CONSTITUŢIA DE LA 1948 sI EFECTELE SALE
Spre deosebire de dictaturile de dreapta, care combat în mod deschis si direct regimul constitutional si deci nu au constitutii, dictaturile de stânga se pretind regimuri democratice, chiar cele mai democratice posibile, si deci au si Constitutii. Analiza acestor Constitutii si a modului în care ele sunt adoptate si aplicate va dezvalui în ce masura acestea sunt adevarate constitutii sau pot fi considerate cel mult legi organice statale.
În perioada dictaturii comuniste de 42 de ani, dupa mai mult de trei luni de vid constitutional (30 decembrie-13 aprilie1948), s-au succedat farǎ întrerupere trei constitutii : Constitutia din 13 aprilie 1948,Constitutia din 27 septembrie 1952 si Constitutia din 21 august 1965.
Procesul restrângerii si lichidarii treptate a regimului parlamentar -constitutional în România, început prin desfiintarea partidelor istorice,abolirea monarhiei si proclamarea republicii populare ( devenita ,ulterior, ,,socialista,,) se intensifica o data cu adoptarea Constitutiei din 13 aprilie 1948[1].
Adunarea Deputatilor fiind în vacanta (20 decembrie 1947-20 ianuarie 1948), la 8 ianuarie 1948, noul Prezidiu Provizoriu al Republicii Populare Române,prin Decretul nr.3 din 8 ianuarie 1948 , îsi determina propriile sale atributii( art.1) , stabileste noua stema(art.7) si culorile (art.8) Republicii Populare Române[2].Decretul este promulgat de Petru Groza, presedintele Consiliului de Ministrii.
Desi prin asa zisa abrogare a Constitutiei din 1866, cu revizuirile ei din 29 martie 1923, Adunarea Deputatilor era dizolvata de plin drept, deoarece în baza acestei Constitutii fusese aleasa si tot în baza ei functionase, totusi aceasta dupa terminarea vacantei,îsi reia activitatea, votând si adoptând legi,ca si cum Constitutia ar mai fi fost în vigoare.
Prin Legea nr.9 din 22 ianuarie 1948[3], imediat dupa vacanta, se modifica Legea nr.560 din 15 iulie 1946 privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputatilor, coborându-se limita de vârsta pentru alegatori, de la 21 de ani la 20 de ani (art.1) si prevazându-se eligibilitatea functionarilor publici si a militarilor activi (art.4 alin.1).
La 24 februarie 1948 se voteaza Legea pentru dizolvarea Adunarii Deputatilor, reglementarea convocarii Marii Adunari Nationale (i se schimba deci numele Adunarii Deputatilor anticipat,printr-o lege organica) si trecerea puterii legislative asupra guvernului[4] si se fixeaza data alegerilor.
Se încalca, de asemenea, nu numai prin 747b19h cipiul separatiei puterilor în stat, trecând puterea legislativa asupra guvernului, ci si principiul general de drept public potrivit caruia o putere încredintata de popor nu poate fi transferata.
Conform prevederilor acestei legi, corpul electoral este convocat pentru 28 martie 1948, iar Marea Adunare Nationala urmeaza sa se întruneasca la 6 aprilie 1948.
În art.3 al acestei legi se prevedea ca Marea Adunare Nationala va elabora Constitutia Republicii Populare Române, dupa care va exercita pe toata durata legislaturii atributiile de adunare legislativa ordinara.
La alegerile din 28 martie 1948 au participat Frontul Democratiei Populare,format di Partidul Muncitoresc Român (rezultat din fuziunea la 23 februarie 1948 a Partidului Social - Democrat Român cu Partidul Comunist Român), Uniunea Populara Maghiara,Frontul Plugarilor si Partidul National Popular, care a obtinut 405 mandate,disidenta lui Petre Bejan desprinsa din grupul condus de Gheorghe Tatarascu, care a obtinut 7 mandate si Partidul Ţaranesc Democrat condus de dr. Nicolae Lupu care a obtinut 2 mandate. Deci majoritatea guvernamentala a obtinut 405 mandate si opozitia 9 mandate.
La 6 aprilie 1948 se deschidea Marea Adunare Nationala si,dupa validarea mandatelor, la 8 aprilie 1948 presedintele Consiliului de Ministri, Petru Groza,propune un proiect de Constitutie care fusese publicat anterior în organul central al P.C.R[5].
La 13 aprilie 1948, Constitutia Republicii Populare Române(Legea nr.114) este adoptata în unanimitate de cei 401 deputati prezenti si este promulgata prin Decretul nr.729 din 13 aprilie 1948[6].
Ordinea constitutionala finisata prin Constitutia din 1948 a durat pâna la 22 decembrie 1989,parcurgând 24 de modificari dintre care 2 totale - Constitutiile din 1952 si 1965- modificari care au avut loc cu pastrarea procedurii de modificare a textului constitutional preexistent[7].
Constitutia de la 1948 reprezinta produsul tipic al aplicarii în viata politica româneasca a doctrinei si ideologiei comuniste,dupa modelul sovietic prin preluarea,, documentelor constitutionale ale statului sovietic,începând cu decretele din octombrie pâna la Constitutia URSS din 1936,,[8].
Statele europene ocupate de Uniunea Sovietica au avut o evolutie asemanatoare României având guvern liber (fata de Germania) la 23 august 1944(tara eliberata integral la 25 octombrie 1944 , republica populara la 30 decembrie 1948); Bulgaria având guvern liber la 9 septembrie 1944, republica populara la 15 septembrie 1946; Albania, având guvern liber la 20 octombrie 1944 ( tara eliberata integral la 29 noiembrie 1943), republica populara la 11 ianuarie 1946; Iugoslavia, având guvern liber înca de la 29 noiembrie 1943, republica federativa la 25 noiembrie 1945,republica federativa socialista la 7 aprilie 1963; Cehoslovacia, guvern liberal în mai 1945, republica populara la 9 mai 1948, republica socialista la 11 iulie 1960, republica federativa socialista la 1 ianuarie 1969(unificarea partidelor comunist si socialist în partid muncitoresc la 27 iunie 1948); Polonia având guvern liber la 28 iunie 1945, republica populara la 19 februarie 1947 (unificarea partidelor comunist si socialist în partid muncitoresc la 28 decembrie 1948); Ungaria guvern liber la 22 decembrie 1944, republica la 1 februarie 1946, republica populara la 18 august 1949 (unificarea partidelor comunist si muncitoresc în partid muncitoresc la 14 ianuarie 1948); Republica Democrata Germana constituita la 7 octombrie 1949 se proclama de la început stat socialist.
Dintre ele, unele îsi desfac colaborarea cu Uniunea Sovietica: Iugoslavia la 23 octombrie 1956; Albania la 10 decembrie 1961, Ungaria între 23 octombrie si 4 noiembrie 1956.[9]
Desi acest act constitutional a fost elaborat într-o etapa în care "procesul revolutionar de transformare socialista a tarii noastre se afla în germene"[10], el a reprezentat principalul instrument de realizare a dictaturii statului în toate domeniile vietii sociale si de desfiintare a societatii civile, cu consecinte extrem de negative asupra derularii ulterioare a vietii democratice românesti. Structurata pe 10 titluri principale si cuprinzând 105 articole, Constitutia de la 1948 introducea pentru prima data în evolutia vietii noastre constitutionale, o serie de principii considerate "revolutionare" de catre elaboratorii ei, care întrerupeau, brusc si total, traditiile constitutionale românesti. Între aceste principii, cele mai importante se refereau la: suveranitatea populara, unicitatea puterilor în stat, reprezentarea poporului printr-un singur organ ales, responsabil si oricând revocabil în fata poporului, rolul conducator al clasei muncitoare în frunte cu Partidul Muncitoresc (devenit ulterior comunist), centralismul democratic, legalitatea populara, garantarea populara a drepturilor fundamentale cetatenesti.
Înca din primul titlu erau detaliate principiile de organizare a statului democrat popular, considerat a fi rezultatul ,,luptei duse de popor în frunte cu clasa muncitoare împotriva fascismului, reactiunii si imperialismului,, (art.2 , negându-se astfel orice fel de continuitate istorica si nationala a societatii si statului român. Venirea la putere a dat putinta poporului muncitor în frunte cu clasa muncitoare condusa de Partidul Comunist sa nimiceasca puterea claselor exploatatoare si sa faureasca ,,Statul de democratie populara [11],,
Ordinea constitutionala initial finisata prin Constitutia din 1948, nu s-a concretizat printr-un asezamânt, ci, în conceptia marxist-leninismului printr-un sistem normativ în mers o constitutie nereprezentând decât expresia juridica a raportului de forte în lupta de clasa existenta în momentul istoric dat.[12]
Instituind forma de guvernare republicana, legiuitorul de la 1948 a omis, cu buna stiinta, faptul ca, desi specifica caracterul unitar si independent al statului român, acesta nu mai era considerat si indivizibil, al carui teritoriu era inalienabil, asa cum era prevazut în constitutiile anterioare din 1866, 1923 si 1938. Aceasta omisiune intentionata era dictata de considerentele politice ale momentului de atunci si anume acceptarea recunoasterii tacite a pactului Ribbentropp - Molotov si,implicit a anexarii fortate de catre URSS a unor teritorii apartinând statului român (Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Hertei si, ulterior Insula serpilor din Marea Neagra). Ea deschidea totodata posibilitatea efectuarii unor ,,retusuri teritoriale"[13] între tarile apartinând sistemului socialist, în functie de interesele geopolitice si economice ale Moscovei (cum va fi de pilda Planul Valev din 1964 privind zonarea economica a tarilor socialiste).
Proclamând solemn ca puterea de stat emana de la popor si apartine poporului (si nu natiunii cum se preciza în constitutiile anterioare), Constitutia din 1948 prevedea exercitarea acesteia de catre organele reprezentative alese de catre popor, ai caror reprezentanti erau raspunzatori în fata poporului, putând fi revocati prin vointa alegatorilor, în conditiile stabilite de lege. Acest principiu va ramâne pur formal, nefiind niciodata aplicat în practica vietii parlamentare din perioada totalitarismului. Din acest punct de vedere, actul constitutional adoptat în 1948 reprezinta, în esenta, vointa Partidului Comunist ridicata la rangul de lege fundamentala de organizare a statului si de conducere a societatii, prin monopolizarea puterii politice si instaurarea ordinii democratice a clasei muncitoare.
Fundamentând bazele structurii social-economice de tip socialist, Constitutia din 1948 desi recunostea existenta a 3 categorii de proprietate (de stat, cooperatista si particulara, proclama principiul suprematiei proprietatii de stat si cooperatiste fata de cea privat-particulara, precum si protectia speciala a proprietatii de stat constituita din bogatiile subsolului, padurile, apele, izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie si transmisiuni. Ele erau decretate formal ca fiind bunuri comune ale poporului, apararea si dezvoltarea lor constituind o îndatorire a fiecarui cetatean. Deoarece în momentul elaborarii Constitutiei o parte din aceste bunuri se aflau în proprietate particulara se propunea de lege ca ele sa fie trecute ulterior în proprietatea statului, ceea ce va constitui temeiul juridic al legilor de nationalizare abuziva a marii majoritati a întreprinderilor industriale, bancare, miniere, de transport si asigurari precum si crearea pe aceasta cale a economiei si industriei socialiste. Recunoscând si garantând formal proprietatea particulara si dreptul de mostenire, Constitutia de la 1948 introduce o distinctie artificiala în cadrul drepturilor reale si patrimoniale,în sensul ca pamântul este considerat ca apartinând celor cel muncesc[14], statul protejând proprietatea de munca taraneasca si angajându-se sa sprijine cooperatia sateasca.
Aceste prevederi vor constitui baza politico-juridica a începutului de cooperativizare socialista a agriculturii, de îngradire treptata si, ulterior de desfiintare a proprietatii si gospodariei taranesti individuale.
Preocupat de introducerea si promovarea unor valori colectiviste, în detrimentul celor individuale, legiuitorul de la 1948 a proclamat principiul revolutionar conform caruia ,,munca este factorul de baza al vietii economice al statului,,(art.12), ea reprezentând, totodata o datorie a fiecarui cetatean, statul acordând chiar sprijin celor ce muncesc pentru a-i apara împotriva exploatarii si a le ridica nivelul lor de trai. Pe aceasta baza se introducea în mod voit confuzia între munca, ca principiu de existenta universala în toate societatile si rationalitatea muncii ca mod de actiune instrumentala prin care indivizii îsi realizeaza interesele si scopurile lor în functie de mijloacele existente. Se promovau astfel valorile colectivismului social, în numele carora munca reprezenta o onoare în societatea socialista, desi ea va deveni si o sanctiune pentru cei care se vor opune acestor principii. Ignorând chiar de la începuturile sale principiul rationalitatii muncii,societatea socialista, ca si economia pe care ea se va întemeia vor fi impregnate de irationalitate si ineficienta economica,situându-se în cele din urma, ,,în afara cursului normal al existentei,,.[15]
Constitutia din 1948 introducea în viata statului principiul planificarii economiei nationale care se va concretiza prin planurile anuale si cincinale adoptate în comun de catre Marea Adunare Nationala, Guvernul si Comitetul Central al Partidului Comunist.
În felul acesta se realiza o simbioza fortata între sfera juridica si cea politica ,legile si decretele fiind dublate de hotarâri politice si ideologice ale Partidului Comunist în vederea realizarii economiei socialiste planificate.
De asemenea, desi comertul intern si extern nu devenisera înca monopol de stat, se specifica ca el va fi sprijinit si dirijat de stat ,care devine principalul si,ulterior unicul partener de afaceri el fiind totodata principalul exponent care planifica economia nationala,în vederea dezvoltarii puterii economice a tarii.
Pentru prima data în istoria vietii politice si parlamentare din România, prin actul constitutional din 1948 este înlaturat principiul separatiei puterilor în stat si înlocuit cu cel al ,,unitatii depline a puterii de stat,, organul suprem al puterii de stat devenind Marea Adunare Nationala fata de care raspund toate celelalte organe ale statului. Ea reprezinta o institutie unicamerala (prin desfiintarea Senatului), devenind singurul organ legislativ si având o serie de competente si atributii extrem de întinse în privinta formarii guvernului,votarii bugetului,înfiintarii,contopirii sau desfiintarii unor ministere,adoptarii deciziilor privind problemele razboiului si pacii,acordarii amnistiei etc. În realitate,rolul Marii Adunari Nationale era formal, deoarece majoritatea actelor administrative si legislative vor fi elaborate si aplicate de catre guvern, care ,în calitate de organ suprem executiv si administrativ,era desemnat sa planifice si sa coordoneze economia nationala,sa realizeze bugetul statului si sa asigure ordinea publica si securitatea statului. Totodata guvernul era abilitat sa conduca politica generala a statului în domeniul relatiilor internationale. În felul acesta în evolutia vietii politice si statale din România, puterea executiva va deveni,treptat singura putere reala dobândind o suprematie fata de cea legislativa si judecatoreasca, mai ales în urma dublarii institutiilor statului de cele politice si prin cumularea functiilor de stat cu cele de partid [16].
Politizarea functiilor administrative la nivel central este multiplicata si la nivel local, unde sunt înfiintate consiliile populare ca organe locale ale puterii de stat, infuzate permanent cu elemente ale Partidului Comunist, care vor aplica politica acestuia în toate domeniile social politice si economice. Desi Constitutia din 1948 mentinea înca vechea împartire administrativ - teritoriala a României în comune , plasi si judete ,ea prevedea introducerea unei noi unitati administrative, regiunea (si ,ulterior, raionul), ceea ce va constitui preambulul suprimarii totale a traditiilor istorice si nationale în domeniul administrativ -teritorial, precum si punerea în practica a centralismului si dirijismului politic al Partidului Comunist.
Prin Constitutia din 1948 se creau a executivului în realizarea justitiei si legalitatii , înfiintându-se institutia asesorilor populari,care functionau la toate instantele(cu exceptia Curtii Supreme) , alesi sau numiti de catre Partidul Comunist si desemnati sa aplice justitia si sa înfaptuiasca ,, legalitatea populara,,[17]. Desi se stipula subordonarea judecatorilor numai legii ca si obligativitatea de a aplica legile egal fata de toti cetatenii,legiuitorul din 1948 nu a mentinut principiul inamovibilitatii judecatorilor existent în constitutiile anterioare, ceea ce va reprezenta o grava lovitura data însusi actului de justitie.
De asemenea, Constitutia din 1948 nu mai reglementa contenciosul administrativ, astfel încât persoanele prejudiciate în dreptul lor printr-un act administrativ abuziv sau ilegal sa se poata adresa justitiei în vederea repararii morale si materiale, ceea ce va deschide calea arbitrariului si abuzurilor din partea autoritatilor administrative[18]. Referitor la drepturile si libertatile fundamentale ale indivizilor,desi acestea erau recunoscute si garantate formal prin Constitutia de la 1948,erau introduse numeroase restrictii si interdictii în privinta exercitarii lor,creându-se o discrepanta vizibila între principii si realitatile politice si juridice. Astfel,în timp ce era prevazut si garantat dreptul tuturor cetatenilor,fara deosebire de sex,nationalitate,grad de cultura si profesie de a alege si de a fi alesi în organele statului(art. 18), erau prevazute o serie de interdictii si incompatibilitati electorale si elective fata de "persoanele interzise,lipsite de drepturi civile si politice si nedemne",considerate ca atare de institutiile abilitate în acest sens. Ele reprezentau o "forma legala" utilizata de evaluatorul socialist,de izolare si marginalizare politica a unor indivizi pe criterii politice si ideologice .Desi prin constitutie era prevazuta libertatea individuala,nicio persoana neputând fi arestata sau detinuta mai mult de 48 de ore fara mandat de arestare si nici condamnata fara sentinta judecatoreasca,ea a ramas pur formala si declarativa în lipsa unor garantii juridice procedurale . Prevazând si garantând libertatea presei,cuvântului,întrunirilor,mitingurilor si manifestatiilor,actul constitutional prevedea expres ca "exercitarea acestor drepturi este asigurata prin faptul ca mijloacele de tiparire,hârtia si locurile de întrunire sunt puse la dispozitia celor ce muncesc"(art.31),evident de catre partidul si statul socialist. Prin structura si fundamentarea sa politica si ideologica, Constitutia din 1948 a reprezentat principalul instrument juridic e realizare a ordinii politice si constitutionale socialiste si de trecere abuziva a economiei sub controlul statului,creând premisele instaurarii tot mai pregnante a dictaturii partidului în toate domeniile vietii sociale. Constitutia din 1948 a marcat trecerea spre un regim guvernamental întemeiat pe monopartidism si autoritarism statal,precum si spre o economie centralizata si dirijata politic,având ca finalitate practica limitarea si eliminarea formelor capitaliste din economia româneasca,prin întreprinderea unor reforme cu caracter "revolutionar"[19]. Majoritatea prevederilor sale vor constitui temeiul juridic al legilor de nationalizare adoptate ulterior si,în primul rând,al legii nationalizarii principalelor întreprinderi industriale,bancare,miniere,de transport si asigurari din 11 iunie 1948 ,care a condus la crearea sectorului de stat în economia nationala si a proprietatii de stat ,care se vor bucura de un regim juridic privilegiat în comparatie cu sectorul individual si cu proprietatea individuala. Ele vor fi urmate de acte normative,prin care vor fi trecute în proprietatea statului întreprinderile de cale ferata particulare, cinematografele,farmaciile si laboratoarele chimico-farmaceutice, institutiile sanitare particulare precum si imobilele de locuit apartinând persoanelor particulare(efectuate în perioada 1949-1950). Realizarea,prin nationalizare, a sectorului de stat în economie a reprezentat primul pas spre trecerea la dezvoltarea planificata si dirijata a acestui sector, creându-se institutii specializate în acest scop(Comisia de Stat a Planificarii) si fiind elaborate si aplicate primele planuri anuale(1949 si 19509 si cincinale (1951-1955,plan aprobat anterior de Plenara CC a PMR din 12-13 decembrie 1950),concomitent cu desfasurarea unui amplu program de electrificare a tarii pe timp de zece ani. Urmarind prioritar omogenizarea economica dintre diferitele regiuni si zone ale tarii,aceste planuri(realizate prin munca si sacrificiul cetatenilor, nevoiti sa suporte numeroase privatiuni),desi "revolutionare" în forma ,se vor dovedi nerealiste în fond,transformându-se treptat în contrariul lor, prin încercarile de "cosmetizare" si "gonflare" a datelor statistice privind adevarata realitate si rentabilitate a economiei socialiste[20]. În vederea realizarii în agricultura a sectorului de stat si cooperatist, Plenara CC al PMR din 3-5 martie a pus problema dezvoltarii de cooperative si întovarasirii agricole la sate,precum si înfiintarea unor statiuni de masini si tractoare(SMA) si de gospodarii agricole de stat(GAS) ca forme de organizare a relatiilor socialiste in zonele rurale. Chiar în rezolutia plenarei era specificat ca transformarea socialista a agriculturii are ca finalitate"îngradirea posibilitatilor de exploatare a chiaburimii si desfasurarea unei largi activitati politice pentru a convinge taranimea muncitoare sa treaca,pe baza liberului consimtamânt,la agricultura socialista"[21]. Aceasta decizie politica a partidului comunist a fost imediat urmata de o serie de acte normative privind înfiintarea de gospodarii agricole la sate si de gospodarii si ferme de stat ,care practic au anulat reforma agrara din 1945. Ele au condus la schimbarea tipului si a regimului de proprietate în agricultura româneasca,schimbare justificata de regim prin "ratiuni economice si politice",dar care au ignorat pe cele sociale si, mai ales, umane. În consecinta,"strategia deposedarii de pamânt a taranimii a cuprins un arsenal de mijloace si metode, în care prevalau forta,intimidarea si retorsiunile"[22]. Intensificând asocierea fortata,prin constrângerea fizica si morala a taranimii,statul socialist organizeaza primele institutii specializate de control pentru colectarea fortata a produselor agricole (Comitetul de stat pentru colectarea produselor agricole înfiintat în februarie 1950), introducând,totodata , sanctiuni severe împotriva taranilor individuali care nu predau la termen produsele agricole supuse colectarii. Refuzul taranimii de asociere benevola în gospodarii colective este urmat de adoptarea progresiva a unor masuri financiare si de constrângere pe linie de partid si de stat,cum ar fi: "consolidarea economico-organizatorica a GAC-urilor (Plenarele CC al PMR din 1 martie si 18 septembrie 1951), sanctionarea unor regionale PMR care nu au manifestat interes în accelerarea ritmului cooperativizarii (Cluj, Mures, Galati, Arges), arestarea taranilor care se opuneau colectivizarii ,introducerea unor masuri de urmarire silita fata de taranii restantieri la predarea cotelor obligatorii de produse agricole etc. Consecinta negativa a procesului de cooperativizare fortata a agriculturii a fost aceea ca , în 1989, sectorul socialist (de stat si cooperatist) reprezenta 90,7% din suprafata agricola a tarii ,România fiind singurul stat socialist în care s-a aplicat aproape integral politica partidului comunist de trecere abuziva a pamântului în proprietatea statului. Imixtiunea directa si brutala a partidului si statului nu s-a limitat numai la infrastructura societatii (industrie,agricultura,transporturi,comert etc.), ea cuprinzând si suprastructura si spiritualitatea româneasca,reprezentata de învatamânt,stiinta, cercetare si cultura. Primele reglementari normative au vizat reforma învatamântului românesc traditional ,prin "democratizarea" si "ideologizarea" acestuia. Chiar daca reforma învatamântului sin 1948 a asigurat gratuitatea si accesibilitatea pentru un numar mare de elevi si studenti,ea a fost fundamentata politico-ideologic în directia formarii unor cadre de specialisti conformisti politicii partidului si statului. Pentru acest motiv ,în planurile si programele de învatamânt la diverse nivele au fost introduse ca discipline obligatorii filosofia marxista, materialismul dialectic si istoric,istoria partidului comunist (bolsevic) ,ateism etc.,fiind înlaturate o serie de discipline considerate "burgheze" si "reactionare", precum istoria si filosofia religiei, sociologia, antropologia, genetica etc., procedându-se la excluderea si persecutarea politica a unor cadre didactice valoroase,dar considerate indezirabile pentru regimul comunist. Tot în anul 1948 este reorganizata pe principii politico-ideologice si vechea Academie Româna, care va fi treptat împanata cu o serie de elemente fidele regimului,fiind obligata sa legitimeze prin studii si cercetari politica partidului. Este promulgat un nou cadru normativ privitor la regimul general al cultelor religioase, care va introduce o serie de discriminari, atât în privinta liberei exercitari a unor culte(cazul cultului greco-catolic), cât si în privinta statutului personalului din institutiile religioase. Se introduce un control specializat si restrictiv asupra culturii românesti, prin înfiintarea institutiei cenzurii în anul 1949, care va exercita o presiune si represiune asupra multor publicatii si scriitori. Centralismul politic si economic este dublat de cel administrativ,prin înlaturarea în, în 1950, a vechii împartiri teritoriale a României,experimentata timp de un secol si înlocuirea ei cu regiuni si raioane administrativ-teritoriale. Raionarea tarii , realizata dupa modelul sovietic ,era justificata de catre guvernantii comunisti prin necesitatea "înlaturarii separarii artificiale dintre centrele agricole si cele industriale", în realitate ea urmarind introducerea unui control direct si centralizat al puterii politice la nivel local,unde, din 1950,au fost înfiintate primele sfaturi populare,abilitate cu conducerea activitatilor economice, sociale si culturale. Fundamentata pe un sistem de reglementare normativa, excesiv de restrictiva si coercitiva, ordinea publica si constitutionala socialista trebuia mentinuta si aparata de un ansamblu de institutii si organisme specializate, care trebuiau sa asigure conformarea totala si neconditionata a tuturor cetatenilor fata de modelul etnico-juridic socialist. Inspirându-se dupa modelul sovietic de represiune,regimul comunist din România înfiinteaza, în 1948, organele de securitate ,care se vor transforma într-o adevarata politie politica, reprimând cu brutalitate cele mai neînsemnate acte si fapte ale unor indivizi ,dar considerate ca periculoase si dusmanoase fata de orânduirea socialista. Tot în 1949 este desfiintata vechea politie si înlocuita cu militia populara ,care se va implica activ în procesul colectivizarii fortate si în arestarea multor indivizi nevinovati, carora li s-au înscenat procese judiciare,încheiate cu ani buni de detentie. Sunt adoptate noi legi de organizare judecatoreasca si a procuraturii civile si militare în 1952, acestea înlocuind vechea structura traditionala a justitiei si parchetului[23]. Ele au condus la transformarea treptata a puterii judecatoresti într-o anexa a politicului si executivului,prin introducerea unor prevederi neconstitutionale,care limitau sensibil dreptul individului la aparare,la administrare de probe sau la publicitatea procesului judiciar. Reprimarea severa si sanctionarea grava a diferitelor acte si fapte considerate ca infractiuni se va concretiza ca o adevarata inflatie penala,dusa dincolo de limitele normale ala unei aparari sociale si preventii ce exista în orice societate. Inspirat dupa modelul penal sovietic,codul penal românesc introduce o "inovatie" nefasta în privinta definirii infractiunilor ,prin înlaturarea principiului democratic al legalitatii delictului si sanctiunii si înlocuirea lui cu cel al analogiei infractiunii ,ceea ce va conduce la introducerea arbitrariului si abuzului în materie penala ,permitând puterii sa condamne si sa aresteze numerosi cetateni pe motive imaginare sau pentru fapte pe care nu le-au comis în realitate . Apreciata si elogiata în epoca ca fiind "prima constitutie democratica, de tip socialist, care a dat posibilitatea maselor populare , sub conducerea PMR sa realizeze un program larg de reconstructie economica si sociala"[24],Constitutia de la 1948 , mai ales prin consecintele sale pe termen lung, a deschis calea totalitarismului politic si a centralismului economic si administrativ , fiind , totodata, preambulul marilor abuzuri si nedreptati comise de regimul comunist în perioada 1950-1960.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu