax 021/317 19 84 sau e-mail aprovizionare@romarm.ro .



....DESCHIDETI REVISTA ECONOMIST
http://www.economist.com/node/10853742/comments
.................The illegal weapons trade......Mar 13th 2008
FOSTUL DIRECTOR AL AEROPORTULUI OTOPENI SCRIE .......
About a int`l smuggling weapons connection for Iran about you never heart till now.
,,,,,,,for hiding the true, the illegal connection between Romanian high rank political and military leaders with worldwide arms smuggling dealers especially Viktor Bout,.take a look on the left column of page wich contains a real story with a lot of original documents.
........When his business was to illegal transfer of Romanian Governement weapons loaded on Bucharest-Otopeni military apron for almost hundred flights with destination DR Congo, Angola, Iran, Liberia, Sudan, Rwanda, Uganda etc. Now Mr. Bratiloveanu is in charge like comercial representative of Romanian Ambassy at Moskaw. He gave to V. Bout the memory stick with the price of Romanian surface-to-air missile systems for FARC guerrilas.

Bout airplane registred in Moldova ER-75929 operated 73 flights of Romanian build smuglling weapons for Africa at military apron of Otopeni-Bucharest airport under Air Acvila ( RRM code ), a Romanian Department of Defense company.

http://www.blogger.com/goog_1387978166
http://www.blogger.com/goog_1387978166
http://www.blogger.com/goog_1387978166
http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/EL-JNS/24.jpg
AM TRANSMIS TOATE ACESTE DOCUMENTE CATRE FBI.
VASILESCU A FOST SCOS PE ASCUNS DIN ROMANIA SI A FACUT DECLARATII SUB JURAMANT AUTORITATILOR JUDICIARE DIN SUA.
Robert Horvath DEVA .....Presedinte Devartes Film International New York Tokyo
Am citit această povestehttp://news.findlaw.com/usatoday/docs/crim/usbout22708cmp.html ceva este greşit.

Prima întrebare: 
De ce a fost neccesary pentru a trimite Viktor Bout unul dintre locotenenţii săi să se deplaseze la Bucureşti, 
link-ul lui de afaceri cu Autoritati română în periode 1996-1999, a fost colonelul Gigel BRATILOVEANU / ROMTEHNICA. http://www.romtehnica.com.ro/ http :/ / www.romarm.ro/ Când afacerea sa a fost la transferul ilegal de arme Autoritati româneşti încărcate pe platforma Bucuresti-Otopeni militar, timp de aproape o sută de avion cu destinaţia RD Congo, Angola, Iran, Liberia, Sudan, Rwanda, Uganda etc acum Dl Bratiloveanu este responsabil ca reprezentant comercial al Ambasadei român la Moskaw. El a dat de V. Bout stick de memorie, cu preţul de sisteme de rachete romanesti sol-aer pentru guerrilas FARC. http://moscova.mae.ro/index.php?lang=ro&id=13510 doua întrebare: Eşti vreodată auzi despre: avion Bout înregistrat în Republica Moldova ER-75929 operate 73 de zboruri de limba română a construi arme smuglling pentru Africa de la şorţ militar din Otopeni-Bucuresti, aeroportul în aer Acvila (RRM cod), un departament român de companii de apărare.
valentin VasilescuMar 13th 2008, 14:46


Despre o int `contrabanda cu conexiune l arme pentru Iran despre tine niciodată inima pana acum. Şi procedurile utilizate de sclavagist Justiţiei din România cu privire la drepturile omului, pentru a le ascunde adevarata, legătura ilegal între liderii români de rang mare politice şi militare cu dealerii din întreaga lume în special de contrabandă de arme Viktor Bout,. Să ia o privire pe coloana din stânga a paginii adaposteste conţine o poveste reală, cu o mulţime de documente originale.
Mă bucur să ştiu interesul meu scrisoare de tine. Eu locuiesc în Bucureşti, România şi eu nu sunt în măsură să călătorească în străinătate. Nu am nici un loc de muncă începând cu anul 2004 pe an, atunci când Autoritati român a decis pentru mine o interdicţie pentru ocuparea forţei de muncă şi nu am bani. Am căutat să ajute într-un caz abuz în justiţie. În România am Haven `t orice Amnisty secţiunea naţională, în legătură cu grupuri din întreaga lume. Nimeni nu îi pasă de abuzurile din România, acesta este motivul pentru care se poate merge pe pentru mult timp. Am absolvit Academia Română AF (1984), ca pilot pe avion de lupta MIG-21. Am absolvit Colegiul de Război de asemenea în 1992, MD în ştiinţă aeronautice. Pentru mine încep toate în mai 6-lea 1998, când am fost arestat la locul de muncă mea, în biroul meu de comandant Asistent din Bucuresti-Otopeni Int `l de aeroport, ca un criminal periculos. Am trecut cu succes examenul pentru un loc de muncă în Bucureşti, Otopeni Int `l Airport în septembrie 1996, ca şi controlor de trafic pe teren (marshaler). Pas cu pas am primit prin examen de licenţă internaţională a Ro.CAAuthority calificare de controlor de trafic-incepatori, controlor de trafic şi de controlor de trafic-instructor. In octombrie 1997 am fost promovat de concurs, în locuri de muncă de comandant asistent. Aceasta denumire înseamnă un coordonator de trafic aerian siguranţă înainte de a lua şi după aterizare, rulare pe pistă şi parcare a aeronavelor. Aceasta înseamnă locuri de muncă nici o decizie în ceea ce priveşte aeroportul, consiliul de administraţie, inclusiv: Aeroportul `s de director general, director adjunct, director tehnic, director de dezvoltare, director financiar şi director operaţional (care a subordonat toate 4 comandanţii Asistent, fiecare separat, care lucrează în schimburi de 12 / 24 de ore). Eu fac acest lucru de locuri de muncă Din noiembrie 1997 până în mai 6-lea 1998. Când au pus şi mă ţină în închisoare timp de 100 de zile, fără nici o dovedeşte împotriva mea. Conform scrierilor legislaţia românească o absenţă de taxe mai mult de 60 de zile, înseamnă că se pierde locuri de muncă pentru totdeauna. Autorităţile fac un fals, contrabandă cu ţigări `s, în cazul mass-media a avut un ecou imens români se numesc: scandalul" Ţigareta 2 ". De fapt, nici ţigări la bord a airplaneViktor Bout `s avion IL-76 de operare pentru Air Sofia, a aterizat la Bucureşti Otopeni. Stea peste noapte la şorţ militar a fost necesara pentru serviciile secrete române pentru a încărca missilles Română Anti aeronave pentru destinaţie underembargo (Teheran-OIII Codul IATA). Aceasta nu a fost prima dată. În cazul în care Curtea a permite-mi să dovedească (mai mult de 1 an începând studiului), am pus doccuments pe masă. Aşa cum am spus, nimeni nu ii pasa despre UPT clar thrue în lumină de către doccuments mele. Justiţie poate `t Denie aceasta, nu a fost doccuments originale, situate a fost de € € œget pierdut de către autorităţile pentru a salva un` s ascunde atunci când încep la investigaţiile.
Dl. Tocu Vasile a primit numirea de a construi raport preliminar în œTigareta € 2 € (emis la 04 mai-lea 1998) ca cel mai mare grad de specialitate de investigaţie în charge.As-am spus, am fost arestat la 06 mai-lea 1998 . Aceeaşi persoană (Tocu Vasile), inspectorul-şef al Aviaţiei Civile, împreună cu domnul Aleodor Marian Frincu (transport `s secretar de stat pentru Aviaţie Civilă a trimite la Bucureşti-Otopeni director Aeroportul ordinea, eliminarea din 19 iulie-lea 1998 ( când am fost în închisoare) pentru a sterge de dovezi aeroport `s 11 documente ce adaposteste 11 certificate de zboruri speciale din 1996, an, operate de aceeaşi procedură ca şi zborul incriminat din 16 aprilie-lea din 1998 a Ţigareta 2 Cauza. am anexat unul dintre ei. Aeroportul schimbare comandant adjunct la 29 septembrie 1996 a fost de Tocu Vasile (promovat în 1997 ca inspectorul-şef al Aviaţiei) Ruta:.. Podgorita (Muntenegro)-Bucuresti Otopeni După aterizare de avion (de tip IL-76) la decolare pe deplin de destinaţie: Teheran . Observaţii:. parcate. pentru încărcarea de la şorţ Otopeni Air Force Base `s (PARCAT la UM 01962), fără pasageri de procedură este valoros numai în caz de mărfuri mărfuri periculoase (arme), compania Air = MIRAVIA..