Se afișează postările cu eticheta Ceausescu. Afișați toate postările

sâmbătă, 1 februarie 2014

Ceausescu in fata comisiei

Cum a subminat Nicolae Ceauşescu economia naţională

La ordinul CFSN, Tribunalului Militar excepţional, special constituit pe 25 decembrie 1989 la Târgovişte, a decis condamnarea la moarte a preşedintelui Nicolae Ceauşescu pentru infracțiunea de subminare a economiei naționale. Vă supunem atenţiei un comentariu de Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni.

Înfrângerile suferite de armata americană în războiul din Vietnam au şifonat puternic prestigiul de mare putere a SUA şi a deschis calea URSS spre noi pieţe din ţări ale lumii a treia. Motiv pentru care SUA au lansat o nouă strategie de politică externă în privinţa ţărilor din Europa de Est, diferită de cea aplicată faţă de URSS. Oferirea de avantaje economice unui stat din această zonă s-a realizat în funcţie de atitudinea acestuia faţă de Moscova şi de adoptarea unor reforme interne politice şi economice. Plecând de la această nouă orientare, Nicolae Ceauşescu, cel care în august 1968 a fost singurul şef de stat din Europa de est care s-a opus înăbuşirii „primăverii de la Praga” de către trupele Tratatului de la Varşovia, a conceput o nouă cale de acţiune, menită să asigure României finanţarea şi tehnologia necesară dezvoltării industriale pe principii moderne.

Vezi și

Trebuie să recunosc că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numit Testamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu. BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989. Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex. Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.

Foto: TheYoungDylanWaitsInTheCave / flickr.com

Ceauşescu a aflat că ambasadorul sovietic din SUA, Anatoli Dobrânin ar fi spus într-un cerc restrîns, că cel mai bine plasat la prezidenţialele din 5 noiembrie 1968 era vice-președintele democrat în exercițiu Hubert Humphrey, în contextul în care candidaţii Partidului Democrat nu mai pierduseră alegerile din 1932. În ciuda tuturor, Ceauşescu a decis să se implice cu toate resursele de care dispunea, în vederea câştigării fotoliului de la Casa Albă, de către candidatul republican Richard Nixon. Ceuşescu a timis o echipă de experţi în politică externă, în frunte cu Corneliu Mănescu, cel mai capabil diplomat român al tuturor timpurilor, să sprijine staff-ul de campanie a lui Nixon. Mănescu a mediat pe lângă liderul chinez Mao Zedong o discuţie telefonică cu Nixon, obţinând anticipat prima invitaţie a unui preşedinte american de a vizita China comunistă şi promisiunea încălzirii relaţiilor dintre cele două state. Tot Mănescu, care lucrase la ONU, în comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea, l-a convins pe Nixon să includă pe lista priorităţilor iniţierea discuţiilor pentru un Tratat de dezarmare nucleară cu URSS. Prin urmare, iniţiativele lui Ceauşescu au avut impact, alegerile prezidenţiale fiind cîştigate de Nixon cu 43.42%, la 42.72% şi pe 20 ianuarie 1969, el a devenit al 37-lea preşedinte al SUA. Dar şi singurul prieten american al României. Vizita lui Richard Nixon în România, din august 1969 a fost prima vizită a unui preşedinte american într-o ţară comunistă.

http://youtu.be/zyJJHS-35QI

A urmat în 1971 primirea României în GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț) şi un an mai târziu în Fondul Monetar Internațional. În anul 1973 Ceauşescu a mizat totul pe relaţia bilaterală româno-americană, făcând presiuni puternice pentru a obţine Clauza Naţiunii celei mai Favorizate (care presupunea facilităţi vamale pentru produsele româneşti importate de SUA). Acordarea ei depindea de raporturile dintre majoritatea democrată şi republicanii din Congresul SUA, precum şi de relaţiile dintre Congres şi preşedinţie. Un alt obiectiv urmărit de Ceauşescu a fost obţinerea unui credit de 500-600 milioane de dolari SUA, pe termen lung, cu o dobândă mică de 2%. Creditul urma să fie folosit de România pentru achiziţionarea unor tehnologii americane necesare industriei româneşti.

Din documente americane de la Departamentul de Stat declasificate în ultimii ani reiese că Henry Kissinger, consilier al preşedintelui Richard Nixon pe probleme de securitate naţională, numit ulterior ministru de Externe al SUA, a scris de mână pe o adresă în care se propunea invitarea la Washington a lui Gierek, liderul comunist polonez: „Să spunem nu Poloniei. Ceauşescu trebuie să vină primul“. Ceauşescu a ajuns în SUA pe 3 decembrie 1973 la baza militară Andrews, fiind transportat cu elicopterul prezidenţial, direct pe peluza din faţa Casei Albe, unde au avut loc ceremoniile de primire. Pe timpul şederii la Washingon, delegaţiei conduse de Ceauşescu i s-a pus la dispoziţie reşedinţa Blair House, unde a fost primit imediat de Hendrich Johannes Witteveen, preşedintele Fondului Monetar Internaţional şi Robert McNamara, preşedintele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pe care Ceauşescu i-a presat cu clauza naţiunii celei mai favorizate. Separat de aceştia, Ceauşescu a fost vizitat de trei influenţi senatori americani: Henry Jackson, Abraham Ribicoff şi Eduard Kennedy. Apoi a mers el însuşi la Congresul SUA. După vizita la Congres, unde a şi conferenţiat, s-a semnat o declaraţia comună. Următoarea zi, Ceauşescu a dedicat-o unei noi runde de discuţii cu preşedintele Nixon şi unei întâlniri cu jurnalişti americani. După-amiază, tot la reşedinţa Blair House s-a întâlnit cu ministrul finanţelor, George Schultz şi cu ministrul comerţului, Frederick Dent.

Ceauşescu a părăsit capitala americană în dimineaţa celei de-a doua zi, făcând un adevărat tur de forţă prin patru state americane din nord-estul SUA. Prima oprire a făcut-o la sediul General Electric din Wilmingron, statul Carolina de Nord, unde a şi semnat un contract pentru Electroputere Craiova. De acolo a ajuns la Cleveland-Ohio, la o firmă producătoare de autobasculante şi maşini agricole de mare tonaj, aparţinând concernului White Motors Corporation, obţinînd transfer tehnologic pentru Autocamioane Braşov. Seara, Ceauşescu a poposit la Hartford, statul Connecticut la renumitul centru de cercetări medicale în domeniul spitalicesc, unde a fost configurată arhitectura viitoarei reţele de spitale judeţene din România.

A doua zi, dimineaţa, a vizitat o fabrică de maşini unelte pentru oţel inoxidabil şi înalt aliat, de unde Ceauşescu a preluat reţeta şi a construit Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte, apoi a zburat spre New York şi s-a întâlnit cu oameni de afaceri americani, la sediul firmei Manufacturer Hanover Trust. După-amiază, Ceauşescu l-a primit pe Kurt Waldheim, secretarul general al ONU, pe David Rockefeller, preşedintele băncii Chase Manhattan, precum şi pe reprezentanţi ai cercurilor evreieşti din America. Nicolae Ceaușescu și-a scurtat vizita în SUA atunci cînd şi-a dat seama că nu mai putea obţine nimic pentru România. Puteţi compara şi singuri eficienţa aceastei vizite, având ca reper pe cea recent încheiată de premierul Victor Ponta pe continentul american sau pe cea a preşedintelui Traian Basescu la Washinton, din martie 2005.

http://gov.ro/ro/stiri/premierul-victor-ponta-a-efectuat-o-vizita-oficiala-in-sua

http://www.presidency.ro/?_RID=fdet&id=1331

Ceauşescu a continuat să promoveze cu perseverenţă interesul naţional şi în 1975 România a primit clauza naţiunii celei mai favorizate, iar un an mai târziu i s-a oferit şi regimul generalizat de preferinţe vamale (valabil în Europa de est numai în cazul României). Din acel moment, România a avut posibilitatea de a accesa credite nelimitate cu dobândă preferenţială de 2%. Nu pentru borduri sau terenuri de fotbal în pantă, ci pentru construirea de mari obiective industriale, aducătoare de profit şi de locuri de muncă. Încet, dar sigur, comerţul SUA cu România a ajuns în 1978 la peste un miliard USD, spre deosebire de cel al SUA cu URSS care era de doar 300 de milioane USD. Pentru comparaţie, în 2012 volumul schimburilor comerciale ale României cu partenerul strategic american a fost de 2,3 miliarde USD. În timp ce exporturile americane în Rusia din acelaşi an au fost de 10,6 miliarde USD iar importurile americane din Rusia, de 30 de miliarde USD.

Rezumat al Epocii de Aur Nicolae Ceausescu

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele. http://romanian.ruvr.ru/2013_11_27/Cum-a-subminat-Nicolae-CeauSescu-economia-nationala-3348/

Unde au dispărut sacii cu valuta din sediul CC al PCR?

22 decembrie 1989: la cåteva ore după fuga Ceauşeştilor, în sediul CC al PCR s-au petrecut nişte întîmplări despre care nu s-a mai vorbit niciodată. Iar una dintre acestea este legată de bani, foarte mulţi bani. De fapt valută forte, dolari americani care au dispărut fără urmă şi n-au mai apărut niciodată. Martor la acea întîmplare, Ion Gîtlan nu a aflat nici pînă acum ce era cu acei bani. De fapt, nici Poliţia dar nici Justiţia nu s-a interest vreodată de ei. Acum 20 de ani, Gîtlan a dat tot ce putea da pentru Revoluţie. Fiul său, Mihai, este primul bucureştean care a murit în Decembrie ‘89. O dramă cumplită despre care a aflat însă mult mai tîrziu. Asta pentru că el însuşi era Comitetul Central. Îşi aminteşte şi acum, de parcă a fost ieri: “Am intrat în CC odată cu ceilalţi, puţin înainte de fuga Ceauşeştilor. Jos, la parter, era haos, nimeni nu mai asigura paza. Am găsit un pistol mitralieră cu pat rabatabil cu un încărcător plin. Normal că l-am luat. Pe acolo era şi Dan Iosif cu oamenii de ai lui, care-l tot strigau, “Ioşca”. Mă rog, la fel ca noi toţi, făceau şi ei ce credeau că e bine. Revoluţionarii… lume amestecată.Revoluţiile nu se fac cu băieţi spilcuiţi, de salon. O parte dintre cei veniţi acolo erau, hai să nu zic interlopi, dar pe aproape. Era clar că mulţi se cunoşteau între ei şi li se mai lipea de månă cîte ceva”. Gîtlan îşi aminteşte că sacii cu valută au apărut pe la 15,30-16. “Atunci, Dan Oprescu, care acum e plecat în Europa, unul dintre revoluţionari, m-a anunţat că într-un birou s-au găsit nouă saci plini cu bani. M-am dus cu el şi întradevăr erau nişte saci mari din pånză groasă. Am verificat cîţiva dintre ei şi chiar că erau plini cu teancuri de dolari, sigilaţi cu banderole de hîrtie, exact ca la bancă. Sincer să fiu, nu m-am atins de ei: toată viaţa trăisem cu teama că valuta te trimite direct la puşcărie.Tot ce m-a dus mintea să fac a fost să mă duc în Cabinetul 1 şi să anunţ Armata. Ceva mai tårziu, Oprescu mi-a spus că a venit un TV militar care a încărcat şase saci şi a plecat cu ei. Unde? Nimeni nu ştie: nu s-a făcut un proces verbal de predare-primire, nimic. Ceilalţi trei saci au rămas pe loc; se spunea că or să ajungă la Bancă. De fapt, nu ştiu unde au ajuns. Împreună cu ceilalţi am estimat că în cei nouă saci trebuie să se fost cam patru milioane de dolari sau poate mai mulţi. Ceva mai tårziu am aflat că acolo existase întradevăr un stoc de valută al Partidului. Ce s-a ales de ei? Habar nu am, nu am mai auzit niciodata de acei bani”. Mult mai tårziu, prin 1990, presa a spus că Dan Iosif ar fi scos din CC un geamantan plin cu valută.”Nu ştiu, nu vreau să vorbesc cu păcat. Un geamantan plin cu bani, dar lei de astă dată, s-a găsit în biroul lui Silviu Curticeanu. Erau cam un million, puşi în plicuri, primele de Anul Nou pentru cei din CC. Nu am fost de faţă cînd au dispărut şi ăia, aşa că nu vreau sa acuz pe nimeni. E drept că Dan Iosif a stat tot timpul cu ochii pe sacii ăia, dar nu pot spune că el i-ar fi luat. Cert este că de banii ăia nu s-a mai auzit niciodată. La fel cum nu s-a mai auzit nici de lucrurile găsite pe biroul lul Ceauşescu. Şi acelea au fost strînse la un loc, acte, obiecte, tot ce mai era acolo şi au fost băgate într-un sac care a fost sigilat. Şi acela a fost trimis tot la Armată, dar nici despre el nu s-a mai auzit absolut nimic.”A arestat oamenii cu nume sonoreÎn orele care au urmat, Gîtlan i-a identificat şi reţinut pe Constantin Dăscălescu, Iulian Vlad şi pe Ilie Verdeţ. “Dăscălescu era în biroul lui şi n-a protestat. M-a spus doar “Tovarăşe, nu ştiu cine eşti, dar înţeleg că ai noştri au pierdut. Noi am făcut şi bune şi rele. Te văd un om de treabă şi te rog un singur lucru. Să ne judece Justiţia, şi pentru cele bune şi pentru cele rele. Nu vreau să mă judece cei de afară.” Avea la mînă un ceas scump, pe care l-a scos şi mi l-a oferit în schimbul protecţiei. I-am zis să şi-l păstreze şi l-am dus într-un birou unde i s-au luat declaraţii. Pånă la urmă au plecat de acolo cu toţii. Iulian Vlad a ajuns la MApN, unde a coordonat operaţiunile militare împreună cu gen.l Guşe. Iar Verdeţ s-a apucat de croit guverne. Dar fără prea mult succes: Iliescu era deja în cărţi, pentru preluarea puterii”, ne-a mai povestit Ion Gîtlan. Scris de Ramona Feraru

miercuri, 31 iulie 2013

Ceausescu a presimtit gravitatea evenimentelor

De teamă să nu fie asasinat, Ceauşescu a cerut să fie însoţit în Iran de două avioane de vânătoare

Mihai Hårjeu, Secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu, descrie mişcările făcute de şeful statului în perioada 17-22 decembrie 1989. Mihai Hårjeu era omul care, din 1983, se ocupa de evidenţa şi verificarea documentelor care ajungeau la Cabinetul 1, de legăturile telefonice ale preşedintelui, de convocarea celor cu care voia să discute şi de agenda personală a acestuia. Îl însoţea peste tot pe dictator, inclusiv în străinătate. El spune că la teleconferinţa cu prim-secretarii de judeţe, din 17 decembrie, Ceauşescu a cerut să se tragă, după ce avusese o discuţie “violentă” cu şefii şefii armatei şi internelor (Milea, Vlad Postelnicu).

Vezi și

Deşi ca urmare a revoltei de la Timişoara se declarase starea de necesitate, iar armata ucisese zeci de civili aflaţi inclusiv în balcoanele blocurilor, Ceauşescu n-a renunţat la vizita programată în Iran. Hårjeu spune că preşedintele a plecat totuşi în Iran pentru a arăta că evenimentele de la Timişoara nu sunt grave. Cu toate acestea, el a era extrem de îngrijorat şi a sunat de nenumărate ori în ţară, inclusiv la “ore nepotrivite” ale dimineţii. Ceauşescu se temea de ceea ce se întåmpla, iar asta o ştiau doar cei din imediata sa apropiere. Pentru că fusese informat deja, din noiembrie că se va încerca asasinarea sa, el a cerut ca aeronava sa să fie însoţită, în Iran, de două avioane de vånătoare.

Era pentru prima dată cånd Ceauşescu lua o asemenea măsură de protecţie. Pe 21 decembrie 1989, cel care a condus represiunea din Bucureşti a fost Ceauşescu, după ce l-a desemnat pe Dincă Teleagă să coordoneze personal acţiunile armatei şi securităţii. În dimineaţa de 22 decembrie Ceauşescu a mers la culcare doar după ce i s-a spus că revolta fusese reprimată.

A doua zi, cånd oamenii au început să iasă din nou în stradă, Ceauşescu, în halat şi trezit din somn a spus să se arunce cu gaze lacrimogene, iar Elena a zis că e contrarevoluţie.

Pentru că a înţeles ce urmează, mai ales după ce Victor Athanasie Stănculescu a refuzat să vină la sediul CC, Mihai Hårjeu a plecat de la serviciu la orele 8, şi-a luat familia şi s-a ascuns la un coleg pånă a aflat că Nicolae Ceauşescu a părăsit Capitala. Iată, mai jos, rezumatul declaraţiei date de el în 1994, în faţa Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. (Dan Badea) La teleconferinţa din 17 decembrie, Ceauşescu a cerut să se tragă! În 17 dec. '89 Curticeanu m-a sunat să mă prezint urgent la birou.

Mi-a spus că la Timişoara s-au desfăşurat evenimente grave, de genul celor de la Braşov, că evenimentele sunt în curs. Ceauşescu a venit pe la 8.00 - 8.30, a avut loc şedinţa CPEx. A vorbit de mai multe ori cu Timişoara, cu Radu Bălan. Au venit şi Vlad, Postelnicu, Milea la şedinţa care a durat circa 1 oră şi iarăşi a vorbit cu Timişoara. La 11.00 - 11.30 Ceauşescu a plecat prin Bucureşti, pe şantierele de construcţii. Am plecat acasă. La 15.30 m-a sunat Bălan că trebuia să vin urgent la sediul CC pentru că la Timişoara evenimentele se precipitau şi era convocată o altă şedinţă. Am venit, am făcut convocarea. A venit Nicolae Ceauşescu, mi-a cerut să vină şi cei trei, Vlad, Postelnicu şi Milea. Am auzit că s-a purtat o discuţie foarte violentă.

Apoi a început şedinţa CPEx. În timpul şedinţei a venit Velea, adjunctul lui Curticeanu, să-l caut pe Coman la telefon la Timişoara pentru că la sfârşitul şedinţei Ceauşescu vrea să discute cu el. După şedinţă a vorbit cu Ion Coman, apoi teleconferinţa cu toţi prim-secretarii de judeţe. Am auzit şi eu cam ce s-a discutat la un difuzor. După teleconferinţă l-a chemat frecvent în birou pe Dincă, dar mai des pe Manea Mănescu. La teleconferinţă Ceauşescu a spus să se tragă! Teleconferinţa s-a stenografiat. Stenogramele se ţineau la cancelarie. Unele erau cerute de Ceauşescu. Iamandi coordona colectivul de stenografi se înregistra şi cu stenorette. Această stenogramă nu era gata până la plecarea lui Ceauşescu în Iran. După teleconferinţă a urmat o altă şedinţă a Biroului Permanent. Cred că a lipsit doar Oprea care era în Turcia. Au participat şi Milea, Vlad, Postelnicu. După această şedinţă s-a spus că totuşi se va pleca în Turcia. Cu Timişoara s-a vorbit de 10-12 ori, Coman-Ceauşescu. Seara la 10,30 Ceauşescu a ieşit să vadă cum mai este, erau încă acolo, discutând, Dăscălescu, Pacoste şi Szasz Iosif.

I-a chemat înăuntru iar după o jumătate de oră au ieşit grăbiţi că Pacoste trebuie să plece la Timişoara şi Szasz la Reşiţa. Au chemat un avion militar şi au plecat din clădire. Peste o altă jumătate de oră Ceauşescu a mai vrut să discute cu ei, i-am convocat de acasă, au venit, au mai discutat 5 minute şi au plecat. A plecat şi Ceauşescu acasă.

Ceauşescu a plecat în Iran pentru a demonstra că nu e grav ce se întåmplă în ţară

În 18 dec. la 7 dimineaţa - plecarea în Iran. La birou, Vlad şi Postelnicu deja îl aşteptau pe Ceauşescu. Am primit un telefon de la aghiotantul Bălaşa să plece imediat Vlad şi Postelnicu la Ceauşescu acasă. Au plecat. Ceauşescu n-a mai trecut pe la birou, s-a dus direct la aeroport, acolo m-am dus şi eu şi am plecat în Iran. Din Iran Ceauşescu a vorbit de mai multe ori telefonic cu Elena şi cu Manea Mănescu - chiar şi la ore nepotrivite pentru ora noastră : 5, 6 dimineaţa. Personalul ambasadei era agitat, se interesau ce-i în ţară. Nicolicioiu i-a spus că la Timişoara sunt morţi, s-a tras în demonstranţi. (Din 1986 Agerpresul n-a mai preluat ştiri de la Reuter, Asociatted Press - deci de la marile agenţii, decât de la China Nouă, Tass, Spania, Austria... etc.). În Iran s-a respectat programul, nu au fost devieri mari. A vorbit cu preşedintele de mai multe ori, a vizitat o Moschee şi o întreprindere.

Cred că totuşi Ceauşescu a plecat în Iran pentru a demonstra că evenimentele din ţară nu sunt grave, că sunt doar incidente minore în Timişoara. Dar el era sensibil îngrijorat. Avionul lui era însoţit de 2 avioane de vânătoare, ceea ce nu s-a mai întâmplat pånă atunci. Era prima dată. În avion ştiu că l-a chemat pe Stoian, în salonul rezervat lui, să discute. În avion erau teleimprimatoare şi ştirile trebuiau date imediat lui Ceauşescu.

A fost pentru prima dată cånd s-a consultat cu Biroul Permanent asupra unui discurs televizat

Pe 20 decembrie, ora 16, am venit din Iran. Ceauşescu a plecat primul de pe aeroport, când am ajuns eu, după 10 minute, erau deja în şedinţă. Mi-au spus să fac legătura cu Dăscălescu şi cu Bobu, a vorbit cu ei, apoi a început să-şi scrie o cuvântare pentru TV. Apoi conţinutul cuvântării l-a discutat în biroul permanent (ceea ce de obicei nu se făcea). Elena era la toate discuţiile. Apoi a fost chemat Pîrcălăbescu de la gărzi, am înţeles că trebuie trimise din cåteva judeţe gărzi patriotice la Timişoara. A venit şi Dincă pentru această problemă. Apoi s-a dactilografiat cuvântarea pentru TV - s-a mai adăugat o frază. Apoi s-a retras cu Manea Mănescu, cu Dincă, pentru a discuta ideea unui miting. A fost chemat şi Barbu Petrescu pe această idee. Apoi, pe la 11 seara, Ceauşescu a plecat acasă - dar înainte a vorbit de câteva ori cu Bobu şi Dăscălescu şi i-a chemat.

Pe 21 decembrie Ceauşescu le-a cerut lui Vlad şi Postelnicu să-i reprime pe demonstranţi

Pe 21 decembrie, când am ajuns, toată lumea m-a întrebat dacă va fi sau nu miting. Şi Curticeanu era nedumerit.

La 8 şi junătate l-a chemat pe Barbu Petrescu, acesta ieşind a spus că la ora 12 va fi adunare populară în faţa CC. Au fost chemaţi Berghianu - ministrul muncii, cel de la C.S.P. şi ministrul finanţelor - s-au întrunit în şedinţe scurte succesive. S-au hotărât nişte adaosuri la salarii. A fost convocat şi un CPEx la 11,30 pentru aceleaşi măsuri. Apoi a început mitingul. Am observat că garda lui Nicolae Ceauşescu era înarmată neobişnuit, adică armamentul era expus la vedere. S-a auzit, la un moment dat o detunătură, urmată de panică. A intrat Postelnicu, a luat legătura cu Neagoe (şeful Direcţiei a V-a – Protecţie şi Gardă) că ce se întâmplă. Apoi a ieşit din balcon Milea, a telefonat la Ministerul Apărării, a transmis să se alarmeze unitatea militară de la Ghencea. Postelnicu a dispărut din sediul CC, Milea a rămas în anticameră. Apoi a revenit şi Ceauşescu de pe balcon, era practic "paralizat", a dat ordin lui Milea să cheme armata. Piaţa s-a degajat, pătrunzând în piaţă sute de militari cu scuturi, au venit maşini de la salubritate.

S-au format grupuri de demonstranţi, au apărut primele blindate - văzându-le Ceauşescu s-a mai luminat la faţă şi a început din nou să vorbească! Până atunci Ceauşescu vroia să iasă să vorbească demonstranţilor dar garda şi Neagoe nu l-au lăsat. Apoi i-a chemat pe Postelnicu şi pe Vlad şi acestuia din urmă i-a spus să-i reprime pe demonstranţi. (Pe Postelnicu nu l-am putut găsi)... Ceauşescu stătea "paralizat", "pierdut" - nehotărât circa o oră în anticameră şi l-am putut observa - era alt om! S-a luminat la faţă când au apărut blindatele. Apoi a apărut Postelnicu şi Milea.

Neagoe l-a întrebat pe Bălaşa pe unde se poate ieşi din clădire dacă manifestanţii intră în clădire, pt. că drumurile erau blocate. A ieşit Bălaşa, a revenit şi a spus că sunt blocate toate căile. Această stare incertă de dezordine totală, intrau-ieşeau - uşa de la cabinet deschisă - a durat până la ora 16 - cu staţie pe hol - harababură de nedescris. După îndepărtarea manifestanţilor - deja se auzeau focuri de armă şi explozii. Apoi a venit pe la ora 16 Vlad şi Milea, au spus că s-au format puncte de rezistenţă în trei locuri: Intercontinental, Magazinul Adam şi P-ţa Romană. Soţii Ceauşescu au spus să-i aresteze pe toţi, cu toate că s-a spus că sunt circa 2.000 de demonstranţi. Ceauşescu a dat ordin să facă puncte de comandă la CC, să-şi instaleze telefoane: la camera 119 Ministerul Apărării şi 118 cu hărţi militare, iar Postelnicu şi cu Vlad au ocupat anticamera de la sala 120, instalând telefoanele lor.

Pe la (...) a venit la cabinet Bărbulescu - cumnata - şi Andruţa Ceauşescu - fratele. În anticameră s-au întâlnit cu Elena şi a spus că nu se acţionează coordonat, că este un grup de derbedei ce trebuie arestaţi - să se acţioneze mai energic - deci că armata şi securitatea nu sunt suficienţi de fermi. Apoi au intrat împreună în biroul lui Ceauşescu. Imediat au fost chemaţi Vlad, Postelnicu, Milea. Pe la ora 17 Bălaşa a spus lui Neagoe că spre cartierul Primăverii drumul este degajat pe B-dul Victoriei.

Dincă Teleagă preluase comanda unică a represiunii

Pe la orele 18 am înţeles din discuţii că Dincă a preluat comanda unică (să nu mai fie necorelări - Milea dădea vina pe Postelnicu, iar acesta pe Milea) - şi au plecat toţi 3 în piaţă. Frecvent erau chemaţi cei 3 de Ceauşescu - le dădea termene succesive să termine cu demonstranţii. A ieşit Ceauşescu la ora 21 din cabinet - l-a întrebat pe Neagoe câţi oameni înarmaţi au - a spus că cca. 200. Au intrat în cabinet Milea, Postelnicu, Vlad, Neagoe, Bărbulescu, Andruţa, Elena - au ieşit şi a plecat spre Piaţa Intercontinental inclusiv cu Neagoe şi 50 ofiţeri de la Dir. V-a - se spunea că sunt 2 oameni foarte activi la Intercontinental - un băiat şi o fată. Apoi Ceauşescu l-a trimis pe Manea să vadă ce fac cei 50 de la Dir. V-a - că cei 2 ce fac agitaţie să fie aduşi la CC, că în acest scop a fost trimis acolo Neagoe. Manea ştia (...) secretele lui Ceauşescu. Eu nu prea mă împăcam cu Manea. Când a plecat Manea mi-a lăsat 4 chei, a spus că sunt de la adăpostul antiatomic, că ştiu despre ele Sîrbu şi intendentul.

La circa o jumătate de oră oră au revenit cei din piaţă: Milea, Bărbulescu, Andruţa, Vlad, Neagoe - au spus că cei doi nu pot fi aduşi pentru că sunt beţi şi murdari. A revenit apoi şi Manea. Se auzeau împuşcături. Manea mi-a spus că "e jale" în piaţă şi mi-a cerut cheile şi a intrat şi el la Ceauşescu. A urmat succesiv chemări: Dincă, Milea. Au venit fiii lui Ceauşescu. A venit după ora 16 Verdeţ - din proprie iniţiativă - era singur - a stat circa 10 minute la Ceauşescu. Pe Adrian Păunescu nu l-am văzut pe acolo - era doar cu 2 ani înainte. Parcă a fost şi Vasile Vîlcu dar nu sunt sigur. Pe la orele 20 Ceauşescu a vrut să plece acasă dar Bălaşa i-a spus că cea mai sigură zonă este CC-ul - atunci a luat hotărârea să rămână la CC. După aia au venit copiii şi bucătarul şi au luat masa împreună.

Pe la 10-10,30 (seara) i-a mai chemat o dată pe Dincă, Vlad, Milea, Postelnicu - i-au spus că problemele s-au rezolvat. Apoi Ceauşescu s-a retras pe la ora 2. S-a făcut linişte.Au venit şi 2 ofiţeri - cu nişte liste cu nume - le-am uitat la Lăzărescu, acesta a spus să mergem la Vlad - erau liste cu cei arestaţi - apoi Elena a spus că sunt derbedei cei de pe listă. M-am înţeles cu Manea Constantin (şeful de cabinet al lui N.C) - eu am ieşit pe la 3 noaptea - l-am zărit pe coridor pe Milea - era dezordonat, hainele cu motorină, murdar, mi-a spus:" măi băiete, să fii fericit că n-ai văzut ce am văzut eu şi că mâine o luăm de la capăt". Nimeni nu avea încredere în nimeni - asta a fost atmosfera.

Pe 22 decembrie Elena a spus că e contrarevoluţie, iar el a cerut să se arunce cu gaze lacrimogene

Dimineaţa la 5 am plecat acasă cu o maşină de la Direcţia a V-a, am stat o jumătate de oră, am revenit, deja Vlad şi Postelnicu îl aşteptau să iasă pe Ceauşescu. A ieşit ea prima, i-au spus că se adună oamenii la fabrici, la guri de metrou.

A ieşit şi el dezordonat, în halat, a spus să se dea cu gaze lacrimogene, să se scoată gărzile patriotice - apoi a intrat înăuntru cu Milea, după câteva minute a ieşit precipitat şi a plecat. La 7 am fost pus să-l chem pe Stănculescu. L-am găsit la Spitalul Militar, i-am spus, el a spus că nu poate să vină. I-am spus lui Ceauşescu, acesta a spus să-l chem atunci pe Ilie. Între timp a intrat Bobu, Dăscălescu, Dincă. Pentru ora 8 Ceauşescu a convocat o şedinţă a biroului permanent: Mitea, Florescu Eugen au fost chemaţi şi ei în timpul şedinţei (cei cu presa şi mass-media).

A venit gen. Neagoe, i-a spus lui Elena că vin oameni către centru. Ea a spus că asta-i contrarevoluţie şi trebuie reprimată şi l-a întrebat pe Neagoe: Mă, voi sunteţi pregătiţi?! Acesta a răspuns: Da, avem arme. Apoi câţiva din CPEx au fost trimişi să oprească oamenii. Eu pe la 8 m-am dus acasă, am luat familia şi am plecat la o mătuşă a unui coleg de facultate unde am stat până la ora 14, când a fugit Ceauşescu. Am plecat din CC pt. că aici era o atmosferă de război şi am văzut încrâncenarea lui Ceauşescu să meargă până la capăt şi vroia ca cei din jurul lui să-l apere - n-am putut accepta această situaţie. Atmosfera era deja încinsă la maximum. În dimineaţa zilei de 22 dec. am văzut un general pe care nu l-am cunoscut (Eftimescu?). Cei de la securitate nu se prezentau - "era o altă lume a lor".În Iran a fost şi gen. Neagoe şi un colonel. La convorbiri participa Stoian, Nicolicioiu, ambasadorul. Ceauşescu avea totdeauna translatorul lui la convorbiri!

Stenogramele de la Moscova au dispărut pe 21 decembrie

La Moscova în dec. 89 am fost şi eu cu Ceauşescu - era întâlnire cu toţi din Tratatul de la Varşovia - după întâlnirea ruso-americane de la Malta. A fost o şedinţă comună unde Gorbaciov a făcut o expunere, apoi fiecare şi-a spus părerea.

Am constatat o răceală vizibilă faţă de Ceauşescu din partea celorlalţi. Apoi a avut loc o întâlnire între Ceauşescu şi Gorbaciov ce a durat circa o oră - cred că era o convorbire téte-a-téte - am înţeles că era la cererea lui Ceauşescu. A participat translatorul Stoica Gh. şi poate stenograful şi poate Dăscălescu. Apoi au ieşit celelalte persoane şi a rămas Ceauşescu şi Gorbaciov şi au continuat discuţia. Când nu era stenograf, translatorul Stoica lua notiţe. În 7 decembrie Iamandi mi-a adus stenogramele, pentru că trebuiau să fie făcute până a doua zi deoarece era convocat o şedinţă CPEx. Erau 2 stenograme - nu ştiu dacă erau 3 şi nici nu ţin minte dacă a doua stenogramă avea două părţi. Stenogramele le-am pus pe biroul lui Ceauşescu. Stenogramele erau depozitate la Iamandi, la cancelarie. Ceauşescu avea un fişet mic unde avea doar el acces - cu cifru - păstra acolo unele documente. Astfel o scrisoare de la Gh. Apostol pe care am citit-o şi am pus-o pe birou, seara când aranjam biroul nu am mai găsit-o. Puteau fi două variante: ori a luat-o Elena cu ea, ori Ceauşescu a închis-o în seif. În grupul sanitar era şi o maşină de tocat hârtie.

Elena, în dimineaţa de 22 dec., n-avea răbdare, şi în timpul şedinţei tot intra şi ieşea din birou. Când am plecat, toată lumea era în vreo şedinţă - aşa am putut pleca din birou. Am plecat fără să-mi iau paltonul. Postelnicu şi Vlad dormeau pe nişte scaune întinse în noaptea aceea.

Orice material ce venea trebuia să-l prezint imediat pe biroul lui Ceauşescu. Numai dacă spunea că nu are nevoie de ele le luam. Ceauşescu, imediat la sosirea în Iran a stat de vorbă cu ambasadorul României în Iran.

Nu Barbu Petrescu a avut ideea mitingului! Precis s-a ştiut despre miting de dimineaţa, ora 8,30.

Mai ştiu că în 16 decembrie, sâmbăta, pe la amiază, a fost chemat Dincă şi Vlad la Ceauşescu, dar nu ştiu ce s-a discutat, nu ştiam încă de Timişoara.

Nicu a dat telefon de câteva ori şi a vorbit cu maică-sa. Elena l-a întrebat pe Postelnicu sau Vlad dacă-i cazul să trimită ceva ajutoare la Sibiu la Nicu, asta pe 21 decembrie ‘89.

Mi se părea că Elena îl domina pe Ceauşescu, toate măsurile aberante erau inspirate de ea.

(Mihai Hårjeu, secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu, 7 februarie 1994) Dan Badea

Scris de Dan Badea

Dezvăluiri INEDITE despre Nicolae Ceauşescu, făcute

de un fost colaborator al DICTATORULUI

România TV a difuzat în premieră mărturiile stenografului lui Nicolae Ceauşescu. Viorel Brezeanu a fost timp de nouă ani omul care a stenografiat discursurile dictatorului, folosind adesea abrevieri emblematice pentru cei doi Ceauşeşti. Într-un interviu acordat România TV şiDcnews.ro, Brezeanu spune poveşti neştiute până acum despre cuplul dictatorial.

Ceauşescu era o persoană care ''magnetiza'' oamenii şi avea simţul umorului foarte dezvoltat, povesteşte fostul său stenograf Foto: România TV

endulând între cabinetul 1 şi cabinetul 2, amintirile lui Viorel Brezeanu conturează portretul dictatorului Nicolae Ceauşescu şi al consoartei sale, Elena. V-aţi gândit vreodată că în spatele privirii sfredelitoare a lui Nicolae Ceauşescu se ascundea adesea un umor fin? Ei bine, aşa era, după cum povesteşte unul dintre oamenii care petreceau cel mai mult timp în preajma dictatorului.

Viorel Brezeanu a povestit că a ajuns stenograful lui Nicolae Ceauşescu după ce la o şedinţă a Consiliului de stat niciunul dintre cei doi stenografi angajaţi deja nu s-a prezentat. Brezeanu, care era stenograful lui Dumitru Petrescu, i-a înlocuit, iar de atunci Ceauşescu l-a luat în staff-ul său. "Ceausescu ma cunostea, stia ca sunt secretarul de cabinet si i-a placut cum am stenografiat si a zis ca de maine sa treaca la mine. Eu fiind sef de birou. Ajunsesem si eu ca viermele in untura. Si cand sa ma bucur de functie... 'sa treaca la mine'", a povestit Brezeanu, adăugând că deşi nu îşi dorea să renunţe de pe postul pe care deja îl ocupa, nimeni nu se putea opune voinţei "tovarăşului".

CITEŞTE ŞI: Cum a obţinut Nicolae Ceauşescu diplomele de Bacalaureat şi licenţă

Brezeanu spune despre Ceauşescu că era o persoană care "magnetiza omul": "Eu nu stiu cum o fi fost la ceilalti colegi, dar avea niste ochi de cobra, pot sa zic. Magnetiza omul, avea o privire foarte patrunzatoare si la obiect. Daca faceai cate o greseala sau ceva, zicea: de maine sa nu il mai vad. Si atunci nu il mai vedea".

Viorel Brezeanu a mai povestit că şi cu Elena Ceauşescu se înţelegea bine, cu toate că era greu pentru cineva să îi intre în graţii: "Vizavi de tovarasa Ceausescu am fost un privilegiat, mai ales ca se zice ca aveam o figura de sezi bland. De multe ori ma intreba 'ce faci draguta?'. Poate eram printre putinii oameni carora le spunea ce faci draguta? Fiind si dupa o boala, eram foarte palid. Erau ministri care se fereau sa duca si documente la cabinet la tovarasa, cu toate ca era seful de cabinet, dar odata ajuns acolo trebui sa intri la tovarasa. Unul din ei a fost Ion Ursu. Eu cu el a rezolvat oartef multe lucrui de astea omenesti. Cu aprobari de masini".

CITEŞTE ŞI: Cum a îngrijit-o Nicolae Ceauşescu pe mama lui în ultimele clipe din viaţa ei

"Biroul meu era exact pe acelasi culoar, la acelasi etaj, cu cabinetul 1 si mai incolo era cabinetul 2. Si mai iesea asa si tovarasa zicea: Nu l-ai vazut pe Ursu? Zic: e cu Lupu in hol. Dar eu spuneam corect, nu la misto. Ca era ministrul muncii Petre Lupu si Ion Ursu. S-a mai intrebat odata. Zice, 'nu l-ai vazut pe Ursu?'. 'E cu Cioară'. Era Gheorghe Cioara, ministrul Comertului exterior. Dar avea acel fenomen... nu de respingere. Chiar se amuza. Zice – 'e chiar cu Cioara? Zic, da. Vopsita? Nu stiu".

VEZI VARIANTA VIDEO A INTERVIULUI pe DCNEWS:RO

Viorel Brezeanu a mai povestit că Nicolae Ceauşescu avea simţul umorului foarte dezvoltat: "Era foarte receptiv si la glume. L-a intrebat pe Angelo Miculescu cum stam cu irigatiile, pe vremea cu agricutura. Si zice 'tovarase, irigatiile fara ploaie e ca un anumit organ fara o anexa'. La care zambea si era receptiv".

Stenograful lui Ceauşescu a mai povestit că dictatorul avea o putere de muncă "imensă" şi o intuiţie "fantastică".

CITEŞTE ŞI: Astrograma lui Ceauşescu. Explicaţia astrologilor pentru firea dictatorială

Sursa