Băsescu pe vremea lui Ceaușescu

Traian Băsescu a dus-o bine pe vremea când la cârma României se afla Nicolae Ceaușescu.

Președintele suspendat nu s-a ferit niciodată să spună că, pe vremea când cei mai mulți români stăteau cu orele la coadă pentru un kilogram de carne, a avut destui bani.

„Domnule, eu am avut bani, slavă Domnului, ca lup de mare, am avut bani şi înainte de Revoluţie, cît am lucrat in Belgia, deci eu am venit în politică cu Audi 80“, se mîndrea Traian Băsescu într-un interviu din Academia Caţavencu, ironizîndu-şi totodată adversarii politici. „Să limpezim lucrurile. Năstase a venit în politică în Trabant. Pe bune, uite,Năstase a intrat în politică cu Trabantul, şi ăla, din orgoliu nemăsurat, l-a vopsit în negru, să pară Ceaika. În ziua Revoluţiei, eu aveam Audi 80, el un Trabant.“

Din cartea lui Marius Oprea, ”adevărata față a lui Traian Băsescu”, aflăm că lui Băsescu i-a fost repartizat un apartament cu patru camere, în condițiile în care ar fi trebuit să primească unul cu două camere, pentru că familia număra atunci 4 membri: el, Maria Băsescu și fata lor Ioana.

”Şirul recompenselor primite pentru activitatea sa în marină a început cu un apartament, primit încă pe cînd era ofiţer, pe 10 ianuarie 1980, prin repartizare din lista alocată Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanţa. La acea dată, familia Băsescu „se compunea“ din „soţ, soţie şi un copil“, Ioana Băsescu, dar i s-a repartizat un apartament cu 4 camere plus dependinţe, situat în Aleea Zmeurei nr. 2, bl. U, sc. A. I s-a făcut, fără îndoială, un mare favor, căci repartizarea a încălcat normele legale în vigoare la acea vreme, după care avea dreptul la doar 2 camere, avînd în vedere numărul restrîns al membrilor de familie. După 1989, mai precis în 26 mai 1992, pe cînd era ministru al transporturilor în guvernul Stolojan, Traian Băsescu a cumpărat apartamentul respectiv, pe baza contractului nr. 1415, achitînd pe loc suma de 140.000 de lei; cam 630 de dolari, la vremea respectivă.”, se arată în carte.

De asemnea, Băsescu a strâns până în anul 1990, pe carnete CEC, suma de 1.000.000 de lei.

”Apartamentul cu 4 camere primit în 1980 de la NAVROM este doar o mică parte a recompensei. Traian Băsescu, după cum însuşi spunea, a cîştigat bani. Foarte mulţi bani. În iulie 2002, în contextul în care în presă au apărut informaţii care arătau că a investit brusc 2 miliarde de lei, cumpărînd un teren şi un autoturism Mercedes, declara că pînă în 1990 adunase pe carnete CEC 1.000.000 de lei. O sumă impresionantă pentru orice român care cunoaşte valoarea banului în anii comunismului, precum şi cît de greu se cîştigau de către cei mulţi. Dar, cum însuşi Traian Băsescu lasă să se înţeleagă, el se număra printre aleşi, printre favoriţii sorţii: „pe mine m-a găsit Revoluţia cu bani. După 12 ani de serviciu pe mare, după 3 ani de serviciu în Belgia, eram un om care cîştigase bani mulţi ş…ţ. Dacă mă căutaţi la CEC în vremurile acelea, vedeaţi că aveam 1.000.000 de lei ş…ţ. Deci nu m-a găsit Revoluţia sărac! Eu, înainte de a-mi cumpăra Mercedesul, am avut trei maşini Audi“ – declara Băsescu, în iulie 2002, pentru Jurnalul Naţional. La acest milion se adaugă, după cum tot el avea să precizeze într-o altă declaraţie publică, o sumă mare în valută, şi anume 60.000 de dolari. Nu mai cunoaştem pe nimeni care se poate lăuda că acumulase, la vedere, fără teamă de vestita Lege 18 a cîştigurilor ilicite, o asemenea avere. După cum se ştie, spre exemplu, Elena Ceauşescu, căreia i s-au făcut publice economiile păstrate pe libretele CEC care i-au fost confiscate în aprilie 1990 de statul român, avea cu puţin mai mult de un sfert din banii lui Traian Băsescu, şi anume 270.000 de lei.”

Pe lîngă milionul de la CEC şi cei 60.000 de dolari, despre care nu a precizat în ce formă au fost „economisiţi“ (fiind greu de crezut că autorităţile comuniste i-ar fi permis un cont în valută de asemenea dimensiuni), Traian Băsescu şi familia sa mai adunase încă aproape 1.000.000 de lei, adică, mai precis, echivalentul a 895.000 de lei, în bunuri de valoare. Astfel, într-o declaraţie de avere, specifica drept valori dobîndite în perioada 1975-1989 bijuterii (cercei, brăţări, lănţişoare etc.) în valoare de 20.000 de dolari, precum şi ceasuri şi brichete în valoare de 35.000 de dolari. De asemenea, el a mai declarat tablouri în valoare de 17.000 de euro, dobîndite începînd din 1985. Deci, după propriile-i declaraţii, Traian Băsescu poate fi socotit, fără îndoială, printre cei mai bogaţi oameni din România socialistă. Economiile sale totalizau în jur de 2.800.000 de lei. Cel puţin după carnetele CEC, valută, bijuterii, ceasuri, brichete şi tablouri, după cum însuşi declară, era de peste zece ori mai bogat ca Elena Ceauşescu. În cei 13 ani şi 4 luni de muncă, pînă în decembrie 1989, a pus deoparte, după o socoteală simplă, în medie 561 de lei în fiecare zi, inclusiv în perioadele de concediu, 17.500 de lei pe lună, 210.000 de lei pe an. Acestea sînt doar economiile realizate de familia Băsescu înainte de 1989, după propriile declaraţii ale lui Traian Băsescu. Dacă la suma declarată a economiilor familiei adăugăm cheltuielile curente ale acesteia, calculate la limita de jos a modestiei, la circa 3.000 lei pe lună, se adaugă, la banii declaraţi drept economii încă 480.000 de lei. Ajungem deci la 3.280 milioane de lei venit net, adică aproape 822 de lei pe zi, 25.000 de lei pe lună, 300.000 de lei pe an, pentru fericiţii locuitori ai apartamentului cu patru camere din Aleea Zmeurei, pentru întreaga perioadă scursă de la data în care capul familiei Traian Băsescu îşi lua în primire brevetul de ofiţer şi pînă la ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu îşi luau zborul de pe clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român din Bucureşti. Un partid darnic cu domnul Băsescu, ceea ce explică greutatea cu care acesta, ajuns preşedinte al României, s-a lăsat convins să condamne regimul comunist în care, în mod justificat şi sincer, spunea că a dus-o bine. Mai mult decît bine. Este lesne de înţeles, dacă e să ne aducem aminte că o franzelă costa 3,50 lei, un kilogram de carne de porc era 35 de lei, unul de salam de vară, 64 de lei, un litru de ulei sau un kilogram de zahăr, mai puţin de 10 lei. Atunci cînd se găseau. Dar este greu de presupus că, avînd parte de atîţia bani, familia Băsescu a stat la coadă ori s-a „bucurat“ de politica „judicioasă“ de „raţionalizare“ a hranei. Cum spunea o lozincă a Frontului Salvării Naţionale, partidul care a fost trambulina politică a lui Traian Băsescu, el „n-a mîncat salam cu soia“.”, mai scrie mai scrie Marius Oprea în cartea sa.  Andrei Moisoiu / 24 Jul 2012 18:24

Abstract

In this article, we shall present a few aspects concerning the organisation and development of some terrorist acts on the territory of Romania, as well as the actions taken by the state bodies competent to prevent and fight against them.One shall refer to terrorist activities carried out by the former security general, Mihai Pacepa, agent of American Intelligence Service, country traitor, as well as by the former general Nicolae Militaru, agent of Soviet Intelligence Service.

Key words: legionary terrorism; “ART” department; country traitor Mihai Pacepa; agent of Soviet Intelligence Service general Nicolae Militaru.

Rezumat

În acest articol vom prezenta câteva aspecte referitoare la organizarea şi desfăşurarea unor acte teroriste pe teritoriul României, precum şi măsurile întreprinse de organele statului îndrituite cu prevenirea şi combaterea acestora.Se vor face referiri la activităţile teroriste desfăşurate de fostul general de securitate Mihai Pacepa, agent al Serviciului de spionaj american, trădător de ţară, precum şi de fostul general Nicolae Militaru, agent al Serviciului de spionaj sovietic.

Cuvinte cheie: terorismul legionar; compartimentul „ARTA”; trădător de ţară Mihai Pacepa; agent al Serviciului de spionaj sovietic generalul Nicolae Militaru.

Consideraţii generale

În articolele anterioare apărute în revistă, au fost prezentate mutaţiile care au avut loc în recrudescenţa terorismului internaţional; de acestă dată  ne-am propus să scoatem în evidenţă unele dintre actele teroriste petrecute pe teritoriul României şi modul în care au acţionat structurile înfiinţate pentru prevenirea şi combaterea acestora.

O pată neagră în istoria României a înscris-o organizaţia legionară, care a practicat în activităţile sale terorismul. Echipele legionare au asasinat intelectuali de mare valoare, prim-miniştri, miniştri, magistraţi, procurori, cadre ale serviciilor de informaţii, generali, poliţişti, jandarmi, criminalişti etc. Dintre aceştia îi enumerăm pe următorii: profesorii universitari Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu; prim-miniştri I.G. Duca, Gheorghe Argeşanu şi Armand Călinescu; Mihail Moruzov, fostul director al Serviciului Român de Informaţii, Victor Iamandi, fost ministru de justiţie; generalul Gabriel Marinescu, fost prefect al Poliţiei Capitalei şi fost ministru al Ordinii Publice; colonelul Vasile Zeciu, fost prim-procuror al Tribunalului Militar al Capitalei;  generalul Ion Bengliu, fost inspector general al Jandarmeriei; Radu Pascu, fost prim-preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti; Niky Ştefănescu, fost subdirector al Serviciului Secret de Informaţii.

Pentru faptele lor, unii dintre legionari au fost pedepsiţi conform legilor în vigoare, iar alţii au fugit în străinătate, organizându-se în diferite grupări, aşa cum a procedat şi şeful lor Horia Sima, care a constituit în Spania cea mai mare grupare legionară.

Acesta, pe timpul când conducea în ţară organizaţia legionară, a fost informatorul lui Mihail Moruzov, părintele serviciilor secrete române, fiind plătit lunar din fondurile S.S.I. cu suma de 200.000 lei (ceea ce însemna aproximativ 70 de salarii medii).

Când a ajuns la guvernare cu generalul Ion Antonescu, Horia Sima, în ziua de 6 septembrie 1940, dă dispoziţia unei echipe legionare să-l aresteze pe Mihail Moruzov, iar, în noaptea de 26-27 noiembrie 1940, acesta este masacrat de legionari la închisoarea Jilava. Prin această măsură, Horia Sima a vrut să dispară toate urmele despre el, în calitate de agent al serviciilor secrete. Împreună cu gruparea sa de legionari din Spania, Horia Sima a pus la cale o serie de acte teroriste împotriva  unor cetăţeni români aflaţi în misiuni în străinătate. Este semnificativ în acest sens cazul petrecut la 14 februarie 1955, la Legaţia României de la Berna, din Elveţia, unde o echipă de cinci legionari, condusă de legionarul Oliviu Beldeanu, au pătruns în interiorul Ambasadei ţării noastre şi după ce l-au omorât pe Aurel Şeţu, funcţionar al ambasadei, au sustras o serie de documente importante. Din gruparea lui Beldeanu au mai făcut parte legionarii Ioan Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu şi Teodor Ciochină. Legionarul Oliviu Beldeanu mai avea la activul lui un act terorist. În 1947, în oraşul Dej, a ucis un gardian aflat în misiune. Pe parcurs, printr-o combinaţie, Beldeanu a fost atras în Berlinul răsăritean şi arestat, fiind adus în România şi condamnat la moarte.

Aşa după cum istoria a consemnat, în octombrie 1944, Churchil, în înţelegere cu  Stalin, au căzut de acord ca România să intre sub influenţa sovietică, iar în februarie 1945, la conferinţa de la Yalta-Crimeea, a consfiinţit această înţelegere şi Rooswelt, preşedintele Americii.

În vara anului 1946, Serviciul de Informaţii al S.U.A. avea informaţii alarmante, în sensul că se anunţa iminenta invazie sovietică în Turcia, Grecia şi Orientul Mijlociu. Concluzia Pentagonului a dus la suplimentarea fondurilor structurilor informative cu 10 milioane dolari şi decizia privind înfiinţarea unei forţe de rezistenţă în România, unde în ultima parte a războiului, structurile de informaţii americane îşi creaseră agentură şi relaţii în partidele politice, în armată, în presă, în rândul industriaşilor şi în cercurile apropiate Casei Regale. La realizarea planului de acţiune şi-a adus o importantă contribuţie şi Frank Gardiner Wisner, cadru al Office of Strategic Services (O.S.S.), precursor al C.I.A., care lucrase la Legaţia Americii din Bucureşti, având o legătură apropiată cu prinţesa Caradja. După aprecierea unor specialişti în domeniul informaţiilor, se consideră că Frank Gardiner Wisner a pus bazele  „Războiului Rece” pe timpul cât a lucrat la Bucureşti. El a reuşit să scoată ilegal din România cincizeci de persoane (români), care se refugiaseră la Ambasada Americii, ajungând în S.U.A..Printre aceştia se afla şi Constantin Vişoianu, cel care a fondat guvernul român din  exil.

Frank Wisner, fiind în conducerea C.I.A., a propus Consilului Naţional de Securitate, înfiinţarea postului de radio „Europa Liberă” ca instituţie complementară a O.P.C. ( Office of Policy Coordination), post care a intrat în funcţiune în anul 1948. Prin acţiunile sale, Frank Gardiner Wisner se implicase pe toate fronturile anticomuniste din Europa, Asia şi America latină.

Pe teritoriul României s-a organizat o forţă de rezistenţă, pe nucleul unor agenţi şi apropiaţi ai lui Frank Wisner, aşa cum au fost: organizaţia „Sumanele negre” (în zonele Năsăud şi Vatra Dornei); organizaţia „Haiducii lui  Avram Iancu”   (condusă de generalul de corp de armată Aurel Aldea şi generalul de brigadă Constantin Eftimiu).

Încă de la înfiinţarea, în anul 1948, a organelor de securitate, acestea au avut ca obiective  importante şi activităţi de prevenire antiteroriste. Începând cu anul 1960, România şi-a deschis mult mai mult porţile pentru intensificarea legăturilor cu străinătatea.

Ca urmare a dezvoltării învăţământului superior, o serie de studenţi străini, inclusiv palestinieni, au apărut în centre universitare. Din efectivele de studenţi palestinieni, peste 50% aparţineau grupării El-Fatah, care recunoştea ca lider pe Arafat, care se afla în relaţii bune cu Nicolae Ceauşescu. Aproximativ 30% din palestinieni, dar şi iordanieni şi sirieni, erau înregistraţi în gruparea condusă de liderul palestinian Georges Habace. Această organizaţie era dură prin programele sale cât şi prin valoarea membrilor săi (îndoctrinaţi până la fanatism, cu experienţă în lupta dusă împotriva israelienilor).

Între timp relaţiile dintre statul Israel şi palestinieni devin tot mai încordate, iar organizaţia „Al-Fatah” ajunge exponentul celor mai radicale soluţii de luptă împotriva Israelului şi a „imperialismului american”. Ca urmare a pericolului acţiunilor teroriste, care începuse să apară, la Direcţia de Contraspionaj, aflată sub conducerea regretatului general Cosma Neagu, s-a înfiinţat o structură numită „ARTA”, cu un plan de acţiune realist privind intesificarea muncii informative în rândul celor suspecţi pentru activităţi teroriste.

Este semnificativ următorul caz prevenit de compartimentul „ARTA”, cu sprijinul altor structuri ale Ministerului de Interne, inclusiv de Criminalistică.

O echipă palestiniană a grupării „Septembrie Negru” a sosit la Bucureşti pentru atac la Ambasada Israelului şi uciderea ambasadorului, general al Mosadului,  considerat „vechi duşman” al poporului palestinian care a condus o serie de activităţi împotriva palestinienilor aflaţi pe teritoriul altor state, soldate cu morţi şi răniţi. Echipa de terorişti a grupării „Septembrie Negru” a intrat în România prin Aeroportul Băneasa. Dar, ca urmare a coruperii vameşilor şi poliţiştilor de frontieră, controlul bagajelor s-a făcut superficial. Palestinienii aveau pe fundul valizei, în lăcaşuri de poliester expandat, un pistol automat, câteva încărcătoare pline cu cartuşe, două grenade, un steag palestinian împăturit şi cîteva exemplare ale unei declaraţii în limba engleză prin care explicau de ce au atacat Ambasada Israelului din Bucureşti. După sosire, echipa şi-a ascuns armamentul şi muniţia, după care a făcut un studiu asupra perimetrului Ambasadei Israelului. În acest timp, echipa de tehnicieni şi criminalişti  din Direcţia de Contraspionaj, a reuşit să neutralizeze tot armamentul (percutoarele de la automate au fost tăiate, cartuşele au fost golite de pulbere, iar grenadele dezamorsate). Membrii comandoului palestinian au fost reţinuţi şi obligaţi să părăsească România, explicându-le că România nu tolerează acţiuni teroriste. Această măsură a fost luată, fără ca cei din grupul terorist să fie condamnaţi pentru faptele lor, întrucât Arafat s-a înţeles cu Ceauşescu pentru ca membrii grupului să fie eliberaţi.

Pericolul terorismului a condus la înfiinţarea, în Departamentul Securităţii Statului, a Unităţii de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.),cu structuri bine puse la punct din punct de vedere al activităţilor informative şi tehnice, urmărind prevenirea şi combaterea terorismului pe teritoriul României.

În România, continua să-şi găsească adăpost  un număr apreciabil de palestinieni, izgoniţi de pe teritoriile lor de ocupaţia israeliană, dar şi iordanieni, irakieni, iranieni, libanezi, sirieni şi din alte ţări arabe.

Reprezentanţele diplomatice ale S.U.A. şi Israel  au continuat să fie în vizorul echipelor teroriste create pe teritoriul României. La prevenirea actelor teroriste, conform ordinelor date, şi-au adus contribuţia toate structurile Ministerului de Interne.Foarte multe din acţiunile prestate de U.S.L.A. până în 1989 nu au fost cunoscute de populaţie, dar ele erau în folosul statului şi al poporului român. Este semnificativ următorul caz soluţionat de cadrele U.S.L.A.

Un comando a venit din India la Bucureşti cu scopul asasinării ambasadorului indian din România. Membrii comandoului au acţionat în plină zi pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti, între Statuia Aviatorilor şi Parcul Herăstrău, reuşind să-l rănească pe ambasador. Reacţia promptă  a luptătorilor U.S.L.A. a salvat viaţa diplomatului  şi a soţiei sale care-l însoţea. Cu acest prilej, un terorist a fost lovit mortal, iar ceilalţi doi, capturaţi.

Ion -  Mihai Pacepa – trădător şi terorist

Până în anul 1978, în Compartimentul informaţii externe al fostului Departament al Securităţii Statului s-au petrecut  fapte deosebit de grave, fiind vorba de trădare de Patrie, cu toate faţetele ei murdare. Toată lumea a auzit de cazul ex-generalului Ion- Mihai Pacepa, care a fost prim-adjunct al directorului Direcţiei de Informaţii Externe  (D.I.E.) şi consilier pe linie de securitate a fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Alături de el au mai trădat încă 30 de ofiţeri, trecând de partea inamicului, predând serviciilor de spionaj care i-au recrutat documente secrete, inclusiv cifrul D.I.E. şi cel diplomatic. Aşa după cum cunoaştem, România a stabilit un record prin acest număr mare de trădători, care trebuie omologat. Trădarea de patrie a acestora nu se justifică nici ideologic şi nici politic. Patria, România, este  învăluită în cele trei culori ale Drapelului Naţional, atât şi nimic mai mult. Trădătorii au întinat acest Drapel. Trădarea lui Pacepa şi a celorlalţi, a fost posibilă deoarece, într-un regim de dictatură, cum a fost regimul lui Ceauşescu, orice era posibil.

Cum a ajuns Pacepa la securitate?

Ion-Mihai Pacepa s-a născut la 28 octombrie 1928, a absolvit Facultatea de Chimie în anul 1951. Şi-a început cariera în Securitate, ca urmare a relaţiilor tatălui său, Pacepa, evreu, originar din Cehoslovacia cu fostul şef al Direcţiei de Cadre a Ministerului de Interne, generalul Demeter (evreu). A lucrat o perioadă ca ofiţer în unitatea centrală de contrainformaţii economice, după care, cu sprijinul unor „oameni de bine”, este mutat în D.I.E.  Din ianuarie 1956, este numit şef al rezidenţei de spionaj din R.F.G., unde deţinea şi funcţia oficială de şef al Reprezentanţei Comerciale Române. Prin combinaţii informative specifice organelor de informaţii, Ion-Mihai Pacepa a fost recrutat de serviciile de spionaj ale R.F.G. şi S.U.A., trecând în slujba lor. Printre actele sale de trădare se înscriu şi următoarele:

a) Aflaţi în misiune în R.F.G., în ziua de 18 iulie 1958, ofiţerii Constantin Horobeţ şi Nicolae Ciuciulin au fost arestaţi la Wurms – Germania de către organele contrainformative din ţara respectivă şi din S.U.A. După căderea celor doi ofiţeri, Pacepa a fost retras de la conducerea rezidenţei din Frankfurt. Cei doi ofiţeri au fost condamnaţi, dar au refuzat propunerea de azil politic. În urma unor aranjamente, în iunie 1959, cei doi ofiţeri au fost eliberaţi din închisoare şi predaţi autorităţilor române. În ţară a început o nouă anchetă şi au fost ţinuţi în închisoare până în martie 1960, când au fost puşi în libertate. Într-o discuţie purtată cu Constantin Horobeţ, cel care vă scrie acest articol, a aflat că cel care i-a trădat a fost tocmai  Ion-Mihai Pacepa. Deşi pe parcurs această problemă a ajuns la urechile factorilor de conducere, aceştia nu au luat nici o măsură, întrucât Pacepa era considerat „omul” care a îndepinit multe misiuni cu rezultate bune.Una din misiuni a fost şi cea cu prinderea  şi aducerea în ţară a celui care a condus, în anul 1956, atacul de la Ambasada României în Elveţia, respectiv legionarul Beldeanu. Cu ajutorul spionajului american, Beldeanu a fost dus în Berlinul Democrat, sub o  acoperire în vederea îndeplinirii unei misiuni, şi arestat, fiind condamnat la moarte de instanţa supremă a României.

Ca urmare a „rezultatelor” sale, Ion-Mihai Pacepa a ajuns consilierul lui Ceauşescu pentru securitate şi dezvoltare tehnologică, iar în anul 1974 este avansat la gradul de general- locotenent.Familia Ceauşescu a avut mare încredere în acest trădător. Cu toate că la o întâlnire în Crimeea, dintre  Ceauşescu şi Brejnev, acesta din urmă l-a atenţionat: „La voi există un general care lucrează pentru americani…informaţia noastră este sigură… luaţi măsuri” Ceauşescu în loc să ia măsurile ce se impuneau, i-a dat sarcină lui Pacepa să afle cine este trădătorul. Cum era dibaci şi priceput în ieşirea din situaţii dificile, Pacepa a reuşit şi de această dată să nu fie descoperit.Pacepa este trădător de ţară, dar şi asasin profesionist. Crimele care s-au pus în cârca lui Ceauşescu aparţin şi lui Pacepa, el fiind ani mulţi sfătuitorul de taină al lui Ceauşescu. Măsurile de înfometare şi „congelare”  a oamenilor erau luate şi în conformitate cu sfaturile lui „Pacepa”, sugerate de C.I.A.  Reţeta „salamul cu soia” a fost adusă tot de Pacepa.

b) Vom reda un caz de terorism condus chiar de Pacepa  şi şeful său, generalul Doicaru, comis în incinta Hotelului Dorobanţi,  din Bucureşti, în seara zilei de 7 august 1975.A sosit la Bucureşti, în ziua de 30 iulie 1975, sârbul Vlado Dopcevici, aflat în exil în Belgia, cel mai aprig oponent al lui Tito. Pacepa, în urma intervenţiilor lui Tito pe lângă Ceauşescu, a fost desemnat de către acesta din urmă, să se ocupe de rezolvarea operaţiunii. Cu câteva zile înainte de sosirea în Bucureşti a lui Dopcevici şi a colaboratorului său Stojanovici, Pacepa a trecut la organizarea acţiunii şi instruirea cadrelor din subordine care urmau să participe la „misiune”, precum şi a unor sportivi de performanţă (boxeri). La instruirea participanţilor la acţiune a participat şi generalul N. Doicaru. Le-au fost luate angajamente la toţi participanţii pentru a nu divulga informaţiile primite în legătură cu activităţile care urmau să se desfăşoare. Încă de la sosire, cei doi sârbi s-au aflat în compania numiţilor Alexandru Opojevici şi Djordje Markusev, liderii organizaţiei dizidente sârbe din România. Pe tot timpul deplasărilor prin Bucureşti, Stojanovici (avea un corp atletic, înălţime impunătoare, mâini lungi până la genunchi, palmele mari cât lopata) era  foarte atent să descopere dacă nu sunt urmăriţi.

În ziua de 7 august 1975, când urma realizarea actului criminal, la acţiune au participat mai mulţi ofiţeri sârbi, cu trei autoturisme, dotaţi cu staţii de radio emisie-recepţie.  În seara acestei zile, când urma să se pună planul în aplicare, respectiv pe strada Grigore Mora, în apropiere de Statuia Aviatorilor, a fost o ploaie torenţială. Ca urmare, Pacepa a ordonat să fie pus în aplicare planul la hotelul „Dorobanţi”. Când au ajuns la hotel, cei doi sârbi au fost însoţiţi în cameră de către Opojevici. La intrarea în cameră, Stojanovici şi Opojevici au fost loviţi puternic în cap. Totodată, a fost lovit şi Dopcevici, care a opus rezistenţă. În urma acestei acţiuni, Opojevici a murit pe loc, celorlalţi doi le-au administrat câte 3 injecţii pentru calmare. Ulterior a decedat şi Stojanovici. Cei trei au fost puşi în portbagajele autoturismelor ofiţerilor sârbi şi scoşi prin punctul de frontieră fără a se efectua controale de cei îndrituiţi la acest punct. Dopcevici şi-a revenit şi a fost arestat de securitatea Iugoslavă.

Rezultatele acţiunii au fost raportate generalului Doicaru, care a întreprins măsuri de recompensare a adjunctului său, generalul Pacepa.

Familia lui Opojevici (soţia şi fiul) a făcut demersuri pentru aflarea adevărului în legătură cu dispariţia soţului său, inclusiv la O.N.U. şi Crucea Roşie Internaţională, dar adevărul nu l-a aflat.Cu toate că Ion-Mihai Pacepa, în raport cu faptele comise, a fost condamnat la moarte pentru trădare de ţară, după anul 1990 acesta a fost reabilitat şi i s-a acordat o pensie destul de substanţială şi o sumă mare despăgubiri, fiind considerat luptător împotriva comunismului.

În numerele viitoare vom prezenta şi alte aspecte legate de activitatea acestui ”defector”.

Generalul Nicolae Militaru a decapitat conducerea U.S.L.A.

Fiind consătean cu Nicolae Militaru, l-am cunoscut încă din copilărie. Acesta s-a născut în comuna Băleşti, judeţul Gorj, purtând numele de Nicolae Lepădatu. Înainte de satisfacerea stagiului militar, împreună cu un frate al său, cântau cu trompetele (goarnele) la nunţi şi mormântări. Fiind încorporat la o unitate militară a M.Ap.N. a fost trimis la o şcoală de ofiţeri, iar după absolvire şi-a schimbat numele de Lepădatu în Militaru. La scurt timp, Militaru a fost trimis să urmeze cursurile unei Academii Militare din fosta U.R.S.S., prilej cu care a fost recrutat ca agent de către serviciul de informaţii al armatei (GRU). După absolvirea Academiei, Militaru a fost numit în funcţii importante din armată şi avansat în grad, până la cel de general. După ce organele de contrainformaţii din armată l-au descoperit că este agent al serviciului de informaţii al fostei U.R.S.S., Ceauşescu l-a scos din armată şi l-a numit într-o funcţie civilă. Fiind nemulţumit de această măsură, Militaru, împreună cu alţi foşti demnitari comunişti, generali şi ofiţeri aflaţi în aceeaşi situaţie, s-au organizat în vederea înlăturării lui Ceauşescu.

Pe timpul evenimentelor din Decembrie 1989, respectiv pe 23 decembrie, în jurul orelor 16,00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al apărării. Decretul de reactivare a generalului – colonel Militaru a fost semnat de Ion Iliescu la 26 decembrie 1989, iar la 28 decembrie  a fost avansat la gradul de general de armată.

Pentru a se răzbuna pe ofiţerii Trosca şi Cotună din conducerea U.S.L.A. (cei doi lucraseră înainte în cadrul unităţii de contrainformaţii militare şi îl lucraseră informativ pe Militaru pentru legătura cu spionajul sovietic), Militaru vroia să lichideze întregul efectiv U.S.L.A., pentru că aceasta era un „cuib de terorişti”.

La 24 decembrie a ordonat ca întregul efectiv  U.S.L.A. să fie adunat pe actualul stadion „Steaua”, pentru revistă de front. Convocarea s-a făcut prin telefon, nu prin ordin scris, personal de generalul Militaru. Mai întâi a încercat prin generalul Iulian Vlad, dar acesta l-a refuzat, după care s-a adresat colonelului Gheorghe Gherghina, locţiitor al colonelului Ardeleanu, dar nici acesta nu a intrat în jocul periculos care se prefigura, comunicându-i că revista de front se poate ţine în clădirea U.S.L.A., unde întregul efectiv se afla consemnat şi păzit de 240 de paraşutişti din unităţile de diversiune ale D.I.A. (M. Ap. N.) din Buzău, Caracal şi Câmpia Turzii. Tot la sediul U.S.L.A. se aflau 11 tancuri, echipate de război, care înconjurau clădirea ţinând totul sub control.

Întrucât nu i-a reuşit scenariul pus la cale, Militaru a ordonat colonelului Ardeleanu , şeful U.S.L.A., reţinut în sediul M.Ap.N., să-i trimită pe ofiţerii Trosca şi Cotună cu un efectiv de uslaşi să apere sediul M.Ap.N., unde se aflau conducătorii importanţi ai Revoluţiei, printre care şi Ion Iliescu. Până la sosirea echipajului U.S.L.A., Militaru le-a pregătit o ambuscadă, ucigându-i pe cei opt uslaşi. Colonelul Gheorghe Trosca a fost decapitat, capul i-a fost aşezat pe un A.B.I. şi scris cuvântul „Terorist”. Cadavrele uslaşilor au fost lăsate în stradă, mai mult de 24 de ore, şi profanate.

Generalul Militaru, cel care a dat dispoziţie să-i ucidă pe uslaşi, a fost dat jos din funcţia de ministru al M.Ap. N. ca urmare a unei acţiuni fără precedent  în faţa Guvernului provizoriu, în luna februarie 1990, organizată de C.A.D.A. (organizaţie creată de militari în M.Ap.N.). La 12 februarie 1990, membrii C.A.D.A. au redactat „Apelul către preşedintele Consilului Provizoriu de Uniune Naţională (C.P.U.N.)”, în care se solicita aflarea adevărului în legătură cu rolul  Armatei în evenimentele din   1989 şi înlăturarea cadrelor militare care  s-au compromis, inclusiv a generalului KGB-ist Nicolae Militaru. Ca urmare, imediat s-a luat măsura trecerii în rezervă a acestui general şi  înlocuirea lui cu generalul Victor Stănculescu (omul englezilor).

Câteva luni mai târziu, Brigada Antiteroristă şi-a omagiat eroii, fiind decretată ziua de 24 decembrie  drept ziua „Luptătorului Antiterorist”. Astfel, moartea uslaşilor din faţa sediului M.Ap.N., va rămâne un exemplu de sacrificiu suprem în istoria U.S.L.A.

Din păcate, în ziua de 28 februarie 2011, preşedintele României a semnat un decret prin care se retrage titlul de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 col. Gheorghe Trosca  şi celorlalţi uslaşi care au sfârşit ca martiri, lichidaţi din ordinul dat de generalul Militaru.

În lumea în care trăim, când teroriştii îşi fac de cap, depăşind orice limită a fărădelegilor, este nevoie ca de aer de structuri antiteroriste.

Bibliografie:

1.    Neagu Cosma, Ion Stănescu, „Adevăruri demontate”, Editura şi tipografia „PACO”, Bucureşti, 2001, I.S.B.N. 973-8314-37-2.

2.    Neagu Cosma, Ion Stănescu, Spionajul şi contraspionajul Românesc, Editura şi tipografia „PACO”, Bucureşti, 2001, I.S.B.N. 973-97169-8-9.

3.    Revista VITRALII – Lumini şi umbre, editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii – numerele 1 – decembrie 2009, nr. 2, 3, 4, şi 5 – 2010,  nr. 6 – martie 2011.

4.    Ziarul „Curentul” nr. 37 (4689), miercuri 2 martie 2011, articolul Trosca – decapitat a doua oară, autor George Roncea.

5. Revista „Lumea”, an XVI, nr. 8 (209) 2010

Preluare Revista Română de Criminalistică nr. 2 Aprilie 2011