Se afișează postările cu eticheta foamete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta foamete. Afișați toate postările

marți, 19 februarie 2013

Palatul Pionierilor sau Palatul Cotroceni


La Palatul Pionierilor se făureau conştiinţe


Traian Prosan /Agerpres

În Bucureşti, Palatul Pionierilor şi Şoimilor Patriei a fost până în 1989 un loc privilegiat. Profesorii, elevii şi restul angajaţilor actualului Palat al Copiilor aveau un statut special faţă de membrii altor instituţii de în­văţământ. Ei erau cei plăcuţi de Ceau­şescu.

În funcţie de performanţe, mergeau în tabere riguros controlate şi organizate până la cel mai mic amănunt, de cele mai multe ori gratis. Atunci când Ceau­şescu dorea să vină la Palat, totul se punea în mişcare în secunda unu! Nu exista om care să nu încerce să-i fie pe plac sau să nu-şi facă ceea ce se numea "datoria faţă de Partid".


ACTIVITĂŢI DE TOT SOIUL 
Inaugurarea oficială a Palatului a fost la 1 iunie 1986, fiind prezentă întreaga familie Ceauşescu. Domnul Radu Anghel-Vasilescu, fost profesor de muzică şi actualul director al Palatului Naţional al Copiilor, ne redă o mică parte din ceea ce se întâmpla în preajma anului 1989. "Activităţile desfăşurate la Palatul Copiilor erau controlate şi coordonate cu «mâini de fier».


Afaceri online

PC Computer

Locuinta - O investitie necesara

De la prietenii niștri RELIGIE

LITERATURA și CREDINTA

Economico - Sociale

Politici Fiscale , Sociale

Situatia ECONOMICO-SOCIALA

Stiinta si tehnica


Autoritatea era foarte bine impusă şi pe mai multe nivele, inclusiv conducerea palatului era foarte numeroasă, ceea ce nu era un lucru rău. Existau patru directori - directorul general şi încă trei directori subordonaţi care erau în comitetul de norme. Mai erau şi şapte metodişti, care se ocupau tot de norme, adică un comitet de vreo 17-18 persoane care nu făceau altceva decât să coordoneze activitatea Palatului, plus şefii de la Consiliul Naţional al Pionierilor."

Acţiunile erau în primul rând cele de importanţă naţională, cunoscute de toată lumea: 1 mai, 1 iunie, 23 august, forumurile pioniereşti şi zilele Tovarăşilor. Erau zile care trebuiau marcate şi pentru care se făceau spectacole festive, unde Pala­tul Copiilor era reprezentat de profesori şi elevi şi considerat coloana vertebrală a acţiunilor, chiar dacă erau adunaţi la un loc mii de copii din multe alte părţi.

La unele dintre zilele mai importante, cum ar fi forumurile pioniereşti şi Concursul Naţional Cân­ta­rea României sau la multiplele vi­zite ale soţilor Ceauşescu, era obli­gatoriu ca formaţiile artistice să fie prezente. Astfel încât profesorii şi elevii se pregăteau pe etape, cu mul­te săptămâni înainte. Totul se reali­za minuţios, implicându-se practic fiecare persoană din conducere.

ORIGINI
Ridicat în incinta fostei mănăstiri din dealul Cotrocenilor, trecând, încă din timpul lui Carol I, în stă­pânirea principilor moştenitori Ferdinand I şi Maria, parcurgând apoi numeroasele evenimente dintre anii 1949-1976, palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor şi Şoi­mi­lor Patriei. Aici au început să func­ţioneze numeroase cercuri: muzică, coregrafie, literatură, teatru, cultură şi civilizaţie, activităţi tehnico-apli­cative, ecologie, biochimie, ma­chete, modelism, aeromodele, navomodele, automodele, racheto-mo­dele, electronică, radiotelecomunicaţii, dans sportiv, fotbal, tenis, gimnastică de mai multe feluri, judo, karate, orientare sportivă ş.a., cele mai multe existând şi acum. Au fost şi câteva cercuri cu tentă politică, însă, cum era de aşteptat, au dispă­rut imediat după revoluţia din '89.

La Cotroceni, în Palatul Pionierilor şi Şoimilor Patriei şi-a desfăşurat ac­tivitatea "viitorul ţării", până la cu­tremurul din 1977, când, din cauza distrugerilor suferite, au început lucrările de restaurare. Acestea au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vlă­descu, sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu. Profesorii şi copiii au fost astfel nevoiţi să caute un alt loc pentru a-şi desfăşura activitatea.

În momentul în care Nicolae Ceau­şescu a început să renoveze palatul, a promis că va da copiilor o altă clădire, care însă a fost inaugurată după zece ani, adică în 1986. La insistenţele unui "şef mare" al pionie­rilor, Ceauşescu a ales locul pentru viitorul Palat al Pionierilor şi, într-o zi ploioasă, a venit să pună piatra de temelie. Lângă Parcul Tineretului, mai spre margine de Bucureşti. Activitatea în noul palat a început la 1 septembrie 1985, urmând ca des­chiderea oficială să se facă la 15 septembrie. Au apărut însă lucruri mai importante şi Ceauşescu a trebuit să plece în străinătate, amâ­nând des­chi­derea până în anul 1986.
UN COPAC NUMIT PROBLEMĂ
Atenţia "primului gospodar al ţării" putea fi benefică, dar aducea totodată şi foarte multe probleme, care mai de care mai neaşteptate! "Îmi aduc amin­te de o vizită a lui Ceau­şescu, când a hotărât să sădească un copac la palat.

L-a sădit, dar după o perioadă s-a uscat. Noi am sădit alt copac care iar s-a uscat şi tot aşa. Nu trebuia să afle că acel copac s-a uscat... şi nici nu a aflat niciodată, atât de mare era grija şi teama faţă de el", îşi mai aminteşte actualul director.

LA MARE, LA SOARE...

Pe vremea aceea se făceau foarte multe tabere şi expediţii, sub titulatura "Cutezătorii", majoritatea fiind gratuite sau la un preţ derizoriu. Acum a scăzut foarte mult numărul acestor tabere, părinţii nemaiavând suficienţi bani pentru a-şi trimite copiii în vacanţă. "Dacă în tabăra de la Năvodari veneau cam 12.000 de copii în 89, acum dacă mai ajung 1.500-2.000", spune cu regret dl Radu Anghel-Vasilescu.

La zece copii erau trei profesori, iar acum la douăzeci de copii, dacă este un cadru didactic. În tot complexul existau  cinci tabere şi fiecare tabără avea comandamente cu câte 15 oa­meni, profesori care coordonau totul.  "Înainte de Revoluţie se intra în apă, se făcea un cordon de profesori, co­piii intrau până la cordon şi când se co­bora steagul albastru, ieşeau profesorii din apă şi luau copiii. Nu exista pericolul să se înece, deci rigoarea şi grija exagerată faţă de copii nu era rea. La Năvodari se făcea mâncare bună, dar la 12 mii de porţii nu prea se ţinea cont de calitate. Dar niciodată nu a existat pericolul să se îmbolnă­vească cineva. Se prea poate să fi exis­tat accidente, căci pe timp de vară orice este posibil, chiar şi jumătate de oră dacă stă, se strică."

ECHIPELE DE INTERVENŢIE
"În 1989 aveam 4-5-6-7 mani­festări pe care le făceam cu pompă şi pre­gă­tire intensă. Acum, se fac săptămânal câte două-trei activităţi, deoarece avem mult material realizat cu copiii şi fiecare formaţie în parte are un repertoriu cu care ar putea să ţină spectacole non-stop. Spectacolele nu mai sunt atât de politizate ca înainte, la fel cum nu mai e nici personalul de dinainte de '89. Atunci erau 325 de sa­la­riaţi, acum sunt 150, din care 60 ca­dre didactice şi 75 personal auxiliar".

Când se primea un telefon de la Partid ori de la vreun superior, imediat rotiţele se puneau în mişcare. Palatul trebuia să fie la înălţime... "Suna direc­ţiunea şi ne spunea: «În ziua de 1 iunie vreau să facem spectacol». Pentru 1 iunie, începeau pre­gătirile încă de la 15 martie şi participau toate formaţiile. Se făceau spectacole la Sala Polivalentă sau pe Stadionul 23 August, de la palat luându-se ce era mai bun, adică vreo 300-400 de copii. Făceau momente coregrafice, de muzică, tablouri gran­di­oase, asemănătoare celor din China, şi dansuri tematice. Aveam subsolul palatului plin de salopete pentru copii, roşii, galbene şi albastre".

Domnul Victor Constantinescu, profesor la cercul de orientare spor­tivă, este cel care organiza tabere şi expediţii prin ţară, înainte de '89, ocupaţie neabandonată nici în pre­zent. Dânsul povesteşte: "Organizaţia pionierilor făcea 85% dintre activi­tăţile care se fac şi astăzi. Una singură era exagerată: adică aducea copiii la nivelul ma­turilor în acea plecăciune în faţa activităţii de partid a lui Ceauşescu. În rest, totul era ca şi acum. Tot ceea ce se făcea în ţară pentru copii era bine organizat şi planificat. Şi totul se făcea în folosul copiilor: le dezvoltau abilităţile de comunicare, îi ajutau să înţeleagă mai mult natura, le insuflau un anumit respect faţă de ceea ce-i înconjura, lucruri care, de cele mai multe ori, lipsesc în ziua de astăzi."

Ce obligaţie avea Palatul Copiilor faţă de Partid şi ţară? "O nobilă mi­siune, aceea de a forma oameni, de a făuri conştiinţe", cuvinte rostite de Ni­colae Ceauşescu şi regăsite într-un jurnal de expediţie din '89.  

Autor: Alina Ramona Anghel  14 Mai 2009 - 00:00   http://jurnalul.ro/scinteia/special/la-palatul-pionierilor-se-faureau-constiinte-507517.html



De la palat regal la palat al pionierilor (1949-1977) - o filă din istoria Palatului Cotroceni
Autor: Ştefania Ciubotaru 

În decursul celor peste 300 de ani de existenţă, ansamblul de la Cotroceni a cunoscut în evoluţia sa mai multe etape: mănăstire, reşedinţă domnească, palat princiar şi apoi regal, pentru ca după abdicarea forţată a regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, să primească o cu totul altă destinaţie, cea de palat al pionierilor, ale căror prime detaşamente s-au constituit în primăvara anului 1949.
Până la acea dată însă, la 13 februarie 1948, în cadrul unei şedinţe de guvern, când în palat încă lucra comisia de inventariere a bunurilor regale, s-a pus problema noii destinaţii a palatului, întrucât existau deja două cereri de atribuire a lui: către Facultatea de Medicină şi Uniunea Naţională a Studenţilor Români. Aceasta din urmă dorea să instaleze la Palatul Cotroceni - Conservatorul şi Academia de Arte Frumoase, deoarece - spunea Ion Pas, ministrul Artelor - "Învăţământul nostru artistic: Conservatorul şi Şcoala de Arte Frumoase se desfăşoară în condiţii cu totul nepotrivite din cauza localurilor, care sunt cu totul improprii, dărăpănate, igrasioase şi constituie un adevărat pericol pentru sănătatea profesorilor şi studenţilor".1
La 26 mai 1948, prin decretul nr. 38, Prezidiul Marii Adunării Naţionale a Republicii Populare Române a hotărât că: "Toate bunurile mobile şi imobile care la data de 6 martie 1945 se aflau în proprietatea fostului rege Mihai şi a altor membri ai fostei familii regale trec în proprietatea statului român".          
În baza prevederilor acestui decret, la 18 iunie 1948, printr-o decizie a Consiliului de Miniştri, Palatul Cotroceni"compus din 5 corpuri, cu un total de 150 de camere, inclusiv parcul, proprietatea statului"3a fost dat în administrarea şi folosinţa Ministerului Afacerilor Interne. Prin acelaşi decret, alte valori aflate la acel moment în palat, au fost repartizate spre gestionare: Ministerului Agriculturii, care prelua materiale "necesare exploatării agricole" - motoare, scule, obiecte de inventar agricol, mărfuri, cereale şi Ministerului Sănătăţii, care intra în posesia unor articole de îmbrăcăminte, medicamente şi instrumente chirurgicale.4
În octombrie 1948, în urma unei înţelegeri încheiate între Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Artelor şi Informaţiilor (înţelegere perfectată la 4 octombrie 1948, prin decizia M.A.I., nr. 1308), Palatul Cotroceni, inclusiv parcul, a fost cedat Ministerului Artelor şi Informaţiilor, care îl prelua cu întregul activ şi pasiv la data respectivă.5
După preluarea sa de către noul administrator, Palatul Cotroceni a început să fie sărăcit de bunurile sale, din care lipseau deja cca 1000 de obiecte (picturi, sculpturi, icoane, mobilier, covoare, ţesături, bibelouri, veselă), preluate de Ministerul Artelor şi Informaţiilor, încă din iulie 1948, la propunerea unei comisii special instituite"să preia obiectele de artă din palatul Cotroceni".6       Însă, cea mai mare parte a restului obiectelor rămase în palat, au fost trecute în perioada 1948-1949, în proprietatea sau gestiunea altor instituţii: Comitetul Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc (3740 de poziţii din inventar - cu menţiunea că dacă unele poziţii cuprindeau un singur obiect, altele însumau zeci sau chiar sute de obiecte), Institutul de Artă din Bucureşti (929 poziţii), Teatrul Naţional din Bucureşti (904 poziţii) şi depozitul de pe strada Mărăşescu, nr. 18 din Bucureşti (722 poziţii), unde se mai aflau depozitate bunuri şi de la alte palate şi castele regale.7
Alături de acestea, alte instituţii care au mai primit obiecte din Palatul Cotroceni au fost: Direcţia Presei din Ministerul Artelor şi Informaţiilor, Societatea "Albina", sindicatul restaurantului "Ambasador", Muzeul Ruso-Român (înfiinţat în 1948), căruia se pare că i s-au cedat 60 de scaune îmbrăcate în piele de Cordoba.8
Procesul de înstrăinare a patrimoniului regal a continuat, cu "dotarea" cu mobilier şi alte mijloace casnice a personalului angajat pentru întreţinerea şi paza palatului şi chiar a unor salariaţi ai Ministerului Artelor şi Informaţiilor, cărora li se repartizaseră locuinţe în incinta acestuia.9
Aşadar, noul regim politic instaurat în România la 6 martie 1945 a avut drept principal obiectiv, după 30 decembrie 1947, ştergerea sistematică din memoria colectivă a ceea ce reprezenta instituţia monarhică, Palatul Cotroceni suferind alături de celelalte reşedinţe regale, o distrugere fără precedent. Palatul a fost pur şi simplu "golit" de ceea ce avusese mai valoros, majoritatea încăperilor mai păstrând doar mijloacele fixe (dulapuri în perete, plafoniere, galerii, apărători de calorifere).
Anii 1948-1949 au accentuat aşadar, procesul de degradare al Palatului Cotroceni, neglijat după moartea reginei Maria în iulie 1938, şi aproape părăsit de cei care-l locuiau, după cutremurul din 1940 şi bombardamentele din 1944.
Odată cu consolidarea regimului comunist, C.C. al P.M.R a trasat U.T.M. sarcina de a crea şi conduce organizaţia de pionieri, după modelul organizaţiei de pionieri din Uniunea Sovietică, care avea o experienţă de 25 de ani în domeniu. În acest context s-a elaborat un plan şi s-a constituit o comisie de organizare a primelor detaşamente de pionieri din Capitală. Liceele şi şcolile elementare din cadrul cărora un număr de 500 de copii urmau să primească cravata roşie de pionier au fost: Liceul de fete nr. 10, Liceul Clasic Mixt, Liceul de băieţi nr. 1, Liceul de băieţi nr. 8, Liceul de băieţi nr. 9, Liceul de băieţi nr. 10, Şcoala elementară de băieţi nr. 40, Şcoala elementară de băieţi nr. 51, Şcoala elementară de fete nr. 42, Şcoala elementară de fete Dămăroaia, Liceul Mixt nr. 11 - Militari.10
De asemenea, comisia a stabilit ca pentru constituirea primelor detaşamente de pionieri să se organizeze o şedinţă festivă în ziua de 30 aprilie 1949, în sala Palatului Cultural "Gheorghe Gheorghiu-Dej" de la Giuleşti. La această şedinţă festivă au participat membri marcanţi ai noii clase politice: acad. dr. C.I. Parhon - preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale, dr. Petru Groza - preşedintele Consiliului de Miniştri, Teohari Georgescu - secretar al C.C. al P.M.R. şi ministru al Afacerilor Interne, Liuba Chişinevschi - membră a C.C. al P.M.R., Gheorghe Florescu - membru al C.C. al P.M.R. şi prim-secretar al U.T.M., Alexandru Drăghici - membru al C.C. al P.M.R., Popescu Doreanu - ministrul Învăţământului Public, Al. Buican - ministru adjunct al Învăţământului Public, Marin Florea Ionescu - secretar al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, Pavel Lala, Petre Lupu, Paul Cornea, Victor Orsa - secretari ai C.C. al U.T.M., precum şi un număr mare de profesori, învăţători şi părinţi ai pionierilor.11
Potrivit relatării reporterului ziarului "Scânteia", prezent în sală: "aceasta strălucea de primăvară, de tinereţe şi prospeţime. Sutele de copii îmbrăcaţi în cămăşi albe fremătau de nerăbdare: peste puţin timp vor primi cravata roşie de pionier. Ei sunt cei mai buni, cei mai harnici şi mai cuminţi dintre elevii câtorva şcoli bucureştene, cei care au fost aleşi pentru cinstea de a constitui primele detaşamente de pionieri ale R.P.R." 12
Pionierii prezenţi în sală, au primit şi angajamentul pionieresc care suna astfel: "Eu pionierul...., în faţa tovarăşilor mei, făgăduiesc ca prin muncă şi învăţătură să devin un cetăţean destoinic al scumpei noastre patrii R.P.R.".13
Şedinţa festivă s-a deschis cu alegerea prezidiului de onoare compus din: acad. dr. C.I. Parhon, dr. Petru Groza, Teohari Georgescu, Liuba Chişinevschi, Gheorghe Florescu, Alexandru Drăghici, Popescu Doreanu, Aurora Roşca - responsabila secţiei centrale de pionieri a U.T.M. şi doi reprezentanţi ai părinţilor pionierilor prezenţi.
A luat cuvântul Gheorghe Florescu - membru al C.C. al P.M.R. şi prim-secretar al U.T.M., care a afirmat faptul că, cravatele roşii pe care copiii urmau să le primească, reprezentau o parte a steagului roşu al clasei muncitoare şi că nou creata organizaţie de pionieri urmărea ca "sub conducerea U.T.M., să insufle şcolarilor între 9 şi 14 ani, dragostea înflăcărată pentru R.P.R. şi pentru P.M.R., care călăuzeşte paşii poporului muncitor, pentru înfăptuirea socialismului".14 Deasemenea, potrivit noului lor statut, pionierii trebuiau "să fie harnici, cinstiţi, săritori la nevoie, modeşti, respectuoşi cu profesorii, părinţii şi vârstnicii. Să fie bravi şi neşovăitori, gata să se ia la trântă cu greutăţile şi capabili să le biruie".15
Nu ştim dacă cei care urmau să primească cravata roşie de pionier au înţeles din primul moment ceea ce dorea partidul de la ei, dar prin glasul pionierului Vasile Dumitru, elev în clasa a VI-a a Liceului de băieţi nr. 9, aceştia şi-au luat angajamentul: "să învăţăm cu mai mult drag, cu mai multă sârguinţă, pentru a deveni cetăţeni destoinici ai scumpei noastre patrii. Să nu uităm niciodată cinstea pe care ne-a făcut-o P.M.R., de a ne alege pe noi, primii pionieri din R.P.R.".16
A urmat apoi momentul în care copiii, unul câte unul - Popescu Matilda, Mereuţă Cezar, Graur Ştefania, Manolescu Aurel, Budura Vlad etc. - comandanţii fiecărei unităţi de pionieri din cele unsprezece şcoli bucureştene, au urcat pe scenă pentru a primi din partea membrilor prezidiului cravatele roşii, după care, au preluat şi cravatele colegilor lor prezenţi în sală.17
La 60 de ani distanţă de acel moment, Cezar Mereuţă, atunci comandantul unităţii de la fostul Colegiu Sf. Sava (în acea perioadă Liceul de băieţi nr. 1 "Nicolae Bălcescu"), unul dintre primii pionieri, într-un interviu pentru ziarul "Adevărul", din 16 aprilie 2009, îşi amintea că: "au căpătat atunci statutul de pionier, câteva sute de elevi, de la nouă (de fapt unsprezece)şcoli bucureştene. Nouă comandanţi de unitate au urcat pe scenă să fie făcuţi pionieri şi să preia cravatele pentru colegii lor aflaţi în sală. Alături de mine pe scenă mai erau comandanţi de la Liceul Clasic Mixt, de la Gheorghe Lazăr, de la Titu Maiorescu, de la Dimitrie Cantemir...Şi fiecare dintre membrii  prezidiului a venit pe scenă şi a strâns cravata unuia dintre noi. Eu am fost al treilea în rândul celor nouă, şi mie mi-a pus cravata şi insigna de pionier Teohari Georgescu".18
Şedinţa festivă s-a încheiat cu un program artistic susţinut de pionieri, care a constat în: "coruri executate de Corul de copii Radio: Imnul Sovietic; Imnul R.P.R.; Băieţii veseli (cântec sovietic pionieresc); Imn de pionier; Cântec de 1 Mai; Plugul, strungul şi condeiul; Încet coboară seara - cântec de folclor; Joc - cântec de folclor; marş al pionierilor R.P.R.
Dansuri executate de echipe artistice de copii: dansuri populare româneşti, sovietice, maghiare, în total cinci dansuri.
Recitări: Cravata roşie - Nina Cassian, Despre pionierii sovietici - Veronica Porumbacu, Pionierii sau Ziua de azi - poem acompaniat de muzică - Serebreanu, fabula Şurubul - Câmpeanu".19
Programul artistic era unul specific unor asemenea evenimente, preamărindu-se prin cântec, poezie şi joc Uniunea Sovietică, Republica Populară Română şi viaţa fericită a copiilor din România, în noul regim politic.
După un an de la crearea primelor detaşamente de pionieri (mai 1950), organizaţia cuprindea 130.000 de şcolari20, însă perspectiva era de cuprindere în organizaţii a şcolarilor din întreaga ţară, întrucât în cadrul acestora se făcea copiilor între 9 şi 14 ani, educaţie comunistă. De altfel, în documentele de partid se arăta că:"Principalul rol al organizaţiilor de pionieri este acela de a ajuta şcoala în crearea omului nou, în crearea unui om legat de partid, unui om devotat clasei muncitoare, devotat patriei".21
Pentru că organizaţia de pionieri nou înfiinţată avea nevoie de un loc de desfăşurare a activităţilor specifice, în şedinţa din 10 mai 1949 a Secretariatului C.C. al P.M.R. s-a aprobat propunerea venită din partea U.T.M., ca Palatul Cotroceni să fie dat organizaţiei de pionieri, cu menţiunea "să se dea Ministerului Artelor şi Informaţiilor un alt local pentru şcoală"22 (se dorea ca la Palatul Cotroceni să se amenajeze o universitate de artă şi un cămin pentru studenţi).
Expunerea referitoare la acordarea palatului către organizaţia de pionieri a fost făcută de Teohari Georgescu, care a arătat că aceasta a venit din partea U.T.M., menţionând doar că: "se va putea crea un loc de recreare pentru pionierii care nu pot pleca în vacanţă".23         
A început aşadar, o nouă etapă în istoria Palatului Cotroceni, care a devenit astfel, timp de peste 25 de ani, dintr-o reşedinţă regală, plină de fast şi strălucire, un loc în care tânăra generaţie se pregătea să devină"cetăţeni demni şi devotaţi patriei şi P.M.R".24 Aşa au înţeles comuniştii să "şteargă" din istoria României monarhia, prin transformarea unui palat regal, într-un palat în care copiii clasei muncitoare să-şi însuşească opera de educaţie comunistă, în vederea construirii în noua republică a socialismului şi comunismului, după modelul sovietic: "ei (copiii) trebuie să cunoască că, Uniunea Sovietică a fost ţara care ne-a eliberat pe noi, care ne-a acordat ajutorul pentru înflorirea noastră, în cât mai bune condiţiuni. Ei trebuie să ştie că-n fruntea Ţării Socialismului se găseşte tovarăşul Stalin, omul cel mai bun, cel mai viteaz, cel mai înţelept, prietenul cel mai iubit şi cel mai bun al copiilor din lumea întreagă".25
Ca urmare, a fost elaborat un plan pentru amenajarea palatului şis-a stabilit ca acest lucru să se facă în patru etape: etapa I -a: 20 mai - 1 iulie 1949, etapa a II-a: 1 iulie - 1 septembrie 1949, etapa a III-a:1 septembrie - 20 decembrie 1949, etapa a IV-a: 20 decembrie - 1 iulie 1950.26
În cadrul primei etape urma să aibe loc amenajarea şi utilarea parcului şi a unui număr de 13 încăperi din palat, şi anume: "curăţirea întregului parc de cca 40 hectare; pietruirea aleilor; amenajarea unui teatru în aer liber pentru spectacole de copii, cu o capacitate de 1000 de locuri (se va construi o estradă şi bănci); instalaţie de amplificare şi iluminare pentru teatru; instalaţia de iluminare a aleilor principale ale parcului; amenajarea a 4 chioşcuri, măsuţe şi scăunele pentru răcoritoare, lapte, etc.; repararea bazinelor, fântânelor arteziene şi a scărilor de piatră din parc; utilarea cu un număr de 400 de bănci a parcului; amenajarea unui teren de gimnastică, a unui teren de volley şi sărituri; utilarea parcului cu instalaţii distractive (4 scâncioburi, trageri la ţintă, etc.); aducerea în parc de păsări (porumbei, păuni, etc.) şi peşti pentru diverse bazine; utilarea parcului cu 2 lunete pentru astronomie şi 60 de şevalete pentru pictură; construirea de WC-uri în parc (10 cabine); utilarea parcului cu un tren mic electric; amenajarea celor 13 încăperi şi utilarea lor pentru: vestiare şi garderobă - 2 încăperi, atelier broderie fete - 2 încăperi, atelier tâmplărie şi traforaj - 2 încăperi, bibliotecă - 4 încăperi, cabinet medical - 2 încăperi, un cabinet model pentru pionieri, amenajarea provizorie a unie săli de conferinţe, cerc de studii; angajarea personalului necesar (40 permanenţi) şi organizarea administraţiei palatului".27
În cea de-a doua etapă urma să se înfiinţeze zece ateliere şi cercuri: "extinderea bibliotecii cu un număr de 5 camere, cercuri de şah - 4 camere, cercul de construcţii avioane - 2 camere, cercul automobilistic - 2 camere, cercul de radiofonie - 2 camere, cercul fotografic - 2 camere, cercul de pictură - 1 cameră, cercul de coreografie şi dansuri naţionale - 2 camere, cercul de istorie - 1 cameră, atelierul de ceramică - 2 camere".28
Tot în această perioadă se inteţiona, pe baza planurilor existente, repararea încăperilor deteriorate, utilarea palatului cu un cinematograf şi pregătirea planurilor pentru o sală de spectacole, ca şi asigurarea unei bune funcţionări a serei de flori.29
Proiectul de plan privind amenajarea Palatului Pionierilor Cotroceni se încheia cu menţiunea că: "Etapa a III-a şi a IV-a vor constitui obiectul unor planri speciale, ce se vor face în urma experienţei practice căpătate în primele perioade de muncă, creindu-se astfel toate condiţiunile necesare pentru ca palatul pionierilor să fie la înălţime".30
La 4 iunie 1949, a avut loc şedinţa primei Conferinţe a Sfatului Pionierilor din Capitală, prilej cu care s-au discutat principiile generale care stăteau la baza mişcării pioniereşti şi anume: în cadrul oganizaţiei trebuiau cuprinşi numai copiii cuminţi, disciplinaţi, buni la carte şi silitori; crearea omului nou, legat de P.M.R. şi devotat patriei şi clasei muncitoare; educarea copiilor în spiritul dragostei nemărginite faţă de patrie, faţă de partid şi faţă de Uniunea Sovietică "unde trăiesc cei mai fericiţi copii din lume"; educarea în spiritul respectului şi admiraţiei faţă de oamenii mari, oamenii de ştiinţă şi artă, urmând exemplul eroilor clasei muncitoare; dezvoltarea dragostei faţă de învăţământ "prima sarcină pe care o cere de la copii partidul"; înţelegerea de către pionieri a faptului că dacă vor fi buni pionieri, vor ajunge să fie şi buni U.T.M.-işti şi apoi vor putea să acceadă şi în rândurile partidului.31
În cadrul acestei şedinţe s-a discutat şi despre Palatul Cotroceni, atribuit pionierilor, şi care urma să se numească Palatul Pionierilor, menit a fi un centru de activitate extraşcolară, recreativă şi sportivă. În cuvântarea sa, Nicolae Voiculescu - preşedintele Sfatului Popular al Capitalei spunea că este vorba de"un parc de 30 ha, deci o întindere de 60 de pogoane de pământ, cu fel de fel de arbori, cu pomi, cu terenuri, unde s-ar putea face fel de fel de experienţe. Aici s-ar putea organiza mici parcele pentru experienţele pionierilor, s-ar putea organiza un mic colţ zoologic, cu câteva animale, în aşa fel încât copiii să poată cunoaşte şi în natură, ceea ce citesc în domeniul zoologiei şi botanicei. Noi, cei sesizaţi de C.C. al U.T.M. am luat o echipă de specialişti ca acest parc să fie construit cât mai repede. Aş propune ca Sfatul Pionierilor, într-una din zile să facă o vizită în acest parc, pentru a-şi da seama ce se poate face."32
Cu prilejul aceleiaşi şedinţe, Petre Lupu - secretar al C.C. al U.T.M. s-a referit la rându-i la Palatul Pionierilor, arătând că "s-a pus la dispoziţia pionierilor prin grija partidului a Palatului Cotroceni, al fostului rege. Acesta este un palat imens, cu 140 de camere, cu un teren de 30 de ha, mi se pare că mai mult, şi construit cu o asemenea frumuseţe că îţi stă mintea în loc. Aici sunt peşti, flori, o seră de flori extraordinar de mare. Totul este însă în paragină căci n-a fost locuit din 1930. Venea din când în când besmeticul de Mihai, ca să tragă după ciori. Există acum un plan, s-a făcut un comitet de specialişti, care au şi început lucrul. Partidul a promis că ne va da banii necesari. Noi avem în vedere ca să instalăm şapte ateliere de mecanică, de radiofonie, de electricitate. În programul construcţiei din vara asta vom face grădina şi un loc în care să se adăpostească copiii în caz de ploaie. Vom mai face un bufet, un post sanitar şi un teatru, iar în jurul lui 15 iulie, îl vom deschide cu mare tam-tam."33
De asemenea, Liuba Chişinevschi - membră a C.C. al P.M.R., referitor la Palatul Pionierilor lansa ideea ca acesta să fie organizat după modelul Palatului Pionierilor din Leningrad, în organizarea căruia, sindicatele jucaseră un rol important, atât material cât şi politic.34
Proiectul privind amenajarea Palatului Pionierilor a fost prezentat de Teohari Georgescu în cadrul şedinţei Secretariatului C.C. al P.M.R. din data de 29 iunie 1949 şi aprobat, cu menţiunea de "a se cere Comisiunei de Planificare aprobarea investiţiilor".35
Această "amenajare" a însemnat de fapt, o transformare a minunatei opere de arhitectură care era Palatul Cotroceni, un simbol al înaltei concepţii pe care regina Maria o avea despre regaliate. Astfel potrivit arhitectului dr. Niculae Vlădescu, cel care a coordonat echipa de arhitecţi, care a lucrat la restaurarea palatului după cutremurul din 4 martie 1977, când edificiul a suferit grave distrugeri, în perioada 1949-1976: "intervenţiile brutale au mutilat mare parte din spaţiile şi finisajele palatului.
La parter:
- lampadarele baldachinului de la intrarea principală au fost demontate;
- ornamentele din ipsos desprinse sau căzute şi sparte, precum frontonul antropomorf de deasupra scării de onoare;
- pilaştrii şi plăcile de stuco-marmură au fost acoperite cu humă şi vopsea şi perforate pentru montarea tubulaturii electrice sau a conductelor de încălzire.
La etajul I:
- Sufrageria  în stil neo-renaştere germană şi Salonul de aur au fost devastate;
- toate coloanele din piatră de Rusciuc din Salonul Alb (sau Salonul Cerchez) au fost vopsite cu vinarom cenuşiu închis;
- toate încăperile dintre sufrageria nouă (arhitectul Grigore Cerchez) şi cuhnie au fost transformate.
La etajul II:
- fostele încăperi ale copiilor familiei regale au fost curăţate de finisaje, ca şi încăperile din zona loggiei mari, dinspre curtea principală;
- dormitorul regelui Ferdinand I a fost complet devastat;
- toate încăperile dintre dormitorul regelui Ferdinand şi salonul de pictură al reginei Maria, mai puţin scara din lemn de cireş (care s-a prăbuşit la cutremurul din 1977) au fost desfiinţate.
La etajul III:
- s-au modificat radical spaţiile şi pereţii acestora s-au prăbuşit la cutremurul din 1977".36
Ca urmare, palatul a devenit un spaţiu fără nici un fel de decoraţie, iar, pe baza unor mărturii fotografice, dar şi pe baza mărturiilor unor persoane care au activat în cadrul Palatului Pionierilor în calitate de instructori sau chiar de pionieri, rafinatele şi primitoarele saloane regale de la etajul I (Sufrageria în stil neo-renaştere germană,  Salonul de vânătoare al regelui Ferdinand I şi Salonul de aur al reginei Maria) s-au transformat în  cabinete pentru învăţământul politico-ideologic şi numite "Lenin", "Stalin" şi "Comsomol", în timp ce la etajele II şi III, s-au amenajat spaţii destinate cercurilor palatului, în cadrul cărora urmau să-şi desfăşoare activitatea pionierii şi şcolarii.
De asemenea, Marele Salon Alb  de la etajul I a devenit locul unde se organizau expoziţiile anuale ale Palatului Pionierilor, cu obiectele realizate de elevi în cadrul cercurilor unde activau, expoziţiile "Minitehnicus", dar şi locul unde se desfăşurau serbările şi carnavalurile organizate cu prilejul diferitelor sărbători din vacanţa de iarnă şi de vară.
Biblioteca regelui Ferdinand şi-a păstrat aceeaşi destinaţie, dar ea nu mai adăpostea bogatul fond de carte regală, care a fost de asemenea distrusă, ci publicaţiile editate de C.C. al U.T.M.: gazeta "Pionierul" al cărui prim număr a apărut pe data de 12 iunie 1949 şi care din martie 1952 a fost înlocuită cu "Scânteia Pionierului". Din 1 aprilie 1953 a apărut revista "Cravata roşie", însă prima revistă pentru copii a fost "Licurici", apărută la data de 12 aprilie 1947. Alte reviste destinate pionierilor au fost: "Pogonici", "Ştiinţă şi cultură", devenită mai târziu "Ştiinţă şi tehnică", "Minitehnicus", "Luminiţa".
Toate acestea conţineau la început articole elogioase la adresa Uniunii Sovietice, a marilor personalităţi comuniste (Marx, Engels, Lenin, Stalin), a eroilor clasei muncitoare a Uniunii Sovietice (minerul Alexei Stahanov). Toţi aceştia reprezentau modele de urmat pentru cei mici, în lupta împotriva burghezo-moşierimii, a imperialismului şi capitalismului occidental. Era un mod prin care copiii trebuiau să înveţe să facă deosebirea între "viaţa tristă şi educaţia barbară a copiilor din ţările capitaliste în contrast cu viaţa fericită, plină de bucurii a copiilor sovietici care cresc sub ocrotirea Partidului Bolşevic şi a Marelui Stalin, părintele iubit al copiilor de pretutindeni. Trebuie cultivată în sufletele lor dragostea cea mai profundă pentru ţara socialismului victorios şi pentru genialul ei conducător Tovarăşul Stalin".37
Aşadar, copii erau transformaţi fără voia lor în adevăraţi activişti, trebuind să înlocuiască zânele şi Feţii Frumoşi din basmele de altădată cu eorul Stalin, Stahanov sau eroii autohtoni, conducătorii clasei muncitoare: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu.
La etajul II, Micul salon norvegian al reginei Maria a devenit camera de poveşti a pionierilor şi şcolarilor, iarSalonul de pictură sau Studioul a devenit camera de balet.
Inaugurarea Palatului Pionierilor nu a avut loc la 15 iulie 1949, ci aproximativ un an mai târziu, la 1 iunie 1950, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului. La 30 mai 1950, Secretariatul C.C. al P.M.R a aprobat programul festivităţii de inaugurare oficială a Palatului Pionierilor. Astfel, festivitatea urma să înceapă la orele 16.30 în parcul palatului, iar în caz de ploaie, în sala de gimnastică, fiind prezidată de Ion Gheorghe, secretarul comitetului U.T.M. al Capitalei. Din partea U.T..M. trebuia să ia cuvântul Petre Drocan, urmat de Nicolae Ceauşescu, din partea C.C. al P.M.R. Festivitatea continua cu citirea telegramelor către C.C. al P.M.R., Comitetul Naţional pentru organizarea Zilei Internaţionale a Copilului şi către pionierii sovietici. Programul cuprindea şi vizitarea palatului de către oficialităţi şi invitaţi, iar către orele 19.00 urma să se desfăşoare un program artistic, pe o scenă din parc.38 La deschidere au participat Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi şi membri ai Sfatului Pionierilor din Capitală, numeroşi U.T.M. - işti, şi un mare număr de pionieri. Au fost de faţă şi A.V.Zotov - prim consilier al Ambasadei Uniunii Sovietice, A.A. Golicenkov şi S.A. Pivarov - primi secretari ai Ambasadei Uniunii Sovietice, K. Hobdari - însărcinat cu afaceri al R.P. Albania.39
În cuvântul său, general-maior Nicolae Ceauşescu, pe atunci ministru adjunct la Ministerul Forţelor Armate a vorbit despre viaţa fericită a pionierilor sovietici, despre faptul că aceştia reprezentau speranţa partidului, viitorii constructori ai socialismului şi comunismului.40 "Acest palat - spunea Nicolae Ceauşescu- va da posibilitatea pionierilor să petreacă în modul cel mai plăcut timpul liber, să-şi îmbogăţească cât mai temeinic cunoştinţele pe care le capătă în şcoală".41
Potrivit unei broşuri editată în acea perioadă "Palatul Pionierilor a devenit cea mai mare instituţie extraşcolară pentru masele largi de pionieri şi şcolari. La toate acestea o contribuţie de seamă şi-a adus-o U.T.M., care, pe baza indicaţiilor P.M.R., s-a ocupat de la început de amenajarea palatului. U.T.M. a mobilizat brigăzi de tineret şi tehnicieni, care, prin muncă patriotică au reparat şi transformat palatul, pentru ca acesta să răspundă cerinţelor, intereselor şi dorinţelor copiilor. Pe lângă vechea clădire a palatului, aici au mai fost construite alte clădiri noi: o sală de teatru cu 700 de locuri, o sală pentru spectacole de păpuşi cu 200 de locuri, săli de gimnastică, un parc zootehnic, un bazin de înot, terenuri de volei, baschet şi fotbal, o pistă de atletism, un parc distractiv, un poligon de tir, o staţiune a micilor naturalişti, sere şi un lot experimental. Cu noile construcţii, palatul cuprinde peste 330 de încăperi. Aici îşi desfăşoară săptămânal activitatea peste 13.000 de pionieri şi şcolari, în cadrul acţiunilor educative de masă".42     
Principalele cercuri în cadrul cărora îşi desfăşurau activitatea pionierii şi şcolarii erau: cercurile tehnico-ştiinţifice: aeromodele şi rachetomodele, navomodele, mecanică auto şi automobilism, electrotehnică şi radio-televiziune, electronică aplicată, artă aplicată în lemn, automatizări, artă populară, broderie, confecţii, foto, tipografie, legătorie, mici gospodine, istorie, geografie, fizică, chimie, matematică.
 O mare pondere o deţinea şi sectorul cultural-artistic, care cuprindea cercuri de artă decorativă, sculptură, pictură, cor, dansuri populare, balet, teatru, teatru de păpuşi, cenaclul literar, cineclub, tobe şi trompete, vioară, pian, acordeon, fanfară, orchestră de cameră, populară şi de muzică uşoară, clubul prietenilor prin corespondenţă şi filatelic, clubul de cultură muzical-coregrafică, de cultură teatrală şi cinematografică. Mai exista în cadrul Palatului Pionierilor şi Staţiunea pionierilor naturalişti şi Clubul sportiv "Cutezătorii".
            Despre impresia pe care palatul a făcut-o primilor pionieri care i-au călcat pargul, aflăm din mărturiile lui Silviu Mandache şi Cezar Mereuţă, publicate de ziarul "Adevărul" din 16 aprilie 2009. Astfel cercetătorul Silviu Mandache îşi amintea "comuniştii n-au ştiut ce să facă cu Palatul Cotroceni. Ei nu aveau nevoie de palate, aşa că Palatul Cotroceni a fost făcut Palatul Pionierilor şi acolo erau o sumedenie de activităţi pentru noi: şah, literatură, limba română, istorie, balet, construcţii în lemn şi gimnastică. Activitatea asta la Palatul Pionierilor a fost teribilă. Iar la cercul de şah era instructor un şahist care fusese campion naţional în 1938, Traian Ichim".43
            La rândul său, inginerul Cezar Mereuţă îşi amintea că: "în Palatul Cotroceni care fusese alocat pionierilor, nu intrau în prima perioadă decât staffurile, 80-100 de elevi, conducători de unităţi, de detaşamente şi de grupe. Atât. A fost un şoc total să avem tot palatul numai  pentru noi!. Pe măsură ce a trecut timpul, au venit din ce în ce mai mulţi pionieri. Dar la început eram foarte puţini în tot palatul. Iar eu, în calitate de conducător de unitate mergeam în fiecare după-amiază acolo. Vă daţi seamace impact emoţional şi ideologic a avut treaba asta asupra unor copii de 13 ani?. Să bei câte oranjade voiai, să ai atelier de şah, pictură, teren de baschet la dispoziţia ta. Te transformai fără să vrei într-un militant.44
            La sfârşitul anului 1950, într-un raport asupra activităţii Palatului Pionierilor se specificau următoarele: "colectivul de conducere al Palatului este comps din şase tovarăşi activişti ai C.C., detaşaţi în muncă la Palatul Pionierilor de C.C. al U.T.M., cu toţii sunt membrii de Partid. Aparatul educativ al Palatului (compus din 60 de tovarăşi cuprinde: Secţia ştiinţă şi tehnică, artistică, educaţie de masă şi Secţia cultură fizică şi sport) este compus din profesori de specialitate, tehnicieni şi activişti. Dintre aceştia sunt: 20 membrii de Partid, 31 U.T.M-işti, 9 sindicalişti. Colectivul Secţiei de gospodărire a bunurilor este format din 139 de tovarăşi şi sunt împărţiţi astfel: conducerea secţiei formată din 5 tovarăşi, Seviciul Contabilitate - 7 tovarăşi, paza - 16 tovarăşi, femei de serviciu (cantina, curăţenie, bufet, garderobă) - 46 tovarăşi, parc, seră, intendenţă - 65 tovarăşi. Din cei 139 tovarăşi care formează nomenclatura Secţiei de gospodărire a bunurilor: 16 tovarăşi sunt membrii de Partid, 35 U.T.M.-işti, 88 de sindicalişti."45
Ca urmare,la sfârşitul anului 1950 structura organizatorică şi de personal a palatului era încheiată, în total 199 de angajaţi, în mare majoritate tineri U.T.M.-şti, dar şi membrii de partid şi sindicalişti. Raportul continua cu prezentarea activităţii cercurilor şi importanţa acestora pentru pregătirea şcolară a elevilor, cu interesul manifestat de elevi pentru activităţile de la palat, cu menţionarea faptului că palatul a fost vizitat de un număr foarte mare de delegaţii străine care veneau în România şi care "au fost profund impresionaţi de ceea ce s-a realizat în ţara noastră pentru copii şi îşi exprimă entuziasmul prin rânduri deosebit de calde scrise în cartea de aur a Palatului".46
Odată încheiată misiunea C.C. al U.T.M. de a organiza primele detaşamente de pionieri şi de a le amenaja un loc de desfăşurare a activităţii, Palatul Pionierilor a trecut la data de 1 septembrie 1952, în subordinea Ministerului Învăţământului Public, alături de celelalte case de pionieri, cu toate bunurile mobile şi imobile.47
            La data înfiinţării - 1 iunie 1950 - Palatul Pionierilor avea 60 de cadre didactice şi 58 de cercuri, pentru ca după 20 de ani de activitate (1970-1971) să beneficieze de un număr de 75 de cadre didactice, dar de numai 51 de cercuri. Numărul de elevi din clasele III-VIII existenţi în zona de activitate a palatului, era în aceeaşi perioadă (1970-1971) de 130.000 (din care 80.000 pionieri), iar numărul încăperilor folosite pentru activităţi era de 58 de camere.48
            Atâta timp cât a funcţionat pe dealul Cotrocenilor, Palatul Pionierilor a fost vizitat de numeroase delegaţii de pionieri, instructori şi activişti din ţară şi străinătate: Uniunea Sovietică, China, Albania dar şi din celelalte ţări socialiste vecine. La 28 martie 1970, a vizitat palatul echipajul navei spaţiale Apollo 12 (după ce efectuase zborul lunar în perioada 14-24 noiembrie 1969), echipaj format din astronauţii Charles Conrad, Richard Gordon şi Alan Bean, ca şi cântăreţul american de culoare Paul Robeson. De asemenea, mari personalităţi ale culturii româneşti au fost prezente la Palatul Pionierilor: academicienii Alexandru Graur, Henri Coandă şi scriitorul Victor Eftimiu, dar şi cunoscuţi actori, scriitori, sportivi.
            Începând din 1976, Palatul Cotroceni a fost preluat de Protocolul de Stat, modificându-şi astfel din nou functia, care urma să devină una rezidentială.
            Aşadar, timp de peste un sfert de secol, în palatul regal de la Cotroceni au răsunat cântecele pioniereşti, ca şi devizele pionierilor "În luptă pentru cauza lui Lenin şi Stalin fii gata", sau "Pentru cauza partidului înainte", "Tot înainte", "Salut voios de pionier".
            Cu toate încercările de a-l reamenaja, pentru a putea servi mai bine noii sale destinaţii, Palatul Cotroceni rămânea totuşi un palat, un monument istoric care, după cutremurul din 4 martie 1977, a renăscut din propria ruină, graţie unei echipe de arhitecţi care au înţeles ce reprezenta acest edificiu pentru cultura şi civilizaţia românească.
            "Tăvălugul istoriei postbelice - afirma dr. arh. Niculae Vlădescu- nu a cruţat Palatul Cotroceni, cum nu a cruţat destinul oamenilor şi al civilizaţiei româneşti. Însă oamenii şi mâna lui Dumnezeu au salvat ctitoria cantacuzină de la Cotroceni, mănăstirea şi casele domneşti, dezvoltate de principii urmaşi şi de monarhie".49
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/palat-regal-palat-al-pionierilor-1949-1977-o-fila-istoria-palatului-cot

http://qsl.ro/yo3ccc/60%20de%20ani%20de%20la%20infiintarea%20Palatului%20pionierilor%20din%20Bucuresti/index.html
P5170001
P5170002
P5170003
P5170004
P5170005
P5170006
P5170007
P5170008
P5170009
P5170010
P5170011
P5170012
P5170013
P5170014
P5170015
P5170016
P5170017
P5170018
P5170019
P5170020
P5170021
P5170022
P5170023
P5170024
P5170025
P5170026
P5170027
P5170028
P5170029
P5170030
P5170031
P5170032
P5170033
P5170034
P5170035
P5170036
P5170037
P5170038
P5170039
P5170040
P5170041
P5170042
P5170043
P5170044
P5170045
P5170046
P5170047
P5170048
P5170049
P5170050
P5170051
P5170052
P5170053
P5170054
P5170055
P5170056
P5170057
P5170058
P5170059
P5170060
P5170061
P5170062
P5170063
P5170064
P5170065
P5170066
P5170067
P5170068
P5170069
P5170070
P5170071
P5170072
P5170073
P5170074
P5170075
P5170076
P5170077
P5170078
P5170079
P5170080

Totul pentru Ţară

Trimiţând tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care ...