„Am fost pilotul lui Ceauşescu" - Amintiri din escadrila de elită (I)
Din Lazuri de Beiuş a ajuns la propriu pe cerul patriei. Comandorul Alexandru Popa a visat cu ochii deschişi, văzându-i apoi visul cum se transformă în realitate. Fiul de ţărani bihoreni cu credinţă în Dumnezeu ajunge la 15 ani la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir" din Breaza, apoi Academia de Înalte Studii Militare, punând astfel temelie trainică unei fascinante cariere militare. Ajunge în corpul de elită al piloţilor militari de elicoptere din cadrul Flotilei de Aviaţie Bucureşti, singura unitate care zbura numai cu familia Ceauşescu şi preşedinţi ai altor state care veneau în vizită în România. În decembrie 1989 bihoreanul Alexandru Popa era comandant de escadrilă de elicopterela unitatea de aviaţie de la Boteni, iar vâltoarea evenimentelor îl prind în mijlocul lor. Pe parcursul câtorva episoade, cititorii Crişanei vor avea posibilitatea de a cunoaşte în exclusivitate fragmente din memoriile unui as al aviaţiei româneşti.
„O escadrilă este compusă din 12 elicoptere, 36 ofiţeri piloţi şi 70 de ingineri, subingineri, maiştri militari şi subofiţeri. În seara de 17 decembrie 1989, (era duminică), mă găseam acasă împreună cu un bun prieten, comandant al unui regiment de aviaţie şi cu un cumnat de-al meu, care, având în vedere că se apropiau Sfintele Sărbători de Crăciun, ne adusese bunătăţi binşene - preparate de porc şi pălincă - a căror faimă este recunoscută în toată ţara". La masă s-a aşternut buna dispoziţiei, oamenii râdeu şi povesteau întâmplări haioase, fără a avea habar de ce se întâmpla la Timişoara. „În hărmălaia aceea, abia am auzit că sună telefonul. M-am dus la telefon şi când am ridicat receptorul am auzit: „Radu cel Frumos". Eu am răspuns pe loc "Sandu cel urât", crezând că la celălalt capăt al firului este un prieten de-al meu pus pe şotii. Interlocutorul, adică ofiţerul de serviciu, însă a rostit apăsat: „Executaţi Radu Cel Frumos!" În acel moment, mie mi s-au înmuiat pe loc picioarele. "Radu cel Frumos" era parola, indicativul de alarmare. Dar nu o alarmă de exerciţiu, ci o alarmă reală, de punere pe picior de război. Am îngheţat cu toţii, impresionaţi fiind de grozăvia momentului. Pentru noi sunase goarna războiului. Un asemenea indicativ războinic nu răsunase niciodată în urechile noastre. Am avut totuşi puterea de a verifica autenticitatea indicativului şi i-am comunicat prietenului meu că trebuie să executăm "Radu cel Frumos". La auzul acestor cuvinte, comandantul regimentului a sărit la telefon şi a sunat la unitatea sa, întrebând dacă totul este în regulă cu aparatele de zbor. N-am mai auzit apoi nimic, întrucât m-am îmbrăcat fulger şi m-am năpustit pe uşă. Am făcut pe drum jumătate din barem, totul a fost o goană. În acele momente am crezut că se întâmplă ceva foarte grav pentru România şi ardeam de nerăbdare să ajung la unitate şi să aflu. La unitate nu ştia nimeni ce se întâmplă, doar că ar fi ceva probleme la graniţa cu Ungaria şi la Timişoara. Am trecut, cu efectivul escadrilei la verificarea şi pregătirea elicopterelor şi piloţilor pentru eventuale misiuni de zbor. Am echipat elicopterele cu armament de război şi echipajele erau gata pentru orice intervenţie. Dar ce intervenţie? În favoarea cui?
„O escadrilă este compusă din 12 elicoptere, 36 ofiţeri piloţi şi 70 de ingineri, subingineri, maiştri militari şi subofiţeri. În seara de 17 decembrie 1989, (era duminică), mă găseam acasă împreună cu un bun prieten, comandant al unui regiment de aviaţie şi cu un cumnat de-al meu, care, având în vedere că se apropiau Sfintele Sărbători de Crăciun, ne adusese bunătăţi binşene - preparate de porc şi pălincă - a căror faimă este recunoscută în toată ţara". La masă s-a aşternut buna dispoziţiei, oamenii râdeu şi povesteau întâmplări haioase, fără a avea habar de ce se întâmpla la Timişoara. „În hărmălaia aceea, abia am auzit că sună telefonul. M-am dus la telefon şi când am ridicat receptorul am auzit: „Radu cel Frumos". Eu am răspuns pe loc "Sandu cel urât", crezând că la celălalt capăt al firului este un prieten de-al meu pus pe şotii. Interlocutorul, adică ofiţerul de serviciu, însă a rostit apăsat: „Executaţi Radu Cel Frumos!" În acel moment, mie mi s-au înmuiat pe loc picioarele. "Radu cel Frumos" era parola, indicativul de alarmare. Dar nu o alarmă de exerciţiu, ci o alarmă reală, de punere pe picior de război. Am îngheţat cu toţii, impresionaţi fiind de grozăvia momentului. Pentru noi sunase goarna războiului. Un asemenea indicativ războinic nu răsunase niciodată în urechile noastre. Am avut totuşi puterea de a verifica autenticitatea indicativului şi i-am comunicat prietenului meu că trebuie să executăm "Radu cel Frumos". La auzul acestor cuvinte, comandantul regimentului a sărit la telefon şi a sunat la unitatea sa, întrebând dacă totul este în regulă cu aparatele de zbor. N-am mai auzit apoi nimic, întrucât m-am îmbrăcat fulger şi m-am năpustit pe uşă. Am făcut pe drum jumătate din barem, totul a fost o goană. În acele momente am crezut că se întâmplă ceva foarte grav pentru România şi ardeam de nerăbdare să ajung la unitate şi să aflu. La unitate nu ştia nimeni ce se întâmplă, doar că ar fi ceva probleme la graniţa cu Ungaria şi la Timişoara. Am trecut, cu efectivul escadrilei la verificarea şi pregătirea elicopterelor şi piloţilor pentru eventuale misiuni de zbor. Am echipat elicopterele cu armament de război şi echipajele erau gata pentru orice intervenţie. Dar ce intervenţie? În favoarea cui?
În 22 decembrie 1989 am aflat că Ceauşescu a fugit de pe Comitetul Central cu elicopterul, pilotat de Maluţan, fost coleg şi vecin cu mine. Am mers la elicopter şi ne-am pus căştile de zbor pentru a asculta convorbirile radio. Conducătorul de zbor, depăşit de informaţiile transmise la TV şi radio, n-a fost în stare să-i mai dea ordin lui Maluţan ce să execute, ci doar i-a comunicat: "Fixează frecvenţa radio la bordul elicopterului să auzi ce se întâmplă în ţară!", lăsându-i pilotului posibilitatea de a decide el măsurile pe care le considera cele mai bune în acele momente. Se auzea vocea lui Maluţan:" Merg spre Târgovişte", iar după câteva minute am văzut elicopterul deasupra pistei, la o înălţime de 10-15 metri. Maluţan i-a spus lui Ceauşescu că sunt interceptaţi de rachete şi tunuri antiaeriene şi în cel mai scurt timp vor fi doborâţi şi ca atare, trebuie să aterizeze în acel loc. Imediat, la radio s-a anunţat că elicopterul cu Nicolae şi Elena Ceauşescu a aterizat la Boteni şi în scurt timp la poarta unităţii s-au prezentat sute de revoluţionari, cerând să le predăm tiranii. Elicopterul aterizase aproape de aerodrom, lângă şosea şi de acolo au fost duşi cu un autoturism Dacia, şoferul fiind somat să oprească, de cei doi securişti care erau in elicopter cu ei, spre Târgovişte. În unitate a apărut zvonul că s-ar îndrepta spre satul Lazuri, o aşezare lângă Târgovişte. Nu-mi venea să cred. Să fie duşi într-o localitate care poartă numele comunei mele natale?! Tot în apropierea Boteniului, în ziua de 22 decembrie au fost prinşi Emil Bobu şi Manea Mănescu, cele mai puternice persoane, după soţii Ceauşescu. Au fost aduşi la noi în unitate, şi pe 23 decembrie 1989, au fost transportaţi cu elicopterul la Caracal. Aveau feţele de parcă atunci ar fi fost scoşi din mormânt. După cum arătau inspirau mai mult milă, ziceai că sunt doi cerşetori de pe stradă."
Pilotul cu care a fugit Ceausescu era din Bistrita-Nasaud
Puţini dintre bistriţeni ştiu că Vasile Maluţan, fost pilotul personal al lui Nicolae Ceauşescu, cel care a pilotat elicopterul cu care cuplul dictatorial a părăsit sediul Comitetului Central în 22 decembrie 1989, s-a născut şi a copilărit în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Cu trei zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, la ora 12.09 elicopterul Dauphine 203, de culoare albă, se ridica greu de acoperişul clădirii Comitetul Central al Partidului Comunist Român, care avea de şase etaje.
Jos, în Piaţă, două cuvinte electrizează mulţimea: „Fuge Ceauşescu!“ Zeci de mii de oameni preiau cuvintele din zbor şi le transmit mai departe, ca pe o parolă izbăvitoare. Până atunci, înainte de a pronunţa numele Ceauşescu, trebuia să te uiţi în jurul tău, să vezi dacă te aude cineva şi mai ales cine. Acum, în câteva secunde, toată Piaţa ştie: fuge Ceauşescu! Dar ce se-ntâmplă? Elicopterul intră în cădere, se lasă brusc pe lângă ferestrele clădirii... etajul 6... etajul 5... etajul 4... iar entuziasmul Pieţei se intersectează cu un fior de spaimă: se prăbuşeşte peste noi! Dar nu, aparatul se redresează şi începe să ia înălţime, suficient cât să nu se ciocnească de clădirile înalte din preajmă. Apoi se duce ca o libelulă spre o destinaţie necunoscută, până când se pierde în zare.
Colonelul Vasile Maluţan fost ofiţer al Direcţiei a 5-a a Securităţii, a trecut în „lumea fără dor” în 26 mai 1995. În timp ce efectua lucrări de erbicidare a viei Institutului de Cercetări pentru Cereale şi Plante Fundulea, la circa 34 de kilometri de Capitală. Elicopterul Robinson-22 Beta, înmatriculat YR RBA de producţie americană, aparţinând firmei SC Agrostar Călăraşi, s-a prăbuşit, după ce s-a agăţat de un fir electric. Audierea lui Vasile Maluţan de către Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 a avut loc cu numai o zi înaintea morţii sale. Acesta a oferit informaţii importante. Poate, „prea importante“...!
Era pilotul favorit al lui Nicolae Ceuşescu
În ziua ultimului zbor pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu, elicopterul a fost condus, ca de obicei, de Vasile Măluţan, pilotul preferat al preşedintelui. La 22 decembrie 1989, copilotul lui Măluţan a fost Mihai Ştefan, iar mecanicul de bord a fost Stelian Drăgoi. Cei trei şi-au demonstrat măiestria atunci când au fost nevoiţi să ridice aparatul de zbor de pe clădirea Comitetului Central în condiţiile în care acesta era supraîncărcat. Vasile Măluţan pilota din dreapta-faţă, Ceauşescu se afla în spatele copilotului Ştefan, ţinându-l practic în braţe pe mecanicul de bord Drăgoi, iar alături de el se afla Elena Ceauşescu. Pe cele trei locuri din spate, se aşezaseră, înghesuite, patru persoane: vestiţii Emil Bobu, membru al Comitetului Executiv al PCR, „mâna dreaptă” a lui Ceauşescu, Manea Mănescu, membru al Comitetului Executiv, viceprim-ministru, precum şi aghiotanţii înarmaţi ai familiei Ceauşescu, ofiţerii de Securitate Marian Rusu şi Florian Raţ.
În 1995, Măluţan declara: „Când soţii Ceauşescu au apărut la elicopter, cei din gardă îi aduceau mai mult pe sus. Erau atât de speriaţi! Aveau nişte feţe transfigurate. S-au urcat buluc în elicopter, iar mecanicul de zbor de-abia a avut loc să închidă uşa. Eram prea mulţi. Mecanicul s-a aşezat între scaunul lui Ceauşescu şi uşă, aşa, puţin înghesuit, ca şi cum ar fi stat în braţe. Şi am decolat”. Colonelul Vasile Măluţan era transfigurat. Elicopterul pilotat de el zbura spre nord, peste Arcul de Triumf, şi se îndrepta spre o destinaţie necunoscută. Colonelul de Securitate aştepta detalii despre destinaţie. O spaimă nu-i dădea pace: „dacă trage vreun nebun şi ne doboară?” Zbura cu Ceauşescu de mulţi ani, iar din 1985 era pilotul lui favorit, dar niciodată nu simţise o asemenea frică.
„Era încă preşedinte!”
Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Măluţan a fost întrebat de un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?“ „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul. Peste ani, avea să explice: „Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi...”
La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov, pe un „ochi“ de iarbă din mijlocul livezii. Cronometrul vieţii lui Ceauşescu era necruţător: până la moarte mai avea trei zile, două ore şi 29 de minute.
Moartea colonelului Vasile Maluţan rămâne un mister
Fiindcă era cunoscut ca unul dintre cei mai buni în domeniu, moartea colonelului Vasile Maluţan rămâne un mister, colegii lui povestind că „era în stare să aterizeze cu elicopterul cu motorul oprit de la 50 de metri înălţime”. De altfel, măiestria lui a fost dovedită şi atunci când elicopterul a încercat să decoleze de pe clădirea Comitetului Central. Din cauza supraîncărcării (în aparatul de zbor se aflau, în momentul fugii prezidenţiale, nouă persoane, cu două mai mult decât locurile elicopterului.), aparatul a pierdut întâi vertiginos din înălţime, circa zece metri, pe latura din dreapta a imobilului, dar Vasile Măluţan a reuşit să-l redreseze şi să continue zborul spre Palatul Snagov.
Accidentul, în urma căruia pilotul a decedat, a survenit a doua zi după ce Măluţan afirmase în faţa comisiei parlamentare de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 că Ceauşescu plecase din CC şi a avut în elicopter tot timpul asupra sa o valiză plină cu documente.
Blestemul lui Ceauşescu?!
Nu doar colonelul Vasile Măluţan a avut acelaşi destin. Generalii Ion Bunoaică şi Ion Eugen Sandu au murit tot într-un misterios accident de elicopter. Pe 1 septembrie 1995, la câteva luni după moartea lui Măluţan, ei se aflau în zbor, venind de la Iaşi către Bucureşti, alături de alţi gradaţi din cadrul Armatei şi Poliţiei. Aparatul s-a prăbuşit la Mogoşeşti şi nimeni nu a supravieţuit. Bunoiacă a fost seful trupelor de Securitate de la Timişoara în timpul revoluţiei, iar Sandu, şef al Miliţiei în Reşiţa şi Craiova.
Imediat după tragica prăbuşire a elicopterului condus de pilotul lui Ceauşescu, Vasile Măluţan, urmată de moartea acestuia, multe publicaţii au făcut liste de martori-cheie dispăruţi în condiţii misterioase. Victimele sunt incredibil de numeroase. Iată lista celor care au decedat în mod misterios: gen. Constantin Nuţă, gen. Velicu Mihalea, col. Petre Moraru, Marin Ceauşescu, gen. Emil Macri, gen. Gică Popa (şeful completului de judecată în procesul Ceauşeştilor), avocatul lui Ceauşescu, medicul care l-a însoţit pe acesta de la Titu la Târgovişte, militari din unitatea de la Târgovişte, gen. Corbu, gen. Marin Bălteanu, gen. Ştefan Ispas, col. Petre Ioniţă, cpt. Gheorghe Bărbieru, peste 20 de revoluţionari care au luptat la CC al PCR, mr. Darian Ionescu, gen. Ştefan Guşă, col. Gheorghe Ardeleanu, gen. Nicolae Doicaru, mr. Ion Lazăr, col. (r) Vasile Măluţan, Ştefan Andreescu, Alexandru Stark, Virgil Tatomir, Victor Pleşcan, lt. I. Span, col. Ioan Târpea, Lucaci (medic legist), lt. col. Dragoş Traşcu, Mircea Juravle, lt. col. Gheorghe Ungureanu, Cornelia Pinţa, Ion Radu, Radu Bălan, Ioan Totu, Nicolae Giosan, Gogu Rădulescu, Miu Dobrescu.
Ideea salvatoare
În 22 decembrie 1989, în jurul orei 13, Ceauşescu a aflat că televiziunea căzuse în mâinile revoluţionarilor şi s-a hotărât să se îndrepte spre Piteşti, unde spera să preia controlul. Speriat de misiunea ce-i revenise, pilotul îi debarcă înainte de localitatea Titu, sub pretextul ca pot fi reperaţi de la sol şi pot fi oricând doborâţi. „Ceauşescu mi-a cerut să-i raportez generalului Rus că are nevoie de două elicoptere mari, cu trupe pentru însoţire, că se simţea descoperit. Nu avea gardă ca lumea. Şi a insistat pe treaba asta. Am luat legătura cu Rus, care zice: «Discută direct cu Tenie şi raportează-i ce mi-ai raportat mie!». Adică, ordinul lui Ceauşescu”, a declarat Măluţan în Comisia parlamentară, în 1995.
Colonelul Petru Tenie se afla la comanda flotilei prezidenţiale de la Snagov. „Am făcut cum mi-a ordonat generalul Rus, mi s-a dat legătura, am vorbit cu Tenie. Şi Tenie zice: «Vasile, fii atent că, din momentul de faţă, nu se mai ridică niciun elicopter! Aşa că, orientează-te!». Lucrul acesta m-a încurajat extraordinar. Discuţia avea loc la ieşirea din Palat. Ceauşescu a stat pe scări, lângă mine, să audă ce vorbesc. M-a auzit ce am vorbit… A dat din mână nemulţumit… Dar el pe Tenie nu l-a auzit! N-a ştiut că Tenie mi-a spus treaba asta. Eu lui Ceauşescu i-am raportat că elicopterele se pregătesc şi… or să vină. Îmi pregăteam o minciună, că voiam să plec de la Snagov – şi să-i zic că trebuie să schimbăm elicopterul, că l-am suprasolicitat la decolarea de pe CC şi nu prezintă garanţie. Dacă vrea să plece de aici şi să decoleze din nou, eu nu-i mai garantez că ajungem întregi!”, a continuat Măluţan. Fostul dictator i-a ordonat să aterizeze lângă şosea şi l-a întrebat de trei ori dacă mai este fidel cauzei comuniste. Măluţan a dat un răspuns evaziv: „Care cauză? A cui cauză?”
După ce reuşesc să captureze un automobil Dacia, condus de un medic din Găeşti, cei doi comandă să fie duşi la Târgovişte. Maşina se defectează, astfel că în comuna Văcăreşti este oprita o alta Dacie, al cărei proprietar îi conduce şi îi lasă la Institutul pentru Protecţia Plantelor din Târgovişte, unde, după nici o oră (15.30), sosesc două maşini ale miliţiei care îi preiau pe cei doi soţi şi îi duc, sub stare de arest, la o unitate militară din oraş.
Stenograma comunicaţiilor pilotului elicopterului prezidenţial
Stenograma dezvăluie dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a fi dus în judeţul Dolj. Prin Bază, primul-secretar al judeţului Dolj a recomandat să nu se deplaseze acolo.
„203, aşteaptă puţin! Să se ia o hotărâre în legătură cu 202! Uite-l jos, acolo! A aterizat! (Elicopterul 203 aflat în zbor raportează aterizarea lui Măluţan pe clădire) Păi… o să meargă… nu se mai poate intra acolo… (202 anunţă ca 203 nu mai poate ateriza, pentru a lua restul conducerii, din cauza oamenilor urcaţi pe acoperişul CC)… cred că… către Bază, de la mine la (Dolj) se solicită să mergem către Olt, se ia legătura cu primul-secretar de acolo şi să se comunice, pentru că nu am altă posibilitate! Ai auzit «Panseaua», da?. Afirmativ! E «persoana nr. 1» la bord? … Mergem la nord, la Balta Mică (reşedinţa de la Snagov) şi de acolo să se încerce să se ia o legătură. Hai, mă, lasă-mă!«Panseauaa»! În 30 de secunde aterizez! O.K.! Băneasa 08… Am confirmat! Am aterizat! Toată lumea!”, se precizează în stenograma comunicaţiilor între elicopter şi Bază.
Martor de preţ rămâne, totuşi, stenograma audierii lui Măluţan la Comisia „Decembrie 1989“: „După ce am luat înălţimea de siguranţă, am intrat în viraj către nord şi mi-am dat căştile jos de pe urechi, ca să pot să comunic cu Ceauşescu, căci el nu avea căşti. Când voia să-mi spună ceva, mă bătea pe umăr, iar eu întorceam capul. L-am întrebat: «În ce direcţie...?» Zice: «Ai luat legătura cu judeţele astea apropiate, cu Argeşul, cu Doljul...?» Zic: «N-am luat legătura cu nimeni». Nu mai răspundea nimeni la radio prin reţeaua lor. Ceauşescu s-a sfătuit puţin cu Madam şi mi-a indicat să merg către Snagov. Atunci, eu am comunicat la bază că mergem către «Balta Mică» - aşa era ştiut Snagovul: «Balta Mic㻓, declara, în 1993 , colonelul Vasile Maluţan.
Ce spun cei care l-au cunoscut
„Era un om deosebit. Când venea la Negrileşti vorbea cu toată lumea. Ne mai povestea una-alta despre Ceauşescu, dar, cred eu, nu putea spune prea multe. Se aduna mai tot satul când ateriza Vasile cu elicopterul. Nu mi-a venit să cred că a murit, chiar după ce a fost la comisia aia din Parlament. Cred că cineva i-o făcut ceva. Nu a putut da cu elicopterul în stâlp, după ce o viaţă a fost cel mai bun pilot al lui Ceauşescu. Sigur i-o făcut tâlharii ceva!” spune Loţi Săsărman, un localnic din Negrileşti.
Ioan Vlad spune că Vasile Măluţan venea tot timpul acasă, cu elicopterul, atunci când Nicolae Ceauşescu făcea vizite de lucru la Cluj sau la Baia-Mare. „Eu aveam un cazan de horincă, adică ţuică, aşa-i zice la noi la alcoolul dublu rafinat, iar Vasile venea cu elicopterul, ateriza pe locul numit <Podişoare>, după care îmi cerea 5-6 litri de ţuică pentru protocol. El spunea că îl trimitea Ceauşescu, pentru că fostului preşedinte îi plăcea mult horinca de la Bistriţa. Îmi cerea, întotdeauna, horincă de poame.( n. r. – prune). Era o mare figură. Niciodată nu se umfla în pene că este pilotul lui Ceauşescu. Cu toţii ştiam că este pilotul pe care dictatorul îl aprecia cel mai mult, dar el spunea că este un fiu de ţăran, care a ajuns pilot şi că tot aşa ar pilota un elicopter, indiferent cine se afla în aparatul de zbor. Nu îl vorbea de rău pe Ceauşescu. Cu Lenuţa (n. r. - Elena Ceauşescu) avea el ce avea. Am înţeles, de la Vasile, că era o scorpie, ea dădea directive, striga la toţi şi era spaima tuturor, inclusiv a demnitarilor. Păcat că s-a dus atât de tânăr!”
Lelea Măriuţă, care locuieşte în imediata apropiere a Podişoarelor, locul unde Vasile Măluţan ateriza cu elicopterul prezidenţial, afirmă: „Domnul meu, Vasile Măluţan ateriza aici, mai lângă casa noastră. Fain om! Tot timpul intra pe la noi, nu era măreţ. Aşa o fost el, negrileştean al nostru. Că, drept să spun, nu s-o dat mare! Dacă îi făceam o mămăligă, mânca cu o poftă ca… de lup, nu alta! În haine militare, era ca un general. Dar nu l-ai văzut veci să fie cu nasu’ pe sus. Aşa o fost el: bun, calm, popular”.
Negrileştenii sunt mândrii că Vasile Măluţan le-a fost consătean
Locuitorii comunei bistriţene Negrileşti spun că fostul pilot al familiei prezidenţiale era preocupat, încă din copilărie, de aparatele de zbor. „În plus, a fost un caracter deosebit, un om de o înaltă ţinută morală, cu un bun simţ ieşit din comun. Acest lucru a reieşit din comportamentul pe care îl avea atunci când revenea în Negrileşti. Un om absolut normal, care nu se erija în apropiatul lui Ceauşescu”, afirmă profesoara Coasă Raveca.
Elena Buhuţan, verişoara colonelului Vasile Măluţan, spune: „Acolo a fost ceva dubios. Cum să moară Vasile într-un accident stupid?! Păi, îl lăsa nenea Nicu să-i piloteze elicopterul, dacă era nepriceput? A fost cel mai bun din escadrilă. A putut el să intre cu elicopterul în sârmele de înaltă tensiune?! Să fim serioşi!”
Totuşi… „era încă preşedinte!“
Măluţan nu a uitat niciodată că a depus un jurământ de credinţă. Militar desăvârşit, acesta nu a conceput încălcarea unui ordin, prin urmare, asemenea comandantului care părăseşte ultimul nava, colonelul şi-a dus până la capăt misiunea: salvarea cuplului Ceauşescu. Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Măluţan a fost întrebat de către un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?”. „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul. Peste ani, avea să explice: „Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi...” La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov, pe un „ochi“ de iarbă din mijlocul livezii. Cronometrul vieţii lui Ceauşescu era necruţător: până la moarte mai avea trei zile, două ore şi 29 de minute.
Cu trei zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, la ora 12.09 elicopterul Dauphine 203, de culoare albă, se ridica greu de acoperişul clădirii Comitetul Central al Partidului Comunist Român, care avea de şase etaje.
Jos, în Piaţă, două cuvinte electrizează mulţimea: „Fuge Ceauşescu!“ Zeci de mii de oameni preiau cuvintele din zbor şi le transmit mai departe, ca pe o parolă izbăvitoare. Până atunci, înainte de a pronunţa numele Ceauşescu, trebuia să te uiţi în jurul tău, să vezi dacă te aude cineva şi mai ales cine. Acum, în câteva secunde, toată Piaţa ştie: fuge Ceauşescu! Dar ce se-ntâmplă? Elicopterul intră în cădere, se lasă brusc pe lângă ferestrele clădirii... etajul 6... etajul 5... etajul 4... iar entuziasmul Pieţei se intersectează cu un fior de spaimă: se prăbuşeşte peste noi! Dar nu, aparatul se redresează şi începe să ia înălţime, suficient cât să nu se ciocnească de clădirile înalte din preajmă. Apoi se duce ca o libelulă spre o destinaţie necunoscută, până când se pierde în zare.
Colonelul Vasile Maluţan fost ofiţer al Direcţiei a 5-a a Securităţii, a trecut în „lumea fără dor” în 26 mai 1995. În timp ce efectua lucrări de erbicidare a viei Institutului de Cercetări pentru Cereale şi Plante Fundulea, la circa 34 de kilometri de Capitală. Elicopterul Robinson-22 Beta, înmatriculat YR RBA de producţie americană, aparţinând firmei SC Agrostar Călăraşi, s-a prăbuşit, după ce s-a agăţat de un fir electric. Audierea lui Vasile Maluţan de către Comisia Senatorială pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 a avut loc cu numai o zi înaintea morţii sale. Acesta a oferit informaţii importante. Poate, „prea importante“...!
Era pilotul favorit al lui Nicolae Ceuşescu
În ziua ultimului zbor pentru Elena şi Nicolae Ceauşescu, elicopterul a fost condus, ca de obicei, de Vasile Măluţan, pilotul preferat al preşedintelui. La 22 decembrie 1989, copilotul lui Măluţan a fost Mihai Ştefan, iar mecanicul de bord a fost Stelian Drăgoi. Cei trei şi-au demonstrat măiestria atunci când au fost nevoiţi să ridice aparatul de zbor de pe clădirea Comitetului Central în condiţiile în care acesta era supraîncărcat. Vasile Măluţan pilota din dreapta-faţă, Ceauşescu se afla în spatele copilotului Ştefan, ţinându-l practic în braţe pe mecanicul de bord Drăgoi, iar alături de el se afla Elena Ceauşescu. Pe cele trei locuri din spate, se aşezaseră, înghesuite, patru persoane: vestiţii Emil Bobu, membru al Comitetului Executiv al PCR, „mâna dreaptă” a lui Ceauşescu, Manea Mănescu, membru al Comitetului Executiv, viceprim-ministru, precum şi aghiotanţii înarmaţi ai familiei Ceauşescu, ofiţerii de Securitate Marian Rusu şi Florian Raţ.
În 1995, Măluţan declara: „Când soţii Ceauşescu au apărut la elicopter, cei din gardă îi aduceau mai mult pe sus. Erau atât de speriaţi! Aveau nişte feţe transfigurate. S-au urcat buluc în elicopter, iar mecanicul de zbor de-abia a avut loc să închidă uşa. Eram prea mulţi. Mecanicul s-a aşezat între scaunul lui Ceauşescu şi uşă, aşa, puţin înghesuit, ca şi cum ar fi stat în braţe. Şi am decolat”. Colonelul Vasile Măluţan era transfigurat. Elicopterul pilotat de el zbura spre nord, peste Arcul de Triumf, şi se îndrepta spre o destinaţie necunoscută. Colonelul de Securitate aştepta detalii despre destinaţie. O spaimă nu-i dădea pace: „dacă trage vreun nebun şi ne doboară?” Zbura cu Ceauşescu de mulţi ani, iar din 1985 era pilotul lui favorit, dar niciodată nu simţise o asemenea frică.
„Era încă preşedinte!”
Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Măluţan a fost întrebat de un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?“ „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul. Peste ani, avea să explice: „Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi...”
La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov, pe un „ochi“ de iarbă din mijlocul livezii. Cronometrul vieţii lui Ceauşescu era necruţător: până la moarte mai avea trei zile, două ore şi 29 de minute.
Moartea colonelului Vasile Maluţan rămâne un mister
Fiindcă era cunoscut ca unul dintre cei mai buni în domeniu, moartea colonelului Vasile Maluţan rămâne un mister, colegii lui povestind că „era în stare să aterizeze cu elicopterul cu motorul oprit de la 50 de metri înălţime”. De altfel, măiestria lui a fost dovedită şi atunci când elicopterul a încercat să decoleze de pe clădirea Comitetului Central. Din cauza supraîncărcării (în aparatul de zbor se aflau, în momentul fugii prezidenţiale, nouă persoane, cu două mai mult decât locurile elicopterului.), aparatul a pierdut întâi vertiginos din înălţime, circa zece metri, pe latura din dreapta a imobilului, dar Vasile Măluţan a reuşit să-l redreseze şi să continue zborul spre Palatul Snagov.
Accidentul, în urma căruia pilotul a decedat, a survenit a doua zi după ce Măluţan afirmase în faţa comisiei parlamentare de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 că Ceauşescu plecase din CC şi a avut în elicopter tot timpul asupra sa o valiză plină cu documente.
Blestemul lui Ceauşescu?!
Nu doar colonelul Vasile Măluţan a avut acelaşi destin. Generalii Ion Bunoaică şi Ion Eugen Sandu au murit tot într-un misterios accident de elicopter. Pe 1 septembrie 1995, la câteva luni după moartea lui Măluţan, ei se aflau în zbor, venind de la Iaşi către Bucureşti, alături de alţi gradaţi din cadrul Armatei şi Poliţiei. Aparatul s-a prăbuşit la Mogoşeşti şi nimeni nu a supravieţuit. Bunoiacă a fost seful trupelor de Securitate de la Timişoara în timpul revoluţiei, iar Sandu, şef al Miliţiei în Reşiţa şi Craiova.
Imediat după tragica prăbuşire a elicopterului condus de pilotul lui Ceauşescu, Vasile Măluţan, urmată de moartea acestuia, multe publicaţii au făcut liste de martori-cheie dispăruţi în condiţii misterioase. Victimele sunt incredibil de numeroase. Iată lista celor care au decedat în mod misterios: gen. Constantin Nuţă, gen. Velicu Mihalea, col. Petre Moraru, Marin Ceauşescu, gen. Emil Macri, gen. Gică Popa (şeful completului de judecată în procesul Ceauşeştilor), avocatul lui Ceauşescu, medicul care l-a însoţit pe acesta de la Titu la Târgovişte, militari din unitatea de la Târgovişte, gen. Corbu, gen. Marin Bălteanu, gen. Ştefan Ispas, col. Petre Ioniţă, cpt. Gheorghe Bărbieru, peste 20 de revoluţionari care au luptat la CC al PCR, mr. Darian Ionescu, gen. Ştefan Guşă, col. Gheorghe Ardeleanu, gen. Nicolae Doicaru, mr. Ion Lazăr, col. (r) Vasile Măluţan, Ştefan Andreescu, Alexandru Stark, Virgil Tatomir, Victor Pleşcan, lt. I. Span, col. Ioan Târpea, Lucaci (medic legist), lt. col. Dragoş Traşcu, Mircea Juravle, lt. col. Gheorghe Ungureanu, Cornelia Pinţa, Ion Radu, Radu Bălan, Ioan Totu, Nicolae Giosan, Gogu Rădulescu, Miu Dobrescu.
Ideea salvatoare
În 22 decembrie 1989, în jurul orei 13, Ceauşescu a aflat că televiziunea căzuse în mâinile revoluţionarilor şi s-a hotărât să se îndrepte spre Piteşti, unde spera să preia controlul. Speriat de misiunea ce-i revenise, pilotul îi debarcă înainte de localitatea Titu, sub pretextul ca pot fi reperaţi de la sol şi pot fi oricând doborâţi. „Ceauşescu mi-a cerut să-i raportez generalului Rus că are nevoie de două elicoptere mari, cu trupe pentru însoţire, că se simţea descoperit. Nu avea gardă ca lumea. Şi a insistat pe treaba asta. Am luat legătura cu Rus, care zice: «Discută direct cu Tenie şi raportează-i ce mi-ai raportat mie!». Adică, ordinul lui Ceauşescu”, a declarat Măluţan în Comisia parlamentară, în 1995.
Colonelul Petru Tenie se afla la comanda flotilei prezidenţiale de la Snagov. „Am făcut cum mi-a ordonat generalul Rus, mi s-a dat legătura, am vorbit cu Tenie. Şi Tenie zice: «Vasile, fii atent că, din momentul de faţă, nu se mai ridică niciun elicopter! Aşa că, orientează-te!». Lucrul acesta m-a încurajat extraordinar. Discuţia avea loc la ieşirea din Palat. Ceauşescu a stat pe scări, lângă mine, să audă ce vorbesc. M-a auzit ce am vorbit… A dat din mână nemulţumit… Dar el pe Tenie nu l-a auzit! N-a ştiut că Tenie mi-a spus treaba asta. Eu lui Ceauşescu i-am raportat că elicopterele se pregătesc şi… or să vină. Îmi pregăteam o minciună, că voiam să plec de la Snagov – şi să-i zic că trebuie să schimbăm elicopterul, că l-am suprasolicitat la decolarea de pe CC şi nu prezintă garanţie. Dacă vrea să plece de aici şi să decoleze din nou, eu nu-i mai garantez că ajungem întregi!”, a continuat Măluţan. Fostul dictator i-a ordonat să aterizeze lângă şosea şi l-a întrebat de trei ori dacă mai este fidel cauzei comuniste. Măluţan a dat un răspuns evaziv: „Care cauză? A cui cauză?”
După ce reuşesc să captureze un automobil Dacia, condus de un medic din Găeşti, cei doi comandă să fie duşi la Târgovişte. Maşina se defectează, astfel că în comuna Văcăreşti este oprita o alta Dacie, al cărei proprietar îi conduce şi îi lasă la Institutul pentru Protecţia Plantelor din Târgovişte, unde, după nici o oră (15.30), sosesc două maşini ale miliţiei care îi preiau pe cei doi soţi şi îi duc, sub stare de arest, la o unitate militară din oraş.
Stenograma comunicaţiilor pilotului elicopterului prezidenţial
Stenograma dezvăluie dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a fi dus în judeţul Dolj. Prin Bază, primul-secretar al judeţului Dolj a recomandat să nu se deplaseze acolo.
„203, aşteaptă puţin! Să se ia o hotărâre în legătură cu 202! Uite-l jos, acolo! A aterizat! (Elicopterul 203 aflat în zbor raportează aterizarea lui Măluţan pe clădire) Păi… o să meargă… nu se mai poate intra acolo… (202 anunţă ca 203 nu mai poate ateriza, pentru a lua restul conducerii, din cauza oamenilor urcaţi pe acoperişul CC)… cred că… către Bază, de la mine la (Dolj) se solicită să mergem către Olt, se ia legătura cu primul-secretar de acolo şi să se comunice, pentru că nu am altă posibilitate! Ai auzit «Panseaua», da?. Afirmativ! E «persoana nr. 1» la bord? … Mergem la nord, la Balta Mică (reşedinţa de la Snagov) şi de acolo să se încerce să se ia o legătură. Hai, mă, lasă-mă!«Panseauaa»! În 30 de secunde aterizez! O.K.! Băneasa 08… Am confirmat! Am aterizat! Toată lumea!”, se precizează în stenograma comunicaţiilor între elicopter şi Bază.
Martor de preţ rămâne, totuşi, stenograma audierii lui Măluţan la Comisia „Decembrie 1989“: „După ce am luat înălţimea de siguranţă, am intrat în viraj către nord şi mi-am dat căştile jos de pe urechi, ca să pot să comunic cu Ceauşescu, căci el nu avea căşti. Când voia să-mi spună ceva, mă bătea pe umăr, iar eu întorceam capul. L-am întrebat: «În ce direcţie...?» Zice: «Ai luat legătura cu judeţele astea apropiate, cu Argeşul, cu Doljul...?» Zic: «N-am luat legătura cu nimeni». Nu mai răspundea nimeni la radio prin reţeaua lor. Ceauşescu s-a sfătuit puţin cu Madam şi mi-a indicat să merg către Snagov. Atunci, eu am comunicat la bază că mergem către «Balta Mică» - aşa era ştiut Snagovul: «Balta Mic㻓, declara, în 1993 , colonelul Vasile Maluţan.
Ce spun cei care l-au cunoscut
„Era un om deosebit. Când venea la Negrileşti vorbea cu toată lumea. Ne mai povestea una-alta despre Ceauşescu, dar, cred eu, nu putea spune prea multe. Se aduna mai tot satul când ateriza Vasile cu elicopterul. Nu mi-a venit să cred că a murit, chiar după ce a fost la comisia aia din Parlament. Cred că cineva i-o făcut ceva. Nu a putut da cu elicopterul în stâlp, după ce o viaţă a fost cel mai bun pilot al lui Ceauşescu. Sigur i-o făcut tâlharii ceva!” spune Loţi Săsărman, un localnic din Negrileşti.
Ioan Vlad spune că Vasile Măluţan venea tot timpul acasă, cu elicopterul, atunci când Nicolae Ceauşescu făcea vizite de lucru la Cluj sau la Baia-Mare. „Eu aveam un cazan de horincă, adică ţuică, aşa-i zice la noi la alcoolul dublu rafinat, iar Vasile venea cu elicopterul, ateriza pe locul numit <Podişoare>, după care îmi cerea 5-6 litri de ţuică pentru protocol. El spunea că îl trimitea Ceauşescu, pentru că fostului preşedinte îi plăcea mult horinca de la Bistriţa. Îmi cerea, întotdeauna, horincă de poame.( n. r. – prune). Era o mare figură. Niciodată nu se umfla în pene că este pilotul lui Ceauşescu. Cu toţii ştiam că este pilotul pe care dictatorul îl aprecia cel mai mult, dar el spunea că este un fiu de ţăran, care a ajuns pilot şi că tot aşa ar pilota un elicopter, indiferent cine se afla în aparatul de zbor. Nu îl vorbea de rău pe Ceauşescu. Cu Lenuţa (n. r. - Elena Ceauşescu) avea el ce avea. Am înţeles, de la Vasile, că era o scorpie, ea dădea directive, striga la toţi şi era spaima tuturor, inclusiv a demnitarilor. Păcat că s-a dus atât de tânăr!”
Lelea Măriuţă, care locuieşte în imediata apropiere a Podişoarelor, locul unde Vasile Măluţan ateriza cu elicopterul prezidenţial, afirmă: „Domnul meu, Vasile Măluţan ateriza aici, mai lângă casa noastră. Fain om! Tot timpul intra pe la noi, nu era măreţ. Aşa o fost el, negrileştean al nostru. Că, drept să spun, nu s-o dat mare! Dacă îi făceam o mămăligă, mânca cu o poftă ca… de lup, nu alta! În haine militare, era ca un general. Dar nu l-ai văzut veci să fie cu nasu’ pe sus. Aşa o fost el: bun, calm, popular”.
Negrileştenii sunt mândrii că Vasile Măluţan le-a fost consătean
Locuitorii comunei bistriţene Negrileşti spun că fostul pilot al familiei prezidenţiale era preocupat, încă din copilărie, de aparatele de zbor. „În plus, a fost un caracter deosebit, un om de o înaltă ţinută morală, cu un bun simţ ieşit din comun. Acest lucru a reieşit din comportamentul pe care îl avea atunci când revenea în Negrileşti. Un om absolut normal, care nu se erija în apropiatul lui Ceauşescu”, afirmă profesoara Coasă Raveca.
Elena Buhuţan, verişoara colonelului Vasile Măluţan, spune: „Acolo a fost ceva dubios. Cum să moară Vasile într-un accident stupid?! Păi, îl lăsa nenea Nicu să-i piloteze elicopterul, dacă era nepriceput? A fost cel mai bun din escadrilă. A putut el să intre cu elicopterul în sârmele de înaltă tensiune?! Să fim serioşi!”
Totuşi… „era încă preşedinte!“
Măluţan nu a uitat niciodată că a depus un jurământ de credinţă. Militar desăvârşit, acesta nu a conceput încălcarea unui ordin, prin urmare, asemenea comandantului care părăseşte ultimul nava, colonelul şi-a dus până la capăt misiunea: salvarea cuplului Ceauşescu. Când a trecut pe deasupra Aeroportului Otopeni, Măluţan a fost întrebat de către un coleg de la bază: „De ce nu aterizezi aici?”. „Deocamdată respect un ordin“, a răspuns pilotul. Peste ani, avea să explice: „Mă gândeam la el, că era încă preşedinte şi...” La ora 12.21, elicopterul a aterizat în curtea Palatului Snagov, pe un „ochi“ de iarbă din mijlocul livezii. Cronometrul vieţii lui Ceauşescu era necruţător: până la moarte mai avea trei zile, două ore şi 29 de minute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu