Gipsul lui Stanculescu ne bantuie

Da’ v-a zis ceva Elena Ceauşescu cînd s-a urcat în elicopter ?

Stil de viaţă: “Se recomandă efort fizic în limitele toleranţei, fără excese izometrice, regim alimentar hiposodat, hipolipidic, moderat, sărac în proteine, bogat în legume şi fructe, lactate şi doi litri de apă. Punct. Şi aici îmi dă altă medicaţie. Nouă medicamente plus ăsta, zece, pe care l-a făcut după aia şi şi-a adus aminte după aia, care fac toate cam patru sute de lei pe lună“.

Reporter: E mult?
Victor Atanasie Stănculescu: Eu zic că este destul de mult cînd ai o pensie scrisă mai mult şi primită mai puţin.
Rep.: Ce pensie aveţi?
V.A.S.: Trei mii opt sute (lei noi).
Pensia brută şi primesc în mînă două mii o sută. Am fost de trei ori ministru la trei ministere, am fost cu gradul cel mai mare şi în Armată şi asta e. Reţinerea principală este că plătesc cotă din cît a plătit Ministerul Apărării Naţionale revoluţionarilor din Timişoara, o sumă de… de la primul proces pe care l-am avut cu hotărîrea şi condamnarea. Mi s-a dat să plătesc şi eu vreo sută de milioane. Mi se opresc cam o mie şapte sute pe lună, cam atîta. Am plătit şi mai puţin, că am avut şi pensia mai mică. Asta înseamnă că prin anul 2060 voi reuşi să acopăr această cifră. Trebuie să trăiesc şi eu, că altfel, dacă mor…
Rep.: În detenţie cînd vă întoarceţi?
V.A.S.: Hotărîrea a fost de un an liber, da? Din 12 mai pînă azi, am făcut trei internări periodice, să-mi potolească asta, să-mi schimbe medicaţia, să mă mai ajute la trei spitale. Parchetul Militar a făcut şi el recurs, că aşa-i obligat orice Parchet. În aceste condiţii de Ghiţă Contra, cum îi spun eu, recursul se judecă poimîine la Curtea Militară de Apel. Şi aia va hotărî ce şi cum.
Rep.: Nu v-au interzis ţigările?
V.A.S.: Păi, după şaizeci de ani de fumat…
Rep.: Aţi fumat mult? Le-aţi mai rărit?
V.A.S.: În ’70 ajunsesem la trei pachete pe zi. Am avut o intoxicaţie şi m-am oprit vreo trei ani şi-am reluat-o din nou pînă azi.
Rep.: În ’70, atunci, ce fumaţi?
V.A.S.: Mărăşeşti. Nu, pardon, alea care se făceau la Timişoara. Carpaţi fără filtru. De Timişoara erau cele mai bune.
Rep.: Şi de Sfîntu Gheorghe parcă erau bune.
V.A.S.: Şi de Sfîntu Gheorghe bun, dar eu mă învăţasem cu Timişoara cînd ajunsesem la cantitate mai mare de tutun. Patruzeci de ani am fumat fără filtru, douăzeci cu filtru.
Rep.: Deci în timpul Revoluţiei fumaţi Carpaţi.
V.A.S.: Nu, avansasem la Kent. Aia era perioada kentistă. Atunci se spunea aşa: Kent să vin la tine, la ce oră mă primeşti? Mîine la ora zece. Veneai la ora zece şi se lucra, ca măsură, cu Kentul mare, cartuşul de zece.

Libertatea, teatrul şi păcănelele

Rep.: Cum vă simţiţi acum, în libertate?
V.A.S.: Obosit. În două zile de spitalizare am avut monitorizare. Din jumate în jumate de oră veneau ăştia să-mi ia tensiunea.
Rep.: Vă oboseşte mai mult libertatea decît puşcăria?
V.A.S.: Nu mă oboseşte deloc libertatea. Mă oboseşte atitudinea oamenilor. Mă duc la o comedie la Teatrul „Nottara“. Şi ziarele: „Deşi este bolnav şi cutare, s-a dus la teatru!“. Eu merg cu metroul. Acum am venit cu taxiul, că trebuia să ajung la timp, dar eram deja în întîrziere. Eu sînt mort cînd întîrzii. După cum aţi văzut, am reuşit să ajung la muchie. Aşa, şi apare „Stănculescu, deşi cutare, a fost văzut venind cu metroul“, că e bolnav şi aşa mai departe.
Rep.: Bine, dar cu jocurile alea aveau dreptate.
V.A.S.: Staţi puţin, le luăm pe rînd în ordine cronologică, nu e nimic grav. Trei. Cică s-a dus pînă la farmacie şi a cumpărat cutare. Nu ştiu dacă aţi citit povestea. Eu i-am spus ăluia o poveste. Stai, domnule, ce crezi, că de ce am fost eu la farmacie? Că am luat aşa nişte tuburi chinezeşti, cîte zece flacoane mici pe care le iau de mult, că au ginseng şi aşa mai departe. Pe punga de farmacie scrie Cialis. Dar n-am văzut punga, scrie pe ea afară. Pasul următor. Am fost aicea la cafenelele de la Universitate, la Jos Pălăria, nu mai ştiu cum îl cheamă. Artist, director de teatru şi aşa mai departe, şi am stat cu el pînă la ora zece. La ora zece am plecat pentru că era frig şi am zis să mergem către maşină. Şi am zis să intrăm puţin acolo, că mi-e frig. Şi-acolo ce este? Sînt jocuri mecanice, nu este cazino. Cazinoul este ceva unde poţi să consumi cu găleata. Eu nu pot să arunc milioane. Eu n-am văzut unul care să piardă milioane la jocuri electronice.
Rep.: Dar aţi jucat la alea?
V.A.S.: Staţi niţel. Acolo se joacă foarte ieftin. Eu am stat şi am ţăcănit vreo oră jumate. De ce? Pentru că partenera mea a plecat să ia ceva. Şi eu am aşteptat. Cînd a venit ea, am ieşit împreună.
Rep.: Vă bazaţi pe noroc sau pe ştiinţă la jocuri?
V.A.S.: Mă bazez pe distracţie şi să ştiţi că e foarte relaxant. Pui o sută, dai automatul şi te uiţi la poze.
Rep.: Aţi cîştigat vreodată o sumă mai mare la astea?
V.A.S.: Două sute şi vreo optzeci de lei.
Rep.: Şi cît aţi băgat?
V.A.S.: Am băgat zece şi încă o dată zece.

Există viaţă după gratii!

Rep.: Nu vă e dor de colegii de celulă sau aţi stat singur în perioada asta?
V.A.S.: Am fost cu Chiţac. Am stat şi am citit în trei luni 1.580 de pagini.
Rep.: Ce citeaţi?
V.A.S.: Diverse.
Rep.: Televizor aţi avut?
V.A.S.: Da, televizor am avut de la şase la zece seara.
Rep.: Aţi reuşit să vă acomodaţi în penitenciar?
V.A.S.: M-am acomodat, sigur, ce vreţi să fac?
Rep.: Aţi sugerat la un moment dat că pentru un militar de carieră ar fi fost mai onorabil să fi fost executat decît condamnat la închisoare.
V.A.S.: Nu la un moment dat. Chiar la plecare, la arestare. Normal. Dar am mai spus ceva acolo. Mă doare că prin mine s-a aruncat o umbră asupra Armatei române.
Rep.: Vă mai menţineţi asta? Executat e cam mult.
V.A.S.: Ca dovadă că trăiesc. Eu v-am arătat această îndîrjire a Justiţiei române de a face dreptate în ghilimele.
Rep.: Iliescu o să ajungă vreodată în puşcărie? Cu dosarele, cu mineriadele.
V.A.S.: Nu ştiu. E atît de absconsă Justiţia română, încît nu ştii ce se va întîmpla în ea şi în influenţele care acţionează asupra ei.

N-a avut grijă de copii!

Rep.: Aţi avut grijă de copii?
V.A.S.: Aia este o invenţie. Nici nu putea, nu ştiu cine. Întrebaţi-i pe cei de la România liberă. Ei au spus că eu am 258 de milioane de lire sterline în Marea Britanie, cu Hrebenciuc pregătim o lovitură de stat şi că am fost consilierul lui Elţîn în 4 octombrie, cînd a fost el pe tanc.
Rep.: Da’ v-a zis ceva Elena Ceauşescu cînd s-a urcat în elicopter?
V.A.S.: Eu n-ajunsesem la etajul şase. Ei au plecat cu liftul, eu am venit cu piciorul în ghips pe scări. Cînd am ajuns la şase, elicopterul deja se ridicase. Şi am întrebat cine a mai urcat în elicopter de decolează aşa greu. Au intrat Bobu şi cu Manea. Nici nu ştiam că ei doi au intrat în elicopter.
Rep.: V-aţi fi urcat şi dumneavoastră?
V.A.S.: Ce să fac acolo?
Rep.: Dacă v-ar fi cerut?
V.A.S.: Cum să-mi ceară? Dar nu pot. Eu n-am venit ca să plec cu ei.
Rep.: Cu cît timp înainte aţi ştiut de căderea lor?
V.A.S.: Asta o s-o citiţi mai tîrziu, într-o carte.
Rep.: Faptul că aţi ajuns să faceţi puşcărie la vîrsta asta e un blestem sau o brodeală a cuiva?
V.A.S.: Nu, faceţi următoarea legătură dumneavoastră. S-a judecat şi s-a dat sentinţa pe 26 ianuarie, ziua lui Ceauşescu. Şi-atunci am zis: de-acolo mi se trage. Şi v-am dat şi răspunsul, da?
Rep.: Deci v-a blestemat nea Nicu?
V.A.S.: Nu blesteme. Nu cred în blesteme. Parchetul postcomunist trăieşte şi-acum. Mai elegant sau mai puţin elegant, în lumea politică, în lumea economică, în lumea subterană.
Rep.: Aţi avut sau aţi simţit că aveţi vreun moment puterea?
V.A.S.: Gîndirea a fost asta şi m-au îndemnat „Hai, hai acum!“. Au fost prea mulţi tirani. Carol al II-lea… Eu am trăit-o. Legionarii… A fost prea scurtă.
Rep.: Ce părere aveţi despre Antonescu, Franco, Pinochet?
V.A.S.: Fiecare a crezut că face bine în ţara lui. Că a ieşit rău pe urmă… Cît au fost ei, a ieşit bine. Franco a rezolvat-o bine. A reintrodus regalitatea elegant.

Haina militară l-a făcut om, apoi general

Rep.: Ce părere aveţi că armata nu mai este obligatorie?
V.A.S.: Ne-am modernizat. Mai bine întrebaţi ce părere am despre ce-a mai rămas din armată… Eu am declarat cînd am intrat în NATO că mă bucur, dar îmi pare rău că armata noastră naţională s-a transformat în legiunea străină a NATO. Şi, prin urmare, aţi văzut ce s-a întîmplat. Am fost în Afganistan, în Irak.
Rep.: A fost bine că ne-am retras din Irak cu englezii?
V.A.S.: Am şters-o englezeşte, aşa se cheamă.
Rep.: Nu vă e dor să ieşiţi din Bucureşti, din Ilfov?
V.A.S.: Aş vrea să mă duc la mare. Am un văr care este în Caraibe.
Rep.: Nu v-a chemat la el? Nu v-aţi gîndit să vă duceţi acolo? Ceauşescu în Cuba, dumneavoastră în Caraibe…
V.A.S.: Ceauşescu e mort. Mai spunea cineva că este pe undeva, nu ştiu unde, într-o insulă în Pacific, la cîteva sute de kilometri de coastele Republicii Chile. Eu l-am văzut mort, cel puţin ştiu că-i mort.
Rep.: Aţi fost în relaţii bune cu Elena Ceauşescu? Mai jucaţi cîte ceva cu ea?
V.A.S.: N-am fost în curtea lor, în casa lor, niciodată. Eram de-abia pe planul trei. În ce situaţii m-am întîlnit cu Ceauşescu? La orice delegaţie care venea în ţară se punea aşa-zisul general de onoare, de protocol. Nu era pentru noi, era ca să se simtă bine ăia. Trebuia să te foieşti de colo-colo. În această situaţie, cel care fusese ataşat militar, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei, generalul Popa, a făcut o gripă. Şi a venit preşedintele Columbiei. Atunci, s-au trimis cinci fotografii la partid şi a zis: ăsta-i frumos, care-mi place mie.
Rep.: Deci v-au ales după criteriul estetic.
V.A.S.: Da, şi dacă ştie vreo limbă străină. Şi eu ştiam franceză, germană, maghiară şi rusă.
Rep.: Aţi fost unul dintre cei mai tineri generali din Armata română.
V.A.S.: Aveam patruzeci de ani, după evenimentele din ’68. Eram şeful Direcţiei Mobilizare-Organizare. Timp de o lună am stat închis în birou şi am făcut zeci de variante de mobilizare a Armatei române. Slăbisem de la 85 de kilograme la 73. După ce s-a terminat asta, am fost avansat la general. Ministrul Apărării m-a propus.
Rep.: În celulă faceţi exerciţii?
V.A.S.: Am făcut în fiecare zi. Pe gratiile de la uşa din faţă, 150-200 de genuflexiuni.
Rep.: Deodată sau pe bucăţi?
V.A.S.: Da. Am plecat de la 50 şi după şapte luni am ajuns la două sute.
Rep.: V-aţi făcut prieteni în puşcărie?
V.A.S.: Acolo am fost respectat cît poate să fie respectat un puşcăriaş, şi de gardieni, şi de toată lumea.
Rep.: Sînt securişti în sistemul bancar românesc?
V.A.S.: Da.
Rep.: Credeţi în Dumnezeu?
V.A.S.: Da, cred. Dar într-un Dumnezeu modern, fără atîta strălucire şi fast.
Rep.: Nu vă e frică că vi se va continua pedeapsa şi pe lumea cealaltă?
V.A.S.: Nu. Mi-e frică să nu cumva să mă pună să plătesc şi acolo banii pe care îi dau astăzi pentru Timişoara.

În timpul interviului, chelneriţa hotelului pe terasa căruia ne-am întîlnit a venit la masă şi ne-a avertizat că urmează o evacuare de rutină, un exerciţiu în caz de incendiu. Să nu părăsim terasa şi să nu intrăm în panică. Ne-am speriat şi am spus: „Dacă e pericol, atunci să ne punem piciorul în ghips“. Stănculescu a rîs.
Posted by Ovidiu on octombrie 6, 2009 in Generalul Victor Atanasie Stanculescu