Se afișează postările cu eticheta capitalism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta capitalism. Afișați toate postările

joi, 17 ianuarie 2013

Sfatul popular al raionului Bistriţa - Secventa anilor 52

Legea Nr. 5 din 7 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ - economică a teritoriului R.P.R, împărţea teritoriul României în: regiuni,raioane, oraşe, comune. 



Regiunea era unitatea teritorial administrativeconomică delimitată teritorial, pe care se sprijinea direct organele centrale de stat ( art. 3).
Avea în subordine raionale precum şi oraşele de subordonare regională.
Raionul era unitatea teritorială, operativă din punct de vedere economic, politic, administrativ, alcătuit din oraşe de subordonare raională şi comune ( art. 6). Raionul avea în subordine directă comuna, precum şi oraşele de subordonare raională. Se înfiinţau 28 de regiuni, printre care şi regiunea Rodna, având în componenţa sa 4 raioane : Bistriţa, Beclean, Năsăud şi Vişeu  şi oraşul Bistriţa ca oraş de subordonare regională. Raionul Bistriţa cuprindea majoritatea localităţilor din fostele plase: Centrală şi Bârgău, şi anume 22 de localităţi: Arcalia, Bistriţa-Bârgăului, Blăjenii de Jos, Budacul de Jos, Dorolea,Dumitriţa, Galaţii Bistriţei, Iad (Livezile), Jelna, Josenii–Bârgăului, Mărişelu, Mureşenii-Bârgăului, Ocniţa, Prundul-Bârgăului,  Satu-Nou, Sărata, Şieu, ŞieuMăgheruş,

Vezi și

1.  Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

2.  Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

3.  Scara de valori a societății romanești 

4.  Hrana vie

5.  Europa privită din viitor 

6.  Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

7.  Destinatii uimitoare pe glob

8.  Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

9.  Duda a pus mâna pe Casa Regală

10.               Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

11.               Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

12.               A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

13.               În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

14.               Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

15.               Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

16.               Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

17.               Fii propriul tău nutriționist

18.               Maya ramane o civilizatie misterioasa

19.               Slăbești daca esti motivat

20.               Serbet de ciocolata

21.               Set medical Covid necesar acasă

22.               Medicament retras - folosit în diabet

23.               Brexit-ul - Spaima Europei

24.               Virusul Misterios

25. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

26.               Sistemele solare - apă caldă

27.               Economisirea energiei electrice

28.                Hoțul de cărți

29.               Aparitia starii de insolventa

30.               TRUMP ESTE PRESEDINTE

31.               Microbii din organismul uman

32.               Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

33.               „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

34.               Masca ce omoară virusul     

35.O veste de Covid  

           36, Primul an de viaţă 
            37.  Alocatia pentru copil

Şieuţ, Teaca, Tiha-Bârgăului şi oraşul Bistriţa. Alegerea deputaţilor Sfaturilor Populare s-a făcut pe baza Legii Nr. 6/1950. Din septembrie şi până în decembrie 1950, când s-a emis Decretul Nr. 259/1950 privind organizarea şi  funcţionarea Sfaturilor Populare, la nivelul raioanelor au funcţionat Comitetele
Provizorii ale Sfaturilor, organisme care au preluat atribuţiile Comitetele Provizorii Judeţene şi de plasă, dar adaptate la noile condiţii.
  Decretul Nr. 331/1952, reduce numărul regiunilor la 18, astfel este desfiinţată regiunea Rodna, raionul Bistriţa trecând în subordonarea regiunii Cluj, iar oraşul Bistriţa devine oraş de subordonare raională.
Componenţa raionului Bistriţa se va modifica din nou,  în urma intrării în  vigoare a prevederilor Legii Nr. 3/1960, în urma căreia raionul Beclean s-a desfiinţat, iar câteva localităţi din acest raion trec în subordonarea raionului Bistriţa, acesta cuprinzând 34 de comune, şi anume: Arcalia, Archiud, Bistriţa-

Bârgăului, Blăjenii de Jos, Budacul de Jos, Budeşti, Chiraleş, Corvineşti,Dorolea, Dumitriţa, Galaţii Bistriţei, Herina, Iad (Livezile), Jelna, Josenii–Bârgăului, Lechinţa, Matei, Mărişelu, Miceştii de Câmpie, Mureşenii-Bârgăului,Ocniţa, Orosfaia, Prundul-Bârgăului,  Satu-Nou, Sângeorzu-Nou, Sânmihaiul de Câmpie, Sărata, Şieu, Şieu-Măgheruş, Şieuţ, Şintereag, Teaca, Tiha-Bârgăului,Ţagu şi oraşul Bistriţa.
© Arhivele Naţionale ale României Sfatul  Popular al raionului Bistriţa şi-a încetat activitatea în anul 1968, în urma intrării în vigoare a Legii Nr. 2/1968  privind organizarea administrativă a teritoriului R.S.R şi a Legii Nr. 57/1968 de organizare şi funcţionare a Consiliilor Populare.
  La baza organizării şi funcţionării Sfatului Popular al raionului Bistriţa a stat Decretul Nr. 259 /1950. Acesta stabilea sarcinile Sfaturilor populare, şi anume:
„- asigură respectarea legilor şi înfăptuirea directivelor organelor superioare
- contribuie la întărirea puterii de apărare a ţării
- participă la realizarea planului de stat a bugetului
- coordonează activitatea întreprinderilor
- întărirea gospodăriilor agricole
- asigură ridicarea nivelului de cultural şi politic, lichidarea
analfabetismului, dezvoltarea învăţământului.
- asigură respectarea drepturilor cetăţeneşti
- asigură ocrotirea sănătăţii”
 Potrivit acestui decret , Sfaturile populare au fost organizate ca organe ale puterii de stat,  realizând prin deputaţii aleşi controlul activităţilor  de pe teritoriul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, pe termen de patru ani pe baza Legii Nr. 6 /1950. Art. 8 arăta modul de lucru pentru sfaturi „ sfaturile populare lucrează în sesiuni ordinare şi extraordinare.” Sfaturile nu puteau lucra decât în prezenţa majorităţii, iar hotărârile se putea lua doar cu majoritate de voturi.
Pe timpul sesiunilor sfaturilor populare se alegea un preşedinte şi un secretar pentru conducerea sesiunilor respective.
 Organul de execuţie al Sfatului era Comitetul Executiv, comitet ales de Sfaturile populare. Hotărârea Nr. 361 din 1956, stabilea componenţa Comitetelor Executive, şi anume pentru Sfaturile raionale, acestea erau formate dintr-un preşedinte, 2 vicepreşedinţi, 1 secretar, 7-9 membrii. În ceea ce priveşte responsabilitatea acestora, ele răspundeau în faţa Sfaturilor populare care le-au ales, dar şi în faţa Sfaturilor populare superioare.
  Pe lângă Comitetul Executiv funcţionau secţiile: secretariat, cadre, oficiul juridic, administrativă, sănătate, prevederi sociale, gospodărie comunală şi industrie locală, artă şi cultură, învăţământ, comercială şi agricolă.
Una din atribuţiile Arhivelor Naţionale este şi aceea de a inventaria, selecţiona, păstra şi folosi documentele pe care le deţine. Această preocupare s-a reflectat şi în munca depusă la D.J.A.N. Bistriţa-Năsăud în ultimii ani prin prelucrarea fondurile administrative create după 1950. Aici se încadrează şi documentele create de Sfatul Popular al Raionului Bistriţa, preluate de la Consiliul Popular Judeţean, pe baza procesului–verbal nr. 369/1981.
  După întocmirea planului metodic de lucru, într-o primă fază în operaţiunile de prelucrare arhivistică s-a trecut la delimitarea documentelor care aparţin  fondului, datorită intercalării acestora cu documente aparţinând Sfatului Popular al regiunii Rodna. Apoi documentele  au fost repartizate pe secţii, iar în cadrul secţiei ordonate şi inventariate cronologic pe probleme. Inventarele au fost astfel întocmite încât să evidenţieze problemele cele mai importante ce se regăsesc în dosar, mai ales că la început documentele nu erau grupate pe probleme. Un indicator-nomenclator pentru documentele create de sfaturile populare apare abia în 1957, în anii următori s-a urmărit uniformizarea instrumentelor arhivistice de lucru , astfel în  anul 1961 Consiliul de Miniştri emite cu Nr. 38125, Instrucţiunile cu privire la circulaţia şi evidenţa actelor Sfaturilor Populare. Instrucţiunile cuprind un nomenclator al actelor pentru sfaturile regionale şi raionale, un al doilea pentru actele sfaturilor populare ale raioanelor de oraş şi ale oraşelor de subordonare regională, şi un al treilea pentru actele sfaturilor comunale şi ale oraşelor de subordonare raională, precum şi două indicatoare: unul pentru sfaturile regionale, raionale şi ale ora şelor de subordonare regională, iar celălalt pentru sfaturile populare comunale şi ale oraşelor de subordonare raională.
  Apoi s-a trecut la cotarea dosarelor, care  începe cu nr. 1 la fiecare secţie şi pe fiecare an. Registrele au fost ordonate cronologic, pe probleme, la sfârşitul fiecărei secţii, cotarea lor începând cu 1 pe fiecare secţie.

Principalele documente create de secţiile raionului:

  Secţia SECRETARIAT, păstrează acte din perioada  1950-1967, principalele documente care se regăsesc aici sunt: procesele-verbale de instalare a Comitetelor Executive, corespondenţă privind alcătuirea circumscripţiilor electorale, planurile de lucru ale Comitetului Executiv, decizii privind numirile de preşedinţi, vicepreşedinţi ai Comitetelor Executive, planuri, rapoarte ale secţiilor, corespondenţă privind organizarea activităţii.
  În 1957, secţia secretariat se uneşte cu secţie administrativă.
© Arhivele Naţionale ale României

 OFICIILE JURIDICE, au avut potrivit Decretului Nr. 87/1950,următoarele atribuţii:
-  întocmesc sau îşi dau avizul la proiecte de decizii, regulamente şi instrucţ iuni ale Sfatului Popular;
- avizează în problemele juridice;
- avizează asupra legalităţii actelor administrative ale sfaturilor populare, respectiv ale Comitetelor Executive, din subordinea cărora fac parte;
- rezolvă şi întocmesc lucrări cu caracter juridic;
- reprezintă sfatul în faţa instanţelor judiciare;
- reprezintă pe bază de delegaţie orice minister sau orice alt Sfat
© Arhivele Naţionale ale României Popular.
Principalele acte întocmite de acestea sunt: planuri, rapoarte ale secţiei,
corespondenţă privind problemele juridice, hotărâri, sentinţe, din perioada 19501967.

Activitatea de îndrumare pe linia cadrelor ia revenit secţiei CADRE, de altfel actele întocmite de aceasta reflectă acest lucru: instrucţiuni, dispoziţii privind munca de cadre, scheme de organizare ale secţiilor, planuri de muncă, rapoarte ale secţiilor şi ale instituţiilor subordonate, situaţii privind personalul.

Secţiei ORGANIZATORICE îi revenea sarcina de  a organiza sesiunile şi şedinţele Sfaturilor Populare comunale şi ale oraşului Bistriţa, de a ţine procesele-verbale ale acestor şedinţe.( 1952- 1967).

Secţia PLANIFICARE  de pe  lângă Sfatul Popular Raional Bistriţa îşi începe activitatea în 1953, având sarcina de a planifica activităţ ile din raion, pe domenii de activitate şi de a urmări îndeplinirea acestor sarcini. Practic sarcinile acestei secţii se reflectă şi în actele create: planuri ale secţiei, planuri agricole,
planuri privind forţele de muncă.

Organizarea activităţii agricole, luarea unor măsuri de îmbunătăţiri funciare, urmărirea organizării şi îndrumării activităţii G.A.C.-urilor, T.O.Z.urilor şi ale G.A.S.-urilor era realizată de către secţia
AGRICOLĂ.

Principalele unităţi subordonate secţiei agricole erau:
1. Institutul de Cercetări Agricole (I.C.A.R)- staţiune de cercetări,înfiinţată în anul 1950 pe terenul fostei ferme a moşierului Baraoglu,depindea de Institutul de cercetări Agronomice al Academiei.
2. Circumscripţiile sanitar – veterinare: Prundul-Bârgăului, Iad (Livezile),Şieu, Teaca, Bistriţa centrală şi Urbană.
3. Staţiunile de Maşini şi Tractoare (SMT- urile) – au luat fiinţă în anul 1948, în octombrie, în urma desfiinţării AFSM- urilor şi scindării acestora în SMT-uri şi GAS- uri.
4. Gospodăriile Agricole de Stat:
- a) – G.A.S.-Teaca - s-a organizat la început din terenurile absenteiştilor, depinzând la început de REAZIM Tg. Mureş (pentru vii),dar şi de ocolul Agricol de Plasă. În 1948 îşi ia denumirea de „ Ferma
AFSM Teaca”, care reunea cele două circumscripţii – agricolă şi viticolă -într-una singură. Ferma depindea de Direcţia Judeţeană AFSM Bistriţa,aceasta fiind subordonată AFSM din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. În 1949, AFSM- ul se desfiinţează, transformându-se în GAS „Gostat”, depinzând de Direcţia Judeţeană   Tg. Mureş. În 1949 i se mai anexează trupul Posmuş, iar în 1950 Gospodăria Milaş.
© Arhivele Naţionale ale României
- b) – G.A.S.-Bistriţa -  În cadrul Ministerului Agriculturii , în anul 1947, s-a creat Regia Exploatarea Agricolă , Zootehnică şi Maşini „Reazim „. În cadrul acestei regii s-au creat în toată ţara Direcţiile
Judeţene . În 1948, se desfiinţează „ Reazimul”, şi se înfiinţează AFSM,organizat în ţară sub formă de inspectorate, având în subordinea lor fermele. Ferma Bistriţa aparţinea de inspectoratul AFSM – Cluj. În 1949,martie  a luat fiinţă G.A.S. ”Miciurin”.
5. Gospodăriile Agricole Colective (GAC- urile) 6. Gospodăriile Anexe , acestea aparţineau:
- Ministerului Industriei, Hârtiei şi Celulozei, care poseda cantina IFIL din Budacul de Jos
- Ministerului Sănătăţii – Spitalul Bistriţa
- Ministerului Agriculturii - SMT Bistriţa
               - Dispensarul veterinar Bistriţa
                     - Punctele agricole
           - Ministerului  Căilor Ferate - Cantina CFR Bistriţa
                              - gospodăria CFR Pietriş.
           - Ministerului Industriei Locale - IC Frimu Bistriţa
                                                            - uzina Bistriţa
           -  Direcţiei Treburilor Obşteşti – căminul de bătrâni
                                                             -  secţia administrativă a raionului Bistriţa
                                                             - cantina 13 februarie
                                                             - bunurile grănicereşti
           - Ministerului Finanţelor - secţia financiară a raionului în localitatea ŞieuMăgheruş.


          - Ministerului Materialelor de Construcţie
- Fabrica de sobe ceramice
          - Centrocoopul
– Coop. „Drum Nou”

          - Ministerului Industriei Uşoare
– D.C.A.
Documentele create de această secţie sunt foarte importante   reflectând transformările din agricultură ce au avut loc la nivelul raionului Bistriţa: situaţii ale G.A.C.-urilor, situaţii privind decretul 308, corespondenţă privind organizarea activităţii, situaţii privind măsurile luate pentru dezvoltarea
agriculturii.

 Secţia CULTURĂ ŞI ARTĂ  „îndruma, coordona şi controla activitatea cultural-educativă pentru instituţiile de stat pentru cultura de masă: cămine culturale, biblioteci, muzee, case de cultură, aşezăminte culturale, parcuri de cultură şi odihnă”. Secţia ÎNVĂŢĂMÂNT urmărea desfăşurarea în bune condiţii  a procesului de învăţământ, luarea unor măsuri pentru combaterea  analfabetismului, asigurarea perfecţionării cadrelor didactice. În anul 1957 are loc o unificare a celor două secţii, sub denumirea de secţia ÎNVĂŢĂMÂNT – CULTURĂ; pentru ca în 1962, ca urmare a reorganizării secţiilor, revenindu-se la situaţia dinainte de 1957, cu două secţii: ÎNVĂŢĂMÂNT şi COMITETUL
PENTRU CULTURĂ ŞI ARTĂ. O imagine privind activitatea acestor secţii este dată de documentele păstrate: planuri de muncă, rapoarte de activitate, instrucţiuni privind procesul de învăţământ, situaţii privind combaterea analfabetismului, procese-verbale ale consfătuirilor, programe culturale, fişe ale
căminelor culturale, rapoarte ale instituţiilor de cultură.
  Unităţile de învăţământ subordonate secţiei raionale erau:
- şcolile elementare, clasele I-IV, în număr de 66 în raion, din care: 57
cu predare în limba română, 5 cu predare în limba germană, iar 4 erau cu
predare în limba maghiară;
          - şcoli de 7 ani – clasele I- VII, în număr de 18 în tot raionul, din care 4
erau în oraşul Bistriţa;
- Casa Pionierilor;
- Şcoala medie sanitară;
- Şcoala de pomicultură;
- grădiniţe cu orar redus;
- două cămine de zi, de cartier;
- grădiniţe cu program normal în oraş şi 3 în comune;
- grădiniţe sezoniere;
- centre de şcolarizare pentru combaterea analfabetismului.
 Instituţiile de cultură din raion erau: Muzeul Raional, Casa de Cultură Raională „George Coşbuc”, Biblioteca Raională, bibliotecile săteşti , cămine culturale şi Staţia de Radio-Amplificare Bistriţa.

  Sarcinile secţiei PREVEDERI-SOCIALE erau acelea de a aproba ajutoare pentru dependenţii sociali, de a asigura organizarea  şi funcţionarea Comisiei Medicale pentru stabilirea incapacităţii de muncă. Urmărirea sănătăţii populaţiei, asigurarea activităţii în bune condiţii a unităţilor  sanitare, se făcea
prin secţia SĂNĂTATE. În anul 1957 are loc o unificare a celor două secţii, sub numele de secţia SĂNĂTATE ŞI PREVEDERI-SOCIALE. Aceste secţii au creat următoarele genuri de acte: planuri de muncă, plasarea copiilor în diferite familii, situaţii cu pensionarii IOVR, procese-verbale ale Comisiei de
Expertizare a Capacităţii de Muncă, instrucţiuni ale Ministerului Sănătăţii, rapoarte ale unităţilor sanitare, scheme de organizare ale unităţilor. Principalele unităţi de sănătate, subordonate acestei secţii:
     - 11 circumscripţii sanitare: Teaca, Galaţii Bistriţei, Şieu-Măgheruş, Domneşti, Şieu, Satu-Nou, Bistriţa Jur, Iad (Livezile), Prundul-Bârgăului,Bistriţa-Bârgăului, Mureşenii-Bârgăului;
- Policlinica de Adulţi;
- Policlinica de Copii;
- Sanepidul;
- Casă de Educaţie Sanitară;
- Serviciul medico-judiciar;
- creşe de cartier;
- Spitalul Unificat Bistriţa.

Secţia GOSPODĂRIE COMUNALĂ ŞI INDUSTRIE LOCALĂ
coordona întreaga activitate economică a raionului. În anul 1954 la nivelul întregii ţări, pe baza HCM 680, are loc o reorganizare a secţiei,  şi anume se împarte în secţiile : - Industrie Locală, care nu lua fiinţă în regiunile cu industrie slab dezvoltată;
                                    - Gospodărie Comunală - lua fiinţă numai unde existau
cel puţin două localităţi cu gospodărie comunală;
                                    - Drumuri.
Astfel în raion nu rămâne decât secţia DRUMURI, care avea drept atribuţii aprobarea diferitelor devize, întreţinerea drumurilor. Până în anul 1954, autorizaţiile erau eliberate de către secţia GOSPODĂRIE COMUNALĂ ŞI INDUSTRIE LOCALĂ, apoi de către secţia DRUMURI, pentru ca din 1960
acestea să fie eliberate de către secţia, atunci înfiinţată, ARHITECTURĂ ŞI SISTEMATIZARE. Practic acesteia îi revenea sarcina de a efectua controlul asupra diferitelor organizaţii şi instituţii, în domeniul arhitecturii, proiectări şi construcţii de oraşe şi de alte construcţii.
Industria la nivelul raionului Bistriţa era de nivel republican şi de nivel
local:
 1. I.F.E.T- ul
La 11 noiembrie 1948, în locul vechii cooperative „ Regna”, a luat naştere o nouă întreprindere de interes republican I.P.E.I.L (Întreprinderea pentru exploatarea şi Industrializarea lemnului), care avea ca misiune principală exploatarea şi industrializarea lemnului.
În mai 1950, I.P.E.I.L. se dezmembrează în I.P.E.I.L. Bistriţa Bârgăului cu sediul în Suseni şi I.P.E.I.L. Ilva-Mică cu sediul în Ilva-Mică.
În martie 1952 ,se unesc din nou, având sediul în Bistriţa. Dar în decembrie, se ajunge la două întreprinderi: I.F.E.T. ( Întreprinderea de exploatare şi Transport), Bistriţa şi Năsăud şi I.F.I.L. (Întreprinderea Forestieră pentru Industrializarea Lemnului) cu sediul în Ilva-Mică.
În august 1953, din I.F.E.T. Năsăud, se desprinde I.F.E.T Rodna. În anul 1955, se desfiinţează I.F.I.L. şi se înfiinţează T.I.L. – Trustul de Industrializarea Lemnului, cu sediul în Cluj, iar fabricile de cherestea din întreaga regiune devin unităţile contabile.

2. Fabrica de Cherestea Bistriţa Bârgăului
Fabrica a fost construită în anul 1890, şi s-a constituit în societate pe acţiuni. Printre firmele cu cel mai mare capital, a fost firma „Neuberger”. În 1918, fabrica a fost incendiată, iar activitatea şi-o reia abia în 1939. În 1944 fabrica a fost din nou incendiată, pentru ca în 1946 să-şi reia activitatea.

3. Fabrica de cherestea Susenii Bârgăului
Fabrica a fost pusă în funcţiune în 1918. Era proprietatea comunităţilor grănicereşti. Din 1939, până în 1946, activitatea îi este întreruptă, o parte a personalului fiind detaşat la fabrica din Bistriţa Bârgăului. În 1946, întreprinderea îşi reia activitatea ca unitate a societăţii „Regna”, iar în 1948, prin naţionalizarea e transformată în fabrică de interes republican.

4. Fabrica de sobe ceramice
Nucleul fabricii l-a constituit atelierul meşterului sas Schuster Walter.
Acesta i-a vândut lui Biss Cornel. În anul 1948 fabrica a fost naţionalizată.

5. Întreprinderea de colectare şi Industrializare a laptelui Bistriţa
În anul 1948, s-a constituit o fabrică mică, Romlacta; apoi Aprolacta, care îşi schimbă denumirea în ISPL (1952), aceasta funcţiona într-un sedu pe str. Molotov, nr.33
Între anii 1951-1952, s-a construit fabrica din str. Filimon Sârbu, nr.17,care i-a denumirea de ICIL Bistriţa. (23 august 1952).
În anul 1952, s-a construit o filială anexă a I.C.I.L.-ului, la PrundulBârgăului,care se pune în funcţie
în 1953. Acum se constituie şi centrele de colectare şi prelucrare a laptelui.

Fabrica de mezeluri
Nucleul fabricii îl constituie fabrica de mezeluri condusă de fraţii Braedt.
În 1944, fabrica îşi încetează activitatea. În 1946, fabrica îşi reia activitatea ca întreprinderea particulară a inginerului Globanu.
În 1948, fabrica se naţionalizează. După naţionalizare, aceasta depindea de IRIC- Cluj (Întreprinderea Regională de Industrializare a cărnii).

7. Întreprinderea Regională Forestieră Prundul-Bârgăului
Fabrica a fost construită de Helinger în 1925, care a vândut-o fraţilor Nirenfeld. După deportarea acestora, fabrica a fost condusă de o societate maghiară, care o administrează până în 1944. După cel de-al II-lea război, fabrica şi-a stagnat activitatea până în 1948. IC Frimu a administrat-o până în 1953, când se desfiinţează secţia forestieră de la IC Frimu, fabrica a trecut la IRF Cluj (Întreprinderea Regională Forestieră).
 Întreprinderea Regională Prundul-Bârgăului  exploatează şi prelucrează produsele secundare lemnoase din pădurile Ocolului Silvic Prundul-Bârgăului.


8. Cooperativa „Tâmplarul”
A luat fiinţă în anul 1912. În timpul războiului (1944) atelierele sunt părăsite, iar cooperativa intră în proprietatea statului ca bun absenteist.
 În 1946, un tâmplar Şomfelean, înfiinţează un atelier cooperatist. Dar în 1947, din cauza lipsei  capitalului, atelierul e preluat de o comisie de lichidare.
Maşinile au fost preluate de Întreprinderea CFR- LST Bistriţa şi apoi de L.S. Telciu, care construiau linia  Sărăţel-Deda şi Salva-Vişeu. A fost naţionalizată prin decretul 92/1950. După naţionalizare organul tutelar al cooperativei a fost „UCECOMUL”.

9. Întreprinderea raională „I.C.Frimu” Bistriţa În 1 octombrie 1950, Gospodăria Chibzuită Năsăud, în care intrau următoarele fabrici şi gospodării: Fabrica de Marmeladă, Gospodăria 7Noiembrie, Gospodăria 1 Mai Bârgău, Gospodăria 1 Mai Şieu , Gospodărie 9 Mai Rodna, Gospodăria 6 Martie Lechinţa, Gospodăria 23 August Bistriţa,Gospodăria G. Coşbuc Năsăud, se transformă în Întreprinderea Mixtă I.C. Frimu, cu sediul în Bistriţa. Activitatea acestei întreprinderi se extindea pe raza a trei raioane : Bistriţa, Năsăud, Beclean, forul tutelar fiind Comitetul Executiv al Sfatul popular al regiunii Rodna. Tot în octombrie, în IC Frimu intră şi sectorul Beclean şi Manic – Teaca, Fabrica de Săpun  Bistriţa, Gaterul PrundulBârgăului , Fabrica de Sifoane Bistriţa.
La sfârşitul lui octombrie 1950, se desprind din IC Frimu, următoarele întreprinderi: „Hebe”- Sângeorz Băi, Moara Monor, iar Gospodăria „ G. Coşbuc” devine autonomă.
În 1952, Întreprinderea Agrozootehnică Bistriţa , devine autonomă,iar întreprinderea „ Mica” s-a predat
IMC Cluj. În 1.01.1953, sectorul forestier trece la IRF Cluj. La 12.01.1955, în IC Frimu, intră o poligrafie şi trei abatoare.

Avea următoarele ramuri de producţie:
1. metalurgică - atelierul de reparaţii auto;    - atelierul de tipărit;    - atelier reparaţii maşini electrice.
2. industria lemnului;
3. materiale de construcţie – fabrica de cărămizi Şieu-Odorhei;
4. piei şi cauciuc – fostă fabrica lui Hatchi Alwin, care în 1951 devine întreprinderea „Cometa”;
5. textilă, cu trei dărace: unul în Şieu şi două în Beclean;
6. poligrafică;
7. alimentară şi produse chimice:
  - Fabrica de marmeladă şi uscătoria de fructe;
  - Fabrica de oţet;
  - Fabrica de ape gazoase;
  - Fabrica de săpun.

10.Întreprinderea de Panificaţie Locală - Bistriţa
 În 1948, are loc naţionalizarea brutăriilor, astfel se înfiinţa Cooperativa „1Mai”.
         La 10 noiembrie 1949, se transformă în Întreprinderea de Panificaţie Locală, sub tutela Trustului de Panificaţie Rodna. De la 1 august 1952, întreprinderea trece la Trustul regional de Panificaţie Cluj. Din februarie 1955, aceasta a aparţinut Sfatului Regional Cluj.

11.Sectorul Construcţii
 Prima întreprindere de construcţii s-a înfiinţat la Bistriţa în 1950. De la 1 ianuarie 1953, după desfiinţarea regiunii Rodna, întreprinderea a fost comasată cu Întreprinderea de Construcţii Locale Cluj. Prin transformarea I.R.L.C. în Trustul de Construcţii Locale, unitatea din Bistriţa a devenit Întreprinderea Locală de Construcţii, care în 1955, îşi mută sediul în Dej.

12.Întreprinderile Comunale de Apă şi Electricitate
  Constituite din: Uzina termo-electrică din Bistriţa şi Uzina hidroelectrică de la baraj. Din 1952, la aceste întreprinderi s-au comasat şi:
- Uzina Prundul-Bârgăului;
    - Turbina de la Fabrica de Hârtie Prundul-Bârgăului;
- Microcentrala din Jeica;
- Uzina electrică Teaca;
- Grupul electrogen Şieu.
Secţia COMERCIALĂ, urmărea reglementarea comerţului la nivelul
raionului, distribuirea mărfurilor, aprovizionarea unităţilor comerciale, atribuţii
reflectate şi în: dările de seamă, planuri de muncă, procese-verbale, situaţii cu
reţeaua comercială.
Primele unităţi ale comerţului de stat s-au înfiinţat în 1948. În acest an sau constituit
3 magazine: Secera,Tg. Mureş cu produse textile, Ardealul- cu produse alimentare. Acestea aparţineau de Ministerul Comerţului Interior.
Începând cu 1952, se realizează o comasare a magazinelor. Astfel magazinul Secera şi Tg. Mureş, formează OCL- ul ( Organizaţia Comercială Locală) - produse interraionale Bistriţa, iar ICS( Întreprinderea Comercială de Stat) Alimentara, se transformă în OCL Alimentara. Începând cu 1953, cele două OCL- uri, s-au comasat formând OCL-Comerţ Mixt, cu trei sectoare:
produse alimentare, produse industriale, alimentaţie publică.
Alte unităţi comerciale erau: - Aprozar – se ocupa cu colectarea,achiziţionarea , prelucrarea şi desfacerea fructelor;
                                                       - Fruct-Export
- - centrul Bistriţa se ocupa  cu colectarea produselor apte pentru export.

Sarcinile secţiei COMBUSTIBIL erau acelea:
- de a satisface nevoia de lubrifianţi pentru întreprinderi , instituţii şi cetăţeni;
- de a descoperi , extrage şi folosii resursele de combustibil local;
- de a valorifica resturile de ardere;
- de a supraveghea şi controla normele pentru consumul de combustibil.
Documentele create de aceasta sunt: ordine , dispoziţii,  adeverinţe pentru cotele de combustibil alocate, planuri transport.
Întreprinderea „ Combustibil”- prima întreprindere care aproviziona populaţia cu lemne de foc, a luat fiinţă în iulie 1949, sub denumirea „Fagul Bistriţei”. În anul 1950, întreprinderea îşi schimbă denumirea în aceea de „Combustibil”.
În 1952, întreprinderea a fost comasată cu Întreprinderea regională de la Cluj.

Operaţiunile financiare ale întregului raion, percepţia unor taxe şi impozite, întocmirea bugetelor se realiza de către secţia FINANCIARĂ. La această secţie regăsim: planurile de venituri şi cheltuieli, bugetele, proceseverbale privind impunerile pe meseriile sistate, pe transporturi sistate. Până
în anul 1957, secţia era subordonată direct Ministerului de Finanţe şi nu Sfatului Popular al raionului Bistriţa, de abia după acest an secţia a fost subordonată Sfatului.

Secţia VALORIFICARE s-a înfiinţat de abia în anul 1957, după desfiinţarea Împuternicitului pentru Colectarea Produselor Agricole .Secţia deţine documente pentru anii 1957-1965, şi anume: instrucţiuni privind impunerea cotelor, tabele de impunere, corespondenţă privind activitatea morilor şi daracelor de lână. În anul 1965 această secţie se desfiinţează; plata colectorilor s-a efectuat, pentru anii următori, de către Secţie Secretariat.

Corpul de Control Financiar Intern de pe lângă Sfatul popular al raionului Bistriţa avea drept atribuţii controlul pe linie financiară asupra tuturor instituţiilor şi întreprinderilor din raion. De altfel, toate documentele păstrate , din perioada 1957-1968, sunt procese-verbale de control.

Conţinutul documentelor acestui fond reflectă aria largă a componenţei  teritoriale şi materiale a Sfatului popular al raionului Bistriţa, din perioada 19501968.

Fondul a fost prelucrat arhivistic,  în perioada 2001-2003, de către inspectorii de specialitate Vlaşin Cornelia şi Vlaşin Florin.

Date generale despre fond:


  Nr. fond: 281;
  Nr. inv:   293;

- 12 -
XXX

© Arhivele Naţionale ale României
Anii extremi: 1950-1968;
Cantitatea: 171,55 m.l., 7377 u.a.
 Este de menţionat faptul că, datorită bogăţiei informaţiilor aflate în acest
fond, inventarul fondului este format din două volume, după cum urmează:
1) - volumul I (anii extremi: 1950-1968, 3050 u.a.), nr. inv. 293, sunt
grupate secţiile numerotate de la I la VI:
I. Comitetul Executiv – Secretariat
II. Oficiul Juridic
III. Secţia Cadre
IV. Secţia Organizatorică
V. Secţia Învăţământ
VI. Secţia Învăţământ-Cultură
2) - volumul II (anii extremi: 1950-1968, u.a.), nr. inv. 294, sunt grupate
secţiile numerotate de la VII la XX:
    VII. Secţia Cultură şi Artă
     VIII. Corpul de Control Financiar Intern
        IX. Secţia Agricolă
         X. Secţia Valorificări
        XI. Secţia Comercială

       XII. Secţia Arhitectură şi Sistematizare
      XIII. Secţia Sănătate
      XIV. Secţia Prevederi Sociale
       XV. Secţia Sănătate şi Prevederi Sociale
      XVI. Secţia Planificare
     XVII. Secţia Drumuri
    XVIII. Secţia Gospodărie Comunală şi Industrie Locală
      XIX. Secţia Combustibil
       XX. Secţia Financiară


Bistriţa,    Întocmit şi tehnoredactat, 24.06.2003   Inspectori de specialitate:

Vlaşin Cornelia  Vlaşin Florin Nr. inv. Nr.vechi al u.a.


miercuri, 2 ianuarie 2013

Ceausescu - Proiectul secret


Proiectul secret al lui Ceausescu


Drona iraniană Karar, prezentata cu fast de presedintele Mahmoud Ahmadinejad, seamănă izbitor cu unul dintre proiectele secrete ale lui Ceauşescu * Este vorba despre Tomahawk-ul românesc, bazat pe TU 143, casat pe şest de MApN imediat dupa decembrie 1989 * “Ceauşescu vroia cu disperare să aibă o bombăatomică cât de mică”, spune Pacepa în memoriile sale
“Moartea duşmanilor”,avionul fără pilot prezentat zilele acestea cu mare tam-tam de preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad drept principala ameninţare la adresa inamicului israelo-american, pare a fi o copie uşor modificată a dronelor ruseşti TU 143, TU 300 Korshun. Un proiect strict secret demarat la sfârşitul anilor ‘80 de regimul Ceauşescu, la care s-a renunţat imediat după Revoluţie, odată cu aderarea României la structurile euro-atlantice.
Mai mult, se pare că în timpul intervenţiei străine din decembrie 1989, pe sovietici îi interesa mai puţin Revoluţia şi mai mult proiectele secrete ale dictatorului Ceauşescu (referitoare la armele de distrugere în masă şi rachetele purtătoare). Piloţi şi cercetători români, angajaţi în fostele baze aeriene româneşti, îşi aduc aminte că dictatorul dăduse ordin să se construiască prima rachetă de croazieră românească. Proiectul era bazat pe modificarea avionului de cercetare fără pilot TU-143, achiziţionat de la sovietici în 1988.
Eduard Ovidiu Ohanesian
Cartea bazată pe memoriile fostului general Victor Atanasie Stănculescu “În sfârşit adevărul...”, aduce în atenţia opiniei publice informaţii relevante despre intervenţia trupelor străine în decembrie ’89, ca şi posibilele motive care au dus la eliminarea în mare grabă a lui Nicolae Ceauşescu. Stănculescu dezvăluie câte ceva din culisele unor operaţiuni clasificate Secret de Stat şi ascunse publicului larg până astăzi.
“Discutam mai mult problemele armei chimice. La el era problema staţiei-pilot în una, două uzine mari pentru fabricarea iperitei şi pe care o experimentasem în teren. Aceasta a fost prima dintre cele trei componente ale armelor chimice. Apoi a fost arma bacteriologică, când a venit generalul Popescu din India cu probele de viruşi în eprubete, sticluţe în buzunarul interior de la haină.”,povesteşte Stănculescu.

La rândul său, fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe, Ioan Mihai Pacepa a dezvăluit amănunte despre finanţarea proiectelor de cercetare şi producţie în România a armelor nucleare şi bacteriologice de la mijlocul anilor ’70.
“Ceauşescu vroia cu disperare să aibă o bombăatomică cât de mică”, spune Pacepa în memoriile sale.
Pe scurt, era vorba despre proiectele unor arme de distrugere în masă (nucleară, chimică şi bacteriologică, precum şi studiile efectuate în secret pentru realizarea unei rachete cu rază medie de acţiune), secretizate în grădina MApN. Cei care lucrau în domeniu la vremea aceea, spun că responsabili de aceste proiecte erau generalii Nicolae Eftimescu, adjunct al şefului Marelui Stat Major şi Mihai Chiţac aflat la conducerea Comandamentului Trupelor Chimice.
Rachetele Operativ-Tactice
Armele de distrugere în masă nu fac două parale dacă nu există şi rachetele, obuzele sau aeronavele capabile să le transporte către ţintă. Generalul Pacepa a făcut referire la încercările unor specialişti DIE, din anii ’70, de a produce rachete cu rază medie de acţiune capabile să poarte focoase nucleare sau alte arme de distrugere în masă. Pacepa spune că la adăpostul Institutului de Cercetări şi Proiectări pentru Rachete Meteorologice (cu sediul în pădurea Băneasa), profesorul Alexandru Spătaru lucra la proiectul unei rachete cu rază medie de acţiune. O dovadă că nu s-a reuşit este mărturia fostului general Stănculescu despre achiziţia unor astfel de rachete de la sovietici. Este vorba de Rachetele Operativ-Tactice (ROT), mătrăşite pe ascuns de serviciile secrete româneşti. Specialiştii MApN spun că după ’90, sute de astfel de rachete capabile să poarte arme de distrugere în masă au dispărut fără urmă din înzestrarea Armatei. Ultimele două tranşe de cel puţin 400 de rachete ( de la Unităţile militare Ineu şi Teiuş), dispărând în anul 1996 în direcţia Israel. Presa centrală a descoperit că transportul ultrasecret a fost realizat la cooperare între Mossad, SIE şi DIA, cu ştiinţa şi aprobarea lui Ioan Talpeş.
Proiectul TU-143 – racheta de croazieră
Ca prin minune, au dispărut şi aeronavele TU-143 ( VR-3 Reis ), primele avioane de cercetare fărăpilot, achiziţionate de armata română de la sovietici. Avionul fără pilot făcea parte dintr-un proiect ceauşist încadrat, la nivelul anului 1988 la categoria Secret de Stat. Vorbim despre un “proiect”, pentru că dictatorul intenţiona să realizeze o racheta de croazieră românească, pornind de la platforma TU-143 ( VR-3 ). Am stat de vorbă cu foşti piloţi de la Baza Aeriană Feteşti, dar şi cu ofiţerii care asigurau “protecţia internă” a programelor de încercări în zbor pentru rachetele aer-aer romaneşti în perioada 1988-1990. Aceştia îşi aduc aminte că, la Centrul de Cercetări şi Producţie în domeniul rachetelor de la Crângul lui Bot (astăzi ELMEC Ploieşti) şi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, era în teste un avion fără pilot (în fapt o rachetă de croazierăfără focus), utilizat pentru cercetarea aeriană. Inginerii români sperau că vor fi capabili să realizeze o replică îmbunătăţătă a modelului TU-143, capabilă săpoarte focoase nucleare. Specialiştii în domeniu spun că proiectul era fezabil. Serviciile secrete româneşti au tras cu ochiul la fraţii sovietici care dezvoltaseră pe TU-143, modelul TU-300 Korshun. Proiectul rachetei de croazieră româneşti se baza pe platforma unui TU-143, modificat şi echipat cu motorul reactiv Turbomeca Artouste III B, folosit pentru elicopterele IAR-316 B Alouette III. Motorul dezvolta 650 kgF, la un consum specific inferior lui TR3-117 (motorul TU-143), având în acelaşi timp un gabarit mai mic. Ca şi în cazul rachetelor ROT, fără nicio explicaţie, prin 1997 escadrila de TU-143 românească a dispărut pur şi simplu din înzestrarea armatei. Au fost înlocuite cu aparatele Shadow 600, de producţie americană, despre care specialiştii români au o părere foarte proastă. Achiziţia avioanele spion Shadow 600 a fost supervizată de prietenul fostului şef SIE Ioan Talpeş, dr. inginer Vasile Pascu, nume de cod “Doctorul”. La vremea aceea, Pascu era colonel sub acoperire la firma Telespatzio.
MApN transmite :

Domnului Ovidiu Ohanesian
Referitor la solicitarea dumneavoastră, văcomunicăm următoarele informaţii:
În dotarea Armatei României nu mai există avioane VR-3, Muzeul Aviaţiei din Bucureşti având un astfel de avion ca exponat.
În anul 1983 au fost achiziţionate 11 aparate VR-3 din fosta U.R.S.S. Ele au fost utilizate în perioada 1983-2001 pentru zboruri de antrenament în vederea formării şi menţinerii deprinderilor operatorilor.
Din cauza epuizării resursei de zbor, aceste aparate au fost scoase din exploatare şi au fost înlocuite cu avioane fără pilot de tip Shadow.
Biroul de presă
Nota Ofiţerului (N.O.)
Shadow este un aeromodel facut la cercul de pionieri in comparatie cu TU 143. Escadrila de avioane fara pilot Tu-143 a operat incepind din 1988 la Baza Aeriana de la Mihail Kogalniceanu. Si a fost utilizata in misiuni de recunoastere pe timpul evenimentelor din decembrie 1989. In marea Neagra si in spatiul aerian al Bulgariei. Inginerii directiei Inzestrare isi propusesera modificarea acestui aparat in sensul transformarii lui in racheta de croaziera lansata de la sol/nava sau acrosata sub fuselaj de bombardierul IL-28 si de avionul de vinatoare-bombardament IAR-93. De altfel, irakienii au fost interesati de achizitionarea lui IAR-93 doar in varianta inarmarii lui cu TU-143.
TU-300 Korshun
Sovieticii au păstrat pentru TU-300 motorul TR3-117 (de la TU 143) cu tractiunea de 640 kgForţă, modificându-i suprafaţa în plan a aripii ( delta în loc de aripătrapezoidală ) şi lungind fuselajul pentru a mări rezerva de carburant şi încărcătura utilă transportată. TU-300 cântărea 3 tone şi avea rază de acţiune de 1.000 km. Sistemul de navigaţie era similar celui de pe rachetele americane de croazieră Tomahawk. O varianta TU-300 prevazută cu radar side-looking airborne, servea pentru depistarea ţintelor de suprafaţă de tip aerodrom sau baterii de rachete AA. Alta, prevazută cu bombe în casete ( 1.000 kg ), înmagazina în memorie coordonatele ţintei şi apoi o ataca.
Avantajele rachetei de croazieră
Specialiştii spun că, probabilitatea ca o salvă simultană de rachete de croazieră (zburând la 50 m cu dese schimbări de direcţie) să neutralizeze şi să creeze breşe prin sistemul de apărare antiaeriană, este mai mare decât cea a lansării rachetelor SCUD care n-au precizie. Abaterea probabilă a acestora din urmă, fiind de ordinul a 4-5 km. Ceea ce în cazul unei baze aeriene dispuse în jurul pistei de 2,5 km sau a unei baterii de rachete anti-aeriene în dispozitiv circular cu raza de 800 m înseamnă rateu sigur.
Nota Ofiţerului (N.O.)
Ca pilot sef la Baza aeriana de al Fetesti in anii 88-90 am fost desemnat sa efectuez programul de incercari in zbor a unei rachete aer-aer romanesti. In Romania, centrul de cercetari si productie in domeniul rachetelor se afla la Cringu lui Bot de linga Ploiesti.
In teste era atunci la Cringu lui Bot si mai apoi la Baza de la M. Kogalniceanu nou achizitionatul (din 1988) avion fara pilot, in fapt o racheta de croaziera fara focos, utilizat pentru cercetarea aeriana. In speranta ca inginerii romani vor fi capabili sa realizeze o replica a acestuia.
Ulterior, cam prin 1997 escadrila de TU-143 a disparut pur si simplu din inzestrarea armatei.

http://www.agentia.org/anchete/proiectul-secret-al-lui-ceausescu-5898.html

„Primăvara de la Praga" - 1968


Zborurile speciale şi tranzitarea României în anii '70




În noaptea de 20 spre 21 august 1968, mari unităţi militare din cinci state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (URSS, R.P. Polonă, R.D.G., R.P. Ungară şi R.P. Bulgaria) au invadat Cehoslovacia pentru a pune capăt acţiunilor de liberalizare promovate de la începutul anului 1968 de către o parte din liderii comunişti cehoslovaci, acţiuni cunoscute şi sub denumirea generică de „Primăvara de la Praga". Operaţiunea brutală desfăşurată la ordinul liderilor politici şi militari sovietici împotriva Cehoslovaciei, un stat aliat, membru al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, a determinat autorităţile de la Bucureşti să analizeze şi să impună rapid anumite limite partenerilor din cadrul alianţei din care făceau parte. Astfel, la 11 septembrie 1968, în şedinţa Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., au fost aprobate „propunerile cu privire la unele măsuri pentru îmbunătăţirea repartizării şi structurii unităţilor şi efectivelor forţelor armate ale R.S. România". Practic, după analizarea „la rece" a întregii situaţii în care se afla Cehoslovacia după trei săptămâni de la invazie, grupul conducător al partidului a adoptat în cadrul reuniunii respective o serie de hotărâri politice şi militare cardinale, în vederea prevenirii unei invazii similare cu cea petrecută în noaptea de 20 spre 21 august 1968 în Cehoslovacia. Şi este posibil ca deciziile luate cu acel prilej să fi avut la origine un raport realizat de Ministerul Forţelor Armate, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai Ministerului Afacerilor Externe, raport în care erau prezentate în primul rând greşelile săvârşite de liderii comunişti din Cehoslovacia în perioada premergătoare şi pe timpul desfăşurării operaţiunii militare a trupelor invadatoare ale „ţărilor prietene".


Începând din luna septembrie 1968, armata română - cu excepţia unităţilor de transmisiuni, de aviaţie, ale marinei, trupelor de apărare antiaeriană, unităţilor de rachete tactice şi operativ-tactice, precum şi a subunităţilor de cercetare chimică şi de radiaţii - a fost implicată foarte puţin în aplicaţiile Comandamentului Forţelor Armate Unite desfăşurate pe teritoriul altor state. De regulă, România a fost reprezentată la asemenea manevre militare doar de generali şi ofiţeri care acţionau în cadrul unor comandamente şi state majore restrânse, distincte din punct de vedere naţional, iar situaţiile strategice şi operativ-tactice create de conducătorii aplicaţiilor erau rezolvate de participanţii români numai pe hărţi. Probabil din dorinţa de a nu fi înlăturat la un moment dat de la putere de către generalii din subordinea sa, Nicolae Ceauşescu nu a mai acceptat ca ministrul Forţelor Armate sau adjuncţii acestuia să stabilească principalele condiţii de intrare pe teritoriul României sau de tranzitare a ţării de către eşaloanele militare ale celorlalte state membre ale alianţei, cu prilejul desfăşurării unor activităţi comune organizate de Comandamentul Forţelor Armate Unite în România. În acelaşi timp, autorităţile de la Bucureşti nu au mai permis desfăşurarea în România a unor exerciţii militare comune de mare amploare, la care să participe trupe ale altor state din cadrul alianţei. Începând din anul 1969, militarii din armatele celorlalte ţări membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia au participat la aplicaţiile de pe teritoriul României numai în cadrul unor comandamente şi state majore distincte, iar situaţiile tactice le rezolvau exclusiv pe hartă. Deciziile autorităţilor de la Bucureşti au tensionat relaţiile politico-militare ale României cu celelalte state membre ale alianţei şi au fost criticate permanent, mai ales de liderii politici şi militari sovietici, până la încetarea activităţii Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (1 iulie 1991).[1]


După invadarea Cehoslovaciei din august 1968, autorităţile române au supralicitat în mod propagandistic opoziţia lor în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia cu scopul de a obţine pe plan internaţional o poziţie care să le permită un acces mai uşor la creditele şi tehnologia de vârf din Europa Occidentală şi America de Nord. Problemele create de Nicolae Ceauşescu în alianţa din care făcea parte au generat impresia că România îşi asumase statutul de disident în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, iar în presa din străinătate apăreau aluzii despre o posibilă ieşire a României din blocul sovietic, asemănătoare cu schimbarea efectuată în anul 1966 de Franţa, în momentul în care a ieşit din structurile militare ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. După evenimentele din Decembrie 1989, au existat persoane din nomenclatura Partidului Comunist Român care au continuat să susţină că s-au împotrivit permanent ingerinţelor sovietice în politica militară a României. De exemplu, în anul 1999, generalul Constantin Olteanu a afirmat în volumul său, intitulat România - o voce distinctă în Tratatul de la Varşovia: memorii 1980-1985: „Începând tot din anul 1968, România nu a mai permis nici tranzitarea teritoriului său de către trupe aparţinând altor state, având sau nu armament asupra lor, ori survolarea teritoriului său de către aeronave militare străine. Evident, această poziţie a fost criticată, şi s-a insistat să revenim asupra ei (subl.n.)"[2].
Opinia exprimată de fostul ministru al Apărării Naţionale (la mijlocul anilor '70, adjunct al şefului Secţiei pentru Problemele Militare şi Justiţie a C.C. al P.C.R.) este în contradicţie flagrantă cu informaţiile provenite din fosta arhivă a C.C. al P.C.R. De exemplu, în ziua de 12 februarie 1977, Cancelaria C.C. al P.C.R. a comunicat în scris miniştrilor Ion Coman şi Ion Stănescu faptul că „a fost aprobată propunerea Ministerului Apărării Naţionale, cuprinsă în nota nr. M. 0790 din 10 februarie a.c. privind tranzitarea şi asigurarea deplasării prin R. S. România a unei coloane militare sovietice, care participă la o aplicaţie de comandament şi stat major pe teritoriul R. P. Bulgaria (subl.n.)". Permisul de tranzitare a României de către comandamentul unei divizii sovietice, cu mijloace de transmisiuni, din cadrul Regiunii Militare Odesa, a fost valabil pentru perioada 26 februarie 1977 (orele 16.00-17.00) - 5 martie 1977 (orele 18.00-19.00), iar aplicaţia din Bulgaria s-a desfăşurat „în cadrul planului de activităţi comune ale Forţelor Armate Unite, cu participarea comandamentului unei divizii [sovietice], compus din 160-174 persoane şi 50-60 autovehicule (subl.n.)"[3]. Coloana sovietică a avut la dispoziţie 11-12 ore pentru a se deplasa de la Reni la Negru Vodă, pe itinerarul: Reni - Galaţi - Brăila - Bărăganul - Ţăndărei - Hârşova - Constanţa - Negru Vodă. La întoarcere, sovieticii au intrat pe la Negru Vodă (5 martie 1977, orele 06.00-07.00) şi au folosit acelaşi itinerar pentru a ajunge la Reni.[4]

În Nota nr. M. 0790 din 10 februarie 1977, trimisă lui Nicolae Ceauşescu de către generalul-colonel Ion Coman, există o informaţie şi despre o altă aplicaţie a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, care a avut loc în Bulgaria: „Raportez că în anul 1974, pe baza aprobării Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., transmisă de Cancelaria C.C. al P.C.R. cu nr. 2480/02414 din 10.06.1974, în acelaşi scop, a tranzitat teritoriul R. S. România, o coloană de 70 autovehicule cu 240 militari sovietici (subl.n.)"[5]. Documente inedite, descoperite la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, confirmă şi faptul că tensiunile existente între Moscova şi Bucureşti nu au fost atât de puternice încât să fie întrerupte zborurile repetate ale avioanelor militare sovietice deasupra României în anii 1972-1974 (2-4 survolări pe lună). Acestea au fost efectuate cu permisiunea autorităţilor de la Bucureşti, în scopul de „a continua cercetarea din aer a mijloacelor radiotehnice ale ţărilor capitaliste vecine cu ţările socialiste (subl.n.)"[6]. Asemenea acţiuni strict-secrete pot pune sub semnul întrebării conceptul de „Maverick" creat de propagandiştii regimului comunist din România deoarece Nicolae Ceauşescu a acceptat ca aparate de zbor militare aparţinând unui alt stat să intre, în mod repetat, în spaţiul aerian românesc pentru a desfăşura acţiuni de spionaj electronic împotriva altor ţări. În opinia noastră, afirmaţia fostului ministru al Apărării Naţionale, referitoare la interzicerea de către autorităţile de la Bucureşti, începând din anul 1968, a survolărilor efectuate de aeronave militare străine deasupra României poate fi amendată cu ajutorul altor documente care se află în fosta arhivă a C.C. al P.C.R. De exemplu, generalul-colonel Ion Coman a solicitat acordul lui Nicolae Ceauşescu pentru ca un avion An-24 să transporte militari din Armata populară bulgară pe itinerarul Varna-Odessa şi retur, în perioada 15-25 august 1976. Raportul nr. M. 03688 din 7 august 1976 al ministrului Apărării Naţionale, privind survolarea României de către un aparat militar bulgar, a fost aprobat de liderul P.C.R. la 9 august 1976.[7]

În altă ordine de idei, la 27 ianuarie 1976, generalul de armată Ion Ioniţă a solicitat şi a primit acordul lui Nicolae Ceauşescu pentru ca două avioane DC-9 ale companiei austriece de transport „AUA" să survoleze teritoriul României „în zilele de 23/24 februarie şi 01/02 martie 1976, câte un zbor de la Viena la Damasc, cu înapoierea de fiecare dată în ziua următoare, în scopul transportării de trupe ONU din Austria în Siria şi invers (subl.n.)"[8].
În ziua de 24 martie 1976, ministrul Apărării Naţionale a trimis un nou raport lui Nicolae Ceauşescu, de data aceasta referitor la solicitarea firmei norvegiene „Norvig A/S" din Oslo privind „acordul de survol al teritoriului ţării noastre şi de aterizare pe aeroportul Otopeni pentru un avion Cessna 310. Survolul şi aterizarea se execută în ziua de 26 martie 1976, în scopul transportării de la Oslo la Istanbul a 120 kg explozibil (mostre comerciale) (subl.n.)"[9]. Liderul P.C.R. a aprobat solicitarea respectivă. După o lună şi jumătate, Cancelaria C.C. al P.C.R. a adus la cunoştinţa lui Emil Bobu, Ion Ioniţă şi George Macovescu faptul că a fost aprobată solicitarea companiei „AUA" referitoare la survolarea României de către un avion DC-9 „în zilele de 18 şi 24 mai 1976, de la Viena la Damasc, cu înapoierea în aceeaşi zi, în scopul transportării de trupe ONU din Austria în Siria şi înapoi (subl.n.)"[10]. La 17 iulie 1976, colonelul Cristian Gheorghe, locţiitorul Departamentului Aviaţiei Civile, a solicitat aprobarea prim-ministrului Manea Mănescu pentru ca un avion DC-9 al companiei „AUA" să execute patru zboruri de la Viena la Damasc şi retur, fără aterizare pe teritoriul României. Zborurile respective urmau să aibă loc „în nopţile de 23/24, 24/25, 30/31 august şi 31 august/01 septembrie 1976, în scopul transportării de trupe din contingentul O.N.U. [instalat la graniţa dintre Siria şi Israel] (subl.n.)". Generalul Ion Ioniţă şi Manea Mănescu au avizat favorabil propunerea respectivă şi, pe data de 26 iulie 1976, Cancelaria C.C. al P.C.R. a comunicat ministrului Apărării Naţionale şi prim-ministrului României faptul că Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu „survolarea teritoriului României de către un avion al Companiei austriece (subl.n.)"[11].

Un alt caz este cel din adresa semnată la 14 martie 1977 de către Manea Mănescu, Ion Ioniţă şi Ion Stănescu şi trimisă lui Nicolae Ceauşescu. În documentul respectiv s-a precizat faptul că autorităţile române au primit din partea companiei „AUA" o solicitare privind survolarea teritoriul României de către o aeronavă străină (a companiei BALKAN), în ziua de 20 martie 1977, în scopul transportării de muniţii de la Viena la Sofia. La 16 martie 1977, Cancelaria C.C. al P.C.R. a comunicat lui Manea Mănescu, Ion Stănescu, Ion Coman şi George Macovescu faptul că „a fost aprobată propunerea privind survolarea teritoriului R. S. România la data de 20 martie a.c., de către un avion tip Il-18 al Companiei BALKAN - R.P. Bulgaria"[12]. România nu a fost survolată doar de aeronave ale companiei „AUA" care transportau contingente ONU în Orientul Mijlociu. Potrivit unui document inedit, datat 10 iunie 1976, generalul de armată Ion Ioniţă a solicitat acordul lui Nicolae Ceauşescu pentru ca un avion Boeing-720 B al companiei daneze „MAERSKAIR" să survoleze România „în zilele de 20, 21 şi 22 iunie a.c. de la Stockholm la Tel Aviv, cu înapoierea a doua zi, 21, 22 şi 23 iunie a.c., în total 3 zboruri, în scopul transportării de trupe ONU din Suedia în Israel şi înapoi (subl.n.)". Liderul P.C.R. a aprobat solicitarea, iar Cancelaria C.C. al P.C.R. a anunţat decizia respectivă lui Emil Bobu, Ion Ioniţă şi George Macovescu (11 iunie 1976).[13] Sperăm ca istoricii să poată afla în curând şi de ce anume opinia publică din România a primit informaţii false despre opoziţia autorităţilor comuniste de la Bucureşti faţă de ingerinţele sovietice în politica militară românească. Să fie oare o întâmplare faptul că intoxicarea a fost realizată chiar de către cei care, la un moment dat, au avut cunoştinţă şi au permis tranzitul trupelor sovietice prin România şi survolarea teritoriului naţional de către avioane militare străine şi care, după căderea regimului comunist din România şi pierderea privilegiilor de care beneficiau în calitate de nomenclaturişti ai P.C.R., nu au mai recunoscut faptele pe care le-au comis cu bună ştiinţă? Pentru a răspunde la această întrebare este necesar să fie aprofundată cercetarea documentelor din fosta arhivă a C.C. al P.C.R. şi coroborarea lor cu alte informaţii, provenite din surse memorialistice şi de la Serviciul Istoric al Armatei.

ANEXĂ

7 august 1976, Bucureşti. Raportul nr. M. 03688 al ministrului Apărării Naţionale, generalul-colonel Ion Coman, adresat lui Nicolae Ceauşescu, referitor la survolarea României de către un avion militar de transport aparţinând forţelor armate bulgare, în perioada 15-25 august 1976.

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Secret
Ministerul Apărării Naţionale Exemplarul nr. 1
Nr. M. 03688 Cancelaria C.C. al P.C.R.
din 07.08.1976 Nr. 03824 9.8.1976

Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
Nr. 2544 – 27.IX.1976

[Rezoluţie:] Da
ss. Nicolae Ceauşescu

Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU
Secretar general al Partidului Comunist Român
Preşedintele Republicii Socialiste România

Marele stat major al Armatei populare bulgare a solicitat acordul de survolare a teritoriului ţării noastre pentru un avion AN-24, fără aterizare pe aerodromurile din Republica Socialistă România, în vederea executării unui zbor pe itinerarul Varna - Odesa şi retur în perioada 15-25 august a.c.Avionul transportă militari din Armata populară bulgară.
Rog a aproba.

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE [Pe verso:]
General-colonel R.D. 733/M/1625
(ss.) Ion Coman din 07.08.[19]76

A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 3/1976, f. 152.

Notă:
1. Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Cancelaria C.C. al P.C.R. şi Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele italice.


Totul pentru Ţară

Trimiţând tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care ...