Se afișează postările cu eticheta Securitate. Afișați toate postările

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Totul pentru Ţară

Trimiţând tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă:am trăit şi mor cu deviza mea, care străluceşte în armele României .

Scris de mine în luna lui februarie 1899, pentru a fi publicat prin «Monitoriu» după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate tocmai cum le-am descris aici de propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos.

Vezi și

Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene:m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.

Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza:

«Tot pentru Ţară,

Nimic pentru mine».

Mulţumesc din suflet tuturor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă, iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni.

Trimiţând tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă:am trăit şi mor cu deviza mea, care străluceşte în armele României:

«Nihil sine Deo!»

Doresc a fi îmbrăcat în uniforma de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern pe piept. Am rămas credincios religiunii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică Maria era botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc ca clerul amânduror bisericilor să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. Corpul meu va fi expus în Sala Tronului, înconjurat de flori şi de verdeaţă. Rog foarte mult să nu fie cununi, afară de câteva de flori naturale, şi aceasta numai când înmormântarea mea va fi în lunile florilor;altmintrelea, vor fi numai ramuri de brad. Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejiilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă lăcaş al meu şi readusă atunci la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun biruit (dacă se poate) la Plevna şi tras de 6 cai din grajdurile mele, fără văluri negre.

Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului său suprem, care, prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti în timpuri de grele încercări de care Cerul să păzească Ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia i-am închinat toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă.

Doresc ca trupul meu să fie îngropat lângă biserica Curţii de Argeş, reclădită de mine, şi care poate deveni mormântul dinastiei române;însă, când capitala Regatului va cere ca cenuşile mele să rămână în mijlocul iubiţilor mei bucureşteni, atunci înmormântarea la Curtea de Argeş va fi provizorie, până ce se va clădi un mausoleu pe o înălţime împrejurul oraşului, unde se poate deschide un bulevard (mă gândesc la înălţimea înainte de biserica Cărămidari, unde se găseşte astăzi un pavilion al Institutului Geografic Militar).

Recomand pe Regina Elisabeta poporului meu, sigur fiind că toţi românii vor înconjura cu dragoste şi credinţă pe preaiubita soţie. Am hotărât ca Regina Elisabeta să se folosească, cât ea va trăi, de toate veniturile moşiilor mele:Broşteni, Sinaia-Predeal şi Mănăstirea, care dau împreună o sumă de patru sute de mii lei cel puţin;în cazul că veniturile vor scădea sub suma aici indicată, atunci succesorul meu va completa ce lipseşte. Sper că apartamentele din Palatul Regal de la Bucureşti, ocupate astăzi de Regină, vor rămâne la dispoziţia Sa. Castelul Peleş îl hotărăsc ca reşedinţă de vară pentru mult iubita mea soţie.

Întreţinerea acestei reşedinţe este în sarcina succesorului meu, căruia las în moştenire Castelul împreună cu întreaga moşie «Sinaia-Predeal», cu toate clădirile şi stabilimentele. Moşia mea Broşteni, din judeţul Suceava, revine asemenea viitorului Rege al României din Casa de Hohenzollern. Moşia mea Mănăstirea, din judeţul Ilfov, va deveni proprietatea strănepotului şi finului meu, Principele Carol al României, din ziua majorităţii sale;din veniturile acestei moşii însă nu se poate dispune înainte de moartea Reginei Elisabeta.

Moşia mea Slobozia-Zorleni, din judeţul Tutova, cumpărată din moştenirea mea părintească, am destinat-o, printr-un act deosebit, iubitul meu nepot, Principele Carol de Hohenzollern;Orfelinatul agricol «Ferdinand» va rămânea neatins pe moşie şi întreţinut de viitorul Rege al României.

Casele şi terenurile mele împrejurul Palatului Capitalei trec în posesiunea viitorului Rege al României. Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămânea pentru totdeauna şi de-a întregul în Ţară, ca proprietate a Coroanei României. Succesorul meu (Principele Ferdinand al României) va plăti din economiile mele un milion de lei ca dar din partea mea Reginei Elisabeta, care poate dispune de această sumă cum Ea va voi. Dăruiesc, asemenea, şase sute mii de lei nepoatei mele, Principesei Maria a României, rugând totodeodată ca viitoarea Regină să combată luxul, care aduce, prin cheltuieli nemăsurate, atâtea nenorociri în familii.

Hotărăsc ca zestre pentru strănepoata mea, Principesa Elisabeta a României, opt sute de mii lei:această sumă va fi depusă în fondurile statului român la Casa de depuneri din Bucureşti şi nu poate fi atinsă (nici chiar dobânzile) până la căsătoria sau la vârsta de 21 de ani a tinerei Principese.

Prin o bună gospodărire şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare, cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an;veniturile Domeniului Coroanei au contribuit, mai ales, la această creştere, mulţumită unei administraţii foarte bune şi prevăzătoare a domnului Kalinderu, care s-a închinat, cu un devotament nemărginit, la această instituţie, devenită aşa de folositoare pentru ţara întreagă;asemenea, credinciosul meu secretar L. Basset a condus trebile mele cu atâta circumspecţie, că pot dispune astăzi de sume însemnate în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri.

Am hotărât dar o sumă de douăsprezece milioane lei pentru diferite aşezăminte, noi fundaţiuni şi ajutoare, în fondurile Statului şi publice, în acţiuni sau bani;această sumă va fi distribuită precum urmează:

1) Academiei Române, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni;

2) Fundaţiunii mele universitare pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei;

3) Orfelinatul «Ferdinand», din Zorleni, lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute de mii lei;

4) Pentru întemeierea unui Internat de fete de ofiţeri din armata mea, ca un institut de educaţie cu un învăţământ practic (ca Augusta-Stift la Charlottenburg), la Craiova, două milioane de lei;

5) Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti (organizarea sa aproape ca aceea de la Munchen), trei milioane de lei.

Suma de cinci milioane (pentru nr. 4 şi 5) va fi depusă în fondurile Statului la Casa de depuneri, dobânzile vor fi întrebuinţate numai la sporirea capitalului până la deschiderea acestor două aşezăminte; 1/3 din capital este pentru clădire, 2/3 pentru întreţinerea lor.

Dobânda banilor în timpul clădirii va fi plătită de succesorul meu şi terenurile pe care se vor ridica aceste două institute, rog foarte mult a le da fără plată.

6) Societăţii de binefacere «Elisabeta» pentru sporirea capitalului, patru sute mii de lei;

7) Societăţii geografice, fondată de mine, trei sute de mii de lei capital;

8) Surorilor de caritate, fondate de Regina Elisabeta, trei sute mii de lei capital;

9) Pentru întemeierea unui fond spre a veni în ajutor ofiţerilor care sunt în strâmtoare, un milion lei capital, depus în rentă română la Casa de depuneri;se pot da ofiţerilor din armata mea din capital împrumuturi până la 5.000 lei, cu patru la sută, însă această sumă trebuie să fie înapoiată treptat, după 4 sau 5 ani;

10) Pentru întemeierea unui fond ca ajutor pentru studenţii săraci, cinci sute de mii de lei capital depus în fonduri de stat la Casa de depuneri;în fiecare an dobânzile acestui capital vor fi împărţite între 50 de studenţi săraci;

11) Pentru burse în străinătate, spre a pregăti pe tineri pentru şcoala industrială ca profesori, cinci sute mii de lei capital;

12) Pentru Biserica naţională, şase sute mii de lei capital;dobânzile vor fi întrebuinţate ca ajutor pentru biserici sărace în reparaţie sau începute şi care nu pot fi isprăvite din cauza lipsei de mijloace;

13) Pentru cantinele şcolare, capital trei sute mii de lei;

14) Pentru distribuirea la diferite societăţi de binefacere şi de încurajare, recunoscute ca persoane juridice, cinci sute mii de lei;

15) Pentru sporirea capitalului «Casei de ajutor», înfiinţată de mine în amintirea a XXV-a aniversare a căsătoriei mele, 1894, pentru muncitorii rurali în anii de secetă, patru sute mii de lei;

16) Pentru Biserica catolică din România, patru sute mii de lei;

17) Pentru Biserica protestantă din Bucureşti, una sută mii de lei.

Distribuirea acestor douăsprezece milioane va fi începută numai un an după moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestei sume (aproape cinci sute mii de lei) să rămână disponibile.

Hotărăsc ca aceşti bani să fie întrebuinţaţi în modul următor:întregul personal superior şi inferior al Curţii Regale, al Casei şi administraţiei mele va primi lefile, cum sunt prevăzute pentru dânsul în bugetul meu, încă un an întreg după moartea mea, adică 12 luni;suma acestor lefi se urcă aproape la 240.000 de lei;restul va fi distribuit astfel, ca pompă pentru săraci:

La Bucureşti, cincizeci mii de lei – la laşi, treizeci mii de lei – la Craiova, douăzeci mii de lei – la Galaţi, zece mii de lei – la Brăila, zece mii de lei – la Ploieşti, zece mii de lei – la Botoşani, zece mii de lei – la Bârlad, zece mii de lei – la Focşani, opt mii de lei – la Piteşti, opt mii de lei – pentru fiecare din celelalte oraşe capitale de judeţ, cinci mii de lei.

Dacă milostivirea lui Dumnezeu îmi va dărui încă câţiva ani, am dorinţă a prevedea, în codicile, alte legate în folosul Ţării. Stăruiesc însă cu acest testament, scris de propria mea mână, care conţine tot ce doresc astăzi, în anul 1899, să fie urmat şi executat întocmai cum l-am alcătuit.

Înălţând rugăciuni fierbinţi către Atotputernicul ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea:în numele Tatălui şi al Fiului şi a Sfântului Duh, Amin.

Făcut în Bucureşti, la 14/26 februar 1899.

CAROL

Am scris şi iscălit de propria mea mână acest testament pe două coale, formând opt pagini legate cu un fir roşu şi am pus sigiliul meu.

14/26 februarie 1899

CAROL”

„CODICIL LA TESTAMENTUL MEU DIN 14/26 FEBRUARIE 1899

Scris şi iscălit de propria mea mână, în decembrie 1911.

Sursa : https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/testamentul-regelui-carol-i

miercuri, 13 februarie 2013

Secretul lui Milea

Secretul "trădării" generalului Vasile Milea

Generalul Vasile Milea, ministru al Apărării în momentul Revoluţiei, a fost toată cariera sa dator secretarului general al PCR. Acesta i-a iertat greşelile trecutului şi l-a promovat. În timpul revoltelor de la Timişoara şi Bucureşti, Milea a ezitat şi a amânat executarea întocmai a ordinelor lui Ceauşescu.

În ultima sa noapte, Milea a sunat neautorizat pe telefonul "roşu" în afara graniţelor. "Informăm că ministrul Forţelor Armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis."

Vezi și

Aceste cuvinte le-au transmis crainicii Televiziunii Române şi Radioului, la ora 10:45, în ziua de 22 decembrie 1989. Moartea generalului Vasile Milea rămâne unul dintre cele mai controversate şi dezbătute momente de care atunci a atârnat soarta Revoluţiei române.

Condiţiile în care ministrul Apărării Naţionale îşi pierdea viaţa în cea mai fierbinte zi a revoltelor de la Bucureşti rămân la fel de neclare şi astăzi. Asasinat sau sinucidere, moartea generalului Vasile Milea şi atitudinea lui în timpul evenimentelor au făcut ca Revoluţia română să nu se transforme într-un măcel.

Generalul Vasile Milea era în acel decembrie 1989 ministru al Apărării Naţionale, unul dintre cei mai puternici oameni ai momentului. Comandantul dur de care îşi amintesc subordonaţii a ajuns în fruntea ministerului după o carieră începută în 1947 ca elev al Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie. A fost numit ministru la 16 decembrie 1985, cu exact patru ani înainte să izbucnească revolta de la Timişoara.

Când a plecat la armată era învăţător suplinitor, după ce terminase Liceul Comercial "Mihai I". Fiind născut în 1927, la Lereşti, judeţul Argeş, a simţit ca adolescent mărirea şi decăderea regalităţii în România. În mai 1949 era deja sublocotenent într-o armată ce copia cu forţă "Armata Roşie Eliberatoare".

Potrivit obiceiurilor vremii, până la sfârşitul anului a fost deja avansat locotenent. Apoi, doi ani, a urmat Academia Militară Generală, Facultatea Tancuri, absolvită cu calificativul "foarte bine" şi diplomă de merit, ceea ce demonstrează ambiţia şi aplecarea sa spre studiu. A devenit în 1952 locotenent-major şi apoi căpitan, maior în 1954, iar locotenent-colonel în 1956. La 30 decembrie 1962 a fost avansat la gradul de colonel, iar steaua de general-maior a căpătat-o în 1964, de Ziua Armatei.

/Agerpres

MOMENTUL DE CUMPĂNĂ

Din biografia lui Vasile Milea, cea oficială, lipseşte însă ceva. Atât militari, cât şi foşti ofiţeri de Securitate foarte bine documentaţi susţin că în 1964 Milea a trecut printr-un moment greu. A fost la un pas de a fi dat afară din Armată pe când comanda o unitate din Medgidia. Controlul Financiar Intern găsise o deturnare de fonduri. Vasile Milea a dat ordin să se folosească nişte bani pentru a se asfalta interiorul unităţii, aflată în noroaie până-n gât. Ofiţerii de Securitate chiar au găsit şi legături mai mult decât suspecte între şantierul ad-hoc instituit în unitatea militară şi folosirea soldaţilor la munci în folosul unor nomenclaturişti. Din această cauză, Milea a fost trimis în faţa Consiliului de Judecată şi, spun sursele citate, chiar a existat un raport de trecere a sa în rezervă.

SALVATORUL CEAUŞESCU
Totul se petrecea, aşadar, în orânduirea Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar acesta avea să moară, iar locul a fost luat de Nicolae Ceauşescu în 1965. Un aspect mai puţin cunoscut şi din biografia lui Nicolae Ceauşescu este faptul că el a activat după război în armată, având gradul de general şi fiind chiar ministru adjunct al Apărării. "Domeniul" de care răspundea Nicolae Ceauşescu era Direcţia Politică Superioară a Armatei, practic organismul care a sovietizat Armata Română. Cert este că Milea a fost reabilitat după ce Nicolae Ceauşescu a ajuns la putere, iar totul s-a dat uitării, încât astăzi, deocamdată, doar mărturiile ofiţerilor amintiţi mai pot dezvălui pata de-a lungul carierei generalului.

GENERAL CONTROVERSAT
Din 1965, Milea a "renăscut", ajungând să conducă Armata din Transilvania. A devenit general-locotenent la 23 august 1969 şi a fost numit şef de stat major al Gărzilor Patriotice din România. După opt ani a mai primit o stea, cea de general-colonel. Apoi, în 1980, Vasile Milea este cel care a preluat comanda Marelui Stat Major, funcţie din care avea să fie făcut ministrul Apărării în 1985. La comanda Marelui Stat Major, Milea l-a numit pe generalul Ştefan Guşă, un ofiţer capabil, dar despre care ofiţerii de Securitate spun că era rudă cu el. Se zice că şef al Marelui Stat Major ar fi trebuit să fie numit, după valoare şi experienţă, generalul Dumitru Velicu. Ca ministru al Apărării, Vasile Milea a luat câteva măsuri foarte contestate pe furiş în cazărmi, precum aceea că a redus norma de echipare cu 25% şi a introdus sistemul detaşărilor ofiţerilor în economie. Totuşi, în "era Milea", Armata Română s-a deschis către ţările NATO, existând numeroase aplicaţii şi vizite comune.
A ORDONAT "TRAGEŢI"?
La patru ani de când fusese numit ministru al Apărării, a izbucnit revolta de la Timişoara. La 17 decembrie, în baza ordinului dat de Ceauşescu, primul secretar al judeţului Timiş i-a cerut insistent generalului Milea ca Armata să fie scoasă în stradă pentru liniştirea manifestanţilor. Ministrul Apărării Naţionale l-a refuzat iniţial categoric, dar după câteva minute, ca urmare a ordinelor lui Ceauşescu, Milea a revenit şi a permis ieşirea Armatei, însă fără armament şi muniţie. În aceeaşi zi a încercat să afle ce s-a întâmplat cu adevărat la Timişoara de la Iulian Vlad şi de la Tudor Postelnicu, dar aceştia nu i-au spus nimic. În schimb, Postelnicu i-a reproşat lui Milea că ar fi raportat dezordinea de la Timişoara secretarului Comitetului Central, Ion Coman. La ora 13:30, din ordinul ministrului Apărării, Armata a intrat în stare de luptă.

AMENINŢAREA LUI CEAUŞESCU
În după-amiaza zilei de 17 decembrie a avut loc o şedinţă a Comitetului Politic Executiv (CPEx). Potrivit stenogramelor, Nicolae Ceauşescu i-a acuzat pe Milea, Postelnicu şi pe Iulian Vlad de trădare, laşitate şi nerespectarea ordinelor. "Ce au făcut ofiţerii tăi, Milea? De ce nu au tras? La picioare trebuia să tragă." Generalul Milea a răspuns: "Am ordonat să nu se împartă nici un fel de muniţie". Ceauşescu a replicat violent: "Consider că aţi trădat interesele ţării, interesele poporului, ale socialismului şi nu aţi acţionat cu răspundere. Ştiţi ce ar trebui să vă fac?... Să vă pun în faţa plutonului de execuţie... Pentru că ceea ce aţi făcut voi înseamnă pactizare cu inamicul". Dictatorul a dat ordine imediate că "oriunde se încearcă vreo acţiune trebuie lichidată radical, fără nici o discuţie". "Am dat ordin să se someze şi, dacă nu se supun, să se tragă... într-o oră să fie restabilită ordinea în Timişoara!" (stenograma şedinţei de la 17 decembrie). O dată cu lăsarea nopţii, violenţele de stradă au luat amploare, iar Milea a ordonat deschiderea focului de avertisment.

"ARMATA NU A ACŢIONAT CUM TREBUIE LA TIMIŞOARA"
Corneliu Pârcălăbescu, şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice, declara în dosarul privind moartea lui Milea: "La 18 decembrie am fost chemat împreună cu generalul Milea la Elena Ceauşescu, care rămăsese practic la comandă (n.r. - Nicolae Ceauşescu era în Iran). Ni s-a cerut să prezentăm situaţia de la Timişoara. Generalul Milea a scos o listă ce reprezenta acţiunile militarilor, iar academiciana a reacţionat şi a spus: «Armata nu a acţionat cum trebuie şi a început să dea indicaţii ca şi cum ar fi fost o mare strategă». Am fost convins în acel moment că ministrul Apărării prelungea situaţia în interesul poporului".

FĂRĂ UZ DE ARMĂ
La 19 decembrie, Ilie Ceauşescu, prezent la Timişoara, cerea într-o şedinţă ca Armata să rămână în stradă, pentru că "tulburările sunt provocate de elemente teroriste aservite intereselor ţărilor capitaliste, scopul lor fiind răsturnarea socialismului şi întoarcerea la capitalism". Primul secretar Radu Bălan a fost luat ostatic de muncitori. Generalul Guşă s-a dus să-l elibereze şi a discutat cu muncitorii care cereau libertate, democraţie şi demisia lui Ceauşescu, dar este chemat înapoi de Ion Coman, la ordinul lui Milea.

La 20 decembrie, greva generală a fost declanşată. Revoltele s-au transformat în manifestaţii paşnice, iar generalul Guşă, cu aprobarea lui Milea, a interzis total uzul de armă. Militarii din dispozitiv au primit de la manifestanţi pâine şi apă. Forţele MApN au permis trecerea coloanelor de manifestanţi. Fraternizarea s-a produs. Cu aprobarea lui Milea, generalul Guşă a dispus retragerea trupelor în cazărmi, folosind ca pretext evitarea fraternizării.
MITINGUL DE LA 21 DECEMBRIE
Soţii Ceauşescu, crezând încă în autoritatea lor asupra poporului, au dispus organizarea unui miting la Bucureşti. Demonstraţia de la 21 decembrie s-a transformat însă într-o degringoladă care a luat prin surprindere întregul aparat de stat. Piaţa a fost evacuată şi s-a organizat dispozitivul, format din forţe MI şi Securitate, care trebuia să blocheze intrarea oamenilor spre sediul CC. Militarii mobilizaţi nu aveau asupra lor muniţie de război. După-amiaza au loc primele incidente. Un camion militar a fost atacat. Un elev de la Şcoala de Securitate a fost rănit şi au murit şapte manifestanţi. După ce a fost informat despre incident, generalul Milea a interzis să se mai execute foc şi să mai fie băgaţi în linia întâi militari: "Dacă pleacă scutierii, să plece şi militarii", a ordonat ministrul Apărării.

ULTIMA NOAPTE
Noaptea de 21 spre 22 decembrie, ultima noapte a generalului Milea. Potrivit declaraţiilor aflate la dosar, seara, în jurul orei 21:00, ministrul Apărării este chemat la Ceauşescu împreună cu Postelnicu, Pârcălăbescu şi cu Iulian Vlad. Potrivit declaraţiei lui Pârcălăbescu, Milea este apostrofat "pentru modul defectuos în care acţionase Armata pentru reprimarea demonstranţilor de la Intercontinental". "Au fost aduse şase tancuri din ordinul lui Milea pentru a face tot posibilul ca demonstranţii să fie răspândiţi", susţine Pârcălăbescu. Generalul Iulian Vlad a declarat în momentul anchetei că Milea era foarte agitat în acea zi. "Mi-a spus că a fost numit comandant al acţiunii de împrăştiere a demonstranţilor."

CU TANCUL PRIN MULŢIME
"Umbra" lui de la Securitate ne-a spus că a ieşit pe la ora 23:00 din scara B a Comitetului Central, cu casca pe cap. În momentul în care a ajuns la dispozitiv l-a întrebat pe ofiţerul Viorel Amăriucăi: "Ce se întâmplă?". Acesta a răspuns că s-a dat foc. Între timp, un camion militar a intrat în mulţime. Ofiţerul Direcţiei a IV-a spune că Milea l-a întrebat pe un maior de la regimentul de tancuri dacă poate să treacă peste baricadă. Ofiţerul a încuviinţat şi Milea i-a spus mecanicului tancului ca, în momentul în care lasă mâna în jos, să treacă. Mecanicul a ambalat tancul şi, la semnalul ministrului, a plecat cu mitraliera trăgând în plan orizontal. În schimb, militarul în termen Claudiu Dumitrescu declara în ancheta morţii lui Milea că generalul i-a ordonat şefului său, locotenentul Şerban, spargerea baricadei făcute de demonstranţi în Piaţa Universităţii. Dumitrescu susţine că a mers cu primul tanc ce a intrat în blocadă şi care apoi a luat foc, dar neagă faptul că s-ar fi tras cu mitraliera de pe tanc. Totul s-a terminat în jurul orei 12:30. Manifestanţii au fost împrăştiaţi.

"MILEA SE SIMŢEA ÎNJOSIT"
Iulian Vlad declara în dosar: "Când s-a terminat totul am coborât în stradă. Milea m-a văzut, a venit la mine, m-a luat în braţe şi plângând mi-a relatat că e foarte afectat de cele petrecute". A urmat în jurul orei 1:00 şedinţa cu Nicolae şi Elena Ceauşescu la etajul 1 al CC. "Ceauşescu era foarte satisfăcut. I-a dat ordin lui Milea să mobilizeze în continuare unităţile din Bucureşti şi din zonele limitrofe." Imediat după şedinţă, Iulian Vlad şi gen. Vasile Milea au stat de vorbă câteva zeci de minute. Potrivit lui Vlad, Milea se simţea înjosit că el şi Armata sunt folosiţi pentru asemenea situaţii. Milea a urcat apoi la etajul 6 al CC. S-a dus în biroul lui Pârcălăbescu. "Pe la 1:30 a venit la mine generalul Milea şi mi-a spus că este foarte obosit. I-am oferit un ceai, după care mi-a spus că este posibil ca această demonstraţie să ia amploare şi că se va întâmpla ceva. După care s-a dus la biroul lui Ion Coman şi s-a culcat."
TELEFONUL FATAL
După ce a plecat de la Pârcălăbescu, ministrul Vasile Milea nu s-a culcat. Ofiţeri de Armată şi Securitate foarte bine informaţi ne-au declarat că generalul a pus mâna pe telefon. Pe "firul roşu". A luat legătura cu ministrul Apărării din Ungaria, Ferenc Karpatyi, şi l-a întrebat dacă pregăteşte o invazie în România. Între cei doi miniştri ai Apărării era o legătură foarte strânsă. Mama ministrului ungar al Apărării trăia în România, într-o localitate transilvăneană, iar generalul Vasile Milea ordonase unor medici militari, dar şi altor ofiţeri din zonă să o viziteze, să-i ducă medicamente şi să aibă grijă să nu-i lipsească nimic. În cursul acestei ultime convorbiri, Ferenc Karpatyi a răspuns că nu pregăteşte o invazie, dar şi-a luat măsuri de precauţie, având în vedere evenimentele din România. Discuţia pe "firul roşu" se făcea întotdeauna autorizat. Dar generalul Milea nu a cerut avizul în acea noapte. Tehnologia era sovietică, iar centrala telefonică se afla la Kiev. Se înţelege, toate aceste convorbiri de "gradul 0" erau înregistrate de KGB. Bineînţeles, pe teritoriul României erau "dublate" şi de interceptările Securităţii.

"SĂ NU SE TRAGĂ!"
Ofiţerul de Securitate Ion Vătămănescu, însoţitorul personal al lui Milea, declara în timpul anchetei că în dimineaţa de 22 decembrie, "în jurul orei 7:00, s-a primit telefon prin care i se ordona generalului Milea să se prezinte la Cabinetul 1. L-am trezit, i-am raportat ordinul şi l-am ajutat să se echipeze. Mi-a spus: «Băi copile, nu mai pot!». Era parcă mai îmbătrânit din cauza oboselii acumulate". La şedinţa-fulger au participat Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, Vasile Milea, Iulian Vlad şi Tudor Postelnicu. Maiorul Alexandru Rafailescu declara că, după şedinţă, "generalul Milea a ieşit desfigurat. (...) A strigat să nu se tragă în mulţime. Să nu se răspundă la provocări, militarii să rămână grupaţi lângă tehnică".

"REZOLV-O SAU O REZOLVĂM NOI!"
Ceea ce nu s-a scris în nici un raport oficial este că Milea a avut un prilej în care a dat în acea dimineaţă ochii numai cu Nicolae Ceauşescu. Conducătorul statului avea asupra lui Milea ascendentul reabilitării din 1964. Ofiţerii de Armată şi Securitate amintiţi mai sus ne-au spus că dictatorul avea pe masă înregistrarea convorbirii dintre ministrul său şi ministrul ungur, convorbire pe care nu o autorizase. În toate aceste zile, Nicolae Ceauşescu primise o avalanşă de informaţii despre agresiuni din străinătate asupra regimului său. Nemulţumit până atunci de modul în care ministrul Apărării îndeplinise ordinele sale, comandantul suprem a văzut prin acea înregistrare trădarea lui Milea. Astfel s-ar fi putut explica în mintea lui Ceauşescu ezitările şi amânările cu care ministrul coordonase acţiunile Armatei din acea perioadă. În acea dimineaţă, Ceauşescu i-ar fi spus lui Milea: "Rezolv-o sau o rezolvăm noi!".

EPILOG
● Judecătorul: De ce dumneata l-ai făcut trădător, am auzit comunicatul care l-ai spus, prin care ai instituit starea de asediu, că generalul Milea, trădător, s-a sinucis pentru a scăpa de răspundere, de pedeapsa dreaptă pe care o aştepta ca trădător.
● Nicolae Ceauşescu: Pentru lămurirea dumneavoastră, trădătorul Milea...

● Judecătorul: De ce nu l-aţi judecat dacă era trădător?
● Nicolae Ceauşescu: Pentru că atunci am constatat treaba aceasta, chiar în ziua respectivă. Şi a plecat ca să aplice măsuri, vă spun asta pentru judecata dumneavoastră, dintr-un grup întreg şi au venit ofiţerii care erau cu el şi ne-au anunţat că s-a împuşcat. Şi de-abia după aceea am constatat că n-a aplicat ordinele stabilite ca unităţile militare să-şi facă datoria. (din stenograma procesului Ceauşescu)

MILEA, LA PENTAGON
În 1986 a fost primul ministru al Apărării din Pactul de la Varşovia care a vizitat Washingtonul, încât spionii ruşi se chinuiau, prin aeroporturile lumii, să afle enigmele întâlnirilor generalului cu demnitarii Pentagonului. Vizita din octombrie 1986 i-a intrigat pe ceilalţi membri din Pact de care, de altfel, a fost ţinută secretă. Generalul Vasile Milea prospecta piaţa pentru o eventuală modernizare a avionului româno-sârb IAR 93 "Orao", ba chiar s-a interesat de o achiziţie a supersonicului F-15, dar şi de sistemul de învăţământ militar american. Atunci, spun surse bine informate, a avut un mesaj verbal de transmis preşedintelui american, Ronald Reagan, din partea lui Nicolae Ceauşescu. Ronald Reagan însă nu l-a primit la Casa Albă pe ministrul Apărării român şi l-a cam plimbat. Motivul a fost acela că se afla în prag de alegeri şi o întâlnire cu un ministru al Apărării din Pactul de la Varşovia i-ar fi afectat procentele. Poate că nu întâmplător, în 1987, Nicolae Ceauşescu a respins, unilateral, "clauza naţiunii celei mai favorizate".

"În dimineaţa de 17 decembrie eram la Milea în birou şi a sunat telefonul. Cred că era de la Cabinetul 1 sau 2, pentru că ministrul s-a adresat cu «Ordonaţi!», «Voi da ordin imediat», «Vă raportez că suntem pregătiţi». Apoi a închis şi mi-a spus: «Măi, Postelnicu ori e dezinformat, ori dezinformează, ce Dumnezeu o fi având?». A sunat din nou Ceauşescu, iar Milea a dat imediat ordin la Timişoara ca o companie de tancuri să se deplaseze spre centru, dar cu foarte mare atenţie, ca nu cumva să se tragă sau să se întâmple vreo nenorocire. În seara zilei de 17 decembrie am primit telefonic ordin de la secretarul Ion Coman ca Armata să deschidă focul asupra demonstranţilor, «fără nici o discuţie, cu toată fermitatea». Am ordonat să nu se tragă." (Generalul Ştefan Guşă - şeful Marelui Stat Major)

Autor: Miruna Pasa Petru Razvan Belciuganu http://jurnalul.ro/scinteia/special/

Enigmele morţii

Rezoluţia care a marcat finalizarea anchetei efectuate după redeschiderea "Dosarului Milea", în urma articolelor "Jurnalului Naţional", a stabilit doar un adevăr strict juridic, atât cât a mai putut fi el identificat după atâţia ani. Dincolo de acest adevăr, cercetările au scos însă la lumină şi câteva aspecte pe care anchetatorii nu au mai avut cum să le elucideze.

Putem fi aproape siguri că ancheta instrumentată de către procurorii Secţiei Militare a Parchetului General este ultima ocazie în care Justiţia se va mai apleca asupra morţii generalului Vasile Milea. Iar datorită complexităţii şi rigorii cercetărilor efectuate în acest caz, concluziile trase de procurorii militari Vasile Stanca şi Gheorghe Oancea sunt cele care vor fi reţinute de istorie.

Cu toate acestea, între miile de file ale noului "Dosar Milea", rezultatul a peste un an şi jumătate de cercetări derulate "la foc continuu", există o serie de mărturii şi probe care, fără a putea influenţa rezultatul final al anchetei, aruncă o altă lumină asupra "Revoluţiei din Decembrie '89". De fapt, la un studiu atent putem constata că, datorită informaţiilor deosebit de diverse pe care le conţine, acest dosar poate fi considerat o veritabilă "radiografie" a acelor evenimente tragice.

De asemenea, simpla lectură a materialelor din acest dosar pune în evidenţă şi câteva aspecte cel puţin ciudate. Aspecte legate atât de activitatea generalului Vasile Milea, ultimul ministru comunist al Apărării Naţionale, cât şi de "culisele" evenimentelor petrecute în ultimele zile şi nopţi ale dramaticului an 1989. Vom prezenta în continuare aceste aspecte, pentru că, dincolo de importanţa lor strict documentară, incită la un spectaculos "joc al minţii" în care, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, vor fi angrenaţi atât istoricii, cât şi orice alte persoane care vor dori să descifreze pe cont propriu această perioadă tulbure a istoriei noastre.

MOARTE "LA SECRET"
Una din primele ciudăţenii de care s-au lovit procurorii după reluarea cercetărilor, ciudăţenie care a atârnat greu în balanţă atunci când s-a decis redeschiderea "Dosarului Milea", a fost superficialitatea primei anchete privitoare la împrejurările morţii fostului ministru al Apărării Naţionale. Este vorba despre ancheta instrumentată între lunile februarie şi septembrie 1990 de procurorul militar Vasile Pantea.

La scurt timp după reluarea cercetărilor, noii anchetatori desemnaţi l-au audiat pe martorul Nicolae Popovici, care în decembrie 1989 era procuror general al României. În declaraţia sa, acesta a afirmat că la 22 decembrie 1989, în jurul orelor 9:30-10:00, şeful Securităţii, generalul Iulian Vlad, i-a cerut să trimită la sediul CC al PCR un procuror specialist, întrucât generalul Vasile Milea se împuşcase. În această situaţie, procurorul general a dispus ca la faţa locului să se deplaseze un om în care el avea foarte multă încredere şi pa care îl considera cel mai bun procuror criminalist, respectiv Ovidius Păun.

Cu toate că "adresa" la care ar fi trebuit să meargă îi fusese clar indicată, anchetatorul astfel desemnat a preferat să o apuce pe o cale ocolită, care l-a dus oriunde, numai la locul faptei nu. Iată cum descrie fostul procuror general activitatea anchetatorului în care avea cea mai mare încredere: "Ăsta a fugit, s-a interesat de adresă, a mers la Milea acasă, dar nu l-a găsit. Apoi s-a întors la sediu şi abia într-un târziu a ajuns să vadă cadavrul, abia după ce acesta fusese transportat, mi se pare, la Spitalul Militar Central sau la Spitalul Elias".

În declaraţia sa, fostul procuror general Popovici pare să uite însă un alt episod petrecut la data morţii lui Milea. Martorul Ioan Dan, care în decembrie '89 era colonel de justiţie şi procuror militar inspector în cadrul fostei Direcţii a Procuraturilor Militare, relatează că la 22 decembrie, în jurul orei 10:00, acelaşi procuror general Popovici l-a chemat personal la el în birou, unde i-a comunicat că ministrul Apărării s-a sinucis.

În acelaşi timp, i-a atras atenţia să nu divulge absolut nimănui acest eveniment, nici măcar şefilor săi direcţi. Era vorba despre coloneii de justiţie Mihai Mureşan şi Gheorghe Diaconescu. Acestuia din urmă, nici chiar să fi vrut nu-i putea comunica însă ceva, pentru că se afla la Timişoara, unde se ocupa cu anchetarea revoluţionarilor. Interdicţia este cu atât mai ciudată cu cât, în anii care au urmat, ambii şefi au ocupat funcţii importante de conducere în Justiţia militară.

Ioan Dan a mai afirmat că, după exprimarea acestei interdicţii, Popovici i-a spus că va veni cineva împreună cu care o să efectueze cercetările impuse de astfel de situaţii. În acele momente el a crezut că este vorba despre un om din cadrul Securităţii Statului. De altfel, magistratul a trebuit să păstreze secretul privitor la moartea şefului Armatei doar ceva mai mult de o oră, până în momentul în care pe posturile de radio s-a anunţat oficial "sinuciderea trădătorului Milea".

GENERALUL MILITARU, ŞEF PESTE CADAVRE
În continuarea mărturiei sale, Ioan Dan reliefează un alt aspect, deosebit de ciudat, petrecut după două sau trei zile de la moartea fostului ministru al Apărării Naţionale. Ceauşescu fugise, iar reprezentanţii noii puteri instalate la Bucureşti îl declaraseră deja erou pe Vasile Milea. Cu toate acestea, noul ministru al Apărării, abia întors din "civilie", general Nicolae Militaru, a pus sechestru pe cadavrul predecesorului său, pe care l-a transformat într-un soi de "obiectiv strategic".

În jurul datei de 24 decembrie, Ioan Dan a fost trimis de procurorul general Popovici la Institutul de Medicină Legală, pentru a participa la autopsia lui Milea. Odată ajuns acolo, magistratul a luat legătura cu unul din directorii instituţiei (altul decât Vladimir Beliş) împreună cu care a coborât la Morga IML. Ajunşi acolo, cei doi au constatat că în faţa compartimentului în care era depus corpul fostului şef al Armatei se afla o santinelă.

Militarul le-a raportat că are consemn să nu permită nimănui să se atingă de cadavrul generalului Vasile Milea fără aprobarea ministrului Apărării Naţionale. Iar această aprobare a venit abia la 26 decembrie, dată la care autopsia a şi fost efectuată. Nimeni nu a aflat, şi nici nu va mai afla vreodata, de ce a dorit generalul Nicolae Militaru să amâne cu două zile investigarea medico-legală a acelui cadavru "VIP" şi nici de ce a trebuit ca trupul neinsufleţit să fie păzit de santinele.

ANCHETAT PENTRU TRĂDARE
Iar pentru ca lucrurile să fie şi mai încâlcite, tot din declaraţiile unora din martori aflăm că procurorii desemnaţi înaintea fugii lui Ceauşescu să se ocupe de moartea lui Milea au avut, în realitate, sarcina de a găsi argumente care să justifice "teoria" oficială a trădării. Audiat ca martor la 17 noiembrie 2004, viceamiralul în rezervă Ştefan Dinu, fostul şef al Direcţiei Informaţii din cadrul Marelui Stat Major, le-a relatat anchetatorilor un episod care se referea exact la această situaţie.

Fostul şef al DIA a vorbit despre faptul că la 22 decembrie 1989, cel târziu în jurul orei 12:00, a fost de faţă când din sediul Ministerului Apărării Naţionale, chiar din biroul lui Milea, generalul Ilie Ceauşescu a avut o convorbire la telefon cu Nicolae Popovici în cursul căreia procurorul general s-a interesat de trădarea ministrului Milea.

Viceamiralul Dinu afirmă că, redându-i această discuţie, Ilie Ceauşescu a spus:
"Popovici se interesează de dovezi în legătură cu Milea". Iar în contextul anunţului oficial privitor la faptul că Milea "a trădat şi apoi s-a sinucis", fostul şef al Informaţiilor Militare şi-a exprimat în faţa anchetatorilor convingerea că, în realitate, fostul procuror general era interesat de dovezi privitoare la modul în care ministrul Milea ar fi trădat regimul comunist.

În acest context, aproape că nu mai impresionează pe nimeni faptul că generalul martir Vasile Milea, eroul Revoluţiei al cărui nume este purtat de mai multe bulevarde din toată ţara, a fost scos de sub urmărirea penală abia în 1997, doar datorită faptului că era mort.

BIROCRAŢIE POST-MORTEM
Cei mai mulţi dintre oamenii care l-au cunoscut bine pe generalul Vasile Milea ori au lucrat mult timp în preajma lui îl descriu pe ultimul ministru comunist al Apărării Naţionale drept un militar deosebit de capabil, dar şi un fidel executant al ordinelor primite de la "Comandantul suprem", Nicolae Ceauşescu. Dacă nu chiar ca un admirator al lui "Ceaşcă".

Dincolo de evenimentele deja cunoscute, în urma cărora memoria colectivă i-a aşezat, nu se ştie cât de bine motivat, în tabere total deosebite, destinul lor post-mortem a avut totuşi parte şi de un episod "birocratic" oarecum asemănător. Sunt deja bine cunoscute inadvertenţele cronologice prezente în actele oficiale privitoare la moartea soţilor Ceauşescu. Iată însă că nici generalul Milea nu a fost ocolit de nişte "inginerii birocratice" asemănătoare. O dată cu redeschiderea anchetei, procurorii militari au observat şi au pus imediat în evidenţă aceste nereguli.

În timp ce în zilele noastre astfel de nereguli ar fi considerate încălcări procedurale grave, care, cel puţin teoretic, ar putea atrage după ele nulitatea întregii anchete, atunci asemenea "fleacuri" nu au fost băgate în seamă de absolut nimeni. Urmărind modul în care "Dosarul Milea" a fost luat încă de la început în evidenţă, precum şi "circulaţia" tuturor documentelor intrate şi ieşite în legătură cu cercetările instrumentate în cursul primei cercetări", noii anchetatori au descoperit nişte nepotriviri flagrante, pe care acum, la atâţia ani de la "comiterea" lor, nimeni nu mai are nici cum să le elucideze şi nici cum să le penalizeze.

Fapt pentru care ei au fost nevoiţi să le pună doar în evidenţă. Încă din clipa în care s-a dispus instrumentarea primei anchete privitoare la moartea generalului Vasile Milea, dosarul său a fost înregistrat sub numărul 68/P/1990. Deşi fostul ministru al Apărării Naţionale a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, ancheta propriu-zisă a morţii sale a început oficial abia în luna februarie 1990. În ce zi? Nu se ştie. În registrul cauzelor penale înregistrate la fosta Direcţie a Procuraturilor Militare, dosarul nr 68/P/1990 figurează ca repartizat căpitanului de justiţie Vasile Pantea. Dar nici pomeneală de menţionarea datei concrete în care s-a produs acest lucru.

ANCHETA NIMĂNUI
În acelaşi context, procurorii care au reluat cercetarea împrejurărilor în care a murit fostul ministru al Apărării au constatat că în Dosarul nr 68/P/1990 nu există nici un document din care să reiasă momentul şi modul în care Procuratura României a fost sesizată oficial în legătură cu această cauză. Acelaşi "secret" a fost păstrat şi asupra numelui primei persoane care a primit ordin să efectueze cercetările, ori cel puţin să le supravegheze.

Aşa cum am spus, procurorul Vasile Pantea a intrat în scenă abia la 6 februarie 1990, când Milea se răcise demult în mormânt, iar familia sa îndeplinise toate ritualurile cuvenite. Deosebit de sumară, ancheta procurorului Pantea s-a încheiat la 5 septembrie 1990, printr-o rezoluţie de NUP vizată de magistratul Ioan Dan, care între timp devenise general maior de justiţie. Chiar şi aşa, în condiţiile unei anchete făcute în "pas alergător", rezultatul ei nu a fost comunicat însă oficial tuturor celor interesaţi, aşa cum prevedea chiar şi pe atunci legea.

HAOSUL NUMERELOR
DE ÎNREGISTRARE
Lucrurile se complică şi mai mult când se urmăreşte evidenţa numerelor sub care au fost înregistrate diverse documente care au avut vreo legătură cu cercetarea morţii lui Milea. Astfel, raportul de cercetare întocmit de IML (unde am văzut că trupul lui Milea devenise obiectiv de pază supus unui consemn care trebuia să fie respectat de o santinelă) a fost înaintat Direcţiei Procuraturilor Militare sub numărul A 3/3045, din 09.01.1990.

Din conţinutul acestui raport reiese că autopsierea cadavrului a fost cerută de Direcţia Procuraturilor Militare prin adresa nr 510/P/1989 din data de 24.12.1989. Urmărind acest număr de evidenţă, anchetatorii au aflat cu stupoare că, în registrul de evidenţă al Procuraturii, el se referă la un dosar penal privitor la un anume Grigore Lisnic, persoană care, evident, nu are nici un fel de legătură cu generalul Vasile Milea.

Mai mult decât atât, cauza înregistrată sub acel număr nici nu se referea la decesul vreunei persoane. De fapt, în tot registrul de evidenţă a cauzelor penale înregistrate în anul 1989, care se încheie cu numărul 519/P/ 1989, nu figurează vreun dosar penal privitor la moartea, violentă sau nu, a ministrului Vasile Milea.

MOARTEA CA O DEZERTARE
Extinzând verificările şi în evidenţele Parchetului Militar Bucureşti, "moştenitorul de drept" al arhivei fostei Procuraturi Militare Bucureşti, anchetatorii nu au reuşit nici acolo să dea de urma înregistrării vreunui document referitor la moartea ministrului Vasile Milea. Acolo, la numărul 510/P/ 1989, fusese luat în evidenţă dosarul privitor la Ilie Ion, un simplu soldat care fusese cercetat penal pentru dezertare.

Deci nici acolo nu a existat vreun document referitor la declanşarea unei anchete privitoare la decesul generalului Milea. Aproape că-ţi vine să crezi că ar putea fi vorba despre vreun boschetar anonim şi nu de şeful Armatei, care, prin natura funcţiei sale, fusese unul din stâlpii de bază ai regimului comunist. De altfel, nici actele privitoare la rezultatele unor analize şi expertize tehnice nu s-au bucurat de mai multă atenţie atunci când au fost înscrise în evidenţele Justiţiei.

Buletinul de analiză nr 62/16.1990 şi buletinul (nedatat) care conţinea rezultatele încercărilor de identificare şi determinare a factorilor secundari ai împuşcării (cunoscută sub numele de proba "mănuşii de ceară") nu au menţiuni de înregistrare în Registrul de evidenţă al Procuraturilor Militare. În schimb, deşi poartă ştampila de înregistrare şi numărul 68/P/1990, nu apare în nici unul dintre registrele acelei Direcţii.

S-ar putea presupune că toate aceste neclarităţi s-au strecurat printre documentele anchetei înainte ca dosarul să fi fost preluat de procurorul Vasile Pantea. Fals! Nota de constatare nr 77972 din data de 04.07.1990 (deci într-o perioadă în care Pantea avea aproape o jumătate de an de când trudea din greu la dosar) nu figurează nici ea printre documentele intrate în evidenţele fostei Direcţii a Procuraturilor Militare.

Şi să nu ne închipuim că era vorba despre un biet capăt de hârtie fără nici un fel de importanţă pentru mersul anchetei. Nu! Este vorba despre o notă de constatare în care sunt prezentate rezultatele obţinute cu ocazia efectuării unui experiment judiciar de balistică, experiment deosebit de important pentru elucidarea împrejurărilor morţii ministrului Vasile Milea.

NIŞTE FOTOGRAFII "ANONIME"
În declaraţia sa, generalul de Justiţie în rezervă Ioan Dan vorbeşte şi despre fotografiile care au fost făcute la IML de un ofiţer judiciarist cu ocazia autopsierii lui Vasile Milea. Referitor la acest aspect, martorul a declarat: "În timpul autopsiei, ofiţerul a executat mai multe fotografii ale cadavrului şi ale diferitelor faze ale autopsiei. Din câte reţin, până la soluţionarea dosarului acele fotografii nu mi-au fost transmise nici mie personal şi nici procurorului desemnat ulterior cu efectuarea cercetării penale".

Este vorba, bineînţeles, despre Vasile Pantea. Fotografiile despre care pomeneşte magistratul Ioan Dan sunt singurele imagini păstrate de la autopsia lui Milea. Una dintre acestea reprezintă toracele unui bărbat corpolent şi deosebit de păros, iar cealaltă imagine a unei porţiuni de spinare, aproape la fel de păroasă. Pe ambele imagini există urmele unor orificii despre care se spune că ar fi fost produse de glonţul care l-a ucis pe Milea. Pe ce bază se afirmă acest lucru? Uite-aşa, pe nici una! Fără nici o imagine de ansamblu a cadavrului, nu există nici o certitudine că acele fotografii l-ar reprezenta într-adevăr pe Vasile Milea.

Şi cu toate acestea, chiar şi în lipsa de la dosar a acelor imagini, fie şi aşa, anonime, cum sunt ele, nimic nu l-a împiedicat pe primul anchetator să afirme că a elucidat pe deplin împrejurările în care a murit generalul Vasile Milea. Acum, la atâţia ani de la sfârşitul tragic al fostului ministru al Apărării Naţionale, putem doar să constatăm cu regret că ancheta iniţială a acelui prim dosar a fost un fiasco. Dar în acelaşi timp poate fi considerată şi ca o adevărată emblemă a modului în care a funcţionat, ani la rând, justiţia postdecembristă.

Iar dacă ar fi să ţinem cont de semnalele nu tocmai pozitive venite de la forurile europene, aproape că nu-ţi poţi reprima impresia că, în foarte multe cazuri, "Zeiţa legată la ochi" din România nu a depăşit încă definitiv faza unei adolescente năbădăioase, lipsită parcă de orice simţ al răspunderii.

"În timpul autopsiei generalului Vasile Milea, ofiţerul a executat mai multe fotografii ale cadavrului şi ale diferitelor faze ale autopsiei. Din câte reţin, până la soluţionarea dosarului acele fotografii nu mi-au fost transmise nici mie personal şi nici procurorului desemnat ulterior cu efectuarea cercetării penale"
Ioan Dan, general de Justiţie http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/decembrie-89