Cum a subminat Nicolae Ceauşescu economia naţională
La ordinul CFSN, Tribunalului Militar excepţional, special constituit pe 25 decembrie 1989 la Târgovişte, a decis condamnarea la moarte a preşedintelui Nicolae Ceauşescu pentru infracțiunea de subminare a economiei naționale. Vă supunem atenţiei un comentariu de Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni.
Trebuie să recunosc că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numit Testamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu. BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989. Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex. Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.
http://youtu.be/zyJJHS-35QI
A urmat în 1971 primirea României în GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț) şi un an mai târziu în Fondul Monetar Internațional. În anul 1973 Ceauşescu a mizat totul pe relaţia bilaterală româno-americană, făcând presiuni puternice pentru a obţine Clauza Naţiunii celei mai Favorizate (care presupunea facilităţi vamale pentru produsele româneşti importate de SUA). Acordarea ei depindea de raporturile dintre majoritatea democrată şi republicanii din Congresul SUA, precum şi de relaţiile dintre Congres şi preşedinţie. Un alt obiectiv urmărit de Ceauşescu a fost obţinerea unui credit de 500-600 milioane de dolari SUA, pe termen lung, cu o dobândă mică de 2%. Creditul urma să fie folosit de România pentru achiziţionarea unor tehnologii americane necesare industriei româneşti.
Din documente americane de la Departamentul de Stat declasificate în ultimii ani reiese că Henry Kissinger, consilier al preşedintelui Richard Nixon pe probleme de securitate naţională, numit ulterior ministru de Externe al SUA, a scris de mână pe o adresă în care se propunea invitarea la Washington a lui Gierek, liderul comunist polonez: „Să spunem nu Poloniei. Ceauşescu trebuie să vină primul“. Ceauşescu a ajuns în SUA pe 3 decembrie 1973 la baza militară Andrews, fiind transportat cu elicopterul prezidenţial, direct pe peluza din faţa Casei Albe, unde au avut loc ceremoniile de primire. Pe timpul şederii la Washingon, delegaţiei conduse de Ceauşescu i s-a pus la dispoziţie reşedinţa Blair House, unde a fost primit imediat de Hendrich Johannes Witteveen, preşedintele Fondului Monetar Internaţional şi Robert McNamara, preşedintele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pe care Ceauşescu i-a presat cu clauza naţiunii celei mai favorizate. Separat de aceştia, Ceauşescu a fost vizitat de trei influenţi senatori americani: Henry Jackson, Abraham Ribicoff şi Eduard Kennedy. Apoi a mers el însuşi la Congresul SUA. După vizita la Congres, unde a şi conferenţiat, s-a semnat o declaraţia comună. Următoarea zi, Ceauşescu a dedicat-o unei noi runde de discuţii cu preşedintele Nixon şi unei întâlniri cu jurnalişti americani. După-amiază, tot la reşedinţa Blair House s-a întâlnit cu ministrul finanţelor, George Schultz şi cu ministrul comerţului, Frederick Dent.
Ceauşescu a părăsit capitala americană în dimineaţa celei de-a doua zi, făcând un adevărat tur de forţă prin patru state americane din nord-estul SUA. Prima oprire a făcut-o la sediul General Electric din Wilmingron, statul Carolina de Nord, unde a şi semnat un contract pentru Electroputere Craiova. De acolo a ajuns la Cleveland-Ohio, la o firmă producătoare de autobasculante şi maşini agricole de mare tonaj, aparţinând concernului White Motors Corporation, obţinînd transfer tehnologic pentru Autocamioane Braşov. Seara, Ceauşescu a poposit la Hartford, statul Connecticut la renumitul centru de cercetări medicale în domeniul spitalicesc, unde a fost configurată arhitectura viitoarei reţele de spitale judeţene din România.
A doua zi, dimineaţa, a vizitat o fabrică de maşini unelte pentru oţel inoxidabil şi înalt aliat, de unde Ceauşescu a preluat reţeta şi a construit Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte, apoi a zburat spre New York şi s-a întâlnit cu oameni de afaceri americani, la sediul firmei Manufacturer Hanover Trust. După-amiază, Ceauşescu l-a primit pe Kurt Waldheim, secretarul general al ONU, pe David Rockefeller, preşedintele băncii Chase Manhattan, precum şi pe reprezentanţi ai cercurilor evreieşti din America. Nicolae Ceaușescu și-a scurtat vizita în SUA atunci cînd şi-a dat seama că nu mai putea obţine nimic pentru România. Puteţi compara şi singuri eficienţa aceastei vizite, având ca reper pe cea recent încheiată de premierul Victor Ponta pe continentul american sau pe cea a preşedintelui Traian Basescu la Washinton, din martie 2005.
Ceauşescu a continuat să promoveze cu perseverenţă interesul naţional şi în 1975 România a primit clauza naţiunii celei mai favorizate, iar un an mai târziu i s-a oferit şi regimul generalizat de preferinţe vamale (valabil în Europa de est numai în cazul României). Din acel moment, România a avut posibilitatea de a accesa credite nelimitate cu dobândă preferenţială de 2%. Nu pentru borduri sau terenuri de fotbal în pantă, ci pentru construirea de mari obiective industriale, aducătoare de profit şi de locuri de muncă. Încet, dar sigur, comerţul SUA cu România a ajuns în 1978 la peste un miliard USD, spre deosebire de cel al SUA cu URSS care era de doar 300 de milioane USD. Pentru comparaţie, în 2012 volumul schimburilor comerciale ale României cu partenerul strategic american a fost de 2,3 miliarde USD. În timp ce exporturile americane în Rusia din acelaşi an au fost de 10,6 miliarde USD iar importurile americane din Rusia, de 30 de miliarde USD.
22 decembrie 1989: la cåteva ore după fuga Ceauşeştilor, în sediul CC al PCR s-au petrecut nişte întîmplări despre care nu s-a mai vorbit niciodată. Iar una dintre acestea este legată de bani, foarte mulţi bani. De fapt valută forte, dolari americani care au dispărut fără urmă şi n-au mai apărut niciodată. Martor la acea întîmplare, Ion Gîtlan nu a aflat nici pînă acum ce era cu acei bani. De fapt, nici Poliţia dar nici Justiţia nu s-a interest vreodată de ei. Acum 20 de ani, Gîtlan a dat tot ce putea da pentru Revoluţie. Fiul său, Mihai, este primul bucureştean care a murit în Decembrie ‘89. O dramă cumplită despre care a aflat însă mult mai tîrziu. Asta pentru că el însuşi era Comitetul Central. Îşi aminteşte şi acum, de parcă a fost ieri: “Am intrat în CC odată cu ceilalţi, puţin înainte de fuga Ceauşeştilor. Jos, la parter, era haos, nimeni nu mai asigura paza. Am găsit un pistol mitralieră cu pat rabatabil cu un încărcător plin. Normal că l-am luat. Pe acolo era şi Dan Iosif cu oamenii de ai lui, care-l tot strigau, “Ioşca”. Mă rog, la fel ca noi toţi, făceau şi ei ce credeau că e bine. Revoluţionarii… lume amestecată.Revoluţiile nu se fac cu băieţi spilcuiţi, de salon. O parte dintre cei veniţi acolo erau, hai să nu zic interlopi, dar pe aproape. Era clar că mulţi se cunoşteau între ei şi li se mai lipea de månă cîte ceva”. Gîtlan îşi aminteşte că sacii cu valută au apărut pe la 15,30-16. “Atunci, Dan Oprescu, care acum e plecat în Europa, unul dintre revoluţionari, m-a anunţat că într-un birou s-au găsit nouă saci plini cu bani. M-am dus cu el şi întradevăr erau nişte saci mari din pånză groasă. Am verificat cîţiva dintre ei şi chiar că erau plini cu teancuri de dolari, sigilaţi cu banderole de hîrtie, exact ca la bancă. Sincer să fiu, nu m-am atins de ei: toată viaţa trăisem cu teama că valuta te trimite direct la puşcărie.Tot ce m-a dus mintea să fac a fost să mă duc în Cabinetul 1 şi să anunţ Armata. Ceva mai tårziu, Oprescu mi-a spus că a venit un TV militar care a încărcat şase saci şi a plecat cu ei. Unde? Nimeni nu ştie: nu s-a făcut un proces verbal de predare-primire, nimic. Ceilalţi trei saci au rămas pe loc; se spunea că or să ajungă la Bancă. De fapt, nu ştiu unde au ajuns. Împreună cu ceilalţi am estimat că în cei nouă saci trebuie să se fost cam patru milioane de dolari sau poate mai mulţi. Ceva mai tårziu am aflat că acolo existase întradevăr un stoc de valută al Partidului. Ce s-a ales de ei? Habar nu am, nu am mai auzit niciodata de acei bani”. Mult mai tårziu, prin 1990, presa a spus că Dan Iosif ar fi scos din CC un geamantan plin cu valută.”Nu ştiu, nu vreau să vorbesc cu păcat. Un geamantan plin cu bani, dar lei de astă dată, s-a găsit în biroul lui Silviu Curticeanu. Erau cam un million, puşi în plicuri, primele de Anul Nou pentru cei din CC. Nu am fost de faţă cînd au dispărut şi ăia, aşa că nu vreau sa acuz pe nimeni. E drept că Dan Iosif a stat tot timpul cu ochii pe sacii ăia, dar nu pot spune că el i-ar fi luat. Cert este că de banii ăia nu s-a mai auzit niciodată. La fel cum nu s-a mai auzit nici de lucrurile găsite pe biroul lul Ceauşescu. Şi acelea au fost strînse la un loc, acte, obiecte, tot ce mai era acolo şi au fost băgate într-un sac care a fost sigilat. Şi acela a fost trimis tot la Armată, dar nici despre el nu s-a mai auzit absolut nimic.”A arestat oamenii cu nume sonoreÎn orele care au urmat, Gîtlan i-a identificat şi reţinut pe Constantin Dăscălescu, Iulian Vlad şi pe Ilie Verdeţ. “Dăscălescu era în biroul lui şi n-a protestat. M-a spus doar “Tovarăşe, nu ştiu cine eşti, dar înţeleg că ai noştri au pierdut. Noi am făcut şi bune şi rele. Te văd un om de treabă şi te rog un singur lucru. Să ne judece Justiţia, şi pentru cele bune şi pentru cele rele. Nu vreau să mă judece cei de afară.” Avea la mînă un ceas scump, pe care l-a scos şi mi l-a oferit în schimbul protecţiei. I-am zis să şi-l păstreze şi l-am dus într-un birou unde i s-au luat declaraţii. Pånă la urmă au plecat de acolo cu toţii. Iulian Vlad a ajuns la MApN, unde a coordonat operaţiunile militare împreună cu gen.l Guşe. Iar Verdeţ s-a apucat de croit guverne. Dar fără prea mult succes: Iliescu era deja în cărţi, pentru preluarea puterii”, ne-a mai povestit Ion Gîtlan. Scris de Ramona Feraru
Înfrângerile suferite de armata americană în războiul din Vietnam au şifonat puternic prestigiul de mare putere a SUA şi a deschis calea URSS spre noi pieţe din ţări ale lumii a treia. Motiv pentru care SUA au lansat o nouă strategie de politică externă în privinţa ţărilor din Europa de Est, diferită de cea aplicată faţă de URSS. Oferirea de avantaje economice unui stat din această zonă s-a realizat în funcţie de atitudinea acestuia faţă de Moscova şi de adoptarea unor reforme interne politice şi economice. Plecând de la această nouă orientare, Nicolae Ceauşescu, cel care în august 1968 a fost singurul şef de stat din Europa de est care s-a opus înăbuşirii „primăverii de la Praga” de către trupele Tratatului de la Varşovia, a conceput o nouă cale de acţiune, menită să asigure României finanţarea şi tehnologia necesară dezvoltării industriale pe principii moderne.
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Europa privită din viitor
Hrana vie
Planurile in derulare sunt o munca in progres, veche de sute de ani
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici
Trebuie să recunosc că acest plan, conceput de mintea nu prea şcolită a lui Ceauşescu, un om neobişnuit de patriot pentru poporul lipsit de recunoştinţă, din mijlocul căruia s-a ridicat, era genial. Şi poate fi numit Testamentul lui Ceauşescu. Interesant ar fi să urmărim ce s-a întâmplat cu „comoara” respectivă, după asasinarea lui Ceauşescu. BRCE, care după revoluţie şi-a schimbat numele devenind Bancorex, a ajuns în faliment în 1999, după ce prin ea, Ion Iliescu a miluit cu credite nerambursate sau ilegale zeci de mii de membri ai nomenclaturi postdecembriste, provenită din falşi dizidenţi şi chiar suspecţi de terorismul practicat după Lovitura de Palat din 22 decembrie 1989. Sub privirea guvernatorului BNR. Bancorex a fuzionat prin absorbţie în Banca Comerciala Romana (BCR) şi la privatizarea din 2006 a BCR, guvernatorul BNR împreună cu premierul Tăriceanu a obligat poporul român să plătească suma de 3,75 miliarde euro către Erstebank, din Austria, pentru găurile negre avute de Bancorex. Cum din privatizarea BCR românii au încasat de la austrieci numai 2,25 miliarde euro, ei mai au de plătit acestora încă 1,5 miliarde euro. Dacă prin absurd la conducerea României ar fi nimerit din greşeală vreun om cât de cât patriot ca Ceauşescu şi i-ar fi trăsnit prin cap să aplice Testamentul lui Ceauşescu, i-ar fi fost imposibil, căci îi lipsea una din rotiţele mecanismului conceput de el, banca românească.
Foto: TheYoungDylanWaitsInTheCave / flickr.com
Ceauşescu a aflat că ambasadorul sovietic din SUA, Anatoli Dobrânin ar fi spus într-un cerc restrîns, că cel mai bine plasat la prezidenţialele din 5 noiembrie 1968 era vice-președintele democrat în exercițiu Hubert Humphrey, în contextul în care candidaţii Partidului Democrat nu mai pierduseră alegerile din 1932. În ciuda tuturor, Ceauşescu a decis să se implice cu toate resursele de care dispunea, în vederea câştigării fotoliului de la Casa Albă, de către candidatul republican Richard Nixon. Ceuşescu a timis o echipă de experţi în politică externă, în frunte cu Corneliu Mănescu, cel mai capabil diplomat român al tuturor timpurilor, să sprijine staff-ul de campanie a lui Nixon. Mănescu a mediat pe lângă liderul chinez Mao Zedong o discuţie telefonică cu Nixon, obţinând anticipat prima invitaţie a unui preşedinte american de a vizita China comunistă şi promisiunea încălzirii relaţiilor dintre cele două state. Tot Mănescu, care lucrase la ONU, în comitetul celor 18 națiuni însărcinat cu dezarmarea, l-a convins pe Nixon să includă pe lista priorităţilor iniţierea discuţiilor pentru un Tratat de dezarmare nucleară cu URSS. Prin urmare, iniţiativele lui Ceauşescu au avut impact, alegerile prezidenţiale fiind cîştigate de Nixon cu 43.42%, la 42.72% şi pe 20 ianuarie 1969, el a devenit al 37-lea preşedinte al SUA. Dar şi singurul prieten american al României. Vizita lui Richard Nixon în România, din august 1969 a fost prima vizită a unui preşedinte american într-o ţară comunistă.http://youtu.be/zyJJHS-35QI
A urmat în 1971 primirea României în GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț) şi un an mai târziu în Fondul Monetar Internațional. În anul 1973 Ceauşescu a mizat totul pe relaţia bilaterală româno-americană, făcând presiuni puternice pentru a obţine Clauza Naţiunii celei mai Favorizate (care presupunea facilităţi vamale pentru produsele româneşti importate de SUA). Acordarea ei depindea de raporturile dintre majoritatea democrată şi republicanii din Congresul SUA, precum şi de relaţiile dintre Congres şi preşedinţie. Un alt obiectiv urmărit de Ceauşescu a fost obţinerea unui credit de 500-600 milioane de dolari SUA, pe termen lung, cu o dobândă mică de 2%. Creditul urma să fie folosit de România pentru achiziţionarea unor tehnologii americane necesare industriei româneşti.
Din documente americane de la Departamentul de Stat declasificate în ultimii ani reiese că Henry Kissinger, consilier al preşedintelui Richard Nixon pe probleme de securitate naţională, numit ulterior ministru de Externe al SUA, a scris de mână pe o adresă în care se propunea invitarea la Washington a lui Gierek, liderul comunist polonez: „Să spunem nu Poloniei. Ceauşescu trebuie să vină primul“. Ceauşescu a ajuns în SUA pe 3 decembrie 1973 la baza militară Andrews, fiind transportat cu elicopterul prezidenţial, direct pe peluza din faţa Casei Albe, unde au avut loc ceremoniile de primire. Pe timpul şederii la Washingon, delegaţiei conduse de Ceauşescu i s-a pus la dispoziţie reşedinţa Blair House, unde a fost primit imediat de Hendrich Johannes Witteveen, preşedintele Fondului Monetar Internaţional şi Robert McNamara, preşedintele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pe care Ceauşescu i-a presat cu clauza naţiunii celei mai favorizate. Separat de aceştia, Ceauşescu a fost vizitat de trei influenţi senatori americani: Henry Jackson, Abraham Ribicoff şi Eduard Kennedy. Apoi a mers el însuşi la Congresul SUA. După vizita la Congres, unde a şi conferenţiat, s-a semnat o declaraţia comună. Următoarea zi, Ceauşescu a dedicat-o unei noi runde de discuţii cu preşedintele Nixon şi unei întâlniri cu jurnalişti americani. După-amiază, tot la reşedinţa Blair House s-a întâlnit cu ministrul finanţelor, George Schultz şi cu ministrul comerţului, Frederick Dent.
Ceauşescu a părăsit capitala americană în dimineaţa celei de-a doua zi, făcând un adevărat tur de forţă prin patru state americane din nord-estul SUA. Prima oprire a făcut-o la sediul General Electric din Wilmingron, statul Carolina de Nord, unde a şi semnat un contract pentru Electroputere Craiova. De acolo a ajuns la Cleveland-Ohio, la o firmă producătoare de autobasculante şi maşini agricole de mare tonaj, aparţinând concernului White Motors Corporation, obţinînd transfer tehnologic pentru Autocamioane Braşov. Seara, Ceauşescu a poposit la Hartford, statul Connecticut la renumitul centru de cercetări medicale în domeniul spitalicesc, unde a fost configurată arhitectura viitoarei reţele de spitale judeţene din România.
A doua zi, dimineaţa, a vizitat o fabrică de maşini unelte pentru oţel inoxidabil şi înalt aliat, de unde Ceauşescu a preluat reţeta şi a construit Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte, apoi a zburat spre New York şi s-a întâlnit cu oameni de afaceri americani, la sediul firmei Manufacturer Hanover Trust. După-amiază, Ceauşescu l-a primit pe Kurt Waldheim, secretarul general al ONU, pe David Rockefeller, preşedintele băncii Chase Manhattan, precum şi pe reprezentanţi ai cercurilor evreieşti din America. Nicolae Ceaușescu și-a scurtat vizita în SUA atunci cînd şi-a dat seama că nu mai putea obţine nimic pentru România. Puteţi compara şi singuri eficienţa aceastei vizite, având ca reper pe cea recent încheiată de premierul Victor Ponta pe continentul american sau pe cea a preşedintelui Traian Basescu la Washinton, din martie 2005.
Ceauşescu a continuat să promoveze cu perseverenţă interesul naţional şi în 1975 România a primit clauza naţiunii celei mai favorizate, iar un an mai târziu i s-a oferit şi regimul generalizat de preferinţe vamale (valabil în Europa de est numai în cazul României). Din acel moment, România a avut posibilitatea de a accesa credite nelimitate cu dobândă preferenţială de 2%. Nu pentru borduri sau terenuri de fotbal în pantă, ci pentru construirea de mari obiective industriale, aducătoare de profit şi de locuri de muncă. Încet, dar sigur, comerţul SUA cu România a ajuns în 1978 la peste un miliard USD, spre deosebire de cel al SUA cu URSS care era de doar 300 de milioane USD. Pentru comparaţie, în 2012 volumul schimburilor comerciale ale României cu partenerul strategic american a fost de 2,3 miliarde USD. În timp ce exporturile americane în Rusia din acelaşi an au fost de 10,6 miliarde USD iar importurile americane din Rusia, de 30 de miliarde USD.
Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele. http://romanian.ruvr.ru/2013_11_27/Cum-a-subminat-Nicolae-CeauSescu-economia-nationala-3348/
Unde au dispărut sacii cu valuta din sediul CC al PCR?
