Se afișează postările cu eticheta CONSTITUŢIA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CONSTITUŢIA. Afișați toate postările

joi, 25 aprilie 2013

Nomenclatura Comunista

România comunistă este o denumire neoficială, folosită cu referire la perioada comunistă din istoria României în care țara a fost cunoscută cu denumirile oficiale de Republica Populară Romînă / Republica Populară Română, respectiv Republica Socialistă România. În această perioadă, Partidul Comunist Român (care s-a numit Partidul Muncitoresc Român între 1948-1965) a fost, de facto, partidul politic unic care a dictat prin guvern viața publică în România.



După încheierea celui de-Al Doilea Război MondialUniunea Sovietică a făcut presiuni pentru includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanți ai Partidul Comunist din România, recent reintrat în legalitate (partidul fusese interzis în 1924 pe motivul acceptării tezei cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la autodeterminare până la despărțirea de stat”), în vreme ce liderii necomuniști erau eliminați în mod constant din viața politică.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici

În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice SovRom, înființate după încheierea conflagrației mondiale pentru a gestiona plata uriașei datorii de război către URSS, stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris la suma deloc neglijabilă de 300.000.000 dolari (la valoarea din 1938, echivalentul a cca. 5 miliarde de dolari la valoarea din 2014). SovRom-urile nu au fost ceva specific românesc, sovieticii înființând asemenea societăți mixte în toate țările care trebuiau să le plătească despăgubiri de război (în Finlanda, de pildă, a fost înființată o societate mixtă pentru producerea construcțiilor de lemn numită Puutalo Oy). Un mare număr de oameni (estimările variază de la 137 [3] la mai multe zeci de mii [3]) au fost închiși din motive politice. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenților politici.[4]. La începutul deceniului al șaptelea (1960 - 1970)guvernul român a început să treacă la acțiuni pentru creșterea gradului de independență față de Uniunea Sovietică.

După decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, survenit în martie 1965Nicolae Ceaușescu a fost ales noul Secretar General al PCR (în 1965) și șef al statului în 1967. Denunțarea invaziei sovietice în Cehoslovacia din 1968 și scurta relaxare a represiunii interne, l-au ajutat pe noul lider comunist de la București să-și creeze o imagine pozitivă în țară și în Occident.

Rapida creștere economică, susținută prin mari credite obținute din vest, nu a putut fi menținută și a scăzut gradual în intensitate până s-a ajuns la austeritate și la represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluția din decembrie 1989 și prăbușirea regimului comunist și în România.

După cel de-al Doilea Război Mondial, și în România, asemeni celorlalte state est-europene se aplică o economie planificată, mai exact economie de comandă-control, cu planuri cincinale.[5]

Se impune un ritm ridicat de creștere economică, în special industrializarea forțată, prin care anumite ramuri ale industriei (industria constructoare de mașini, siderurgică, chimică) trebuia să crească spectaculos, dar cu neglijarea producției bunurilor de consum.

În zona rurală, se urmărea eliminarea elementelor cu potențial capitalist (țăranii înstăriți, denumiți chiaburi și considerați dușmani ai regimului) și colectivizarea agriculturii.

Conform propagandei, scopul consta în ridicarea nivelului de trai și a culturii maselor.

Neîndeplinirea planului de producție era pusă pe seama celor socotiți indezirabili de către regim. S-a ajuns ca aceștia să fie considerați sabotori și deferiți justiției. Astfel de procese au abundat în anii 1949 și 1950.[6]

Restricționarea libertății de emigrare a cetățenilor[modificare | modificare sursă]

Regimul comunist a fost restrictiv în ce privește libertatea de a ieși din țară, iar emigranții erau considerați trădători.[7]

Emigrarea evreilor

În perioada 1959-1989, statul român a permis emigrarea a aproape 200.000 de etnici evrei, pentru care Israel a plătit sume importante în valută forte, produse agricole și alte diverse avantaje.

România comunistă a obținut, în 1975, clauza națiunii celei mai favorizate, printr-o serie de concesii făcute Washingtonului, inclusiv acceptul de a permite emigrarea evreilor către Israel sau Statele Unite ale Americii.[8]

Emigrarea etnicilor germani

Potrivit declarațiilor lui Heinz-Günter Hüsch, avocatul care a reprezentat RFG în negocierile cu România în perioada 1968-1989, în martie – decembrie '70, s-a negociat plecarea a 4.000 de etnici germani. Pentru '71 – 6.000 de etnici germani, la fel în 1972, în 1973 - 4.000 de etnici germani. Decretul Consiliului de Stat nr.402 din 1 noiembrie 1982[9] prevedea următoarele: „Persoanele care cer și li se aprobă stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să plătească integral datoriile pe care le au față de stat, unități socialiste și alte organizații. De asemenea, au obligația să achite în întregime pensiile de întreținere și orice alte datorii față de persoanele fizice. Persoanele cărora li s-a aprobat stabilirea definitivă în străinătate sînt obligate să restituie, în valută, statului roman, cheltuielile efectuate pentru școlarizare, specializare și perfecționare, inclusiv bursele, în cadrul învățămîntului liceal, superior, postuniversitar și doctorat.” Sumele plătite de statul german pentru compensarea acestor cheltuieli de școlarizare erau împărțite pe categorii: 1.800 de mărci germane pentru persoanele cu studii medii, 5.500 de mărci germane pentru studenți și 7.000 de mărci germane pentru cei cu studii superioare încheiate. În 1988 suma cerută pentru fiecare persoană era unică – 8.950 de mărci. Banii ajungeau într-un cont al Băncii Române de Comerț Exterior. „În 99% din cazuri, banii au fost folosiți pentru plata datoriei externe a României”, a arătat Florian Banu, cercetător în cadrul CNSAS, care a publicat un studiu pe această temă. În urma negocierilor purtate de Heinz-Günter Hüsch cu reprezentanții Securității, din România au plecat între 1968 și 1989 peste 200.000 de etnici germani din România.

Surse media estimează că un număr de circa 230.000 de șvabi și sași au părăsit în acest fel România, statul german achitând, în compensare, aproximativ trei miliarde de mărci.

Emigrarea altor categorii de cetățeni

În perioada 1970-1973, operațiunea „Peregrinii” a adus în visteria României peste șase milioane de dolari din vânzarea românilor get-beget.

Cetățenii români ale căror rude doreau să plece din țară sau chiar candidați la emigrare erau contactați și li se cereau bani, apartamente în România, mașini și alte lucruri de valoare în schimbul promisiunii de emigrare. Tarifele practicate mergeau de la 800 până la 10.000 de dolari de persoană.





marți, 19 februarie 2013

Romania lui Ceausescu

România în timpul regimului Ceauşescu

Ceausescu a scos Romania din Evul Mediu, de la lumina lumanarii, la lumina electrica, de la carul cu boi, la intreprinderi producatoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive si avioane… Nu stiu daca, pastrand proportiile, exista performante asemanatoare in istorie – poate Ramses cel Mare! Ceausescu a dictat sa se ridice scoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, cai ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrari hidrotehnice portuare, flote de avioane si vapoare, irigatii pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si… autostrazi. In 24 de ani amarati, rastimp in care a platit datoriile si a dublat populatia urbana! De fapt, este incredibil!"
„Ceausescu a condus Romania timp de 24 de ani. Nu se poate spune ca era „bine” pe vremea lui Ceausescu, dar putini stiu cum era Romania inainte de Ceausescu!
Acest conducator a fost pentru tara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia si Abdel Nasser pentru Egipt: TATAL NATIUNII !!! Petre Tutea.
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (martie 1965), se va desfăşura o ascuţită luptă de culise pentru succesiunea la conducerea Partidului Comunist. Puternic susţinut de primul-ministru al ţării, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu este ales de Biroul Politic secretar general al partidului. Cel care va conduce România aproape un sfert de veac a fost ales doar de 5 persoane: Ion Gh. Maurer, C. Stoica, E. Bodnăraş, AI. Drăghici şi Gh. Apostol. La congresul partidului, convocat în vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu este confirmat în funcţia de secretar general al P.C.R.
Prima fază a regimului ceauşist (1965-1971) se caracterizează printr-o relativă liberalizare. Este adoptată 0 nouă constituţie (1965), este schimbată denumirea ţării în Republica Socialistă România, iar Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român. Pe plan intern este sprijinită iniţiativa particulară în comerţ, îmbunătăţirea gradului de confort al populaţiei şi construirea de locuinţe proprietate personală.
Se produce desovietizarea şi liberalizarea vieţii culturale prin eliminarea autorilor sovietici şi reluarea publicării clasicilor literaturii universale. În învăţământ se revine la sistemul tradiţional, autorii români sunt reintroduşi în manuale şi se introduce studiul limbilor occidentale în şcoli. În plan extern, este adoptată 0 politică de independenţă faţă de Moscova, se stabilesc relaţii diplomatice cu Republica Federală Germană (1967), iar în august 1968 este criticată intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România refuzând să participe la înăbuşirea revoltei anticomuniste din această ţară. Vizitele lui Ceauşescu în Franţa, Anglia, Germania şi S.U.A., precum şi cele ale preşedinţilor Charles de Gaulle (1968) şi Richard Nixon (1969) vor contribui la creşterea rolului României pe plan internaţional.
Concomitent, perioada din 1965-1968 a fost pentru Ceauşescu una de consolidare a puterii personale prin acapararea unor funcţii importante în conducerea statului şi promovarea de cadre noi în structurile de conducere ale P.C.R.
A doua fază a regimului ceauşist, neostalinistă (1971-1980), are ca punct de pornire vizitele făcute de Ceauşescu în China şi Coreea de Nord, când sunt lansate tezele din iulie, care întrerup cursul liberalizării. În şedinţa Comitetului Politic al C.C. al P.C.R. (iulie 1971) se decide accentuarea vieţii politice şi ideologice, accelerarea îndoctrinării populaţiei şi controlul strict al tuturor activităţilor de către activiştii de partid. Se producea 0 reîntoarcere la autoritarismul politic. Este introdus principiul rotirii cadrelor, ce permitea marginalizarea grupurilor contestatare din partid, iar din 1972 membrii familiei Ceauşescu şi rudele sunt plasaţi în posturi cheie. Din 1973, Elena Ceauşescu începe o cariera politică ce 0 va propulsa spre vârful puterii, iar din 1974 N. Ceauşescu devine primul preşedinte al Republicii, socialismul dinastic devenind 0 relitate.
Dezvoltarea economică a ţării a fost expusă indicaţiilor arbitrare ale dictaturii. Măsuri neştiinţifice şi haotice erau lansate de Ceauşescu însuşi, care urmaăea dezvoltarea economică a României exclusiv prin eforturi proprii. Se trece la industrializarea forţată prin ridicare de giganţi industriali care produc ineficient, cu mare consum de energie, de materii prime şi costuri ridicate, combinatul siderurgic de la Galaţi devenind simbolul acestei politici. Ridicarea unor construcţii megalomanice (Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul Dunăre – Bucureşti şi transformarea capitalei în port dunărean) şi politica economică aberantă a regimului comunist au avut consecinţe dramatice pe plan social. Alimentele de bază sunt raţionalizate iar distribuirea energiei electrice şi termice este limitată la strictul necesar. Pentru mascarea crizei alimentare ce devenea tot mai acută, regimul va publica un program de alimentaţie ştiinţifică (1982). Returnarea datoriei externe (11 miliarde de dolari) se va face prin efortul şi pe seama poporului, ceea ce va contribui la scăderea masivă a nivelului de trai.
Remediul la dificultăţile tot mai mari pe care le suporta populaţia era înăsprirea dominaţiei ideologice ce trebuia să ducă la formarea omului nou, dispus să aprobe entuziast politica dictatorului. După 1974, cultul personalităţii Conducătorului a câştigat tot mai mult teren, fiind inspirat din modelele chinez şi nord-coreean. Numeroşi scriitori, artişti şi istorici vor fi la originea unui val de elogii fără precedent la adresa lui N. Ceauşescu. Milioane de oameni vor fi mobilizaţi pentru a idolatriza persoana dictatorului iar mai târziu a cuplului prezidenţial. După 1980, istoricii oficiali nu vor ezita în fabricarea unor falsuri grosolane pentru a glorifica trecutul revoluţionar al conducătorului, iar unii scriitori îi adresau omagii exagerate, pentru ca în final să fie ales preşedinte de onoare al Academiei (1985) şi numit Erou al R.S.R. (1988) pentru cei 55 de ani de activitate revoluţionară.
Sporirea nemulţumirilor populaţiei faţă de greutăţile cotidiene precum şi faţă de represiunea internă au condus în decembrie 1989 la 0 puternică revoltă populară, anunţată de mişcările populare din Ungaria, Germania de Est (R.D.G), Cehoslovacia şi Bulgaria, de prăbuşirea Zidului Berlinului şi de evenimentele de la Timişoara. Marea revoltă a poporului român izbucneşte în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, la Bucureşti. Sub imensa presiune populară care asedia clădirea Comitetului Central al P.C.R., Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit. Capturat ulterior, cuplul dictatorial va fi judecat în imprejurări excepţionale şi condamnat la moarte (25 decembrie 1989). În felul acesta era înlăturat regimul comunist şi se redeschidea drumul României spre libertate şi democraţie.  By Horia 
sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010







Ultima dorinţă de Anul Nou a lui Nicolae Ceauşescu


"Dragi tovarăşi şi pretini", "Dragi concetăţeni", "Dragi compatrioţi", "Români", "Oameni buni" - aşa era chemat poporul la miezul nopţii să ia parte la bilanţul prezidenţial. În buna tradiţie comunistă, preluată de la Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu slăvea "realizările eroicei noastre clase muncitoare" şi prevestea "tutulor (sic!) oamenilor muncii" un viitor fericit: "o dezvol­tare importantă a industriei, agriculturii şi celorlalte ramuri de activitate, ridicarea continuă a nivelului de trai, material şi spiritual, al poporului".
  "Să facem astfel încât, în 1989, să obţinem cele mai bune rezultate în industrie, cea mai mare pro­ducţie agricolă, să rea­lizăm în bune condiţii investiţiile şi progresul tuturor sectoarelor de activitate", răsuna ultima urare de An Nou a secretarului general al PCR, în 1988. 


MESAJE de ANUL NOU dintr-o lume dispărută: cadoul dezgropat la rădăcina Casei Poporului

de Alina MatisPublicat


Cele mai frumoase URĂRI DE ANUL NOU într-o capsulă a timpului. Printre multele MESAJE DE ANUL NOU primite în ultimele zile, unul are parfumul discret al unui REVELION de altădată. Cum dar din dar se face rai, le oferim prietenilor noştri de ANUL NOU 2013, alături de un LA MULŢI ANI, cadoul pe care ni l-a făcut Dan Perry - un set de fotografii şi o poveste îngropată la rădăcina Casei Poporului.

"Era o nebunie de Sărbători acolo. Prin decembrie, aveam o sanie...". Aşa începe povestea de ANUL NOU a unui loc din Bucureşti ras de Ceauşescu pentru a-şi înălţa cel mai ambiţios vis.Strada Arionoaiei - sau Arionoaia - este una dintre "victimele" de sub Casa Poporului. Acum, ea mai există doar în puţinele fotografii şi amintiri de-ale locatarilor, cu poveşti de Bucureşti demne de Mircea Eliade.
  "...mă dădeam cu sania, pentru că acolo erau dealuri. Probabil de asta şi-a construit Ceauşescu colosul aici, pentru că era sus, era înalt", ne spune, din faţa unei camere web, de la mii de kilometri distanţă, un chip zâmbitor.
"Ani de zile am visat-o..."
 MESAJUL DE ANUL NOU al lui Dan Perry nu l-am găsit noi, a fost una dintre întâmplările Internetului. Am dat de un blog cu fotografii din Viscri şi i-am scris, neştiind că este român, pentru a-i cere permisiunea să îi folosim o imagine pentru articolul despre miracolul din aşezarea săsească.
  "Era un cartier liniştit, simplu, dar oamenii erau buni, relaţiile dintre ei erau excelente, iar noi toţi am avut o copilărie fericită în locul acesta". Vorbeşte ca despre un tărâm al făgăduinţei despre stradaArionoaiei, despre grădina casei lui, grădina superbă a copilăriei lor, în care trona falnic un ulm. "Pe sub acest ulm, la o anumită vârstă, băieţii au început să fumeze. Aici învăţam... Era o feerie - curtea asta o regret şi azi", spune Perry despre curtea din cartierul Uranus-Izvor, unic în Bucureşti pentru liniştea şi dealurile lui.
"Ani de zile am visat-o. Când vin în România, am plăcere de parcă vin acasă. Este ceva care mă duce înapoi în copilărie", mai spune Perry, care dă din cap şi ridică des în umeri, neştiind să îşi explice ataşamentul pentru acest colţ de Bucureşti demult dispărut.
"Aveam un văr care şi-a cumpărat o bicicletă. Pe vremea aceea, cine avea bicicletă?! Mai nimeni. Mi-a dat-o mie pentru două zile şi am fost împăratul cartierului. Toţi veneau să îi las două minute cu bicicleta", povesteşte, râzând, locatarul de pe Arionoaia.
1961: plecarea din România şi despărţirea de Arionoaia
În vârstă de 70 de ani, Dan Perry s-a născut la Galaţi, într-o familie de evrei cu numele de Solomonovici. Pe când el avea cinci ani, s-au mutat la Bucureşti, pentru că tatăl lui, sionist, intrase în vizorul Securităţii.
Nimeni nu voia să primească un evreu, aşa că şi-au schimbat numele în Pruteanu. Îl întreb dacă există vreo relaţie cu regretatul George Pruteanu şi răspunde zâmbind: "Numai văr primar". "L-ai cunoscut?", întreabă imediat, adăugând că şi el l-a văzut doar de două ori în viaţă.
În 1961, pe când avea 17 ani, Dan şi ai lui au plecat în Israel. Aici, şi-au luat numele de Perry, mai scurt şi mai uşor de scris şi pronunţat în ebraică.
În tot acest timp, a ţinut legătura cu Ciufi, prietenul care stătea la etaj, în aceeaşi casă de pe Arionoaiei ca şi familia Pruteanu. Ciufi, care a rămas până la sfârşit pe Arionoaiei, îi trimitea scrisori codate despre viaţa românească.
Înapoi în ţară: "Îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze"
Au trecut 20 de ani până Dan Perry s-a întors pe strada copilăriei lui şi vorbeşte cu plăcere, dar şi cu regret despre norocul ca, în 1980, să aibă aparat foto la el şi inspiraţia de a face multe fotografii cu Arionoaia. Acestea sunt ultimele imagini pe care le are cu strada, făcute într-o perioadă în care preţiosul film foto nu se "consuma" cu străzi, clădiri, ori cu peisaje.
"Acum, îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze", mărturiseşte Dan Perry, cu ciudă în glas când îşi aminteşte, numai el ştie a câta oară, că i s-a stricat aparatul foto atunci. "Începuseră demolările şi l-am întrebat pe prietenul Ciufi: <<Crezi că o să dea jos tot?>>. Iar el a zis: <<Nu cred>>. Nu ştiam de Casa Poporului", spune românul.
Patru ani mai târziu, strada Arionoaiei, împreună cu tot cartierul Uranus-Izvor, din centrul Bucureştiului, nu mai existau. Planul faraonic al lui Nicolae Ceauşescu, pus în aplicare de tânăra arhitectă Anca Petrescu, a ras toată zona, a nivelat dealul, a distrus biserici şi clădiri istorice - în total, peste 7 kilometri pătraţi au fost "şterşi", pentru a face loc Casei Poporului. Aproximativ 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi şi au rămas doar cu amintirea acestui colţ din Bucureştiul comunist.
"A fost distrugător pentru toţi"
"Pentru mine a fost distrugător când am aflat (de dărâmarea străzii şi de Casa Poporului, n.red.). La fel a fost şi pentru toţi prietenii care stădeau în zonă. Distrugător pentru toţi", spune Perry despre palatul construit peste copilăria lor.
Fiecare îşi aminteşte cu drag despre strada/casa copilăriei lor. Foştii copii de pe Arionoaiei par, însă, să fi pus pe un piedestal acest loc, poate tocmai pentru că le-a fost luat în nişte circumstanţe care au făcut istorie.
La următoarea vizită în România, Dan Perry, care lucrează ca tehnician în arhitectură, a fost să constate ce casă a primit poporul în schimbul casei lui şi a prietenilor din Uranus-Izvor. "Am fost în Casa Poporului, l-am chemat şi pe Ciufi, dar nu a vrut în niciun chip să vină. E aşa de supărat şi o să fie supărat toată viaţa pentru că l-au scos din casa lui. M-am dus să văd singur". Şi i-a plăcut ce a văzut.
"Pentru mine, dat fiind că lucrez în arhitectură, Casa Poporului e, totuşi, o construcţie interesantă", spune Perry, adăugând repede că locuinţele pentru oamenii daţi afară din casele lor sunt "oribile". "Acum am văzut că le mai pun puţin ruj pe buze şi le reabilitează termic", adaugă românul.
Acum, Perry vine anual în România şi şi-a planificat ca, atunci când se pensionează, să stea şi câteva luni la rând în ţară. Chiar dacă Arionoaia nu mai e, prietenii de atunci sunt în continuare. Se întâlnesc cu toţii şi au chiar un înlocuitor al curţii cu ulm de pe vremea când erau puştani: casa de la munte a unuia dintre ei. "Am izbutit să îmi adun toţi colegii din clasă. Am făcut o reuniune în 2006, la 46 de ani de la şcoală, şi încă una, în 2011, la 50 de ani. Iar anul trecut, ne-am întâlnit între", povesteşte bărbatul.
În plus, pe lângă prietenii de şcoală ori de joacă, mai e şi ţara, pe care a bătut-o în lung şi în lat, a fotografiat-o şi a promovat-o prin toate cercurile în care se învârte în Israel. "Fac reclamă mare, doamnă!", exclamă el, explicând că până şi screensaver-ul de pe calculatorul de la birou e numai cu poze din România.
"România e foarte frumoasă, foarte frumoasă. Ultima oară când am fost la Castelul Peleş, am făcut 480 de poze. Am văzut în viaţa mea multe castele - multe, multe castele. Dar eu cred că Peleşul e cel mai frumos", adaugă el şi începe să enumere toate bisericile, cetăţile şi oraşele frumoase din România care îi vin în minte şi îi plac.
De la Arionoaia de odinioară la mall-urile de azi
Dan Perry nu numai că vizitează şi fotografiază România, dar şi lucrează aici ocazional. Firma de arhitectură la care este partener este cea care a construit mall-urile AFI din diverse oraşe din ţară. "Acum, lucrez la un mall nou din Bucureşti", spune el, cu referire la noul AFI, care se va deschide în Bucureştii Noi, pe terenul fostei fabrici Laromet.
Cu toate că iubeşte România cu o dragoste aflată undeva la mijloc între pasiunea unui turist şi ataşamentul unui om înrădăcinat într-un loc, Dan Perry spune fără ezitare că nu s-a gândit niciodată să se întoarcă definitiv în ţară. Israelul e casa lui acum, acolo sunt soţia, fiica şi fiul lui, cei cinci nepoţi, acolo este cariera lui. Soţia este singura pe care a adus-o în ţara lui natală. Ba mai mult, a şi învăţat-o română. Copiii şi nepoţii, însă, sunt complet străini de România.
"Cu mine cred că se termină capitolul "România". Ei (copiii, n.red.) nu ştiu română. Fata mea e măritată cu un scoţian, vorbeşte cu copiii în engleză. Băiatul e însurat cu o chinezoaică, iar nora mea vorbeşte cu nepoata în chineză. Ne îndepărtăm de România şi de apropiem de China şi de Scoţia", constată, din faţa unui calculator din Haifa, autorul pozelor de pe Arionoaiei. Acesta este şi motivul, spune el, pentru care postează pe Internet fotografii din România şi din cartierul peste care s-a înălţat Casa Poporului - pentru ca şi alţii din generaţia lui să îşi păstreze vii imaginile, exact cum a făcut-o el.
"Nu există altă sursă. Cu noi, se termină această Arionoaiei şi toate străduţele alea mici dimprejur...", este constatarea cu care Dan Perry încheie, departe de Bucureşti, povestea bucăţii lui din România ştearsă de istorie.
http://www.gandul.info/interviurile-gandul/mesaje-de-anul-nou-dintr-o-lume-disparuta-cadoul-dezgropat-la-radacina-casei-poporului-10391230


Totul pentru Ţară

Trimiţând tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care ...