APARAREA NATIONALA - prof Cuza si N. C. Paulescu

PASIND ÎN VIATA

REVISTA "APARAREA NATIONALA"

La 1 Aprilie 1922 apare revista bilunara „Apararea Nationala”, sub conducerea profesorilor Cuza si N. C. Paulescu. Oricine îsi poate da seama ce a însemnat pentru noi, în mijlocul gândurilor si framântarilor noastre, aparitia acestei reviste.
În ea gaseam tot ce ne trebuia pentru o perfecta lamurire si înarmare a noastra. Articolele profesorilor Cuza si Paulescu erau citite cu religiozitate de tot tineretul si aveau pretutindeni în rândurile studentilor, si la Bucuresti si la Cluj, un mare rasunet.
La 1 si 15 ale lunii, pentru noi era un triumf. Numerele revistei erau adevarate transporturi de munitii prin care noi învingeam argumentarile presei jidanesti.
Cred nimerit sa dau aici câteva articole ale profesorilor Cuza si Paulescu aparute în acea vreme.

Spiritul divin al adevarului va apara în veci omenirea
În rezumat, Talmudul - legislatia politico-religioasa a ovreilor - în loc sa combata, ca Evangheliile, patimile de proprietate si de dominatie, el împinge din contra aceste vicii la o culme nemaipomenita, pentru ca sa realizeze visul lui Iuda de a fi, în acelasi timp, si proprietarul întregului pamânt si stapânul întregii omeniri.
Dar, - pe când apostolii crestini predicara idealul lor în fata cerului, - Talmudul se ascunde: iata cele doua apendice ale sale, Cahalul si Francmasoneria, sunt înca si mai vizibile ca dânsul.
Tus-trei întrebuinteaza, pentru a ramâne în întuneric, un mijloc scârbos si blestemat, adica minciuna.
Minciuna este deci baza sistemului jidovesc, caruia i se poate zice: "vorbesti, deci minti.
Dar minciuna are un dusman pe care-l uraste de moarte, anume adevarul.
Or, adevarul este trasatura distinctiva a Crestinismului. Hristos a zis: „Eu sunt adevarul” si de aceea doctrina lui este în execratie înaintea lui Israel.
Minciuna, din contra, caracterizeaza ceea ce se numeste „Spiritul raului” sau Diavolului. Astfel Iisus, adresându-se ovreilor, le zise:
„Voi din tatal vostru Diavolul sunteti si poftele tatalui vostru voiti sa faceti. Acela ucigator de oameni a fost dintru început si întru adevar n-a statut, caci nu este adevar întru dânsul”.
Când graieste minciuna, dintre ale sale graieste, caci mincinos este si tatal ei.
Parasind lumea, Hristos a trimis ucenicilor sai o arma invincibila, adica Duhul Sau. Spiritul divin al Adevarului, care va apara în veci omenirea, în contra spiritului diavolesc al minciunii.
Înaintea acestui Spirit al Adevarului ma închin, strigând din adâncul sufletului: CRED ÎN DUHUL SFÂNT!
(Prof. Dr. N. C. Paulescu, din Fiziologia Filozofica. Talmudul, Cahalul, Franc-Masoneria, vol.II, Buc. 1913, pag. 300-301)
Stiinta antisemitismului
Înca o împerechere de vorbe, oribila: stiinta antisemitismului. Cum poate fi antisemitismul, stiinta? Se vor întreba indignati savantii cu „rocele”, savantii cu „focele”, savantii cu „ixele”, savantii cu „sufixele”, savantii cu fixele lor pretinse „idei” de cultura?
Antisemitismul? Pentru savantii acestia e doar numai o salbaticie: manifestatie oarba de instincte brutale, ramasite ale unor timpuri preistorice. O rusine în mijlocul civilizatiei noastre, pe care o condamna deopotriva stiinta si constiinta luminata a omului liber de prejudecati si patimi.
Aceasta este „atmosfera” pe care au creat-o, mai cu deosebire jidanii - si pe care o întretin jidanitii - în jurul antisemitismului, prostind pe naivi sau exploatând naivitatea celor prosti, cu pretentii: de a fi si ei „la înaltimea civilizatiei moderne”. Si cine nu voieste sa fie?
De pilda, e un caz interesant al unui jidanit, de origine el însusi jumatate jidan, vorbind cu câtiva ani mai înainte, cu aere de strasnic savant despre antisemitismul nostru, care era si pe vremea aceea ceea ce este acum, neschimbat.
Si iata ce ne spune acest autor, nomen-odiosum - tradator atunci al gândirii nationale, precum a fost mai pe urma, tradator al actiunii nationale, în timpul razboiului - în revista „Viata Româneasca”, anul II, nr.11, din Noiembrie 1907 (pag. 186, 204-207).
Vreau sa vorbesc despre chestiunea evreiasca... cu desavârsire denaturata de iudofagia vulgara si feroce a antisemitilor nostri, care astfel... ne compromit în fata lumii civilizate...
Cu armele ruginite, scoase din arsenalul prigonirilor medievale cu propaganda de ura, cu patimasa atâtare la excese, cu rascolirea în masele populare a instinctelor bestiale... se poate numai compromite o cauza dreapta, - care nu este numai cauza antisemitismului...
A da, însa acestui conflict... un aer fals de prigonire a unei rase, de prigonire religioasa, de antisemitism într-un cuvânt, poate servi numai cauza adversarilor, bucurosi sa exploateze divagarile câtorva maniaci... scandalagii antisemiti, provoaca punerea la ordinea zilei a întregii chestiuni prematur...
Nici un popor, cu atât mai putin al nostru, nu se poate îngradi pâna la infinit, fara pedeapsa, împotriva ideilor moderne si nici împotriva actiunii politice din afara...(Puncte. Punctele de la urma sunt ale autorului). Asadar nu suspensive, ci amenintatoare, parând a cuprinde o strasnica prevedere politica, n.r.)
A pune, deci, chestiunea noastra pe terenul antisemitismului, pe al urii de rasa, înseamna a ne duc e la o înfrângere rusinoasa si fatala pentru noi... Porniri asiatice... demagogie violenta, agitatiune nesanatoasa... încercare de a specula asupra patimilor întunecate... (Puncte. Punctele de la urma sunt iar ale autorului, cuprinzând aceeasi amenintare: pentru asemenea oribile crime, ale antisemitismului nostru, n.r.)
Am reprodus aceasta conceptie tipica a tuturor jidanitilor. Si se vede la ce se reduce: clisee (lumea civilizata, ideile moderne), dar mai cu deosebire injurii (iudofagia vulgara si feroce, arme ruginite, instincte bestiale, divagarile câtorva maniaci, scandalagii antisemiti, porniri asiatice, patimi întunecate).
Asemenea „aprecieri”, le gasim nu numai la jidanitii vulgari, ci uneori chiar la unii reprezentanti de altfel distinsi ai culturii, în alte domenii. Astfel, de pilda, eminentul jurisconsult, profesor universitar, orator, om politic, fost ministru al instructiei publice, d. C. Arion, mi-a servit din cauza antisemitismului meu, în plina adunare a deputatilor, apostrofa - putem zice celebra, venind de la un barbat ca acesta - numindu-ma: omul cavernelor.
Cât pentru jidani - explicatia pe care o dau ei antisemitismului este înca si mai caracteristica. Pe lânga obisnuitul cliseu, cu salbaticie si ura - fireste, fara motiv, caci nu le convine sa discute motivele - antisemitismul este dupa dânsii: o nebunie, o degenerare intelectuala, o boala a spiritului. În modul acesta considera unul dintre „intelectualii” moderni cei mai distinsi ai jidanilor, Dr. K. Lippe, de ilustra origine, ca stranepot al vestitului comentator al Talmudului, Rasi, din veacul de mijloc - cel cu „tob sebegoim harog”, pe cel mai bun dintre goimi, omoara-l.
Med. Dr. K. Lippe, pripasit la noi din Galitia si stabilit la Iasi - unde a fost închis, omorând prin avort o crestina - a publicat chiar o scriere speciala cu titlul: „Simptome ale boalei mintale antisemite” („Simptome der Antisemitischen Geistes Krankheit”, Iassy 1887).
Si ca o dovada ca argumentele de care se servesc jidanii paraziti, împotriva antisemitismului, sunt de o extrema saracie - ca si ale jidanitilor si pururea aceleasi - iata ce spune, chiar acum în urma, Curierul Israelit, oficialul organ el Uniunii Evreilor pamânteni, în articolul de fond al numarului sau de Vineri, 15 Septembrie 1922, sub titlul injurios pentru noi, care scriem la APARAREA NATIONALA, numindu-ne o banda de misei:
„Este la antisemiti o stare de degenerare intelectuala ajunsa la perversitatea simturilor, un fel de sadism mental, de care cei loviti sunt împinsi la minciuna si calomnie”.
Cum vedeti, este o explicatie foarte simpla dar si extrem de naiva: tot ce se spune contra jidanilor este minciuna si calomnie, datorita unor degenerari intelectuale specifice.
Definitia antisemitismului - de catre jidaniti si jidani - se rezuma, dar, în aceste doua cuvinte: salbaticie si nebunie: se întelege: ale antisemitilor. Cât pentru jidani - ca fenomen social - ei nici nu intra în explicatia aceasta. Ca si cum nu ar fi.
„Salbaticia” si „nebunia” au facut ca toate popoarele, în toate timpurile, egiptenii, persii, grecii, romanii, arabii precum si natiile moderne pâna în ultimul timp, sa considere pe jidani ca un pericol national si sa ia masuri împotriva lor.
„Salbaticia” si „nebunia” au întunecat întelegerea celor mai straluciti reprezentanti ai culturii tuturor natiilor, ca Cicero, Seneca, Tacit, Mohamed, Martin Luther, Giordano Bruno, Friederich cel Mare, Voltaire, Napoleon I, Goethe, Herder, Immanuel Kant, Fichte, Schopenhauer, Cherles Fournier, Ludwig Feuerbach, Richard Wagner, Bismarck, Rudolf Virchow, Theodor Billroth, Eugen Dühring, si altii nenumarati, în toate domeniile, ca sa se pronunte contra jidanilor.
„Salbaticia” si „nebunia”, în sfârsit, explica antisemitismul celor mai alesi reprezentanti ai culturii noastre, ca Simeon Barnut, B. P. Hasdeu, Vasile Alecsandri, Vasile Conta, Mihail Eminescu.
Salbatici si nebuni: toti acestia. Civilizati si cuminti: jidanitii. Iar jidanii: inexistenti.
Asemenea aberatii se sfarma de la sine. Cu toate acestea, pentru a confuziona spiritul maselor, ele se produc necontenit. De aceea tocmai si pentru ca asemenea „teorie” - vrednica de capul jidanilor si de imbecilitatea si venalitatea jidanitilor - nu este capabila sa înteleaga antisemitismul, ca fenomen social, noi îi vom spune „teoria antisemita”.
Dupa aceasta teorie, a noastra, în alcatuirea antisemitismului trebuie sa deosebim trei momente: instinctul, constiinta, stiinta.
Instinctul a facut ca întotdeauna multimea, care se preocupa în primul rând de interesele sale materiale imediate, sa se împotriveasca parazitismului jidanilor, prin miscari populare, adeseori sângeroase, si generale, precum a fost între altele multe, pretutindeni, teribila miscare a cazacilor, din Ucraina, condusa de Bogdan Hmelnischy si în care au pierit peste 250.000 de jidani în 1649.
Constiinta pericolului jidovesc se trezeste treptat, mai întâi în clasele culte, si apoi se întinde la tot mai multi, care se unesc cu multimea, sprijinind revendicarile ei, ele însele devenind constiente.
Stiinta începe cu cercetari partiale, pâna când ajunge - abia în zilele noastre - la determinarea obiectului ei, cercetând iudaismul ca fenomen social, despartit de mediul în care cauta sa se confunde si constatând ca el este o problema umana, si cea mai mare, a carei solutie trebuie gasita.
Cercetarile partiale, prin rezultatele la care ajung, am putut zice ca formeaza antisemitismul stiintei. Aceasta este baza, care nu se confunda însa, cu stiinta antisemitismului. Ceea ce le deosebeste este obiectul lor diferit. Si iata definitia - prin determinarea obiectului - a acestei stiinte, care se vede ca este o adevarata stiinta cu domeniul ei propriu: „Stiinta antisemitismului are ca obiect iudaismul ca problema sociala, fiind astfel, în mod necesar, sinteza tuturor stiintelor care pot contribui la solutia ei”.
Care sunt aceste stiinte, care prin cercetarile lor partiale contribuie la cunoasterea iudaismului, am vazut. Si iata în ce fel stiinta antisemitismului se foloseste de rezultatele lor, pentru a îndruma solutia ei.
Istoria: constata ca de la început jidanii sunt un popor ratacitor printre celelalte popoare, nomad, fara patrie. Stiinta antisemitismului stabileste ca acest nomadism este contrar existentei popoarelor sedentare agricole si nu poate fi tolerat.
Antropologia: constata ca jidanii sunt un amestec de rase diferite între dânsele, neînrudite, ca semitii, arianii. negrii, mongolii. Stiinta antisemitismului explica sterilitatea natiei jidanesti în domeniul culturii, ca un efect al acestei corciri si arata ca aceasta corcitura nu poate servi cu nimic cultura celorlalte natii, pe care numai o falsifica, denaturând caracterele ei.
Teologia: constata ca religia jidaneasca este o religie particularista, bazata pe legamântul special încheiat de Dumnezeul lor, Iahve, cu jidanii, considerati ca popor ales, ca popor sfânt (am codes), despartit de celelalte popoare.
Stiinta antisemitismului deduce cu rigurozitate ca o asemenea conceptie exclude posibilitatea oricarei conlucrari pasnice si a oricarei asimilari cu jidanii.
Politica: constata ca pretutindeni, în mijlocul celorlalte natii, jidanii au organizatia lor sociala deosebita, constituind stat în stat. Stiinta antisemitismului conchide ca jidanii sunt un element anarhic, periculos existentei tuturor statelor.
Economia politica: constata ca jidanii au trait în toate timpurile, chiar în Palestina, ca popor suprapus celorlalte natii, exploatând munca lor, fara ca ei sa fie direct producatori. Stiinta antisemitismului zice ca orice natie are dreptul sa-si apere munca sa productiva de exploatarea jidanilor, care nu pot fi tolerati a trai ca paraziti, compromitând existenta popoarelor.
Filosofia: constata ca conceptia iudaismului despre viata este un anacronism contrar propasirii umane. Stiinta antisemitismului impune , ca o datorie catre civilizatie, ca aceasta monstruozitate culturala sa fie înlaturata prin silintele unite ale tuturor natiilor.
Pe constatarile obiective ale diferitelor stiinte speciale - deosebite de dânsa, stiinta antisemitismului - îsi bazeaza concluziile ei, care toate duc, cu necesitate, la aceeasi solutie: eliminare jidanilor din mijlocul celorlalte popoare, punând capat existentei lor nefiresti, parazitare, datorate unor conceptii anacronice, contrara civilizatiei si linistii tuturor natiilor si pe care ele nu o mai pot tolera.
Aceasta teorie antisemita difera, cum se vede, de teoria jidaneasca si a jidanitilor, care reduce explicatia antisemitismului la cele doua manifestatii sufletesti, individuale, si care de îndata ce se manifesta în masa, sunt ele însasi o problema sociala: salbaticie si ura. Si o explica numai pe aceasta.
Instinctul antisemitismului: poate fi însotit uneori de salbaticie si ura. Pentru ca instinctul e orb - cum se zice - desi e asa de sigur în apararea vietii.
Constiinta antisemitismului se adauga, însa, instinctului, întarind pornirile lui, oricât ar fi de „salbatice”. Caci pentru a fi „civilizat”, trebuie mai întâi sa existi.
Stiinta antisemitismului: vine, în sfârsit, si explica fenomenul, luminând tot mai multe constiinta multimii si dând satisfactie deplina instinctului ei, cu izbucnirile lui violente, pe care le legitimeaza, dezvaluind cauza lor, în parazitismul jidanilor. Astfel, ea ne da formula solutiei stiintifice, a problemei iudaismului - pe care nu ne mai ramâne decât s-o punem în functie, pentru a o realiza.
Antisemitismul modern întruneste dar toate energiile: energia instinctului, energia constiintei, energia stiintei, a adevarului deplin dovedit, formând o formidabila putere sociala, capabila desigur sa rezolve cea mai mare problema a civilizatiei timpului nostru care este problema jidaneasca. Si cu ce se apara jidanii si jidanitii împotriva acestei puteri uriase, cautând sa prelungeasca existenta condamnata a parazitismului lor? Am vazut: clisee, injurii si mofturi.
Iudeofagia vulgara si feroce a antisemitilor nostri... ne compromit în fata lumii civilizate... arme ruginite scoase din arsenalul prigonirilor medievale... Rascolirea în masele populare a instinctelor bestiale... porniri asiatice... Nebunie... Sadism mental...
Acestea sunt toate argumentele - caci altele nu au - pe care le opun antisemitismului nostru, crezând a-l înlatura cu prostii.
Pe când în sânul tuturor natiilor, revoltate împotriva parazitismului Iudei nomade, clocotesc energiile razbunatoare...
A.C. Cuza, Apararea Nationala, nr.16, 15 Nov. 1922, an I) 

OCUPAREA REGIEI MONOPOLURILOR STATULUI DE CATRE GARDA CONSTIINTEI NATIONALE

Era pe la 10 sau 11 Februarie 1920. De doua saptamâni se vorbea de greva generala în toata tara. Se apropia batalia decisiva. Pe la ora 12, se zvoneste în oras ca la Regie, unde erau circa 1.000 de lucratori, s-a declarat greva, a fost arborat drapelul rosu, tablourile Regelui au fost date jos si sfarâmate în picioare, iar în locul lor asezate fotografiile lui Karl Marx, Trotzki si Racowski.
Oamenii nostri au fost batuti, mecanicii de la masini, care erau din Garda, raniti. La ora 1, suntem la sediu adunati cam o suta. Ce facem ? Pancu prezideaza discutia. Doua pareri. Unii sustineau sa trimitem telegrame guvernului, cerând interventia armatei. Eu eram de parere sa mergem toti cei prezenti la Regie si cu orice risc sa dam steagul jos. Se admite punctul meu de vedere. Am luat steagul nostru si la ora 1 am pornit cu Pancu în frunte pe Lapusneanu si Pacurari, în mars fortat, cântând „Desteapta-te Române”. În apropierea fabricii, în strada, câteva grupuri de comunisti sunt date peste cap.
Intram în curtea fabricii. Patrundem în cladire. Ma urc cu steagul pâna la acoperis si îl înfig sus. De acolo încep sa vorbesc. Apare armata si ocupa fabrica. Noi ne retragem cântând. Ne reîntoarcem la sediu. Ne gândim: Incursiunea noastra rapida a fost buna. În oras vestea atitudinii pe care am avut-o se raspândeste ca fulgerul. Totusi greva continua. Armata nu poate decât sa pazeasca steagul, ea nu poate pune fabrica în miscare. Ce facem ? În mintea noastra încolteste o idee. Sa cautam în tot Iasiul mâna de lucru si sa deschidem fabrica. În trei zile, 400 de lucratori noi, adunati din toate colturile Iasiului, sunt introdusi în fabrica. Aceasta începe sa functioneze. Greva a esuat. Peste doua saptamâni, jumatate din grevisti cer sa fie reprimiti la lucru. Victoria noastra e mare.
Cel dintâi pas catre greva generala este respins. Planurile consortiului iudeo-comunist încep sa fie dejucate. Actiunea aceasta a avut un rasunet puternic în rândurile românesti, ridicându-le moralul.