Se afișează postările cu eticheta secrete. Afișați toate postările

miercuri, 31 iulie 2013

Ceausescu a presimtit gravitatea evenimentelor

De teamă să nu fie asasinat, Ceauşescu a cerut să fie însoţit în Iran de două avioane de vânătoare

Mihai Hårjeu, Secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu, descrie mişcările făcute de şeful statului în perioada 17-22 decembrie 1989. Mihai Hårjeu era omul care, din 1983, se ocupa de evidenţa şi verificarea documentelor care ajungeau la Cabinetul 1, de legăturile telefonice ale preşedintelui, de convocarea celor cu care voia să discute şi de agenda personală a acestuia. Îl însoţea peste tot pe dictator, inclusiv în străinătate. El spune că la teleconferinţa cu prim-secretarii de judeţe, din 17 decembrie, Ceauşescu a cerut să se tragă, după ce avusese o discuţie “violentă” cu şefii şefii armatei şi internelor (Milea, Vlad Postelnicu).

Vezi și

Deşi ca urmare a revoltei de la Timişoara se declarase starea de necesitate, iar armata ucisese zeci de civili aflaţi inclusiv în balcoanele blocurilor, Ceauşescu n-a renunţat la vizita programată în Iran. Hårjeu spune că preşedintele a plecat totuşi în Iran pentru a arăta că evenimentele de la Timişoara nu sunt grave. Cu toate acestea, el a era extrem de îngrijorat şi a sunat de nenumărate ori în ţară, inclusiv la “ore nepotrivite” ale dimineţii. Ceauşescu se temea de ceea ce se întåmpla, iar asta o ştiau doar cei din imediata sa apropiere. Pentru că fusese informat deja, din noiembrie că se va încerca asasinarea sa, el a cerut ca aeronava sa să fie însoţită, în Iran, de două avioane de vånătoare.

Era pentru prima dată cånd Ceauşescu lua o asemenea măsură de protecţie. Pe 21 decembrie 1989, cel care a condus represiunea din Bucureşti a fost Ceauşescu, după ce l-a desemnat pe Dincă Teleagă să coordoneze personal acţiunile armatei şi securităţii. În dimineaţa de 22 decembrie Ceauşescu a mers la culcare doar după ce i s-a spus că revolta fusese reprimată.

A doua zi, cånd oamenii au început să iasă din nou în stradă, Ceauşescu, în halat şi trezit din somn a spus să se arunce cu gaze lacrimogene, iar Elena a zis că e contrarevoluţie.

Pentru că a înţeles ce urmează, mai ales după ce Victor Athanasie Stănculescu a refuzat să vină la sediul CC, Mihai Hårjeu a plecat de la serviciu la orele 8, şi-a luat familia şi s-a ascuns la un coleg pånă a aflat că Nicolae Ceauşescu a părăsit Capitala. Iată, mai jos, rezumatul declaraţiei date de el în 1994, în faţa Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. (Dan Badea) La teleconferinţa din 17 decembrie, Ceauşescu a cerut să se tragă! În 17 dec. '89 Curticeanu m-a sunat să mă prezint urgent la birou.

Mi-a spus că la Timişoara s-au desfăşurat evenimente grave, de genul celor de la Braşov, că evenimentele sunt în curs. Ceauşescu a venit pe la 8.00 - 8.30, a avut loc şedinţa CPEx. A vorbit de mai multe ori cu Timişoara, cu Radu Bălan. Au venit şi Vlad, Postelnicu, Milea la şedinţa care a durat circa 1 oră şi iarăşi a vorbit cu Timişoara. La 11.00 - 11.30 Ceauşescu a plecat prin Bucureşti, pe şantierele de construcţii. Am plecat acasă. La 15.30 m-a sunat Bălan că trebuia să vin urgent la sediul CC pentru că la Timişoara evenimentele se precipitau şi era convocată o altă şedinţă. Am venit, am făcut convocarea. A venit Nicolae Ceauşescu, mi-a cerut să vină şi cei trei, Vlad, Postelnicu şi Milea. Am auzit că s-a purtat o discuţie foarte violentă.

Apoi a început şedinţa CPEx. În timpul şedinţei a venit Velea, adjunctul lui Curticeanu, să-l caut pe Coman la telefon la Timişoara pentru că la sfârşitul şedinţei Ceauşescu vrea să discute cu el. După şedinţă a vorbit cu Ion Coman, apoi teleconferinţa cu toţi prim-secretarii de judeţe. Am auzit şi eu cam ce s-a discutat la un difuzor. După teleconferinţă l-a chemat frecvent în birou pe Dincă, dar mai des pe Manea Mănescu. La teleconferinţă Ceauşescu a spus să se tragă! Teleconferinţa s-a stenografiat. Stenogramele se ţineau la cancelarie. Unele erau cerute de Ceauşescu. Iamandi coordona colectivul de stenografi se înregistra şi cu stenorette. Această stenogramă nu era gata până la plecarea lui Ceauşescu în Iran. După teleconferinţă a urmat o altă şedinţă a Biroului Permanent. Cred că a lipsit doar Oprea care era în Turcia. Au participat şi Milea, Vlad, Postelnicu. După această şedinţă s-a spus că totuşi se va pleca în Turcia. Cu Timişoara s-a vorbit de 10-12 ori, Coman-Ceauşescu. Seara la 10,30 Ceauşescu a ieşit să vadă cum mai este, erau încă acolo, discutând, Dăscălescu, Pacoste şi Szasz Iosif.

I-a chemat înăuntru iar după o jumătate de oră au ieşit grăbiţi că Pacoste trebuie să plece la Timişoara şi Szasz la Reşiţa. Au chemat un avion militar şi au plecat din clădire. Peste o altă jumătate de oră Ceauşescu a mai vrut să discute cu ei, i-am convocat de acasă, au venit, au mai discutat 5 minute şi au plecat. A plecat şi Ceauşescu acasă.

Ceauşescu a plecat în Iran pentru a demonstra că nu e grav ce se întåmplă în ţară

În 18 dec. la 7 dimineaţa - plecarea în Iran. La birou, Vlad şi Postelnicu deja îl aşteptau pe Ceauşescu. Am primit un telefon de la aghiotantul Bălaşa să plece imediat Vlad şi Postelnicu la Ceauşescu acasă. Au plecat. Ceauşescu n-a mai trecut pe la birou, s-a dus direct la aeroport, acolo m-am dus şi eu şi am plecat în Iran. Din Iran Ceauşescu a vorbit de mai multe ori telefonic cu Elena şi cu Manea Mănescu - chiar şi la ore nepotrivite pentru ora noastră : 5, 6 dimineaţa. Personalul ambasadei era agitat, se interesau ce-i în ţară. Nicolicioiu i-a spus că la Timişoara sunt morţi, s-a tras în demonstranţi. (Din 1986 Agerpresul n-a mai preluat ştiri de la Reuter, Asociatted Press - deci de la marile agenţii, decât de la China Nouă, Tass, Spania, Austria... etc.). În Iran s-a respectat programul, nu au fost devieri mari. A vorbit cu preşedintele de mai multe ori, a vizitat o Moschee şi o întreprindere.

Cred că totuşi Ceauşescu a plecat în Iran pentru a demonstra că evenimentele din ţară nu sunt grave, că sunt doar incidente minore în Timişoara. Dar el era sensibil îngrijorat. Avionul lui era însoţit de 2 avioane de vânătoare, ceea ce nu s-a mai întâmplat pånă atunci. Era prima dată. În avion ştiu că l-a chemat pe Stoian, în salonul rezervat lui, să discute. În avion erau teleimprimatoare şi ştirile trebuiau date imediat lui Ceauşescu.

A fost pentru prima dată cånd s-a consultat cu Biroul Permanent asupra unui discurs televizat

Pe 20 decembrie, ora 16, am venit din Iran. Ceauşescu a plecat primul de pe aeroport, când am ajuns eu, după 10 minute, erau deja în şedinţă. Mi-au spus să fac legătura cu Dăscălescu şi cu Bobu, a vorbit cu ei, apoi a început să-şi scrie o cuvântare pentru TV. Apoi conţinutul cuvântării l-a discutat în biroul permanent (ceea ce de obicei nu se făcea). Elena era la toate discuţiile. Apoi a fost chemat Pîrcălăbescu de la gărzi, am înţeles că trebuie trimise din cåteva judeţe gărzi patriotice la Timişoara. A venit şi Dincă pentru această problemă. Apoi s-a dactilografiat cuvântarea pentru TV - s-a mai adăugat o frază. Apoi s-a retras cu Manea Mănescu, cu Dincă, pentru a discuta ideea unui miting. A fost chemat şi Barbu Petrescu pe această idee. Apoi, pe la 11 seara, Ceauşescu a plecat acasă - dar înainte a vorbit de câteva ori cu Bobu şi Dăscălescu şi i-a chemat.

Pe 21 decembrie Ceauşescu le-a cerut lui Vlad şi Postelnicu să-i reprime pe demonstranţi

Pe 21 decembrie, când am ajuns, toată lumea m-a întrebat dacă va fi sau nu miting. Şi Curticeanu era nedumerit.

La 8 şi junătate l-a chemat pe Barbu Petrescu, acesta ieşind a spus că la ora 12 va fi adunare populară în faţa CC. Au fost chemaţi Berghianu - ministrul muncii, cel de la C.S.P. şi ministrul finanţelor - s-au întrunit în şedinţe scurte succesive. S-au hotărât nişte adaosuri la salarii. A fost convocat şi un CPEx la 11,30 pentru aceleaşi măsuri. Apoi a început mitingul. Am observat că garda lui Nicolae Ceauşescu era înarmată neobişnuit, adică armamentul era expus la vedere. S-a auzit, la un moment dat o detunătură, urmată de panică. A intrat Postelnicu, a luat legătura cu Neagoe (şeful Direcţiei a V-a – Protecţie şi Gardă) că ce se întâmplă. Apoi a ieşit din balcon Milea, a telefonat la Ministerul Apărării, a transmis să se alarmeze unitatea militară de la Ghencea. Postelnicu a dispărut din sediul CC, Milea a rămas în anticameră. Apoi a revenit şi Ceauşescu de pe balcon, era practic "paralizat", a dat ordin lui Milea să cheme armata. Piaţa s-a degajat, pătrunzând în piaţă sute de militari cu scuturi, au venit maşini de la salubritate.

S-au format grupuri de demonstranţi, au apărut primele blindate - văzându-le Ceauşescu s-a mai luminat la faţă şi a început din nou să vorbească! Până atunci Ceauşescu vroia să iasă să vorbească demonstranţilor dar garda şi Neagoe nu l-au lăsat. Apoi i-a chemat pe Postelnicu şi pe Vlad şi acestuia din urmă i-a spus să-i reprime pe demonstranţi. (Pe Postelnicu nu l-am putut găsi)... Ceauşescu stătea "paralizat", "pierdut" - nehotărât circa o oră în anticameră şi l-am putut observa - era alt om! S-a luminat la faţă când au apărut blindatele. Apoi a apărut Postelnicu şi Milea.

Neagoe l-a întrebat pe Bălaşa pe unde se poate ieşi din clădire dacă manifestanţii intră în clădire, pt. că drumurile erau blocate. A ieşit Bălaşa, a revenit şi a spus că sunt blocate toate căile. Această stare incertă de dezordine totală, intrau-ieşeau - uşa de la cabinet deschisă - a durat până la ora 16 - cu staţie pe hol - harababură de nedescris. După îndepărtarea manifestanţilor - deja se auzeau focuri de armă şi explozii. Apoi a venit pe la ora 16 Vlad şi Milea, au spus că s-au format puncte de rezistenţă în trei locuri: Intercontinental, Magazinul Adam şi P-ţa Romană. Soţii Ceauşescu au spus să-i aresteze pe toţi, cu toate că s-a spus că sunt circa 2.000 de demonstranţi. Ceauşescu a dat ordin să facă puncte de comandă la CC, să-şi instaleze telefoane: la camera 119 Ministerul Apărării şi 118 cu hărţi militare, iar Postelnicu şi cu Vlad au ocupat anticamera de la sala 120, instalând telefoanele lor.

Pe la (...) a venit la cabinet Bărbulescu - cumnata - şi Andruţa Ceauşescu - fratele. În anticameră s-au întâlnit cu Elena şi a spus că nu se acţionează coordonat, că este un grup de derbedei ce trebuie arestaţi - să se acţioneze mai energic - deci că armata şi securitatea nu sunt suficienţi de fermi. Apoi au intrat împreună în biroul lui Ceauşescu. Imediat au fost chemaţi Vlad, Postelnicu, Milea. Pe la ora 17 Bălaşa a spus lui Neagoe că spre cartierul Primăverii drumul este degajat pe B-dul Victoriei.

Dincă Teleagă preluase comanda unică a represiunii

Pe la orele 18 am înţeles din discuţii că Dincă a preluat comanda unică (să nu mai fie necorelări - Milea dădea vina pe Postelnicu, iar acesta pe Milea) - şi au plecat toţi 3 în piaţă. Frecvent erau chemaţi cei 3 de Ceauşescu - le dădea termene succesive să termine cu demonstranţii. A ieşit Ceauşescu la ora 21 din cabinet - l-a întrebat pe Neagoe câţi oameni înarmaţi au - a spus că cca. 200. Au intrat în cabinet Milea, Postelnicu, Vlad, Neagoe, Bărbulescu, Andruţa, Elena - au ieşit şi a plecat spre Piaţa Intercontinental inclusiv cu Neagoe şi 50 ofiţeri de la Dir. V-a - se spunea că sunt 2 oameni foarte activi la Intercontinental - un băiat şi o fată. Apoi Ceauşescu l-a trimis pe Manea să vadă ce fac cei 50 de la Dir. V-a - că cei 2 ce fac agitaţie să fie aduşi la CC, că în acest scop a fost trimis acolo Neagoe. Manea ştia (...) secretele lui Ceauşescu. Eu nu prea mă împăcam cu Manea. Când a plecat Manea mi-a lăsat 4 chei, a spus că sunt de la adăpostul antiatomic, că ştiu despre ele Sîrbu şi intendentul.

La circa o jumătate de oră oră au revenit cei din piaţă: Milea, Bărbulescu, Andruţa, Vlad, Neagoe - au spus că cei doi nu pot fi aduşi pentru că sunt beţi şi murdari. A revenit apoi şi Manea. Se auzeau împuşcături. Manea mi-a spus că "e jale" în piaţă şi mi-a cerut cheile şi a intrat şi el la Ceauşescu. A urmat succesiv chemări: Dincă, Milea. Au venit fiii lui Ceauşescu. A venit după ora 16 Verdeţ - din proprie iniţiativă - era singur - a stat circa 10 minute la Ceauşescu. Pe Adrian Păunescu nu l-am văzut pe acolo - era doar cu 2 ani înainte. Parcă a fost şi Vasile Vîlcu dar nu sunt sigur. Pe la orele 20 Ceauşescu a vrut să plece acasă dar Bălaşa i-a spus că cea mai sigură zonă este CC-ul - atunci a luat hotărârea să rămână la CC. După aia au venit copiii şi bucătarul şi au luat masa împreună.

Pe la 10-10,30 (seara) i-a mai chemat o dată pe Dincă, Vlad, Milea, Postelnicu - i-au spus că problemele s-au rezolvat. Apoi Ceauşescu s-a retras pe la ora 2. S-a făcut linişte.Au venit şi 2 ofiţeri - cu nişte liste cu nume - le-am uitat la Lăzărescu, acesta a spus să mergem la Vlad - erau liste cu cei arestaţi - apoi Elena a spus că sunt derbedei cei de pe listă. M-am înţeles cu Manea Constantin (şeful de cabinet al lui N.C) - eu am ieşit pe la 3 noaptea - l-am zărit pe coridor pe Milea - era dezordonat, hainele cu motorină, murdar, mi-a spus:" măi băiete, să fii fericit că n-ai văzut ce am văzut eu şi că mâine o luăm de la capăt". Nimeni nu avea încredere în nimeni - asta a fost atmosfera.

Pe 22 decembrie Elena a spus că e contrarevoluţie, iar el a cerut să se arunce cu gaze lacrimogene

Dimineaţa la 5 am plecat acasă cu o maşină de la Direcţia a V-a, am stat o jumătate de oră, am revenit, deja Vlad şi Postelnicu îl aşteptau să iasă pe Ceauşescu. A ieşit ea prima, i-au spus că se adună oamenii la fabrici, la guri de metrou.

A ieşit şi el dezordonat, în halat, a spus să se dea cu gaze lacrimogene, să se scoată gărzile patriotice - apoi a intrat înăuntru cu Milea, după câteva minute a ieşit precipitat şi a plecat. La 7 am fost pus să-l chem pe Stănculescu. L-am găsit la Spitalul Militar, i-am spus, el a spus că nu poate să vină. I-am spus lui Ceauşescu, acesta a spus să-l chem atunci pe Ilie. Între timp a intrat Bobu, Dăscălescu, Dincă. Pentru ora 8 Ceauşescu a convocat o şedinţă a biroului permanent: Mitea, Florescu Eugen au fost chemaţi şi ei în timpul şedinţei (cei cu presa şi mass-media).

A venit gen. Neagoe, i-a spus lui Elena că vin oameni către centru. Ea a spus că asta-i contrarevoluţie şi trebuie reprimată şi l-a întrebat pe Neagoe: Mă, voi sunteţi pregătiţi?! Acesta a răspuns: Da, avem arme. Apoi câţiva din CPEx au fost trimişi să oprească oamenii. Eu pe la 8 m-am dus acasă, am luat familia şi am plecat la o mătuşă a unui coleg de facultate unde am stat până la ora 14, când a fugit Ceauşescu. Am plecat din CC pt. că aici era o atmosferă de război şi am văzut încrâncenarea lui Ceauşescu să meargă până la capăt şi vroia ca cei din jurul lui să-l apere - n-am putut accepta această situaţie. Atmosfera era deja încinsă la maximum. În dimineaţa zilei de 22 dec. am văzut un general pe care nu l-am cunoscut (Eftimescu?). Cei de la securitate nu se prezentau - "era o altă lume a lor".În Iran a fost şi gen. Neagoe şi un colonel. La convorbiri participa Stoian, Nicolicioiu, ambasadorul. Ceauşescu avea totdeauna translatorul lui la convorbiri!

Stenogramele de la Moscova au dispărut pe 21 decembrie

La Moscova în dec. 89 am fost şi eu cu Ceauşescu - era întâlnire cu toţi din Tratatul de la Varşovia - după întâlnirea ruso-americane de la Malta. A fost o şedinţă comună unde Gorbaciov a făcut o expunere, apoi fiecare şi-a spus părerea.

Am constatat o răceală vizibilă faţă de Ceauşescu din partea celorlalţi. Apoi a avut loc o întâlnire între Ceauşescu şi Gorbaciov ce a durat circa o oră - cred că era o convorbire téte-a-téte - am înţeles că era la cererea lui Ceauşescu. A participat translatorul Stoica Gh. şi poate stenograful şi poate Dăscălescu. Apoi au ieşit celelalte persoane şi a rămas Ceauşescu şi Gorbaciov şi au continuat discuţia. Când nu era stenograf, translatorul Stoica lua notiţe. În 7 decembrie Iamandi mi-a adus stenogramele, pentru că trebuiau să fie făcute până a doua zi deoarece era convocat o şedinţă CPEx. Erau 2 stenograme - nu ştiu dacă erau 3 şi nici nu ţin minte dacă a doua stenogramă avea două părţi. Stenogramele le-am pus pe biroul lui Ceauşescu. Stenogramele erau depozitate la Iamandi, la cancelarie. Ceauşescu avea un fişet mic unde avea doar el acces - cu cifru - păstra acolo unele documente. Astfel o scrisoare de la Gh. Apostol pe care am citit-o şi am pus-o pe birou, seara când aranjam biroul nu am mai găsit-o. Puteau fi două variante: ori a luat-o Elena cu ea, ori Ceauşescu a închis-o în seif. În grupul sanitar era şi o maşină de tocat hârtie.

Elena, în dimineaţa de 22 dec., n-avea răbdare, şi în timpul şedinţei tot intra şi ieşea din birou. Când am plecat, toată lumea era în vreo şedinţă - aşa am putut pleca din birou. Am plecat fără să-mi iau paltonul. Postelnicu şi Vlad dormeau pe nişte scaune întinse în noaptea aceea.

Orice material ce venea trebuia să-l prezint imediat pe biroul lui Ceauşescu. Numai dacă spunea că nu are nevoie de ele le luam. Ceauşescu, imediat la sosirea în Iran a stat de vorbă cu ambasadorul României în Iran.

Nu Barbu Petrescu a avut ideea mitingului! Precis s-a ştiut despre miting de dimineaţa, ora 8,30.

Mai ştiu că în 16 decembrie, sâmbăta, pe la amiază, a fost chemat Dincă şi Vlad la Ceauşescu, dar nu ştiu ce s-a discutat, nu ştiam încă de Timişoara.

Nicu a dat telefon de câteva ori şi a vorbit cu maică-sa. Elena l-a întrebat pe Postelnicu sau Vlad dacă-i cazul să trimită ceva ajutoare la Sibiu la Nicu, asta pe 21 decembrie ‘89.

Mi se părea că Elena îl domina pe Ceauşescu, toate măsurile aberante erau inspirate de ea.

(Mihai Hårjeu, secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu, 7 februarie 1994) Dan Badea

Scris de Dan Badea

Dezvăluiri INEDITE despre Nicolae Ceauşescu, făcute

de un fost colaborator al DICTATORULUI

România TV a difuzat în premieră mărturiile stenografului lui Nicolae Ceauşescu. Viorel Brezeanu a fost timp de nouă ani omul care a stenografiat discursurile dictatorului, folosind adesea abrevieri emblematice pentru cei doi Ceauşeşti. Într-un interviu acordat România TV şiDcnews.ro, Brezeanu spune poveşti neştiute până acum despre cuplul dictatorial.

Ceauşescu era o persoană care ''magnetiza'' oamenii şi avea simţul umorului foarte dezvoltat, povesteşte fostul său stenograf Foto: România TV

endulând între cabinetul 1 şi cabinetul 2, amintirile lui Viorel Brezeanu conturează portretul dictatorului Nicolae Ceauşescu şi al consoartei sale, Elena. V-aţi gândit vreodată că în spatele privirii sfredelitoare a lui Nicolae Ceauşescu se ascundea adesea un umor fin? Ei bine, aşa era, după cum povesteşte unul dintre oamenii care petreceau cel mai mult timp în preajma dictatorului.

Viorel Brezeanu a povestit că a ajuns stenograful lui Nicolae Ceauşescu după ce la o şedinţă a Consiliului de stat niciunul dintre cei doi stenografi angajaţi deja nu s-a prezentat. Brezeanu, care era stenograful lui Dumitru Petrescu, i-a înlocuit, iar de atunci Ceauşescu l-a luat în staff-ul său. "Ceausescu ma cunostea, stia ca sunt secretarul de cabinet si i-a placut cum am stenografiat si a zis ca de maine sa treaca la mine. Eu fiind sef de birou. Ajunsesem si eu ca viermele in untura. Si cand sa ma bucur de functie... 'sa treaca la mine'", a povestit Brezeanu, adăugând că deşi nu îşi dorea să renunţe de pe postul pe care deja îl ocupa, nimeni nu se putea opune voinţei "tovarăşului".

CITEŞTE ŞI: Cum a obţinut Nicolae Ceauşescu diplomele de Bacalaureat şi licenţă

Brezeanu spune despre Ceauşescu că era o persoană care "magnetiza omul": "Eu nu stiu cum o fi fost la ceilalti colegi, dar avea niste ochi de cobra, pot sa zic. Magnetiza omul, avea o privire foarte patrunzatoare si la obiect. Daca faceai cate o greseala sau ceva, zicea: de maine sa nu il mai vad. Si atunci nu il mai vedea".

Viorel Brezeanu a mai povestit că şi cu Elena Ceauşescu se înţelegea bine, cu toate că era greu pentru cineva să îi intre în graţii: "Vizavi de tovarasa Ceausescu am fost un privilegiat, mai ales ca se zice ca aveam o figura de sezi bland. De multe ori ma intreba 'ce faci draguta?'. Poate eram printre putinii oameni carora le spunea ce faci draguta? Fiind si dupa o boala, eram foarte palid. Erau ministri care se fereau sa duca si documente la cabinet la tovarasa, cu toate ca era seful de cabinet, dar odata ajuns acolo trebui sa intri la tovarasa. Unul din ei a fost Ion Ursu. Eu cu el a rezolvat oartef multe lucrui de astea omenesti. Cu aprobari de masini".

CITEŞTE ŞI: Cum a îngrijit-o Nicolae Ceauşescu pe mama lui în ultimele clipe din viaţa ei

"Biroul meu era exact pe acelasi culoar, la acelasi etaj, cu cabinetul 1 si mai incolo era cabinetul 2. Si mai iesea asa si tovarasa zicea: Nu l-ai vazut pe Ursu? Zic: e cu Lupu in hol. Dar eu spuneam corect, nu la misto. Ca era ministrul muncii Petre Lupu si Ion Ursu. S-a mai intrebat odata. Zice, 'nu l-ai vazut pe Ursu?'. 'E cu Cioară'. Era Gheorghe Cioara, ministrul Comertului exterior. Dar avea acel fenomen... nu de respingere. Chiar se amuza. Zice – 'e chiar cu Cioara? Zic, da. Vopsita? Nu stiu".

VEZI VARIANTA VIDEO A INTERVIULUI pe DCNEWS:RO

Viorel Brezeanu a mai povestit că Nicolae Ceauşescu avea simţul umorului foarte dezvoltat: "Era foarte receptiv si la glume. L-a intrebat pe Angelo Miculescu cum stam cu irigatiile, pe vremea cu agricutura. Si zice 'tovarase, irigatiile fara ploaie e ca un anumit organ fara o anexa'. La care zambea si era receptiv".

Stenograful lui Ceauşescu a mai povestit că dictatorul avea o putere de muncă "imensă" şi o intuiţie "fantastică".

CITEŞTE ŞI: Astrograma lui Ceauşescu. Explicaţia astrologilor pentru firea dictatorială

Sursa

sâmbătă, 23 martie 2013

Iulius Filip - Detinut in inchisorile comuniste

A facut un serial despre inchisorile comuniste , unde a povestit cu lux de amanunte felul cum a foste tratat . Si nimeni nu dat socoteala . Se stiau toti nemernicii care sau purtat cu bestiaslitate cu semenii lor si niciun guvern nu a navut curajul sa fac o reparatie morala . Aceste bestii , trebuiau incarcerate , doar atat , sa vada si ei ce inseamna sa fii pedepsit .

Ascultandu-l pe Iulius Filip , ti de face groaza , te infiori la ce cruzimi a fot sipus de catre slugile de talia celor care i-au asasinat chi9ar pe cei care spuneau ca il apara , in numele caruia faceau toate aceste faradelegi , in numele lui Ceausescu .

A fost legat in lanturi , la belciug cum povesteste el , belciug ce era fixat pe podea , incat trebuia sa stea ghemuit . A stat 10 zile in acesta pozitie legat cu lanturi de maini si de picioare , pozitie din care abia putea sa manance laturile aduse de gardieni .

Vezi și

Link Bloguri

Politici Sociale

Afaceri online

PC Computer

Locuinta - O investitie necesara

De la prietenii niștri RELIGIE

LITERATURA și CREDINTA

Economico - Sociale

Politici Fiscale , Sociale

Situatia ECONOMICO-SOCIALA

Stiinta si tehnica

Iulius Filip a stat in lanturi 540 de zile

Un clujean care a stat cinci ani si jumatate in inchisorile comuniste, in conditii greu de imaginat, a aflat identitatea persoanelor care l-au "turnat" la securitate, dupa ce miercuri "Academia Catavencu" a publicat "Lista lui Secu", informeaza "Ziarul Clujeanului".

Clujeanul Iulius Filip a fost fortat, timp de 540 de zile, sa poarte lanturi la maini si la picioare, sa manance iarba fiarta si sa stea in picioare 17 ore pe zi, fiind condamnat pentru "propaganda impotriva oranduirii socialiste".
Numele tortionarilor sai, pe care ii cunoaste foarte bine, au fost date publicitatii miercuri, in "Lista lui Secu", publicata de revista "Academia Catavencu". Documentele CNSAS publicate certifica faptul ca Iulius Filip a fost turnat la Securitate de colegi, vecini si oameni pe care ii credea prieteni.
Clujeanul Iulius Filip (56 de ani) a fost arestat in iunie 1981. Fost maistru militar la o unitate din Floresti, Filip a intrat in vizorul Securitatii dupa ce a trimis scrisori critice conducerii Partidului comunist, precum si sindicatului polonez "Solidaritatea", prin care voia sa devina membru al celei mai puternice miscari anticomuniste din anii '70 - '80. Actiunile sale au deranjat autoritatile comuniste si pe sefii Securitatii clujene. Barbatul a fost dat afara din armata, dar s-a angajat la Atelierele IMMR "16 Februarie" ca lacatus mecanic, unde a fost dat in supraveghere maiorului Teodor Bodea, cel care monitoriza tot ceea ce se intampla in randul muncitorilor ceferisti clujeni.
"Bodea a fost tartorul meu. In 1981 era maior si avea informatori peste tot, pe care ii platea cu 400 de lei pe luna. Facea rapoarte peste rapoarte despre mine", afirma Iulius Filip. In urma rapoartelor facute de Bodea, in iunie 1981 Filip a fost arestat. Tribunalul Militar Cluj
l-a condamnat, in februarie 1982, la opt ani de inchisoare pentru propaganda impotriva oranduirii socialiste. "M-au trimis la Rahova si m-au bagat intr-o celula cu criminali condamnati la moarte", isi aminteste detinutul politic. La Rahova, Filip a protestat prin greva foamei. "M-au declarat «bolnav psihic» si m-au transferat la Aiud. Aici m-au bagat singur intr-o celula de trei metri pe 1,5 metri. Fara pat si asternuturi. Patul era coborat doar noaptea. 540 de zile am stat cu lanturi la maini si picioare", a povestit Iulius Filip. Intre 05,00 si 22,00, detinutul era obligat sa stea in picioare, in caz contrar, fiind batut la sange. Sectia in care a stat inchis la Aiud era denumita "Exterminare". "Am ajuns la 39 de kilograme. Eram o stafie", afirma Filip. O interventie la un congres de la Madrid, in care oficialii romani au fost intrebati de situatia detinutilor politici din Romania, l-a determinat pe Nicolae Ceausescu sa le reduca acestora pedeapsa cu o treime. Astfel ca in 1987, dupa cinci ani si jumatate de temnita, Iulius Filip a fost eliberat, insa Securitatea a continuat sa-si faca treaba: "Mi-au pus «coada». Era un locotenent tanar, Dan Mucichescu. Nici macar nu se mai ferea de mine. Ma lua de acasa si ma insotea pana la serviciu. Iar de aici, acasa. Era umbra mea".
"Umbrele" i-au pus si microfoane in apartamentul din Manastur: in prize si la bec - dupa cum reiese din dosarul sau de Securitate. "Baietii" nu l-au scapat nici o clipa din ochi pe Filip, mai ales ca incepuse sa o viziteze pe Doina Cornea. L-au fortat sa plece din Cluj. Dupa ce a fost eliberat, nici o "intreprindere socialista" din judet n-a mai vrut sa-l mai angajeze. "Mi s-a spus ca am de ales intre trei orase: Zlatna, Uricani si Cernavoda. Am ales Zlatna", a afirmat Filip.
La Zlatna a stat mai putin de un an, dupa care a fost fortat sa plece. A mers la Orastie, unde
n-a stat decat o saptamana, pentru ca "trecutul" sau a produs panica in randul directorilor de intreprinderi. Astfel, a plecat la Uricani, iar in gara Petrosani a fost arestat. "M-au dus in biroul Securitatii si mi-au spus clar: «N-avem nevoie de tine aici! Avem destule probleme cu minerii nostri, nu ne mai trebuiesti si tu!»", afirma Iulius Filip, care s-a intors cu familia la Cluj. La inceputul lui octombrie 1988, au primit o vizita. "Brusc, securistii si-au amintit ca avem o cerere de emigrare in Statele Unite, pe care o depusese sotia mea in 1985, cand eram inchis. Mi-au spus ca sunt de acord sa plec cu familia in State".
Filip s-a intors in Romania dupa noua ani, iar in 2001 si-a scos dosarul de Securitate de la CNSAS. "Din dosar am aflat numele meu de cod: «Fodor». M-am cutremurat ce am citit. Vecini si colegi de serviciu, oameni pe care ii consideram prieteni, care ne vizitau de sarbatori, m-au turnat!", sustine Filip. Din blocul unde locuia, doar o familie din zece nu a dat note informative la Securitate: "Dureros, insa cel care m-a turnat cel mai vartos a fost unul Andreica, vecinul meu de palier si coleg de serviciu. Nu m-am simtit deloc bine dupa ce am citit intreg dosarul de Securitate. Chiar deloc...", adauga Iulius Filip.
Reporterii cotidianului citat l-au intrebat pe Filip despre "calaii" sai, acesta amintindu-si de colonelul Ioan Ardelean, care in 1988 era seful Serviciului II la Inspectoratul Judetean de Securitate Cluj.

http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2003-12-12/Iulius+Filip+a+stat+in+lanturi+540+de+zile

,, În epoci de minciună generalizată şi impusă prin forţă, se pare că Dumnezeu alege să reziste în lucrurile mărunte şi fragile ale lumii. Asta s-a întîmplat şi unui maistru militar de la o unitate de pe lîngă Cluj, pe numele lui, Iulius Filip. Un om mic la înălţime, absolvent de şcoală profesională, care alege să spună adevărul, aşa după părerea şi priceperea lui, să se comporte ca un om normal într-o lume cu totul schimbată de minciună şi de frică, cum era Romania comunistă a anilor ‘70-‘80. Poate că era vorba de naivitate, poate de vocaţie, poate de ambele la un loc. Şi, un întreg sistem de represiune se porneşte împotriva unui biet om care are cîteva păreri. Această reacţie de apărare a minciunii oferă un spectacol pe cît de monstruos, pe atît de penibil: o întreagă armată de hîrţogari şi torţionari se mobilizează, ca să îngroape în dosare şi bătăi glasul care spune cel mai mic adevăr (dacă o exista aşa ceva). Nedîndu-şi seama că luptînd împotriva lui ( Filip încercase de fapt un fel de activitate social-politică şi sindicală liberă, scrisese o poezie critică adresată lui Ceauşescu, o scrisoare de solidaritate şi încă o poezie – omagială de data asta - către “Solidaritatea” poloneză.), presupusul mic adevăr al lui Filip devine marele adevăr – simplul adevăr că albul e alb şi negru e negru, adevărul Duhului Sfînt – adică acela pe care e întemeiată viaţa. În condiţii de teroare, simpla pronunţare îndîrjită a faptului că 1+1 e egal cu 2 (după Filip, că în Romania acelor vremuri existau probleme mari) este primul pas la care Dumnezeu se sesizează şi-l face El pe al doilea în noi, pe acela care aduce pacea şi umple sufletul. Poetic, 1+1 fac doi, adică Hristos şi omul nedreptăţit, fratele lui Iov. Aceasta e în fapt imaginea păcii biruitoare, acum răzbind printre chinuri, hîrţoage şi ură.

Aşa s-a odihnit Hristos şi pe la noi, şi pentru asta trebuie să-I dam slavă Lui şi respect micului nostru maistru militar (maestru de luptă de atunci încolo) şi altora cîţiva ca el. Fiindcă, fără ei, Romania n-ar fi fost şi n-ar fi decît un imens teren viran, cu ieşire la mare, evident."

http://corinanegreanu.blogspot.ro/2009/11/pro-memoria.html

1. Biografia lui Iulius Flip, aşa cum mi-a povestit-o în 08.09.05, cînd i-am arătat articolul “Un teren viran…”

- din 1977 e luat în vizor cu ocazia grevei minerilor de pe Valea Jiului. La întrebarea “de ce parte a baricadei ar fi trebuit să fie armata”, încearcă să îşi convingă colegii cum că evident că ar trebui să fie de partea minerilor. Ca urmare, este mutat la gospodăria unităţii, unde muncile erau atît de multe, încît trebuia să stea la program pînă în jur de ora şapte seara.

- în ianuarie 1981, dupa ce poezia sa “Vis şi speranţă” ajunge la Ceauşescu.

- în 3-5 martie 1981 e arestat şi anchetat.

- în 15 martie 1981, ministrul de atunci la Apărării, Constantin Olteanu, îl trece în rezervă prin Ordinul 51/ 1981 “pentru fapte incompatibile cu statutul de cadru militar”

- respins de la orice loc de muncă, se angajează pînă la urmă (pentru 3 luni) ca om de serviciu la un bloc de pe strada Rucăr din Cluj

- mai apoi e angajat la uzina “16 februarie” din Cluj ca simplu muncitor, fără să i se recunoască nici o calificare. De aici pleacă mesajul care a fost citit la congresul “Solidarităţii” în 28-29 septembrie (fuseseră trimise 3 copii, pe trei căi, dar ajunge acolo doar cea trimisă printr-un aşa-zis “bişniţar” polonez întîlnit la Cluj).

- între 30 septembrie şi 14 decembrie în acelaşi an e într-un fel de arest la domiciliu, apartamentul, scara sunt păzite de securişti, aceştia îl escortează pînă la şi de la serviciu.

- între 14 decembrie 1981 şi aprilie1987 e arestat din cauza scrisorii de felicitare către “Solidaritatea”. Stă închis in următoarele locuri: subsolul Securităţii (14- 19 decembrie 1981), Bucureşti, strada Rahovei 37-39 (19 decembrie 1981- 8 februarie 1982), celulele condamnaţilor la moarte de la Rahova, închisoarea-spital de nebuni cronici de la Jilava (20.07.82 – 15.10.82) si apoi închisoarea de la Aiud pînă în 1987. Pe strada Rahovei 37-39 e anchetat (“a fost un război, eu o ziceam pe a mea, ei pe a lor, aproape că era să ne batem”, citat aproximativ.) Nu prea aveau pentru ce să îl condamne, scrisese doar un mesaj de felicitare unui sindicat legal dintr-un stat socialist în august 1981. (Amintim că “Solidaritatea” e interzisă abia în 13 decembrie 1981). E condamnat, oricît de aberant ar suna, pe baza unui articol de revistă (o relatare din “Le monde”). Capul de acuzare găsit (după trecerea în ilegalitatea a “Solidarităţii”) e acela de “pactizare cu forţele contrarevoluţionare din Polonia” şi “propagandă împotriva orînduirii socialiste” iar pedeapsa e stabilită la opt ani de detenţie plus patru de “interdicţie” ( privare de drepturi civile?)

- în 1986 are loc Conferinţa de la Madrid, unde, trimisul Romaniei e întrebat despre soarta deţinuţilor politici, acesta neagă existenţa lor, în concluzie i se înmînează în plenul adunării lista cu numele acestora. Ca reactie, Ceauşescu dă o amnistie pentru toţi detinuţii din Romania, conform căreia pedeapsa se reducea cu o treime. Iulius Filip va sta închis 5 ani şi 4 luni (“64 de luni”), adică pînă în 1987.

- Abia în 1984 reuşeşte să îşi vadă copiii prima oară după arestare.

- în 1987, la eliberare, Securitatea îl pune să semneze un angajament, refuză şi primeşte în schimb 1 an de muncă la Zlatna, la prelucrarea cuprului, în condiţii groaznice pentru sănătate (“îmi cădea părul”, spune, abia se putea respira…)

- în mai 1988, împreună cu un grup de deţinuţi politici, trimite un mesaj la Conferinţa de la Viena (O scrisoare în cîteva puncte prin care se cerea înlăturarea de la conducere a familiei Ceauşescu şi democratizarea Romaniei). Urmează 5 zile de anchetă la sediul miliţiei din Cluj, bătut pînă la leşin, călcat în picioare, îi este rupt un deget… de către oamenii Securităţii locale conduse de generalul Şerbănoiu.

- Lui Iulius Filip şi altor opozanţi ai regimului li se impune să parăsească ţara în 10 zile (îsi depuseseră de mai multă vreme actele de emigrare la Ambasada Americană din Bucureşti, mai mult formal, ca să nu poată fi ucişi şi făcuţi dispăruţi).

- între 1988 şi 1997 locuieşte în Statele Unite, lîngă Seattle, statul Washington.

- Din 1997 se întoarce în Romania pentru a-şi îngriji mama bolnavă şi a căuta mai departe dreptatea.

(notată de Ioan Buteanu)

2. Mesaj de felicitare către “Solidaritatea”

Dorim succes deplin primului Congres al unui sindicat liber din tarile socialiste.

Muncitorul roman

Iulius Filip

Cluj-N.

Aug.1981

(Asa cum a fost reprodus de autor la 8-9 septembrie 2005)

3. Principalele reforme cerute prin Mesajul către Conferinţa Generală de la Viena, 1988:

1. Înlaturarea de la conducerea Romaniei a familiei Ceauşescu

2. Alegeri libere

3. Înlăturarea cenzurii

4. Schimbarea codului muncii de tip Stalinist

5. Dreptul organizării de sindicate libere

6. Privatizarea economică

7. Dreptul de a circula liber în lume

8. Accesul persoanelor din opoziţie la mass-media (radio, presă, TV)

9. Difuzarea programelor TV din Europa

10. Dreptul naţonalităţilor conlocuitoare de a studia în limba maternă

11. Accesul la presa internaţională

12. Folosirea limbii proprii în şcoli şi instituţiile statului

13. Eliberarea deţinuţilor politici din închisorile comuniste

(aşa cum apar citate în cartea lui Iulius Filip)

http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mart65_89/ifilip/ifilip.htm