Romania la începutul anilor ’70

Apelând la documentele întocmite chiar de către autorităţile de la Bucureşti, aflăm care au fost mijloacele propuse de Nicolae Ceauşescu a fi utilizate pentru dezvoltarea şi modernizarea industriei româneşti. De exemplu,liderul Partidului Comunist Român nu s-a sfiit să declare: „Cu [Ion] Avram (ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini – n.n.) am tot vorbit pe drum. Am spus ce trebuie să facem în construcţia de maşini: autodotarea, copierea, cum face toată lumea. Să nu ne fie frică de nimic. Când o să exportăm, atunci o să vedem ce modificări facem, ca să nu zică că am copiat. Ce facem pentru noi, copiem şi pe mama dracului (subl.n.)”

.
Pare surprinzător faptul că, după o declaraţie atât de tranşantă privind furtul de tehnologie industrială, rostită la şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 6 iulie 1971, Nicolae Ceauşescu a promovat în aceeaşi zi „minirevoluţia culturală”.

 Iniţiativa respectivă s-a concretizat în anii următori şi prin impunerea la nivelul întregii ţări a principiilor de convieţuire socială menţionate în celebrul „Cod de norme ale vieţii şi muncii comuniştilor, ale eticii
şi echităţii socialiste” (28 noiembrie 1974). În documentul respectiv se preciza,printre altele, faptul că membrii Partidului Comunist Român nu aveau voie să ... fure.

Relaţiile româno-chineze nu se rezumau la începutul anilor ’70 la o simplă colaborare politică între state. Trei documente inedite provenite din fosta arhivă a Comitetului Central al P.C.R. ne dezvăluie, pe de-o parte, faptul că membrii Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. au aprobat la 17 august 1970 un acord bilateral prin care autorităţile de la Beijing acordau celor de la Bucureşti un ajutor tehnic-militar. Din partea României, documentul respectiv a fost semnat de generalul-colonel Ion Ioniţă, ministrul Forţelor Armate.

În cursul aceleiaşi reuniuni din 16 decembrie 1970, Mihai Dumitru, directorul general al Uzinelor de autoturisme – Piteşti, a declarat că urma să exporte 90% din producţia totală de autovehicule de teren realizată în anul 1971 la Câmpulung-Muscel, însă până în acel moment erau încheiate contracte doar pentru 30% din cele 3500 de autovehicule stabilite pentru export de Comitetului de Stat al Planificării.
Două luni mai târziu, la Direcţia Centrală de Statistică a fost întocmit un raport în care se arăta că autorităţile române nu reuşiseră să contracteze pentru export 1464 autocamioane,1449 autoturisme de teren şi 2808 tractoare (pentru trimestrul I al anului 1971). Din cauza scăderii cererilor de produse româneşti pe piaţa externă şi a dezechilibrului înregistrat în anul 1971 în balanţa de plăţi externe a ţării, în toamna aceluiaşi an s-a hotărât reducerea cu 1000 de bucăţi a producţiei anuale de camioane (de la 36000 la 35000), iar cea de tractoare s-a micşorat cu 2000 de bucăţi (de la 34000 la 32000). Capacităţile de producţie disponibilizate în uzinele braşovene au fost utilizate în scopul fabricării de piese de schimb pentru autovehicule şi tractoare, precum şi de subansamble pentru remorcile care se exportau în anul 1972 (44700 bucăţi, cu 5240 remorci mai mult faţă de prevederile din planul aprobat în
luna decembrie 1970). Ibidem, dosar 148/1971, vol. I, f. 17; 74; dosar 115/1970, f. 83-84;dosar 7/1972, f. 70.


În mod evident, Nicolae Ceauşescu a încurajat furtul şi copierea clandestină de utilaje şi tehnologii de fabricaţie din străinătate deoarece politica de industrializare forţată, pe care a promovat-o, a creat presiuni mari asupra balanţei de plăţi externe a României. În luna mai 1970, atât Leonid Brejnev, cât
şi Nicolae Ceauşescu au amintit, în discuţia pe care au purtat-o la Moscova, despre un dezechilibru care se înregistra, în mod îngrijorător, în balanţa de plăţi externe a României şi despre creditele numeroase contractate de autorităţile române în Occident.
Iniţial, industrializarea forţată a României a avut cel puţin o componentă pozitivă: dezvoltarea xponenţială a industriei naţionale de apărare. În perioada 1965-1990, aceasta a constituit una din direcţiile principale de acţiune ale lui Nicolae Ceauşescu. Astfel, liderul Partidului Comunist Român a încercat să reducă substanţial importurile româneşti de materiale militare din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Totodată, au fost întreprinse demersuri pentru stabilirea unor cooperări cu alte state comuniste în producţia de muniţii, armament şi piese de schimb pentru tancuri şi aviaţie, cu scopul de a
achita mai uşor o parte din tehnica de luptă importată de România.
Pe de altă parte, în cadrul analizei nu trebuie să pierdem din vedere capacitatea limitată a industriei româneşti de a susţine fabricarea de armament, tehnică de luptă şi alte produse speciale la un nivel competitiv pe plan mondial.
Acest aspect era cunoscut de Nicolae Ceauşescu,  fiind amintit chiar de acesta în şedinţa C.C. al P.C.R. din ziua de 16 decembrie 1970: „Într-un timp scurt trebuie să realizăm un comerţ exterior activ, să asigurăm echilibrarea balanţei noastre de plăţi externe. În acest scop trebuie să valorificăm mai intens resursele interne, să reducem importurile şi să sporim exporturile [...] Chiar tovarăşul Cîrţînă (Constantin, prim-secretarul Comitetului Judeţean P.C.R. Braşov – n.n.) a vorbit ceva de camion, dar mai mult a pus accentul pe anvelope, care au şi ele deficienţe, dar camionul [realizat la Uzina „Steagul Roşu” din Braşov] nu din cauza anvelopelor este refuzat la export, şi Republica Populară Chineză nu din cauza anvelopelor refuză să-l mai contracteze, ci din cauza calităţii proaste a camionului ca atare, pentru că până la urmă anvelopa se înlocuieşte uşor, dar motorul şi celelalte defecţiuni tehnice şi de calitate  ale camionului nu se pot înlocui (subl.n.)”





http://auocsi.wikispaces.com/file/view/2006opris.10.pdf