Se afișează postările cu eticheta Manifest. Afișați toate postările

marți, 19 februarie 2013

Romania lui Ceausescu

România în timpul regimului Ceauşescu

Ceausescu a scos Romania din Evul Mediu, de la lumina lumanarii, la lumina electrica, de la carul cu boi, la intreprinderi producatoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive si avioane… Nu stiu daca, pastrand proportiile, exista performante asemanatoare in istorie – poate Ramses cel Mare! Ceausescu a dictat sa se ridice scoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, cai ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrari hidrotehnice portuare, flote de avioane si vapoare, irigatii pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si… autostrazi. In 24 de ani amarati, rastimp in care a platit datoriile si a dublat populatia urbana! De fapt, este incredibil!" 

„Ceausescu a condus Romania timp de 24 de ani. Nu se poate spune ca era „bine” pe vremea lui Ceausescu, dar putini stiu cum era Romania inainte de Ceausescu! 

Acest conducator a fost pentru tara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia si Abdel Nasser pentru Egipt: TATAL NATIUNII !!! Petre Tutea.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (martie 1965), se va desfăşura o ascuţită luptă de culise pentru succesiunea la conducerea Partidului Comunist. Puternic susţinut de primul-ministru al ţării, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu este ales de Biroul Politic secretar general al partidului. Cel care va conduce România aproape un sfert de veac a fost ales doar de 5 persoane: Ion Gh. Maurer, C. Stoica, E. Bodnăraş, AI. Drăghici şi Gh. Apostol. La congresul partidului, convocat în vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu este confirmat în funcţia de secretar general al P.C.R.

Ce să mai citim?

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Calculul pensiei

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

Prima fază a regimului ceauşist (1965-1971) se caracterizează printr-o relativă liberalizare. Este adoptată 0 nouă constituţie (1965), este schimbată denumirea ţării în Republica Socialistă România, iar Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român. Pe plan intern este sprijinită iniţiativa particulară în comerţ, îmbunătăţirea gradului de confort al populaţiei şi construirea de locuinţe proprietate personală.

Se produce desovietizarea şi liberalizarea vieţii culturale prin eliminarea autorilor sovietici şi reluarea publicării clasicilor literaturii universale. În învăţământ se revine la sistemul tradiţional, autorii români sunt reintroduşi în manuale şi se introduce studiul limbilor occidentale în şcoli. În plan extern, este adoptată 0 politică de independenţă faţă de Moscova, se stabilesc relaţii diplomatice cu Republica Federală Germană (1967), iar în august 1968 este criticată intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România refuzând să participe la înăbuşirea revoltei anticomuniste din această ţară. Vizitele lui Ceauşescu în Franţa, Anglia, Germania şi S.U.A., precum şi cele ale preşedinţilor Charles de Gaulle (1968) şi Richard Nixon (1969) vor contribui la creşterea rolului României pe plan internaţional.

Concomitent, perioada din 1965-1968 a fost pentru Ceauşescu una de consolidare a puterii personale prin acapararea unor funcţii importante în conducerea statului şi promovarea de cadre noi în structurile de conducere ale P.C.R.

A doua fază a regimului ceauşist, neostalinistă (1971-1980), are ca punct de pornire vizitele făcute de Ceauşescu în China şi Coreea de Nord, când sunt lansate tezele din iulie, care întrerup cursul liberalizării. În şedinţa Comitetului Politic al C.C. al P.C.R. (iulie 1971) se decide accentuarea vieţii politice şi ideologice, accelerarea îndoctrinării populaţiei şi controlul strict al tuturor activităţilor de către activiştii de partid. Se producea 0 reîntoarcere la autoritarismul politic. Este introdus principiul rotirii cadrelor, ce permitea marginalizarea grupurilor contestatare din partid, iar din 1972 membrii familiei Ceauşescu şi rudele sunt plasaţi în posturi cheie. Din 1973, Elena Ceauşescu începe o cariera politică ce 0 va propulsa spre vârful puterii, iar din 1974 N. Ceauşescu devine primul preşedinte al Republicii, socialismul dinastic devenind 0 relitate.

Dezvoltarea economică a ţării a fost expusă indicaţiilor arbitrare ale dictaturii. Măsuri neştiinţifice şi haotice erau lansate de Ceauşescu însuşi, care urmaăea dezvoltarea economică a României exclusiv prin eforturi proprii. Se trece la industrializarea forţată prin ridicare de giganţi industriali care produc ineficient, cu mare consum de energie, de materii prime şi costuri ridicate, combinatul siderurgic de la Galaţi devenind simbolul acestei politici. Ridicarea unor construcţii megalomanice (Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul Dunăre – Bucureşti şi transformarea capitalei în port dunărean) şi politica economică aberantă a regimului comunist au avut consecinţe dramatice pe plan social. Alimentele de bază sunt raţionalizate iar distribuirea energiei electrice şi termice este limitată la strictul necesar. Pentru mascarea crizei alimentare ce devenea tot mai acută, regimul va publica un program de alimentaţie ştiinţifică (1982). Returnarea datoriei externe (11 miliarde de dolari) se va face prin efortul şi pe seama poporului, ceea ce va contribui la scăderea masivă a nivelului de trai.

Remediul la dificultăţile tot mai mari pe care le suporta populaţia era înăsprirea dominaţiei ideologice ce trebuia să ducă la formarea omului nou, dispus să aprobe entuziast politica dictatorului. După 1974, cultul personalităţii Conducătorului a câştigat tot mai mult teren, fiind inspirat din modelele chinez şi nord-coreean. Numeroşi scriitori, artişti şi istorici vor fi la originea unui val de elogii fără precedent la adresa lui N. Ceauşescu. Milioane de oameni vor fi mobilizaţi pentru a idolatriza persoana dictatorului iar mai târziu a cuplului prezidenţial. După 1980, istoricii oficiali nu vor ezita în fabricarea unor falsuri grosolane pentru a glorifica trecutul revoluţionar al conducătorului, iar unii scriitori îi adresau omagii exagerate, pentru ca în final să fie ales preşedinte de onoare al Academiei (1985) şi numit Erou al R.S.R. (1988) pentru cei 55 de ani de activitate revoluţionară.

Sporirea nemulţumirilor populaţiei faţă de greutăţile cotidiene precum şi faţă de represiunea internă au condus în decembrie 1989 la 0 puternică revoltă populară, anunţată de mişcările populare din Ungaria, Germania de Est (R.D.G), Cehoslovacia şi Bulgaria, de prăbuşirea Zidului Berlinului şi de evenimentele de la Timişoara. Marea revoltă a poporului român izbucneşte în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, la Bucureşti. Sub imensa presiune populară care asedia clădirea Comitetului Central al P.C.R., Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit. Capturat ulterior, cuplul dictatorial va fi judecat în imprejurări excepţionale şi condamnat la moarte (25 decembrie 1989). În felul acesta era înlăturat regimul comunist şi se redeschidea drumul României spre libertate şi democraţie. By Horia

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010

Ultima dorinţă de Anul Nou a lui Nicolae Ceauşescu

"Dragi tovarăşi şi pretini", "Dragi concetăţeni", "Dragi compatrioţi", "Români", "Oameni buni" - aşa era chemat poporul la miezul nopţii să ia parte la bilanţul prezidenţial. În buna tradiţie comunistă, preluată de la Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu slăvea "realizările eroicei noastre clase muncitoare" şi prevestea "tutulor (sic!) oamenilor muncii" un viitor fericit: "o dezvoltare importantă a industriei, agriculturii şi celorlalte ramuri de activitate, ridicarea continuă a nivelului de trai, material şi spiritual, al poporului".

Link Bloguri

Politici Sociale

Afaceri online

PC Computer

Locuinta - O investitie necesara

De la prietenii niștri RELIGIE

LITERATURA și CREDINTA

Economico - Sociale

Politici Fiscale , Sociale

Situatia ECONOMICO-SOCIALA

Stiinta si tehnica

"Să facem astfel încât, în 1989, să obţinem cele mai bune rezultate în industrie, cea mai mare producţie agricolă, să realizăm în bune condiţii investiţiile şi progresul tuturor sectoarelor de activitate", răsuna ultima urare de An Nou a secretarului general al PCR, în 1988.

MESAJE de ANUL NOU dintr-o lume dispărută: cadoul dezgropat la rădăcina Casei Poporului

de Alina MatisPublicat

Cele mai frumoase URĂRI DE ANUL NOU într-o capsulă a timpului. Printre multele MESAJE DE ANUL NOU primite în ultimele zile, unul are parfumul discret al unui REVELION de altădată. Cum dar din dar se face rai, le oferim prietenilor noştri de ANUL NOU 2013, alături de un LA MULŢI ANI, cadoul pe care ni l-a făcut Dan Perry - un set de fotografii şi o poveste îngropată la rădăcina Casei Poporului.

"Era o nebunie de Sărbători acolo. Prin decembrie, aveam o sanie...". Aşa începe povestea de ANUL NOU a unui loc din Bucureşti ras de Ceauşescu pentru a-şi înălţa cel mai ambiţios vis.Strada Arionoaiei - sau Arionoaia - este una dintre "victimele" de sub Casa Poporului. Acum, ea mai există doar în puţinele fotografii şi amintiri de-ale locatarilor, cu poveşti de Bucureşti demne de Mircea Eliade.

"...mă dădeam cu sania, pentru că acolo erau dealuri. Probabil de asta şi-a construit Ceauşescu colosul aici, pentru că era sus, era înalt", ne spune, din faţa unei camere web, de la mii de kilometri distanţă, un chip zâmbitor.

"Ani de zile am visat-o..."

MESAJUL DE ANUL NOU al lui Dan Perry nu l-am găsit noi, a fost una dintre întâmplările Internetului. Am dat de un blog cu fotografii din Viscri şi i-am scris, neştiind că este român, pentru a-i cere permisiunea să îi folosim o imagine pentru articolul despre miracolul din aşezarea săsească.

"Era un cartier liniştit, simplu, dar oamenii erau buni, relaţiile dintre ei erau excelente, iar noi toţi am avut o copilărie fericită în locul acesta". Vorbeşte ca despre un tărâm al făgăduinţei despre stradaArionoaiei, despre grădina casei lui, grădina superbă a copilăriei lor, în care trona falnic un ulm. "Pe sub acest ulm, la o anumită vârstă, băieţii au început să fumeze. Aici învăţam... Era o feerie - curtea asta o regret şi azi", spune Perry despre curtea din cartierul Uranus-Izvor, unic în Bucureşti pentru liniştea şi dealurile lui.

"Ani de zile am visat-o. Când vin în România, am plăcere de parcă vin acasă. Este ceva care mă duce înapoi în copilărie", mai spune Perry, care dă din cap şi ridică des în umeri, neştiind să îşi explice ataşamentul pentru acest colţ de Bucureşti demult dispărut.

"Aveam un văr care şi-a cumpărat o bicicletă. Pe vremea aceea, cine avea bicicletă?! Mai nimeni. Mi-a dat-o mie pentru două zile şi am fost împăratul cartierului. Toţi veneau să îi las două minute cu bicicleta", povesteşte, râzând, locatarul de pe Arionoaia.

1961: plecarea din România şi despărţirea de Arionoaia

În vârstă de 70 de ani, Dan Perry s-a născut la Galaţi, într-o familie de evrei cu numele de Solomonovici. Pe când el avea cinci ani, s-au mutat la Bucureşti, pentru că tatăl lui, sionist, intrase în vizorul Securităţii.

Nimeni nu voia să primească un evreu, aşa că şi-au schimbat numele în Pruteanu. Îl întreb dacă există vreo relaţie cu regretatul George Pruteanu şi răspunde zâmbind: "Numai văr primar". "L-ai cunoscut?", întreabă imediat, adăugând că şi el l-a văzut doar de două ori în viaţă.

În 1961, pe când avea 17 ani, Dan şi ai lui au plecat în Israel. Aici, şi-au luat numele de Perry, mai scurt şi mai uşor de scris şi pronunţat în ebraică.

În tot acest timp, a ţinut legătura cu Ciufi, prietenul care stătea la etaj, în aceeaşi casă de pe Arionoaiei ca şi familia Pruteanu. Ciufi, care a rămas până la sfârşit pe Arionoaiei, îi trimitea scrisori codate despre viaţa românească.

Înapoi în ţară: "Îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze"

Au trecut 20 de ani până Dan Perry s-a întors pe strada copilăriei lui şi vorbeşte cu plăcere, dar şi cu regret despre norocul ca, în 1980, să aibă aparat foto la el şi inspiraţia de a face multe fotografii cu Arionoaia. Acestea sunt ultimele imagini pe care le are cu strada, făcute într-o perioadă în care preţiosul film foto nu se "consuma" cu străzi, clădiri, ori cu peisaje.

"Acum, îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze", mărturiseşte Dan Perry, cu ciudă în glas când îşi aminteşte, numai el ştie a câta oară, că i s-a stricat aparatul foto atunci. "Începuseră demolările şi l-am întrebat pe prietenul Ciufi: <<Crezi că o să dea jos tot?>>. Iar el a zis: <<Nu cred>>. Nu ştiam de Casa Poporului", spune românul.

Patru ani mai târziu, strada Arionoaiei, împreună cu tot cartierul Uranus-Izvor, din centrul Bucureştiului, nu mai existau. Planul faraonic al lui Nicolae Ceauşescu, pus în aplicare de tânăra arhitectă Anca Petrescu, a ras toată zona, a nivelat dealul, a distrus biserici şi clădiri istorice - în total, peste 7 kilometri pătraţi au fost "şterşi", pentru a face loc Casei Poporului. Aproximativ 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi şi au rămas doar cu amintirea acestui colţ din Bucureştiul comunist.

"A fost distrugător pentru toţi"

"Pentru mine a fost distrugător când am aflat (de dărâmarea străzii şi de Casa Poporului, n.red.). La fel a fost şi pentru toţi prietenii care stădeau în zonă. Distrugător pentru toţi", spune Perry despre palatul construit peste copilăria lor.

Fiecare îşi aminteşte cu drag despre strada/casa copilăriei lor. Foştii copii de pe Arionoaiei par, însă, să fi pus pe un piedestal acest loc, poate tocmai pentru că le-a fost luat în nişte circumstanţe care au făcut istorie.

La următoarea vizită în România, Dan Perry, care lucrează ca tehnician în arhitectură, a fost să constate ce casă a primit poporul în schimbul casei lui şi a prietenilor din Uranus-Izvor. "Am fost în Casa Poporului, l-am chemat şi pe Ciufi, dar nu a vrut în niciun chip să vină. E aşa de supărat şi o să fie supărat toată viaţa pentru că l-au scos din casa lui. M-am dus să văd singur". Şi i-a plăcut ce a văzut.

"Pentru mine, dat fiind că lucrez în arhitectură, Casa Poporului e, totuşi, o construcţie interesantă", spune Perry, adăugând repede că locuinţele pentru oamenii daţi afară din casele lor sunt "oribile". "Acum am văzut că le mai pun puţin ruj pe buze şi le reabilitează termic", adaugă românul.

Acum, Perry vine anual în România şi şi-a planificat ca, atunci când se pensionează, să stea şi câteva luni la rând în ţară. Chiar dacă Arionoaia nu mai e, prietenii de atunci sunt în continuare. Se întâlnesc cu toţii şi au chiar un înlocuitor al curţii cu ulm de pe vremea când erau puştani: casa de la munte a unuia dintre ei. "Am izbutit să îmi adun toţi colegii din clasă. Am făcut o reuniune în 2006, la 46 de ani de la şcoală, şi încă una, în 2011, la 50 de ani. Iar anul trecut, ne-am întâlnit între", povesteşte bărbatul.

În plus, pe lângă prietenii de şcoală ori de joacă, mai e şi ţara, pe care a bătut-o în lung şi în lat, a fotografiat-o şi a promovat-o prin toate cercurile în care se învârte în Israel. "Fac reclamă mare, doamnă!", exclamă el, explicând că până şi screensaver-ul de pe calculatorul de la birou e numai cu poze din România.

"România e foarte frumoasă, foarte frumoasă. Ultima oară când am fost la Castelul Peleş, am făcut 480 de poze. Am văzut în viaţa mea multe castele - multe, multe castele. Dar eu cred că Peleşul e cel mai frumos", adaugă el şi începe să enumere toate bisericile, cetăţile şi oraşele frumoase din România care îi vin în minte şi îi plac.

De la Arionoaia de odinioară la mall-urile de azi

Dan Perry nu numai că vizitează şi fotografiază România, dar şi lucrează aici ocazional. Firma de arhitectură la care este partener este cea care a construit mall-urile AFI din diverse oraşe din ţară. "Acum, lucrez la un mall nou din Bucureşti", spune el, cu referire la noul AFI, care se va deschide în Bucureştii Noi, pe terenul fostei fabrici Laromet.

Cu toate că iubeşte România cu o dragoste aflată undeva la mijloc între pasiunea unui turist şi ataşamentul unui om înrădăcinat într-un loc, Dan Perry spune fără ezitare că nu s-a gândit niciodată să se întoarcă definitiv în ţară. Israelul e casa lui acum, acolo sunt soţia, fiica şi fiul lui, cei cinci nepoţi, acolo este cariera lui. Soţia este singura pe care a adus-o în ţara lui natală. Ba mai mult, a şi învăţat-o română. Copiii şi nepoţii, însă, sunt complet străini de România.

"Cu mine cred că se termină capitolul "România". Ei (copiii, n.red.) nu ştiu română. Fata mea e măritată cu un scoţian, vorbeşte cu copiii în engleză. Băiatul e însurat cu o chinezoaică, iar nora mea vorbeşte cu nepoata în chineză. Ne îndepărtăm de România şi de apropiem de China şi de Scoţia", constată, din faţa unui calculator din Haifa, autorul pozelor de pe Arionoaiei. Acesta este şi motivul, spune el, pentru care postează pe Internet fotografii din România şi din cartierul peste care s-a înălţat Casa Poporului - pentru ca şi alţii din generaţia lui să îşi păstreze vii imaginile, exact cum a făcut-o el.

"Nu există altă sursă. Cu noi, se termină această Arionoaiei şi toate străduţele alea mici dimprejur...", este constatarea cu care Dan Perry încheie, departe de Bucureşti, povestea bucăţii lui din România ştearsă de istorie.

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/mesaje-de-anul-nou-dintr-o-lume-disparuta-cadoul-dezgropat-la-radacina-casei-poporului-10391230

Vezi și

miercuri, 13 februarie 2013

Secretul lui Milea

Secretul "trădării" generalului Vasile Milea

Generalul Vasile Milea, ministru al Apărării în momentul Revoluţiei, a fost toată cariera sa dator secretarului general al PCR. Acesta i-a iertat greşelile trecutului şi l-a promovat. În timpul revoltelor de la Timişoara şi Bucureşti, Milea a ezitat şi a amânat executarea întocmai a ordinelor lui Ceauşescu.

În ultima sa noapte, Milea a sunat neautorizat pe telefonul "roşu" în afara graniţelor. "Informăm că ministrul Forţelor Armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi suveranităţii României şi, dându-şi seama că este descoperit, s-a sinucis."

Vezi și

Aceste cuvinte le-au transmis crainicii Televiziunii Române şi Radioului, la ora 10:45, în ziua de 22 decembrie 1989. Moartea generalului Vasile Milea rămâne unul dintre cele mai controversate şi dezbătute momente de care atunci a atârnat soarta Revoluţiei române.

Condiţiile în care ministrul Apărării Naţionale îşi pierdea viaţa în cea mai fierbinte zi a revoltelor de la Bucureşti rămân la fel de neclare şi astăzi. Asasinat sau sinucidere, moartea generalului Vasile Milea şi atitudinea lui în timpul evenimentelor au făcut ca Revoluţia română să nu se transforme într-un măcel.

Generalul Vasile Milea era în acel decembrie 1989 ministru al Apărării Naţionale, unul dintre cei mai puternici oameni ai momentului. Comandantul dur de care îşi amintesc subordonaţii a ajuns în fruntea ministerului după o carieră începută în 1947 ca elev al Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie. A fost numit ministru la 16 decembrie 1985, cu exact patru ani înainte să izbucnească revolta de la Timişoara.

Când a plecat la armată era învăţător suplinitor, după ce terminase Liceul Comercial "Mihai I". Fiind născut în 1927, la Lereşti, judeţul Argeş, a simţit ca adolescent mărirea şi decăderea regalităţii în România. În mai 1949 era deja sublocotenent într-o armată ce copia cu forţă "Armata Roşie Eliberatoare".

Potrivit obiceiurilor vremii, până la sfârşitul anului a fost deja avansat locotenent. Apoi, doi ani, a urmat Academia Militară Generală, Facultatea Tancuri, absolvită cu calificativul "foarte bine" şi diplomă de merit, ceea ce demonstrează ambiţia şi aplecarea sa spre studiu. A devenit în 1952 locotenent-major şi apoi căpitan, maior în 1954, iar locotenent-colonel în 1956. La 30 decembrie 1962 a fost avansat la gradul de colonel, iar steaua de general-maior a căpătat-o în 1964, de Ziua Armatei.

/Agerpres

MOMENTUL DE CUMPĂNĂ

Din biografia lui Vasile Milea, cea oficială, lipseşte însă ceva. Atât militari, cât şi foşti ofiţeri de Securitate foarte bine documentaţi susţin că în 1964 Milea a trecut printr-un moment greu. A fost la un pas de a fi dat afară din Armată pe când comanda o unitate din Medgidia. Controlul Financiar Intern găsise o deturnare de fonduri. Vasile Milea a dat ordin să se folosească nişte bani pentru a se asfalta interiorul unităţii, aflată în noroaie până-n gât. Ofiţerii de Securitate chiar au găsit şi legături mai mult decât suspecte între şantierul ad-hoc instituit în unitatea militară şi folosirea soldaţilor la munci în folosul unor nomenclaturişti. Din această cauză, Milea a fost trimis în faţa Consiliului de Judecată şi, spun sursele citate, chiar a existat un raport de trecere a sa în rezervă.

SALVATORUL CEAUŞESCU
Totul se petrecea, aşadar, în orânduirea Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar acesta avea să moară, iar locul a fost luat de Nicolae Ceauşescu în 1965. Un aspect mai puţin cunoscut şi din biografia lui Nicolae Ceauşescu este faptul că el a activat după război în armată, având gradul de general şi fiind chiar ministru adjunct al Apărării. "Domeniul" de care răspundea Nicolae Ceauşescu era Direcţia Politică Superioară a Armatei, practic organismul care a sovietizat Armata Română. Cert este că Milea a fost reabilitat după ce Nicolae Ceauşescu a ajuns la putere, iar totul s-a dat uitării, încât astăzi, deocamdată, doar mărturiile ofiţerilor amintiţi mai pot dezvălui pata de-a lungul carierei generalului.

GENERAL CONTROVERSAT
Din 1965, Milea a "renăscut", ajungând să conducă Armata din Transilvania. A devenit general-locotenent la 23 august 1969 şi a fost numit şef de stat major al Gărzilor Patriotice din România. După opt ani a mai primit o stea, cea de general-colonel. Apoi, în 1980, Vasile Milea este cel care a preluat comanda Marelui Stat Major, funcţie din care avea să fie făcut ministrul Apărării în 1985. La comanda Marelui Stat Major, Milea l-a numit pe generalul Ştefan Guşă, un ofiţer capabil, dar despre care ofiţerii de Securitate spun că era rudă cu el. Se zice că şef al Marelui Stat Major ar fi trebuit să fie numit, după valoare şi experienţă, generalul Dumitru Velicu. Ca ministru al Apărării, Vasile Milea a luat câteva măsuri foarte contestate pe furiş în cazărmi, precum aceea că a redus norma de echipare cu 25% şi a introdus sistemul detaşărilor ofiţerilor în economie. Totuşi, în "era Milea", Armata Română s-a deschis către ţările NATO, existând numeroase aplicaţii şi vizite comune.
A ORDONAT "TRAGEŢI"?
La patru ani de când fusese numit ministru al Apărării, a izbucnit revolta de la Timişoara. La 17 decembrie, în baza ordinului dat de Ceauşescu, primul secretar al judeţului Timiş i-a cerut insistent generalului Milea ca Armata să fie scoasă în stradă pentru liniştirea manifestanţilor. Ministrul Apărării Naţionale l-a refuzat iniţial categoric, dar după câteva minute, ca urmare a ordinelor lui Ceauşescu, Milea a revenit şi a permis ieşirea Armatei, însă fără armament şi muniţie. În aceeaşi zi a încercat să afle ce s-a întâmplat cu adevărat la Timişoara de la Iulian Vlad şi de la Tudor Postelnicu, dar aceştia nu i-au spus nimic. În schimb, Postelnicu i-a reproşat lui Milea că ar fi raportat dezordinea de la Timişoara secretarului Comitetului Central, Ion Coman. La ora 13:30, din ordinul ministrului Apărării, Armata a intrat în stare de luptă.

AMENINŢAREA LUI CEAUŞESCU
În după-amiaza zilei de 17 decembrie a avut loc o şedinţă a Comitetului Politic Executiv (CPEx). Potrivit stenogramelor, Nicolae Ceauşescu i-a acuzat pe Milea, Postelnicu şi pe Iulian Vlad de trădare, laşitate şi nerespectarea ordinelor. "Ce au făcut ofiţerii tăi, Milea? De ce nu au tras? La picioare trebuia să tragă." Generalul Milea a răspuns: "Am ordonat să nu se împartă nici un fel de muniţie". Ceauşescu a replicat violent: "Consider că aţi trădat interesele ţării, interesele poporului, ale socialismului şi nu aţi acţionat cu răspundere. Ştiţi ce ar trebui să vă fac?... Să vă pun în faţa plutonului de execuţie... Pentru că ceea ce aţi făcut voi înseamnă pactizare cu inamicul". Dictatorul a dat ordine imediate că "oriunde se încearcă vreo acţiune trebuie lichidată radical, fără nici o discuţie". "Am dat ordin să se someze şi, dacă nu se supun, să se tragă... într-o oră să fie restabilită ordinea în Timişoara!" (stenograma şedinţei de la 17 decembrie). O dată cu lăsarea nopţii, violenţele de stradă au luat amploare, iar Milea a ordonat deschiderea focului de avertisment.

"ARMATA NU A ACŢIONAT CUM TREBUIE LA TIMIŞOARA"
Corneliu Pârcălăbescu, şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice, declara în dosarul privind moartea lui Milea: "La 18 decembrie am fost chemat împreună cu generalul Milea la Elena Ceauşescu, care rămăsese practic la comandă (n.r. - Nicolae Ceauşescu era în Iran). Ni s-a cerut să prezentăm situaţia de la Timişoara. Generalul Milea a scos o listă ce reprezenta acţiunile militarilor, iar academiciana a reacţionat şi a spus: «Armata nu a acţionat cum trebuie şi a început să dea indicaţii ca şi cum ar fi fost o mare strategă». Am fost convins în acel moment că ministrul Apărării prelungea situaţia în interesul poporului".

FĂRĂ UZ DE ARMĂ
La 19 decembrie, Ilie Ceauşescu, prezent la Timişoara, cerea într-o şedinţă ca Armata să rămână în stradă, pentru că "tulburările sunt provocate de elemente teroriste aservite intereselor ţărilor capitaliste, scopul lor fiind răsturnarea socialismului şi întoarcerea la capitalism". Primul secretar Radu Bălan a fost luat ostatic de muncitori. Generalul Guşă s-a dus să-l elibereze şi a discutat cu muncitorii care cereau libertate, democraţie şi demisia lui Ceauşescu, dar este chemat înapoi de Ion Coman, la ordinul lui Milea.

La 20 decembrie, greva generală a fost declanşată. Revoltele s-au transformat în manifestaţii paşnice, iar generalul Guşă, cu aprobarea lui Milea, a interzis total uzul de armă. Militarii din dispozitiv au primit de la manifestanţi pâine şi apă. Forţele MApN au permis trecerea coloanelor de manifestanţi. Fraternizarea s-a produs. Cu aprobarea lui Milea, generalul Guşă a dispus retragerea trupelor în cazărmi, folosind ca pretext evitarea fraternizării.
MITINGUL DE LA 21 DECEMBRIE
Soţii Ceauşescu, crezând încă în autoritatea lor asupra poporului, au dispus organizarea unui miting la Bucureşti. Demonstraţia de la 21 decembrie s-a transformat însă într-o degringoladă care a luat prin surprindere întregul aparat de stat. Piaţa a fost evacuată şi s-a organizat dispozitivul, format din forţe MI şi Securitate, care trebuia să blocheze intrarea oamenilor spre sediul CC. Militarii mobilizaţi nu aveau asupra lor muniţie de război. După-amiaza au loc primele incidente. Un camion militar a fost atacat. Un elev de la Şcoala de Securitate a fost rănit şi au murit şapte manifestanţi. După ce a fost informat despre incident, generalul Milea a interzis să se mai execute foc şi să mai fie băgaţi în linia întâi militari: "Dacă pleacă scutierii, să plece şi militarii", a ordonat ministrul Apărării.

ULTIMA NOAPTE
Noaptea de 21 spre 22 decembrie, ultima noapte a generalului Milea. Potrivit declaraţiilor aflate la dosar, seara, în jurul orei 21:00, ministrul Apărării este chemat la Ceauşescu împreună cu Postelnicu, Pârcălăbescu şi cu Iulian Vlad. Potrivit declaraţiei lui Pârcălăbescu, Milea este apostrofat "pentru modul defectuos în care acţionase Armata pentru reprimarea demonstranţilor de la Intercontinental". "Au fost aduse şase tancuri din ordinul lui Milea pentru a face tot posibilul ca demonstranţii să fie răspândiţi", susţine Pârcălăbescu. Generalul Iulian Vlad a declarat în momentul anchetei că Milea era foarte agitat în acea zi. "Mi-a spus că a fost numit comandant al acţiunii de împrăştiere a demonstranţilor."

CU TANCUL PRIN MULŢIME
"Umbra" lui de la Securitate ne-a spus că a ieşit pe la ora 23:00 din scara B a Comitetului Central, cu casca pe cap. În momentul în care a ajuns la dispozitiv l-a întrebat pe ofiţerul Viorel Amăriucăi: "Ce se întâmplă?". Acesta a răspuns că s-a dat foc. Între timp, un camion militar a intrat în mulţime. Ofiţerul Direcţiei a IV-a spune că Milea l-a întrebat pe un maior de la regimentul de tancuri dacă poate să treacă peste baricadă. Ofiţerul a încuviinţat şi Milea i-a spus mecanicului tancului ca, în momentul în care lasă mâna în jos, să treacă. Mecanicul a ambalat tancul şi, la semnalul ministrului, a plecat cu mitraliera trăgând în plan orizontal. În schimb, militarul în termen Claudiu Dumitrescu declara în ancheta morţii lui Milea că generalul i-a ordonat şefului său, locotenentul Şerban, spargerea baricadei făcute de demonstranţi în Piaţa Universităţii. Dumitrescu susţine că a mers cu primul tanc ce a intrat în blocadă şi care apoi a luat foc, dar neagă faptul că s-ar fi tras cu mitraliera de pe tanc. Totul s-a terminat în jurul orei 12:30. Manifestanţii au fost împrăştiaţi.

"MILEA SE SIMŢEA ÎNJOSIT"
Iulian Vlad declara în dosar: "Când s-a terminat totul am coborât în stradă. Milea m-a văzut, a venit la mine, m-a luat în braţe şi plângând mi-a relatat că e foarte afectat de cele petrecute". A urmat în jurul orei 1:00 şedinţa cu Nicolae şi Elena Ceauşescu la etajul 1 al CC. "Ceauşescu era foarte satisfăcut. I-a dat ordin lui Milea să mobilizeze în continuare unităţile din Bucureşti şi din zonele limitrofe." Imediat după şedinţă, Iulian Vlad şi gen. Vasile Milea au stat de vorbă câteva zeci de minute. Potrivit lui Vlad, Milea se simţea înjosit că el şi Armata sunt folosiţi pentru asemenea situaţii. Milea a urcat apoi la etajul 6 al CC. S-a dus în biroul lui Pârcălăbescu. "Pe la 1:30 a venit la mine generalul Milea şi mi-a spus că este foarte obosit. I-am oferit un ceai, după care mi-a spus că este posibil ca această demonstraţie să ia amploare şi că se va întâmpla ceva. După care s-a dus la biroul lui Ion Coman şi s-a culcat."
TELEFONUL FATAL
După ce a plecat de la Pârcălăbescu, ministrul Vasile Milea nu s-a culcat. Ofiţeri de Armată şi Securitate foarte bine informaţi ne-au declarat că generalul a pus mâna pe telefon. Pe "firul roşu". A luat legătura cu ministrul Apărării din Ungaria, Ferenc Karpatyi, şi l-a întrebat dacă pregăteşte o invazie în România. Între cei doi miniştri ai Apărării era o legătură foarte strânsă. Mama ministrului ungar al Apărării trăia în România, într-o localitate transilvăneană, iar generalul Vasile Milea ordonase unor medici militari, dar şi altor ofiţeri din zonă să o viziteze, să-i ducă medicamente şi să aibă grijă să nu-i lipsească nimic. În cursul acestei ultime convorbiri, Ferenc Karpatyi a răspuns că nu pregăteşte o invazie, dar şi-a luat măsuri de precauţie, având în vedere evenimentele din România. Discuţia pe "firul roşu" se făcea întotdeauna autorizat. Dar generalul Milea nu a cerut avizul în acea noapte. Tehnologia era sovietică, iar centrala telefonică se afla la Kiev. Se înţelege, toate aceste convorbiri de "gradul 0" erau înregistrate de KGB. Bineînţeles, pe teritoriul României erau "dublate" şi de interceptările Securităţii.

"SĂ NU SE TRAGĂ!"
Ofiţerul de Securitate Ion Vătămănescu, însoţitorul personal al lui Milea, declara în timpul anchetei că în dimineaţa de 22 decembrie, "în jurul orei 7:00, s-a primit telefon prin care i se ordona generalului Milea să se prezinte la Cabinetul 1. L-am trezit, i-am raportat ordinul şi l-am ajutat să se echipeze. Mi-a spus: «Băi copile, nu mai pot!». Era parcă mai îmbătrânit din cauza oboselii acumulate". La şedinţa-fulger au participat Constantin Dăscălescu, Emil Bobu, Vasile Milea, Iulian Vlad şi Tudor Postelnicu. Maiorul Alexandru Rafailescu declara că, după şedinţă, "generalul Milea a ieşit desfigurat. (...) A strigat să nu se tragă în mulţime. Să nu se răspundă la provocări, militarii să rămână grupaţi lângă tehnică".

"REZOLV-O SAU O REZOLVĂM NOI!"
Ceea ce nu s-a scris în nici un raport oficial este că Milea a avut un prilej în care a dat în acea dimineaţă ochii numai cu Nicolae Ceauşescu. Conducătorul statului avea asupra lui Milea ascendentul reabilitării din 1964. Ofiţerii de Armată şi Securitate amintiţi mai sus ne-au spus că dictatorul avea pe masă înregistrarea convorbirii dintre ministrul său şi ministrul ungur, convorbire pe care nu o autorizase. În toate aceste zile, Nicolae Ceauşescu primise o avalanşă de informaţii despre agresiuni din străinătate asupra regimului său. Nemulţumit până atunci de modul în care ministrul Apărării îndeplinise ordinele sale, comandantul suprem a văzut prin acea înregistrare trădarea lui Milea. Astfel s-ar fi putut explica în mintea lui Ceauşescu ezitările şi amânările cu care ministrul coordonase acţiunile Armatei din acea perioadă. În acea dimineaţă, Ceauşescu i-ar fi spus lui Milea: "Rezolv-o sau o rezolvăm noi!".

EPILOG
● Judecătorul: De ce dumneata l-ai făcut trădător, am auzit comunicatul care l-ai spus, prin care ai instituit starea de asediu, că generalul Milea, trădător, s-a sinucis pentru a scăpa de răspundere, de pedeapsa dreaptă pe care o aştepta ca trădător.
● Nicolae Ceauşescu: Pentru lămurirea dumneavoastră, trădătorul Milea...

● Judecătorul: De ce nu l-aţi judecat dacă era trădător?
● Nicolae Ceauşescu: Pentru că atunci am constatat treaba aceasta, chiar în ziua respectivă. Şi a plecat ca să aplice măsuri, vă spun asta pentru judecata dumneavoastră, dintr-un grup întreg şi au venit ofiţerii care erau cu el şi ne-au anunţat că s-a împuşcat. Şi de-abia după aceea am constatat că n-a aplicat ordinele stabilite ca unităţile militare să-şi facă datoria. (din stenograma procesului Ceauşescu)

MILEA, LA PENTAGON
În 1986 a fost primul ministru al Apărării din Pactul de la Varşovia care a vizitat Washingtonul, încât spionii ruşi se chinuiau, prin aeroporturile lumii, să afle enigmele întâlnirilor generalului cu demnitarii Pentagonului. Vizita din octombrie 1986 i-a intrigat pe ceilalţi membri din Pact de care, de altfel, a fost ţinută secretă. Generalul Vasile Milea prospecta piaţa pentru o eventuală modernizare a avionului româno-sârb IAR 93 "Orao", ba chiar s-a interesat de o achiziţie a supersonicului F-15, dar şi de sistemul de învăţământ militar american. Atunci, spun surse bine informate, a avut un mesaj verbal de transmis preşedintelui american, Ronald Reagan, din partea lui Nicolae Ceauşescu. Ronald Reagan însă nu l-a primit la Casa Albă pe ministrul Apărării român şi l-a cam plimbat. Motivul a fost acela că se afla în prag de alegeri şi o întâlnire cu un ministru al Apărării din Pactul de la Varşovia i-ar fi afectat procentele. Poate că nu întâmplător, în 1987, Nicolae Ceauşescu a respins, unilateral, "clauza naţiunii celei mai favorizate".

"În dimineaţa de 17 decembrie eram la Milea în birou şi a sunat telefonul. Cred că era de la Cabinetul 1 sau 2, pentru că ministrul s-a adresat cu «Ordonaţi!», «Voi da ordin imediat», «Vă raportez că suntem pregătiţi». Apoi a închis şi mi-a spus: «Măi, Postelnicu ori e dezinformat, ori dezinformează, ce Dumnezeu o fi având?». A sunat din nou Ceauşescu, iar Milea a dat imediat ordin la Timişoara ca o companie de tancuri să se deplaseze spre centru, dar cu foarte mare atenţie, ca nu cumva să se tragă sau să se întâmple vreo nenorocire. În seara zilei de 17 decembrie am primit telefonic ordin de la secretarul Ion Coman ca Armata să deschidă focul asupra demonstranţilor, «fără nici o discuţie, cu toată fermitatea». Am ordonat să nu se tragă." (Generalul Ştefan Guşă - şeful Marelui Stat Major)

Autor: Miruna Pasa Petru Razvan Belciuganu http://jurnalul.ro/scinteia/special/

Enigmele morţii

Rezoluţia care a marcat finalizarea anchetei efectuate după redeschiderea "Dosarului Milea", în urma articolelor "Jurnalului Naţional", a stabilit doar un adevăr strict juridic, atât cât a mai putut fi el identificat după atâţia ani. Dincolo de acest adevăr, cercetările au scos însă la lumină şi câteva aspecte pe care anchetatorii nu au mai avut cum să le elucideze.

Putem fi aproape siguri că ancheta instrumentată de către procurorii Secţiei Militare a Parchetului General este ultima ocazie în care Justiţia se va mai apleca asupra morţii generalului Vasile Milea. Iar datorită complexităţii şi rigorii cercetărilor efectuate în acest caz, concluziile trase de procurorii militari Vasile Stanca şi Gheorghe Oancea sunt cele care vor fi reţinute de istorie.

Cu toate acestea, între miile de file ale noului "Dosar Milea", rezultatul a peste un an şi jumătate de cercetări derulate "la foc continuu", există o serie de mărturii şi probe care, fără a putea influenţa rezultatul final al anchetei, aruncă o altă lumină asupra "Revoluţiei din Decembrie '89". De fapt, la un studiu atent putem constata că, datorită informaţiilor deosebit de diverse pe care le conţine, acest dosar poate fi considerat o veritabilă "radiografie" a acelor evenimente tragice.

De asemenea, simpla lectură a materialelor din acest dosar pune în evidenţă şi câteva aspecte cel puţin ciudate. Aspecte legate atât de activitatea generalului Vasile Milea, ultimul ministru comunist al Apărării Naţionale, cât şi de "culisele" evenimentelor petrecute în ultimele zile şi nopţi ale dramaticului an 1989. Vom prezenta în continuare aceste aspecte, pentru că, dincolo de importanţa lor strict documentară, incită la un spectaculos "joc al minţii" în care, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, vor fi angrenaţi atât istoricii, cât şi orice alte persoane care vor dori să descifreze pe cont propriu această perioadă tulbure a istoriei noastre.

MOARTE "LA SECRET"
Una din primele ciudăţenii de care s-au lovit procurorii după reluarea cercetărilor, ciudăţenie care a atârnat greu în balanţă atunci când s-a decis redeschiderea "Dosarului Milea", a fost superficialitatea primei anchete privitoare la împrejurările morţii fostului ministru al Apărării Naţionale. Este vorba despre ancheta instrumentată între lunile februarie şi septembrie 1990 de procurorul militar Vasile Pantea.

La scurt timp după reluarea cercetărilor, noii anchetatori desemnaţi l-au audiat pe martorul Nicolae Popovici, care în decembrie 1989 era procuror general al României. În declaraţia sa, acesta a afirmat că la 22 decembrie 1989, în jurul orelor 9:30-10:00, şeful Securităţii, generalul Iulian Vlad, i-a cerut să trimită la sediul CC al PCR un procuror specialist, întrucât generalul Vasile Milea se împuşcase. În această situaţie, procurorul general a dispus ca la faţa locului să se deplaseze un om în care el avea foarte multă încredere şi pa care îl considera cel mai bun procuror criminalist, respectiv Ovidius Păun.

Cu toate că "adresa" la care ar fi trebuit să meargă îi fusese clar indicată, anchetatorul astfel desemnat a preferat să o apuce pe o cale ocolită, care l-a dus oriunde, numai la locul faptei nu. Iată cum descrie fostul procuror general activitatea anchetatorului în care avea cea mai mare încredere: "Ăsta a fugit, s-a interesat de adresă, a mers la Milea acasă, dar nu l-a găsit. Apoi s-a întors la sediu şi abia într-un târziu a ajuns să vadă cadavrul, abia după ce acesta fusese transportat, mi se pare, la Spitalul Militar Central sau la Spitalul Elias".

În declaraţia sa, fostul procuror general Popovici pare să uite însă un alt episod petrecut la data morţii lui Milea. Martorul Ioan Dan, care în decembrie '89 era colonel de justiţie şi procuror militar inspector în cadrul fostei Direcţii a Procuraturilor Militare, relatează că la 22 decembrie, în jurul orei 10:00, acelaşi procuror general Popovici l-a chemat personal la el în birou, unde i-a comunicat că ministrul Apărării s-a sinucis.

În acelaşi timp, i-a atras atenţia să nu divulge absolut nimănui acest eveniment, nici măcar şefilor săi direcţi. Era vorba despre coloneii de justiţie Mihai Mureşan şi Gheorghe Diaconescu. Acestuia din urmă, nici chiar să fi vrut nu-i putea comunica însă ceva, pentru că se afla la Timişoara, unde se ocupa cu anchetarea revoluţionarilor. Interdicţia este cu atât mai ciudată cu cât, în anii care au urmat, ambii şefi au ocupat funcţii importante de conducere în Justiţia militară.

Ioan Dan a mai afirmat că, după exprimarea acestei interdicţii, Popovici i-a spus că va veni cineva împreună cu care o să efectueze cercetările impuse de astfel de situaţii. În acele momente el a crezut că este vorba despre un om din cadrul Securităţii Statului. De altfel, magistratul a trebuit să păstreze secretul privitor la moartea şefului Armatei doar ceva mai mult de o oră, până în momentul în care pe posturile de radio s-a anunţat oficial "sinuciderea trădătorului Milea".

GENERALUL MILITARU, ŞEF PESTE CADAVRE
În continuarea mărturiei sale, Ioan Dan reliefează un alt aspect, deosebit de ciudat, petrecut după două sau trei zile de la moartea fostului ministru al Apărării Naţionale. Ceauşescu fugise, iar reprezentanţii noii puteri instalate la Bucureşti îl declaraseră deja erou pe Vasile Milea. Cu toate acestea, noul ministru al Apărării, abia întors din "civilie", general Nicolae Militaru, a pus sechestru pe cadavrul predecesorului său, pe care l-a transformat într-un soi de "obiectiv strategic".

În jurul datei de 24 decembrie, Ioan Dan a fost trimis de procurorul general Popovici la Institutul de Medicină Legală, pentru a participa la autopsia lui Milea. Odată ajuns acolo, magistratul a luat legătura cu unul din directorii instituţiei (altul decât Vladimir Beliş) împreună cu care a coborât la Morga IML. Ajunşi acolo, cei doi au constatat că în faţa compartimentului în care era depus corpul fostului şef al Armatei se afla o santinelă.

Militarul le-a raportat că are consemn să nu permită nimănui să se atingă de cadavrul generalului Vasile Milea fără aprobarea ministrului Apărării Naţionale. Iar această aprobare a venit abia la 26 decembrie, dată la care autopsia a şi fost efectuată. Nimeni nu a aflat, şi nici nu va mai afla vreodata, de ce a dorit generalul Nicolae Militaru să amâne cu două zile investigarea medico-legală a acelui cadavru "VIP" şi nici de ce a trebuit ca trupul neinsufleţit să fie păzit de santinele.

ANCHETAT PENTRU TRĂDARE
Iar pentru ca lucrurile să fie şi mai încâlcite, tot din declaraţiile unora din martori aflăm că procurorii desemnaţi înaintea fugii lui Ceauşescu să se ocupe de moartea lui Milea au avut, în realitate, sarcina de a găsi argumente care să justifice "teoria" oficială a trădării. Audiat ca martor la 17 noiembrie 2004, viceamiralul în rezervă Ştefan Dinu, fostul şef al Direcţiei Informaţii din cadrul Marelui Stat Major, le-a relatat anchetatorilor un episod care se referea exact la această situaţie.

Fostul şef al DIA a vorbit despre faptul că la 22 decembrie 1989, cel târziu în jurul orei 12:00, a fost de faţă când din sediul Ministerului Apărării Naţionale, chiar din biroul lui Milea, generalul Ilie Ceauşescu a avut o convorbire la telefon cu Nicolae Popovici în cursul căreia procurorul general s-a interesat de trădarea ministrului Milea.

Viceamiralul Dinu afirmă că, redându-i această discuţie, Ilie Ceauşescu a spus:
"Popovici se interesează de dovezi în legătură cu Milea". Iar în contextul anunţului oficial privitor la faptul că Milea "a trădat şi apoi s-a sinucis", fostul şef al Informaţiilor Militare şi-a exprimat în faţa anchetatorilor convingerea că, în realitate, fostul procuror general era interesat de dovezi privitoare la modul în care ministrul Milea ar fi trădat regimul comunist.

În acest context, aproape că nu mai impresionează pe nimeni faptul că generalul martir Vasile Milea, eroul Revoluţiei al cărui nume este purtat de mai multe bulevarde din toată ţara, a fost scos de sub urmărirea penală abia în 1997, doar datorită faptului că era mort.

BIROCRAŢIE POST-MORTEM
Cei mai mulţi dintre oamenii care l-au cunoscut bine pe generalul Vasile Milea ori au lucrat mult timp în preajma lui îl descriu pe ultimul ministru comunist al Apărării Naţionale drept un militar deosebit de capabil, dar şi un fidel executant al ordinelor primite de la "Comandantul suprem", Nicolae Ceauşescu. Dacă nu chiar ca un admirator al lui "Ceaşcă".

Dincolo de evenimentele deja cunoscute, în urma cărora memoria colectivă i-a aşezat, nu se ştie cât de bine motivat, în tabere total deosebite, destinul lor post-mortem a avut totuşi parte şi de un episod "birocratic" oarecum asemănător. Sunt deja bine cunoscute inadvertenţele cronologice prezente în actele oficiale privitoare la moartea soţilor Ceauşescu. Iată însă că nici generalul Milea nu a fost ocolit de nişte "inginerii birocratice" asemănătoare. O dată cu redeschiderea anchetei, procurorii militari au observat şi au pus imediat în evidenţă aceste nereguli.

În timp ce în zilele noastre astfel de nereguli ar fi considerate încălcări procedurale grave, care, cel puţin teoretic, ar putea atrage după ele nulitatea întregii anchete, atunci asemenea "fleacuri" nu au fost băgate în seamă de absolut nimeni. Urmărind modul în care "Dosarul Milea" a fost luat încă de la început în evidenţă, precum şi "circulaţia" tuturor documentelor intrate şi ieşite în legătură cu cercetările instrumentate în cursul primei cercetări", noii anchetatori au descoperit nişte nepotriviri flagrante, pe care acum, la atâţia ani de la "comiterea" lor, nimeni nu mai are nici cum să le elucideze şi nici cum să le penalizeze.

Fapt pentru care ei au fost nevoiţi să le pună doar în evidenţă. Încă din clipa în care s-a dispus instrumentarea primei anchete privitoare la moartea generalului Vasile Milea, dosarul său a fost înregistrat sub numărul 68/P/1990. Deşi fostul ministru al Apărării Naţionale a încetat din viaţă în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, ancheta propriu-zisă a morţii sale a început oficial abia în luna februarie 1990. În ce zi? Nu se ştie. În registrul cauzelor penale înregistrate la fosta Direcţie a Procuraturilor Militare, dosarul nr 68/P/1990 figurează ca repartizat căpitanului de justiţie Vasile Pantea. Dar nici pomeneală de menţionarea datei concrete în care s-a produs acest lucru.

ANCHETA NIMĂNUI
În acelaşi context, procurorii care au reluat cercetarea împrejurărilor în care a murit fostul ministru al Apărării au constatat că în Dosarul nr 68/P/1990 nu există nici un document din care să reiasă momentul şi modul în care Procuratura României a fost sesizată oficial în legătură cu această cauză. Acelaşi "secret" a fost păstrat şi asupra numelui primei persoane care a primit ordin să efectueze cercetările, ori cel puţin să le supravegheze.

Aşa cum am spus, procurorul Vasile Pantea a intrat în scenă abia la 6 februarie 1990, când Milea se răcise demult în mormânt, iar familia sa îndeplinise toate ritualurile cuvenite. Deosebit de sumară, ancheta procurorului Pantea s-a încheiat la 5 septembrie 1990, printr-o rezoluţie de NUP vizată de magistratul Ioan Dan, care între timp devenise general maior de justiţie. Chiar şi aşa, în condiţiile unei anchete făcute în "pas alergător", rezultatul ei nu a fost comunicat însă oficial tuturor celor interesaţi, aşa cum prevedea chiar şi pe atunci legea.

HAOSUL NUMERELOR
DE ÎNREGISTRARE
Lucrurile se complică şi mai mult când se urmăreşte evidenţa numerelor sub care au fost înregistrate diverse documente care au avut vreo legătură cu cercetarea morţii lui Milea. Astfel, raportul de cercetare întocmit de IML (unde am văzut că trupul lui Milea devenise obiectiv de pază supus unui consemn care trebuia să fie respectat de o santinelă) a fost înaintat Direcţiei Procuraturilor Militare sub numărul A 3/3045, din 09.01.1990.

Din conţinutul acestui raport reiese că autopsierea cadavrului a fost cerută de Direcţia Procuraturilor Militare prin adresa nr 510/P/1989 din data de 24.12.1989. Urmărind acest număr de evidenţă, anchetatorii au aflat cu stupoare că, în registrul de evidenţă al Procuraturii, el se referă la un dosar penal privitor la un anume Grigore Lisnic, persoană care, evident, nu are nici un fel de legătură cu generalul Vasile Milea.

Mai mult decât atât, cauza înregistrată sub acel număr nici nu se referea la decesul vreunei persoane. De fapt, în tot registrul de evidenţă a cauzelor penale înregistrate în anul 1989, care se încheie cu numărul 519/P/ 1989, nu figurează vreun dosar penal privitor la moartea, violentă sau nu, a ministrului Vasile Milea.

MOARTEA CA O DEZERTARE
Extinzând verificările şi în evidenţele Parchetului Militar Bucureşti, "moştenitorul de drept" al arhivei fostei Procuraturi Militare Bucureşti, anchetatorii nu au reuşit nici acolo să dea de urma înregistrării vreunui document referitor la moartea ministrului Vasile Milea. Acolo, la numărul 510/P/ 1989, fusese luat în evidenţă dosarul privitor la Ilie Ion, un simplu soldat care fusese cercetat penal pentru dezertare.

Deci nici acolo nu a existat vreun document referitor la declanşarea unei anchete privitoare la decesul generalului Milea. Aproape că-ţi vine să crezi că ar putea fi vorba despre vreun boschetar anonim şi nu de şeful Armatei, care, prin natura funcţiei sale, fusese unul din stâlpii de bază ai regimului comunist. De altfel, nici actele privitoare la rezultatele unor analize şi expertize tehnice nu s-au bucurat de mai multă atenţie atunci când au fost înscrise în evidenţele Justiţiei.

Buletinul de analiză nr 62/16.1990 şi buletinul (nedatat) care conţinea rezultatele încercărilor de identificare şi determinare a factorilor secundari ai împuşcării (cunoscută sub numele de proba "mănuşii de ceară") nu au menţiuni de înregistrare în Registrul de evidenţă al Procuraturilor Militare. În schimb, deşi poartă ştampila de înregistrare şi numărul 68/P/1990, nu apare în nici unul dintre registrele acelei Direcţii.

S-ar putea presupune că toate aceste neclarităţi s-au strecurat printre documentele anchetei înainte ca dosarul să fi fost preluat de procurorul Vasile Pantea. Fals! Nota de constatare nr 77972 din data de 04.07.1990 (deci într-o perioadă în care Pantea avea aproape o jumătate de an de când trudea din greu la dosar) nu figurează nici ea printre documentele intrate în evidenţele fostei Direcţii a Procuraturilor Militare.

Şi să nu ne închipuim că era vorba despre un biet capăt de hârtie fără nici un fel de importanţă pentru mersul anchetei. Nu! Este vorba despre o notă de constatare în care sunt prezentate rezultatele obţinute cu ocazia efectuării unui experiment judiciar de balistică, experiment deosebit de important pentru elucidarea împrejurărilor morţii ministrului Vasile Milea.

NIŞTE FOTOGRAFII "ANONIME"
În declaraţia sa, generalul de Justiţie în rezervă Ioan Dan vorbeşte şi despre fotografiile care au fost făcute la IML de un ofiţer judiciarist cu ocazia autopsierii lui Vasile Milea. Referitor la acest aspect, martorul a declarat: "În timpul autopsiei, ofiţerul a executat mai multe fotografii ale cadavrului şi ale diferitelor faze ale autopsiei. Din câte reţin, până la soluţionarea dosarului acele fotografii nu mi-au fost transmise nici mie personal şi nici procurorului desemnat ulterior cu efectuarea cercetării penale".

Este vorba, bineînţeles, despre Vasile Pantea. Fotografiile despre care pomeneşte magistratul Ioan Dan sunt singurele imagini păstrate de la autopsia lui Milea. Una dintre acestea reprezintă toracele unui bărbat corpolent şi deosebit de păros, iar cealaltă imagine a unei porţiuni de spinare, aproape la fel de păroasă. Pe ambele imagini există urmele unor orificii despre care se spune că ar fi fost produse de glonţul care l-a ucis pe Milea. Pe ce bază se afirmă acest lucru? Uite-aşa, pe nici una! Fără nici o imagine de ansamblu a cadavrului, nu există nici o certitudine că acele fotografii l-ar reprezenta într-adevăr pe Vasile Milea.

Şi cu toate acestea, chiar şi în lipsa de la dosar a acelor imagini, fie şi aşa, anonime, cum sunt ele, nimic nu l-a împiedicat pe primul anchetator să afirme că a elucidat pe deplin împrejurările în care a murit generalul Vasile Milea. Acum, la atâţia ani de la sfârşitul tragic al fostului ministru al Apărării Naţionale, putem doar să constatăm cu regret că ancheta iniţială a acelui prim dosar a fost un fiasco. Dar în acelaşi timp poate fi considerată şi ca o adevărată emblemă a modului în care a funcţionat, ani la rând, justiţia postdecembristă.

Iar dacă ar fi să ţinem cont de semnalele nu tocmai pozitive venite de la forurile europene, aproape că nu-ţi poţi reprima impresia că, în foarte multe cazuri, "Zeiţa legată la ochi" din România nu a depăşit încă definitiv faza unei adolescente năbădăioase, lipsită parcă de orice simţ al răspunderii.

"În timpul autopsiei generalului Vasile Milea, ofiţerul a executat mai multe fotografii ale cadavrului şi ale diferitelor faze ale autopsiei. Din câte reţin, până la soluţionarea dosarului acele fotografii nu mi-au fost transmise nici mie personal şi nici procurorului desemnat ulterior cu efectuarea cercetării penale"
Ioan Dan, general de Justiţie http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/decembrie-89