Romania lui Ceausescu

România în timpul regimului Ceauşescu

Ceausescu a scos Romania din Evul Mediu, de la lumina lumanarii, la lumina electrica, de la carul cu boi, la intreprinderi producatoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive si avioane… Nu stiu daca, pastrand proportiile, exista performante asemanatoare in istorie – poate Ramses cel Mare! Ceausescu a dictat sa se ridice scoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, cai ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrari hidrotehnice portuare, flote de avioane si vapoare, irigatii pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si… autostrazi. In 24 de ani amarati, rastimp in care a platit datoriile si a dublat populatia urbana! De fapt, este incredibil!"

„Ceausescu a condus Romania timp de 24 de ani. Nu se poate spune ca era „bine” pe vremea lui Ceausescu, dar putini stiu cum era Romania inainte de Ceausescu!

Acest conducator a fost pentru tara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia si Abdel Nasser pentru Egipt: TATAL NATIUNII !!! Petre Tutea.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (martie 1965), se va desfăşura o ascuţită luptă de culise pentru succesiunea la conducerea Partidului Comunist. Puternic susţinut de primul-ministru al ţării, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu este ales de Biroul Politic secretar general al partidului. Cel care va conduce România aproape un sfert de veac a fost ales doar de 5 persoane: Ion Gh. Maurer, C. Stoica, E. Bodnăraş, AI. Drăghici şi Gh. Apostol. La congresul partidului, convocat în vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu este confirmat în funcţia de secretar general al P.C.R.

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Calculul pensiei

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

Prima fază a regimului ceauşist (1965-1971) se caracterizează printr-o relativă liberalizare. Este adoptată 0 nouă constituţie (1965), este schimbată denumirea ţării în Republica Socialistă România, iar Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român. Pe plan intern este sprijinită iniţiativa particulară în comerţ, îmbunătăţirea gradului de confort al populaţiei şi construirea de locuinţe proprietate personală.

Se produce desovietizarea şi liberalizarea vieţii culturale prin eliminarea autorilor sovietici şi reluarea publicării clasicilor literaturii universale. În învăţământ se revine la sistemul tradiţional, autorii români sunt reintroduşi în manuale şi se introduce studiul limbilor occidentale în şcoli. În plan extern, este adoptată 0 politică de independenţă faţă de Moscova, se stabilesc relaţii diplomatice cu Republica Federală Germană (1967), iar în august 1968 este criticată intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România refuzând să participe la înăbuşirea revoltei anticomuniste din această ţară. Vizitele lui Ceauşescu în Franţa, Anglia, Germania şi S.U.A., precum şi cele ale preşedinţilor Charles de Gaulle (1968) şi Richard Nixon (1969) vor contribui la creşterea rolului României pe plan internaţional.

Concomitent, perioada din 1965-1968 a fost pentru Ceauşescu una de consolidare a puterii personale prin acapararea unor funcţii importante în conducerea statului şi promovarea de cadre noi în structurile de conducere ale P.C.R.

A doua fază a regimului ceauşist, neostalinistă (1971-1980), are ca punct de pornire vizitele făcute de Ceauşescu în China şi Coreea de Nord, când sunt lansate tezele din iulie, care întrerup cursul liberalizării. În şedinţa Comitetului Politic al C.C. al P.C.R. (iulie 1971) se decide accentuarea vieţii politice şi ideologice, accelerarea îndoctrinării populaţiei şi controlul strict al tuturor activităţilor de către activiştii de partid. Se producea 0 reîntoarcere la autoritarismul politic. Este introdus principiul rotirii cadrelor, ce permitea marginalizarea grupurilor contestatare din partid, iar din 1972 membrii familiei Ceauşescu şi rudele sunt plasaţi în posturi cheie. Din 1973, Elena Ceauşescu începe o cariera politică ce 0 va propulsa spre vârful puterii, iar din 1974 N. Ceauşescu devine primul preşedinte al Republicii, socialismul dinastic devenind 0 relitate.

Dezvoltarea economică a ţării a fost expusă indicaţiilor arbitrare ale dictaturii. Măsuri neştiinţifice şi haotice erau lansate de Ceauşescu însuşi, care urmaăea dezvoltarea economică a României exclusiv prin eforturi proprii. Se trece la industrializarea forţată prin ridicare de giganţi industriali care produc ineficient, cu mare consum de energie, de materii prime şi costuri ridicate, combinatul siderurgic de la Galaţi devenind simbolul acestei politici. Ridicarea unor construcţii megalomanice (Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul Dunăre – Bucureşti şi transformarea capitalei în port dunărean) şi politica economică aberantă a regimului comunist au avut consecinţe dramatice pe plan social. Alimentele de bază sunt raţionalizate iar distribuirea energiei electrice şi termice este limitată la strictul necesar. Pentru mascarea crizei alimentare ce devenea tot mai acută, regimul va publica un program de alimentaţie ştiinţifică (1982). Returnarea datoriei externe (11 miliarde de dolari) se va face prin efortul şi pe seama poporului, ceea ce va contribui la scăderea masivă a nivelului de trai.

Remediul la dificultăţile tot mai mari pe care le suporta populaţia era înăsprirea dominaţiei ideologice ce trebuia să ducă la formarea omului nou, dispus să aprobe entuziast politica dictatorului. După 1974, cultul personalităţii Conducătorului a câştigat tot mai mult teren, fiind inspirat din modelele chinez şi nord-coreean. Numeroşi scriitori, artişti şi istorici vor fi la originea unui val de elogii fără precedent la adresa lui N. Ceauşescu. Milioane de oameni vor fi mobilizaţi pentru a idolatriza persoana dictatorului iar mai târziu a cuplului prezidenţial. După 1980, istoricii oficiali nu vor ezita în fabricarea unor falsuri grosolane pentru a glorifica trecutul revoluţionar al conducătorului, iar unii scriitori îi adresau omagii exagerate, pentru ca în final să fie ales preşedinte de onoare al Academiei (1985) şi numit Erou al R.S.R. (1988) pentru cei 55 de ani de activitate revoluţionară.

Sporirea nemulţumirilor populaţiei faţă de greutăţile cotidiene precum şi faţă de represiunea internă au condus în decembrie 1989 la 0 puternică revoltă populară, anunţată de mişcările populare din Ungaria, Germania de Est (R.D.G), Cehoslovacia şi Bulgaria, de prăbuşirea Zidului Berlinului şi de evenimentele de la Timişoara. Marea revoltă a poporului român izbucneşte în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, la Bucureşti. Sub imensa presiune populară care asedia clădirea Comitetului Central al P.C.R., Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit. Capturat ulterior, cuplul dictatorial va fi judecat în imprejurări excepţionale şi condamnat la moarte (25 decembrie 1989). În felul acesta era înlăturat regimul comunist şi se redeschidea drumul României spre libertate şi democraţie.  By Horia 

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010

Ultima dorinţă de Anul Nou a lui Nicolae Ceauşescu

"Dragi tovarăşi şi pretini", "Dragi concetăţeni", "Dragi compatrioţi", "Români", "Oameni buni" - aşa era chemat poporul la miezul nopţii să ia parte la bilanţul prezidenţial. În buna tradiţie comunistă, preluată de la Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu slăvea "realizările eroicei noastre clase muncitoare" şi prevestea "tutulor (sic!) oamenilor muncii" un viitor fericit: "o dezvol­tare importantă a industriei, agriculturii şi celorlalte ramuri de activitate, ridicarea continuă a nivelului de trai, material şi spiritual, al poporului".

Link  Bloguri

Politici Sociale

Afaceri online

PC Computer

Locuinta - O investitie necesara

De la prietenii niștri RELIGIE

LITERATURA și CREDINTA

Economico - Sociale

Politici Fiscale , Sociale

Situatia ECONOMICO-SOCIALA

Stiinta si tehnica

  "Să facem astfel încât, în 1989, să obţinem cele mai bune rezultate în industrie, cea mai mare pro­ducţie agricolă, să rea­lizăm în bune condiţii investiţiile şi progresul tuturor sectoarelor de activitate", răsuna ultima urare de An Nou a secretarului general al PCR, în 1988. 

MESAJE de ANUL NOU dintr-o lume dispărută: cadoul dezgropat la rădăcina Casei Poporului

de Alina MatisPublicat

Cele mai frumoase URĂRI DE ANUL NOU într-o capsulă a timpului. Printre multele MESAJE DE ANUL NOU primite în ultimele zile, unul are parfumul discret al unui REVELION de altădată. Cum dar din dar se face rai, le oferim prietenilor noştri de ANUL NOU 2013, alături de un LA MULŢI ANI, cadoul pe care ni l-a făcut Dan Perry - un set de fotografii şi o poveste îngropată la rădăcina Casei Poporului.

"Era o nebunie de Sărbători acolo. Prin decembrie, aveam o sanie...". Aşa începe povestea de ANUL NOU a unui loc din Bucureşti ras de Ceauşescu pentru a-şi înălţa cel mai ambiţios vis.Strada Arionoaiei - sau Arionoaia - este una dintre "victimele" de sub Casa Poporului. Acum, ea mai există doar în puţinele fotografii şi amintiri de-ale locatarilor, cu poveşti de Bucureşti demne de Mircea Eliade.

  "...mă dădeam cu sania, pentru că acolo erau dealuri. Probabil de asta şi-a construit Ceauşescu colosul aici, pentru că era sus, era înalt", ne spune, din faţa unei camere web, de la mii de kilometri distanţă, un chip zâmbitor.

"Ani de zile am visat-o..."

 MESAJUL DE ANUL NOU al lui Dan Perry nu l-am găsit noi, a fost una dintre întâmplările Internetului. Am dat de un blog cu fotografii din Viscri şi i-am scris, neştiind că este român, pentru a-i cere permisiunea să îi folosim o imagine pentru articolul despre miracolul din aşezarea săsească.

  "Era un cartier liniştit, simplu, dar oamenii erau buni, relaţiile dintre ei erau excelente, iar noi toţi am avut o copilărie fericită în locul acesta". Vorbeşte ca despre un tărâm al făgăduinţei despre stradaArionoaiei, despre grădina casei lui, grădina superbă a copilăriei lor, în care trona falnic un ulm. "Pe sub acest ulm, la o anumită vârstă, băieţii au început să fumeze. Aici învăţam... Era o feerie - curtea asta o regret şi azi", spune Perry despre curtea din cartierul Uranus-Izvor, unic în Bucureşti pentru liniştea şi dealurile lui.

"Ani de zile am visat-o. Când vin în România, am plăcere de parcă vin acasă. Este ceva care mă duce înapoi în copilărie", mai spune Perry, care dă din cap şi ridică des în umeri, neştiind să îşi explice ataşamentul pentru acest colţ de Bucureşti demult dispărut.

"Aveam un văr care şi-a cumpărat o bicicletă. Pe vremea aceea, cine avea bicicletă?! Mai nimeni. Mi-a dat-o mie pentru două zile şi am fost împăratul cartierului. Toţi veneau să îi las două minute cu bicicleta", povesteşte, râzând, locatarul de pe Arionoaia.

1961: plecarea din România şi despărţirea de Arionoaia

În vârstă de 70 de ani, Dan Perry s-a născut la Galaţi, într-o familie de evrei cu numele de Solomonovici. Pe când el avea cinci ani, s-au mutat la Bucureşti, pentru că tatăl lui, sionist, intrase în vizorul Securităţii.

Nimeni nu voia să primească un evreu, aşa că şi-au schimbat numele în Pruteanu. Îl întreb dacă există vreo relaţie cu regretatul George Pruteanu şi răspunde zâmbind: "Numai văr primar". "L-ai cunoscut?", întreabă imediat, adăugând că şi el l-a văzut doar de două ori în viaţă.

În 1961, pe când avea 17 ani, Dan şi ai lui au plecat în Israel. Aici, şi-au luat numele de Perry, mai scurt şi mai uşor de scris şi pronunţat în ebraică.

În tot acest timp, a ţinut legătura cu Ciufi, prietenul care stătea la etaj, în aceeaşi casă de pe Arionoaiei ca şi familia Pruteanu. Ciufi, care a rămas până la sfârşit pe Arionoaiei, îi trimitea scrisori codate despre viaţa românească.

Înapoi în ţară: "Îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze"

Au trecut 20 de ani până Dan Perry s-a întors pe strada copilăriei lui şi vorbeşte cu plăcere, dar şi cu regret despre norocul ca, în 1980, să aibă aparat foto la el şi inspiraţia de a face multe fotografii cu Arionoaia. Acestea sunt ultimele imagini pe care le are cu strada, făcute într-o perioadă în care preţiosul film foto nu se "consuma" cu străzi, clădiri, ori cu peisaje.

"Acum, îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze", mărturiseşte Dan Perry, cu ciudă în glas când îşi aminteşte, numai el ştie a câta oară, că i s-a stricat aparatul foto atunci. "Începuseră demolările şi l-am întrebat pe prietenul Ciufi: <<Crezi că o să dea jos tot?>>. Iar el a zis: <<Nu cred>>. Nu ştiam de Casa Poporului", spune românul.

Patru ani mai târziu, strada Arionoaiei, împreună cu tot cartierul Uranus-Izvor, din centrul Bucureştiului, nu mai existau. Planul faraonic al lui Nicolae Ceauşescu, pus în aplicare de tânăra arhitectă Anca Petrescu, a ras toată zona, a nivelat dealul, a distrus biserici şi clădiri istorice - în total, peste 7 kilometri pătraţi au fost "şterşi", pentru a face loc Casei Poporului. Aproximativ 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi şi au rămas doar cu amintirea acestui colţ din Bucureştiul comunist.

"A fost distrugător pentru toţi"

"Pentru mine a fost distrugător când am aflat (de dărâmarea străzii şi de Casa Poporului, n.red.). La fel a fost şi pentru toţi prietenii care stădeau în zonă. Distrugător pentru toţi", spune Perry despre palatul construit peste copilăria lor.

Fiecare îşi aminteşte cu drag despre strada/casa copilăriei lor. Foştii copii de pe Arionoaiei par, însă, să fi pus pe un piedestal acest loc, poate tocmai pentru că le-a fost luat în nişte circumstanţe care au făcut istorie.

La următoarea vizită în România, Dan Perry, care lucrează ca tehnician în arhitectură, a fost să constate ce casă a primit poporul în schimbul casei lui şi a prietenilor din Uranus-Izvor. "Am fost în Casa Poporului, l-am chemat şi pe Ciufi, dar nu a vrut în niciun chip să vină. E aşa de supărat şi o să fie supărat toată viaţa pentru că l-au scos din casa lui. M-am dus să văd singur". Şi i-a plăcut ce a văzut.

"Pentru mine, dat fiind că lucrez în arhitectură, Casa Poporului e, totuşi, o construcţie interesantă", spune Perry, adăugând repede că locuinţele pentru oamenii daţi afară din casele lor sunt "oribile". "Acum am văzut că le mai pun puţin ruj pe buze şi le reabilitează termic", adaugă românul.

Acum, Perry vine anual în România şi şi-a planificat ca, atunci când se pensionează, să stea şi câteva luni la rând în ţară. Chiar dacă Arionoaia nu mai e, prietenii de atunci sunt în continuare. Se întâlnesc cu toţii şi au chiar un înlocuitor al curţii cu ulm de pe vremea când erau puştani: casa de la munte a unuia dintre ei. "Am izbutit să îmi adun toţi colegii din clasă. Am făcut o reuniune în 2006, la 46 de ani de la şcoală, şi încă una, în 2011, la 50 de ani. Iar anul trecut, ne-am întâlnit între", povesteşte bărbatul.

În plus, pe lângă prietenii de şcoală ori de joacă, mai e şi ţara, pe care a bătut-o în lung şi în lat, a fotografiat-o şi a promovat-o prin toate cercurile în care se învârte în Israel. "Fac reclamă mare, doamnă!", exclamă el, explicând că până şi screensaver-ul de pe calculatorul de la birou e numai cu poze din România.

"România e foarte frumoasă, foarte frumoasă. Ultima oară când am fost la Castelul Peleş, am făcut 480 de poze. Am văzut în viaţa mea multe castele - multe, multe castele. Dar eu cred că Peleşul e cel mai frumos", adaugă el şi începe să enumere toate bisericile, cetăţile şi oraşele frumoase din România care îi vin în minte şi îi plac.

De la Arionoaia de odinioară la mall-urile de azi

Dan Perry nu numai că vizitează şi fotografiază România, dar şi lucrează aici ocazional. Firma de arhitectură la care este partener este cea care a construit mall-urile AFI din diverse oraşe din ţară. "Acum, lucrez la un mall nou din Bucureşti", spune el, cu referire la noul AFI, care se va deschide în Bucureştii Noi, pe terenul fostei fabrici Laromet.

Cu toate că iubeşte România cu o dragoste aflată undeva la mijloc între pasiunea unui turist şi ataşamentul unui om înrădăcinat într-un loc, Dan Perry spune fără ezitare că nu s-a gândit niciodată să se întoarcă definitiv în ţară. Israelul e casa lui acum, acolo sunt soţia, fiica şi fiul lui, cei cinci nepoţi, acolo este cariera lui. Soţia este singura pe care a adus-o în ţara lui natală. Ba mai mult, a şi învăţat-o română. Copiii şi nepoţii, însă, sunt complet străini de România.

"Cu mine cred că se termină capitolul "România". Ei (copiii, n.red.) nu ştiu română. Fata mea e măritată cu un scoţian, vorbeşte cu copiii în engleză. Băiatul e însurat cu o chinezoaică, iar nora mea vorbeşte cu nepoata în chineză. Ne îndepărtăm de România şi de apropiem de China şi de Scoţia", constată, din faţa unui calculator din Haifa, autorul pozelor de pe Arionoaiei. Acesta este şi motivul, spune el, pentru care postează pe Internet fotografii din România şi din cartierul peste care s-a înălţat Casa Poporului - pentru ca şi alţii din generaţia lui să îşi păstreze vii imaginile, exact cum a făcut-o el.

"Nu există altă sursă. Cu noi, se termină această Arionoaiei şi toate străduţele alea mici dimprejur...", este constatarea cu care Dan Perry încheie, departe de Bucureşti, povestea bucăţii lui din România ştearsă de istorie.

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/mesaje-de-anul-nou-dintr-o-lume-disparuta-cadoul-dezgropat-la-radacina-casei-poporului-10391230

Vezi și

1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

3. Scara de valori a societății romanești 

4. Europa privită din viitor

5. Hrana vie

6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

7. Destinatii uimitoare pe glob

8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

9. Primarul care nu frură

10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

13. O Nouă Republică

14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

19. Fii propriul tău nutriționist

20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

21. Slăbești daca esti motivat

22. Serbet de ciocolata

23. Set medical Covid necesar acasă

24. Medicament retras - folosit în diabet

25. Brexit-ul - Spaima Europei

26. Virusul Misterios

27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

28. Sistemele solare - apă caldă

29. Economisirea energiei electrice

30.  Hoțul de cărți

31. Aparitia starii de insolventa

32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

33. Microbii din organismul uman

34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici

„Primăvara de la Praga" - 1968

Zborurile speciale şi tranzitarea României în anii '70

În noaptea de 20 spre 21 august 1968, mari unităţi militare din cinci state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (URSS, R.P. Polonă, R.D.G., R.P. Ungară şi R.P. Bulgaria) au invadat Cehoslovacia pentru a pune capăt acţiunilor de liberalizare promovate de la începutul anului 1968 de către o parte din liderii comunişti cehoslovaci, acţiuni cunoscute şi sub denumirea generică de „Primăvara de la Praga". Operaţiunea brutală desfăşurată la ordinul liderilor politici şi militari sovietici împotriva Cehoslovaciei, un stat aliat, membru al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, a determinat autorităţile de la Bucureşti să analizeze şi să impună rapid anumite limite partenerilor din cadrul alianţei din care făceau parte. Astfel, la 11 septembrie 1968, în şedinţa Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., au fost aprobate „propunerile cu privire la unele măsuri pentru îmbunătăţirea repartizării şi structurii unităţilor şi efectivelor forţelor armate ale R.S. România". Practic, după analizarea „la rece" a întregii situaţii în care se afla Cehoslovacia după trei săptămâni de la invazie, grupul conducător al partidului a adoptat în cadrul reuniunii respective o serie de hotărâri politice şi militare cardinale, în vederea prevenirii unei invazii similare cu cea petrecută în noaptea de 20 spre 21 august 1968 în Cehoslovacia. Şi este posibil ca deciziile luate cu acel prilej să fi avut la origine un raport realizat de Ministerul Forţelor Armate, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai Ministerului Afacerilor Externe, raport în care erau prezentate în primul rând greşelile săvârşite de liderii comunişti din Cehoslovacia în perioada premergătoare şi pe timpul desfăşurării operaţiunii militare a trupelor invadatoare ale „ţărilor prietene".


Începând din luna septembrie 1968, armata română - cu excepţia unităţilor de transmisiuni, de aviaţie, ale marinei, trupelor de apărare antiaeriană, unităţilor de rachete tactice şi operativ-tactice, precum şi a subunităţilor de cercetare chimică şi de radiaţii - a fost implicată foarte puţin în aplicaţiile Comandamentului Forţelor Armate Unite desfăşurate pe teritoriul altor state. De regulă, România a fost reprezentată la asemenea manevre militare doar de generali şi ofiţeri care acţionau în cadrul unor comandamente şi state majore restrânse, distincte din punct de vedere naţional, iar situaţiile strategice şi operativ-tactice create de conducătorii aplicaţiilor erau rezolvate de participanţii români numai pe hărţi. Probabil din dorinţa de a nu fi înlăturat la un moment dat de la putere de către generalii din subordinea sa, Nicolae Ceauşescu nu a mai acceptat ca ministrul Forţelor Armate sau adjuncţii acestuia să stabilească principalele condiţii de intrare pe teritoriul României sau de tranzitare a ţării de către eşaloanele militare ale celorlalte state membre ale alianţei, cu prilejul desfăşurării unor activităţi comune organizate de Comandamentul Forţelor Armate Unite în România. În acelaşi timp, autorităţile de la Bucureşti nu au mai permis desfăşurarea în România a unor exerciţii militare comune de mare amploare, la care să participe trupe ale altor state din cadrul alianţei. Începând din anul 1969, militarii din armatele celorlalte ţări membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia au participat la aplicaţiile de pe teritoriul României numai în cadrul unor comandamente şi state majore distincte, iar situaţiile tactice le rezolvau exclusiv pe hartă. Deciziile autorităţilor de la Bucureşti au tensionat relaţiile politico-militare ale României cu celelalte state membre ale alianţei şi au fost criticate permanent, mai ales de liderii politici şi militari sovietici, până la încetarea activităţii Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (1 iulie 1991).[1]


După invadarea Cehoslovaciei din august 1968, autorităţile române au supralicitat în mod propagandistic opoziţia lor în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia cu scopul de a obţine pe plan internaţional o poziţie care să le permită un acces mai uşor la creditele şi tehnologia de vârf din Europa Occidentală şi America de Nord. Problemele create de Nicolae Ceauşescu în alianţa din care făcea parte au generat impresia că România îşi asumase statutul de disident în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, iar în presa din străinătate apăreau aluzii despre o posibilă ieşire a României din blocul sovietic, asemănătoare cu schimbarea efectuată în anul 1966 de Franţa, în momentul în care a ieşit din structurile militare ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. După evenimentele din Decembrie 1989, au existat persoane din nomenclatura Partidului Comunist Român care au continuat să susţină că s-au împotrivit permanent ingerinţelor sovietice în politica militară a României. De exemplu, în anul 1999, generalul Constantin Olteanu a afirmat în volumul său, intitulat România - o voce distinctă în Tratatul de la Varşovia: memorii 1980-1985: „Începând tot din anul 1968, România nu a mai permis nici tranzitarea teritoriului său de către trupe aparţinând altor state, având sau nu armament asupra lor, ori survolarea teritoriului său de către aeronave militare străine. Evident, această poziţie a fost criticată, şi s-a insistat să revenim asupra ei (subl.n.)"[2].
Opinia exprimată de fostul ministru al Apărării Naţionale (la mijlocul anilor '70, adjunct al şefului Secţiei pentru Problemele Militare şi Justiţie a C.C. al P.C.R.) este în contradicţie flagrantă cu informaţiile provenite din fosta arhivă a C.C. al P.C.R. De exemplu, în ziua de 12 februarie 1977, Cancelaria C.C. al P.C.R. a comunicat în scris miniştrilor Ion Coman şi Ion Stănescu faptul că „a fost aprobată propunerea Ministerului Apărării Naţionale, cuprinsă în nota nr. M. 0790 din 10 februarie a.c. privind tranzitarea şi asigurarea deplasării prin R. S. România a unei coloane militare sovietice, care participă la o aplicaţie de comandament şi stat major pe teritoriul R. P. Bulgaria (subl.n.)". Permisul de tranzitare a României de către comandamentul unei divizii sovietice, cu mijloace de transmisiuni, din cadrul Regiunii Militare Odesa, a fost valabil pentru perioada 26 februarie 1977 (orele 16.00-17.00) - 5 martie 1977 (orele 18.00-19.00), iar aplicaţia din Bulgaria s-a desfăşurat „în cadrul planului de activităţi comune ale Forţelor Armate Unite, cu participarea comandamentului unei divizii [sovietice], compus din 160-174 persoane şi 50-60 autovehicule (subl.n.)"[3]. Coloana sovietică a avut la dispoziţie 11-12 ore pentru a se deplasa de la Reni la Negru Vodă, pe itinerarul: Reni - Galaţi - Brăila - Bărăganul - Ţăndărei - Hârşova - Constanţa - Negru Vodă. La întoarcere, sovieticii au intrat pe la Negru Vodă (5 martie 1977, orele 06.00-07.00) şi au folosit acelaşi itinerar pentru a ajunge la Reni.[4]

În Nota nr. M. 0790 din 10 februarie 1977, trimisă lui Nicolae Ceauşescu de către generalul-colonel Ion Coman, există o informaţie şi despre o altă aplicaţie a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, care a avut loc în Bulgaria: „Raportez că în anul 1974, pe baza aprobării Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., transmisă de Cancelaria C.C. al P.C.R. cu nr. 2480/02414 din 10.06.1974, în acelaşi scop, a tranzitat teritoriul R. S. România, o coloană de 70 autovehicule cu 240 militari sovietici (subl.n.)"[5]. Documente inedite, descoperite la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, confirmă şi faptul că tensiunile existente între Moscova şi Bucureşti nu au fost atât de puternice încât să fie întrerupte zborurile repetate ale avioanelor militare sovietice deasupra României în anii 1972-1974 (2-4 survolări pe lună). Acestea au fost efectuate cu permisiunea autorităţilor de la Bucureşti, în scopul de „a continua cercetarea din aer a mijloacelor radiotehnice ale ţărilor capitaliste vecine cu ţările socialiste (subl.n.)"[6]. Asemenea acţiuni strict-secrete pot pune sub semnul întrebării conceptul de „Maverick" creat de propagandiştii regimului comunist din România deoarece Nicolae Ceauşescu a acceptat ca aparate de zbor militare aparţinând unui alt stat să intre, în mod repetat, în spaţiul aerian românesc pentru a desfăşura acţiuni de spionaj electronic împotriva altor ţări. În opinia noastră, afirmaţia fostului ministru al Apărării Naţionale, referitoare la interzicerea de către autorităţile de la Bucureşti, începând din anul 1968, a survolărilor efectuate de aeronave militare străine deasupra României poate fi amendată cu ajutorul altor documente care se află în fosta arhivă a C.C. al P.C.R. De exemplu, generalul-colonel Ion Coman a solicitat acordul lui Nicolae Ceauşescu pentru ca un avion An-24 să transporte militari din Armata populară bulgară pe itinerarul Varna-Odessa şi retur, în perioada 15-25 august 1976. Raportul nr. M. 03688 din 7 august 1976 al ministrului Apărării Naţionale, privind survolarea României de către un aparat militar bulgar, a fost aprobat de liderul P.C.R. la 9 august 1976.[7]

În altă ordine de idei, la 27 ianuarie 1976, generalul de armată Ion Ioniţă a solicitat şi a primit acordul lui Nicolae Ceauşescu pentru ca două avioane DC-9 ale companiei austriece de transport „AUA" să survoleze teritoriul României „în zilele de 23/24 februarie şi 01/02 martie 1976, câte un zbor de la Viena la Damasc, cu înapoierea de fiecare dată în ziua următoare, în scopul transportării de trupe ONU din Austria în Siria şi invers (subl.n.)"[8].
În ziua de 24 martie 1976, ministrul Apărării Naţionale a trimis un nou raport lui Nicolae Ceauşescu, de data aceasta referitor la solicitarea firmei norvegiene „Norvig A/S" din Oslo privind „acordul de survol al teritoriului ţării noastre şi de aterizare pe aeroportul Otopeni pentru un avion Cessna 310. Survolul şi aterizarea se execută în ziua de 26 martie 1976, în scopul transportării de la Oslo la Istanbul a 120 kg explozibil (mostre comerciale) (subl.n.)"[9]. Liderul P.C.R. a aprobat solicitarea respectivă. După o lună şi jumătate, Cancelaria C.C. al P.C.R. a adus la cunoştinţa lui Emil Bobu, Ion Ioniţă şi George Macovescu faptul că a fost aprobată solicitarea companiei „AUA" referitoare la survolarea României de către un avion DC-9 „în zilele de 18 şi 24 mai 1976, de la Viena la Damasc, cu înapoierea în aceeaşi zi, în scopul transportării de trupe ONU din Austria în Siria şi înapoi (subl.n.)"[10]. La 17 iulie 1976, colonelul Cristian Gheorghe, locţiitorul Departamentului Aviaţiei Civile, a solicitat aprobarea prim-ministrului Manea Mănescu pentru ca un avion DC-9 al companiei „AUA" să execute patru zboruri de la Viena la Damasc şi retur, fără aterizare pe teritoriul României. Zborurile respective urmau să aibă loc „în nopţile de 23/24, 24/25, 30/31 august şi 31 august/01 septembrie 1976, în scopul transportării de trupe din contingentul O.N.U. [instalat la graniţa dintre Siria şi Israel] (subl.n.)". Generalul Ion Ioniţă şi Manea Mănescu au avizat favorabil propunerea respectivă şi, pe data de 26 iulie 1976, Cancelaria C.C. al P.C.R. a comunicat ministrului Apărării Naţionale şi prim-ministrului României faptul că Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu „survolarea teritoriului României de către un avion al Companiei austriece (subl.n.)"[11].

Un alt caz este cel din adresa semnată la 14 martie 1977 de către Manea Mănescu, Ion Ioniţă şi Ion Stănescu şi trimisă lui Nicolae Ceauşescu. În documentul respectiv s-a precizat faptul că autorităţile române au primit din partea companiei „AUA" o solicitare privind survolarea teritoriul României de către o aeronavă străină (a companiei BALKAN), în ziua de 20 martie 1977, în scopul transportării de muniţii de la Viena la Sofia. La 16 martie 1977, Cancelaria C.C. al P.C.R. a comunicat lui Manea Mănescu, Ion Stănescu, Ion Coman şi George Macovescu faptul că „a fost aprobată propunerea privind survolarea teritoriului R. S. România la data de 20 martie a.c., de către un avion tip Il-18 al Companiei BALKAN - R.P. Bulgaria"[12]. România nu a fost survolată doar de aeronave ale companiei „AUA" care transportau contingente ONU în Orientul Mijlociu. Potrivit unui document inedit, datat 10 iunie 1976, generalul de armată Ion Ioniţă a solicitat acordul lui Nicolae Ceauşescu pentru ca un avion Boeing-720 B al companiei daneze „MAERSKAIR" să survoleze România „în zilele de 20, 21 şi 22 iunie a.c. de la Stockholm la Tel Aviv, cu înapoierea a doua zi, 21, 22 şi 23 iunie a.c., în total 3 zboruri, în scopul transportării de trupe ONU din Suedia în Israel şi înapoi (subl.n.)". Liderul P.C.R. a aprobat solicitarea, iar Cancelaria C.C. al P.C.R. a anunţat decizia respectivă lui Emil Bobu, Ion Ioniţă şi George Macovescu (11 iunie 1976).[13] Sperăm ca istoricii să poată afla în curând şi de ce anume opinia publică din România a primit informaţii false despre opoziţia autorităţilor comuniste de la Bucureşti faţă de ingerinţele sovietice în politica militară românească. Să fie oare o întâmplare faptul că intoxicarea a fost realizată chiar de către cei care, la un moment dat, au avut cunoştinţă şi au permis tranzitul trupelor sovietice prin România şi survolarea teritoriului naţional de către avioane militare străine şi care, după căderea regimului comunist din România şi pierderea privilegiilor de care beneficiau în calitate de nomenclaturişti ai P.C.R., nu au mai recunoscut faptele pe care le-au comis cu bună ştiinţă? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să fie aprofundată cercetarea documentelor din fosta arhivă a C.C. al P.C.R. şi coroborarea lor cu alte informaţii, provenite din surse memorialistice şi de la Serviciul Istoric al Armatei.

ANEXĂ

7 august 1976, Bucureşti. Raportul nr. M. 03688 al ministrului Apărării Naţionale, generalul-colonel Ion Coman, adresat lui Nicolae Ceauşescu, referitor la survolarea României de către un avion militar de transport aparţinând forţelor armate bulgare, în perioada 15-25 august 1976.

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Secret
Ministerul Apărării Naţionale Exemplarul nr. 1
Nr. M. 03688 Cancelaria C.C. al P.C.R.
din 07.08.1976 Nr. 03824 9.8.1976

Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
Nr. 2544 – 27.IX.1976

[Rezoluţie:] Da
ss. Nicolae Ceauşescu

Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU
Secretar general al Partidului Comunist Român
Preşedintele Republicii Socialiste România

Marele stat major al Armatei populare bulgare a solicitat acordul de survolare a teritoriului ţării noastre pentru un avion AN-24, fără aterizare pe aerodromurile din Republica Socialistă România, în vederea executării unui zbor pe itinerarul Varna - Odesa şi retur în perioada 15-25 august a.c.Avionul transportă militari din Armata populară bulgară.
Rog a aproba.

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE [Pe verso:]
General-colonel R.D. 733/M/1625
(ss.) Ion Coman din 07.08.[19]76

A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 3/1976, f. 152.

Notă:
1. Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Cancelaria C.C. al P.C.R. şi Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele italice.