Se afișează postările cu eticheta Gheorghiu-Dej. Afișați toate postările

marți, 19 februarie 2013

Romania lui Ceausescu

România în timpul regimului Ceauşescu

Ceausescu a scos Romania din Evul Mediu, de la lumina lumanarii, la lumina electrica, de la carul cu boi, la intreprinderi producatoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive si avioane… Nu stiu daca, pastrand proportiile, exista performante asemanatoare in istorie – poate Ramses cel Mare! Ceausescu a dictat sa se ridice scoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, cai ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrari hidrotehnice portuare, flote de avioane si vapoare, irigatii pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si… autostrazi. In 24 de ani amarati, rastimp in care a platit datoriile si a dublat populatia urbana! De fapt, este incredibil!" 

„Ceausescu a condus Romania timp de 24 de ani. Nu se poate spune ca era „bine” pe vremea lui Ceausescu, dar putini stiu cum era Romania inainte de Ceausescu! 

Acest conducator a fost pentru tara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia si Abdel Nasser pentru Egipt: TATAL NATIUNII !!! Petre Tutea.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (martie 1965), se va desfăşura o ascuţită luptă de culise pentru succesiunea la conducerea Partidului Comunist. Puternic susţinut de primul-ministru al ţării, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu este ales de Biroul Politic secretar general al partidului. Cel care va conduce România aproape un sfert de veac a fost ales doar de 5 persoane: Ion Gh. Maurer, C. Stoica, E. Bodnăraş, AI. Drăghici şi Gh. Apostol. La congresul partidului, convocat în vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu este confirmat în funcţia de secretar general al P.C.R.

Ce să mai citim?

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Calculul pensiei

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

Prima fază a regimului ceauşist (1965-1971) se caracterizează printr-o relativă liberalizare. Este adoptată 0 nouă constituţie (1965), este schimbată denumirea ţării în Republica Socialistă România, iar Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român. Pe plan intern este sprijinită iniţiativa particulară în comerţ, îmbunătăţirea gradului de confort al populaţiei şi construirea de locuinţe proprietate personală.

Se produce desovietizarea şi liberalizarea vieţii culturale prin eliminarea autorilor sovietici şi reluarea publicării clasicilor literaturii universale. În învăţământ se revine la sistemul tradiţional, autorii români sunt reintroduşi în manuale şi se introduce studiul limbilor occidentale în şcoli. În plan extern, este adoptată 0 politică de independenţă faţă de Moscova, se stabilesc relaţii diplomatice cu Republica Federală Germană (1967), iar în august 1968 este criticată intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România refuzând să participe la înăbuşirea revoltei anticomuniste din această ţară. Vizitele lui Ceauşescu în Franţa, Anglia, Germania şi S.U.A., precum şi cele ale preşedinţilor Charles de Gaulle (1968) şi Richard Nixon (1969) vor contribui la creşterea rolului României pe plan internaţional.

Concomitent, perioada din 1965-1968 a fost pentru Ceauşescu una de consolidare a puterii personale prin acapararea unor funcţii importante în conducerea statului şi promovarea de cadre noi în structurile de conducere ale P.C.R.

A doua fază a regimului ceauşist, neostalinistă (1971-1980), are ca punct de pornire vizitele făcute de Ceauşescu în China şi Coreea de Nord, când sunt lansate tezele din iulie, care întrerup cursul liberalizării. În şedinţa Comitetului Politic al C.C. al P.C.R. (iulie 1971) se decide accentuarea vieţii politice şi ideologice, accelerarea îndoctrinării populaţiei şi controlul strict al tuturor activităţilor de către activiştii de partid. Se producea 0 reîntoarcere la autoritarismul politic. Este introdus principiul rotirii cadrelor, ce permitea marginalizarea grupurilor contestatare din partid, iar din 1972 membrii familiei Ceauşescu şi rudele sunt plasaţi în posturi cheie. Din 1973, Elena Ceauşescu începe o cariera politică ce 0 va propulsa spre vârful puterii, iar din 1974 N. Ceauşescu devine primul preşedinte al Republicii, socialismul dinastic devenind 0 relitate.

Dezvoltarea economică a ţării a fost expusă indicaţiilor arbitrare ale dictaturii. Măsuri neştiinţifice şi haotice erau lansate de Ceauşescu însuşi, care urmaăea dezvoltarea economică a României exclusiv prin eforturi proprii. Se trece la industrializarea forţată prin ridicare de giganţi industriali care produc ineficient, cu mare consum de energie, de materii prime şi costuri ridicate, combinatul siderurgic de la Galaţi devenind simbolul acestei politici. Ridicarea unor construcţii megalomanice (Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul Dunăre – Bucureşti şi transformarea capitalei în port dunărean) şi politica economică aberantă a regimului comunist au avut consecinţe dramatice pe plan social. Alimentele de bază sunt raţionalizate iar distribuirea energiei electrice şi termice este limitată la strictul necesar. Pentru mascarea crizei alimentare ce devenea tot mai acută, regimul va publica un program de alimentaţie ştiinţifică (1982). Returnarea datoriei externe (11 miliarde de dolari) se va face prin efortul şi pe seama poporului, ceea ce va contribui la scăderea masivă a nivelului de trai.

Remediul la dificultăţile tot mai mari pe care le suporta populaţia era înăsprirea dominaţiei ideologice ce trebuia să ducă la formarea omului nou, dispus să aprobe entuziast politica dictatorului. După 1974, cultul personalităţii Conducătorului a câştigat tot mai mult teren, fiind inspirat din modelele chinez şi nord-coreean. Numeroşi scriitori, artişti şi istorici vor fi la originea unui val de elogii fără precedent la adresa lui N. Ceauşescu. Milioane de oameni vor fi mobilizaţi pentru a idolatriza persoana dictatorului iar mai târziu a cuplului prezidenţial. După 1980, istoricii oficiali nu vor ezita în fabricarea unor falsuri grosolane pentru a glorifica trecutul revoluţionar al conducătorului, iar unii scriitori îi adresau omagii exagerate, pentru ca în final să fie ales preşedinte de onoare al Academiei (1985) şi numit Erou al R.S.R. (1988) pentru cei 55 de ani de activitate revoluţionară.

Sporirea nemulţumirilor populaţiei faţă de greutăţile cotidiene precum şi faţă de represiunea internă au condus în decembrie 1989 la 0 puternică revoltă populară, anunţată de mişcările populare din Ungaria, Germania de Est (R.D.G), Cehoslovacia şi Bulgaria, de prăbuşirea Zidului Berlinului şi de evenimentele de la Timişoara. Marea revoltă a poporului român izbucneşte în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, la Bucureşti. Sub imensa presiune populară care asedia clădirea Comitetului Central al P.C.R., Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit. Capturat ulterior, cuplul dictatorial va fi judecat în imprejurări excepţionale şi condamnat la moarte (25 decembrie 1989). În felul acesta era înlăturat regimul comunist şi se redeschidea drumul României spre libertate şi democraţie. By Horia

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010

Ultima dorinţă de Anul Nou a lui Nicolae Ceauşescu

"Dragi tovarăşi şi pretini", "Dragi concetăţeni", "Dragi compatrioţi", "Români", "Oameni buni" - aşa era chemat poporul la miezul nopţii să ia parte la bilanţul prezidenţial. În buna tradiţie comunistă, preluată de la Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu slăvea "realizările eroicei noastre clase muncitoare" şi prevestea "tutulor (sic!) oamenilor muncii" un viitor fericit: "o dezvoltare importantă a industriei, agriculturii şi celorlalte ramuri de activitate, ridicarea continuă a nivelului de trai, material şi spiritual, al poporului".

Link Bloguri

Politici Sociale

Afaceri online

PC Computer

Locuinta - O investitie necesara

De la prietenii niștri RELIGIE

LITERATURA și CREDINTA

Economico - Sociale

Politici Fiscale , Sociale

Situatia ECONOMICO-SOCIALA

Stiinta si tehnica

"Să facem astfel încât, în 1989, să obţinem cele mai bune rezultate în industrie, cea mai mare producţie agricolă, să realizăm în bune condiţii investiţiile şi progresul tuturor sectoarelor de activitate", răsuna ultima urare de An Nou a secretarului general al PCR, în 1988.

MESAJE de ANUL NOU dintr-o lume dispărută: cadoul dezgropat la rădăcina Casei Poporului

de Alina MatisPublicat

Cele mai frumoase URĂRI DE ANUL NOU într-o capsulă a timpului. Printre multele MESAJE DE ANUL NOU primite în ultimele zile, unul are parfumul discret al unui REVELION de altădată. Cum dar din dar se face rai, le oferim prietenilor noştri de ANUL NOU 2013, alături de un LA MULŢI ANI, cadoul pe care ni l-a făcut Dan Perry - un set de fotografii şi o poveste îngropată la rădăcina Casei Poporului.

"Era o nebunie de Sărbători acolo. Prin decembrie, aveam o sanie...". Aşa începe povestea de ANUL NOU a unui loc din Bucureşti ras de Ceauşescu pentru a-şi înălţa cel mai ambiţios vis.Strada Arionoaiei - sau Arionoaia - este una dintre "victimele" de sub Casa Poporului. Acum, ea mai există doar în puţinele fotografii şi amintiri de-ale locatarilor, cu poveşti de Bucureşti demne de Mircea Eliade.

"...mă dădeam cu sania, pentru că acolo erau dealuri. Probabil de asta şi-a construit Ceauşescu colosul aici, pentru că era sus, era înalt", ne spune, din faţa unei camere web, de la mii de kilometri distanţă, un chip zâmbitor.

"Ani de zile am visat-o..."

MESAJUL DE ANUL NOU al lui Dan Perry nu l-am găsit noi, a fost una dintre întâmplările Internetului. Am dat de un blog cu fotografii din Viscri şi i-am scris, neştiind că este român, pentru a-i cere permisiunea să îi folosim o imagine pentru articolul despre miracolul din aşezarea săsească.

"Era un cartier liniştit, simplu, dar oamenii erau buni, relaţiile dintre ei erau excelente, iar noi toţi am avut o copilărie fericită în locul acesta". Vorbeşte ca despre un tărâm al făgăduinţei despre stradaArionoaiei, despre grădina casei lui, grădina superbă a copilăriei lor, în care trona falnic un ulm. "Pe sub acest ulm, la o anumită vârstă, băieţii au început să fumeze. Aici învăţam... Era o feerie - curtea asta o regret şi azi", spune Perry despre curtea din cartierul Uranus-Izvor, unic în Bucureşti pentru liniştea şi dealurile lui.

"Ani de zile am visat-o. Când vin în România, am plăcere de parcă vin acasă. Este ceva care mă duce înapoi în copilărie", mai spune Perry, care dă din cap şi ridică des în umeri, neştiind să îşi explice ataşamentul pentru acest colţ de Bucureşti demult dispărut.

"Aveam un văr care şi-a cumpărat o bicicletă. Pe vremea aceea, cine avea bicicletă?! Mai nimeni. Mi-a dat-o mie pentru două zile şi am fost împăratul cartierului. Toţi veneau să îi las două minute cu bicicleta", povesteşte, râzând, locatarul de pe Arionoaia.

1961: plecarea din România şi despărţirea de Arionoaia

În vârstă de 70 de ani, Dan Perry s-a născut la Galaţi, într-o familie de evrei cu numele de Solomonovici. Pe când el avea cinci ani, s-au mutat la Bucureşti, pentru că tatăl lui, sionist, intrase în vizorul Securităţii.

Nimeni nu voia să primească un evreu, aşa că şi-au schimbat numele în Pruteanu. Îl întreb dacă există vreo relaţie cu regretatul George Pruteanu şi răspunde zâmbind: "Numai văr primar". "L-ai cunoscut?", întreabă imediat, adăugând că şi el l-a văzut doar de două ori în viaţă.

În 1961, pe când avea 17 ani, Dan şi ai lui au plecat în Israel. Aici, şi-au luat numele de Perry, mai scurt şi mai uşor de scris şi pronunţat în ebraică.

În tot acest timp, a ţinut legătura cu Ciufi, prietenul care stătea la etaj, în aceeaşi casă de pe Arionoaiei ca şi familia Pruteanu. Ciufi, care a rămas până la sfârşit pe Arionoaiei, îi trimitea scrisori codate despre viaţa românească.

Înapoi în ţară: "Îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze"

Au trecut 20 de ani până Dan Perry s-a întors pe strada copilăriei lui şi vorbeşte cu plăcere, dar şi cu regret despre norocul ca, în 1980, să aibă aparat foto la el şi inspiraţia de a face multe fotografii cu Arionoaia. Acestea sunt ultimele imagini pe care le are cu strada, făcute într-o perioadă în care preţiosul film foto nu se "consuma" cu străzi, clădiri, ori cu peisaje.

"Acum, îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze", mărturiseşte Dan Perry, cu ciudă în glas când îşi aminteşte, numai el ştie a câta oară, că i s-a stricat aparatul foto atunci. "Începuseră demolările şi l-am întrebat pe prietenul Ciufi: <<Crezi că o să dea jos tot?>>. Iar el a zis: <<Nu cred>>. Nu ştiam de Casa Poporului", spune românul.

Patru ani mai târziu, strada Arionoaiei, împreună cu tot cartierul Uranus-Izvor, din centrul Bucureştiului, nu mai existau. Planul faraonic al lui Nicolae Ceauşescu, pus în aplicare de tânăra arhitectă Anca Petrescu, a ras toată zona, a nivelat dealul, a distrus biserici şi clădiri istorice - în total, peste 7 kilometri pătraţi au fost "şterşi", pentru a face loc Casei Poporului. Aproximativ 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi şi au rămas doar cu amintirea acestui colţ din Bucureştiul comunist.

"A fost distrugător pentru toţi"

"Pentru mine a fost distrugător când am aflat (de dărâmarea străzii şi de Casa Poporului, n.red.). La fel a fost şi pentru toţi prietenii care stădeau în zonă. Distrugător pentru toţi", spune Perry despre palatul construit peste copilăria lor.

Fiecare îşi aminteşte cu drag despre strada/casa copilăriei lor. Foştii copii de pe Arionoaiei par, însă, să fi pus pe un piedestal acest loc, poate tocmai pentru că le-a fost luat în nişte circumstanţe care au făcut istorie.

La următoarea vizită în România, Dan Perry, care lucrează ca tehnician în arhitectură, a fost să constate ce casă a primit poporul în schimbul casei lui şi a prietenilor din Uranus-Izvor. "Am fost în Casa Poporului, l-am chemat şi pe Ciufi, dar nu a vrut în niciun chip să vină. E aşa de supărat şi o să fie supărat toată viaţa pentru că l-au scos din casa lui. M-am dus să văd singur". Şi i-a plăcut ce a văzut.

"Pentru mine, dat fiind că lucrez în arhitectură, Casa Poporului e, totuşi, o construcţie interesantă", spune Perry, adăugând repede că locuinţele pentru oamenii daţi afară din casele lor sunt "oribile". "Acum am văzut că le mai pun puţin ruj pe buze şi le reabilitează termic", adaugă românul.

Acum, Perry vine anual în România şi şi-a planificat ca, atunci când se pensionează, să stea şi câteva luni la rând în ţară. Chiar dacă Arionoaia nu mai e, prietenii de atunci sunt în continuare. Se întâlnesc cu toţii şi au chiar un înlocuitor al curţii cu ulm de pe vremea când erau puştani: casa de la munte a unuia dintre ei. "Am izbutit să îmi adun toţi colegii din clasă. Am făcut o reuniune în 2006, la 46 de ani de la şcoală, şi încă una, în 2011, la 50 de ani. Iar anul trecut, ne-am întâlnit între", povesteşte bărbatul.

În plus, pe lângă prietenii de şcoală ori de joacă, mai e şi ţara, pe care a bătut-o în lung şi în lat, a fotografiat-o şi a promovat-o prin toate cercurile în care se învârte în Israel. "Fac reclamă mare, doamnă!", exclamă el, explicând că până şi screensaver-ul de pe calculatorul de la birou e numai cu poze din România.

"România e foarte frumoasă, foarte frumoasă. Ultima oară când am fost la Castelul Peleş, am făcut 480 de poze. Am văzut în viaţa mea multe castele - multe, multe castele. Dar eu cred că Peleşul e cel mai frumos", adaugă el şi începe să enumere toate bisericile, cetăţile şi oraşele frumoase din România care îi vin în minte şi îi plac.

De la Arionoaia de odinioară la mall-urile de azi

Dan Perry nu numai că vizitează şi fotografiază România, dar şi lucrează aici ocazional. Firma de arhitectură la care este partener este cea care a construit mall-urile AFI din diverse oraşe din ţară. "Acum, lucrez la un mall nou din Bucureşti", spune el, cu referire la noul AFI, care se va deschide în Bucureştii Noi, pe terenul fostei fabrici Laromet.

Cu toate că iubeşte România cu o dragoste aflată undeva la mijloc între pasiunea unui turist şi ataşamentul unui om înrădăcinat într-un loc, Dan Perry spune fără ezitare că nu s-a gândit niciodată să se întoarcă definitiv în ţară. Israelul e casa lui acum, acolo sunt soţia, fiica şi fiul lui, cei cinci nepoţi, acolo este cariera lui. Soţia este singura pe care a adus-o în ţara lui natală. Ba mai mult, a şi învăţat-o română. Copiii şi nepoţii, însă, sunt complet străini de România.

"Cu mine cred că se termină capitolul "România". Ei (copiii, n.red.) nu ştiu română. Fata mea e măritată cu un scoţian, vorbeşte cu copiii în engleză. Băiatul e însurat cu o chinezoaică, iar nora mea vorbeşte cu nepoata în chineză. Ne îndepărtăm de România şi de apropiem de China şi de Scoţia", constată, din faţa unui calculator din Haifa, autorul pozelor de pe Arionoaiei. Acesta este şi motivul, spune el, pentru care postează pe Internet fotografii din România şi din cartierul peste care s-a înălţat Casa Poporului - pentru ca şi alţii din generaţia lui să îşi păstreze vii imaginile, exact cum a făcut-o el.

"Nu există altă sursă. Cu noi, se termină această Arionoaiei şi toate străduţele alea mici dimprejur...", este constatarea cu care Dan Perry încheie, departe de Bucureşti, povestea bucăţii lui din România ştearsă de istorie.

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/mesaje-de-anul-nou-dintr-o-lume-disparuta-cadoul-dezgropat-la-radacina-casei-poporului-10391230

Vezi și

vineri, 25 ianuarie 2013

Ana Pauker

Prima femeie din lume care deţine funcţia de ministru de externe

"Stalin cu fustă"

Ana Pauker sau "Stalin cu fusta" al României - aşa cum i se mai spunea în perioada de glorie - , este unul dintre cele mai controversate şi interesante personaje ale istoriei românilor. Născută în anul 1893, la Codăeşti, judeţul Vaslui, sub numele de Hanna Rabinsonh, viitorul ministru de externe al României deprinde limba ebraică din familie (bunicul său fiind rabin) şi ajunge chiar să predea într-o şcoală de profil din Bucureşti.

Este atrasă de socialism încă din tinereţe şi adera la mişcarea comunistă încă din anul 1915. Căsătorită cu activistul comunist Marcel Pauker, ea se înscrie în rândurile acestora în anul 1920. Doi ani mai târziu, este arestată împreună cu soţul ei pentru activităţi politice şi ilegale, iar dupa eliberare, pleacă în Elveţiei.

Vezi și

Merge apoi în Franţa unde devine membră a Comiternului şi se implică în mişcarea comunistă balcanică.
Întoarsă în Romania, ea este arestata în anul 1935, şi execută 6 ani de puşcărie. Totuşi înainte de a fi eliberată este trimisă în Uniunea Sovietică la schimb cu un prizonier român. Între timp, soţul celei care va fi numită "doamna de fier a României" fusese executat în Gulag, în urma epurărilor staliniste.

După ce şi-a petrecut anii războiului la adăpost în URSS, revine în România, în anul 1944, îmbracată în uniformă sovietică, călare pe unul dintre tancurile "eliberatorilor roşii".

Este aleasă secretară a Comitetului Central al PCR, iar în 1947 devine prima femeie din lume care deţine funcţia de ministru de externe şi pe cea de vice-prim ministru. De altfel chiar şi presa internaţionala reacţionează la acest eveniment, revista "Time" îi publică pe copertă imaginea, denumind-o femeia anului.

Ana Pauker este cea care a semnat fără să clipească actul prin care România ceda necondiţionat Insula Serpilor Uniunii Sovietice. În tot acest timp îşi creează imaginea unei veritabile "doamne de fier", şi devene incomodă pentru Gheorghiu-Dej şi comuniştii mai moderaţi şi mai apropiaţi de naţional comunism.

Pentru a scăpa de ea, este acuzată de activităţi ilegale împotriva partidului, de sabotarea agriculturii, de legături cu legionarii şi agenţii străini, acuze fictive însă suficiente cât să fie scoasă din graţiile "Ţarului Roşu", Stalin, unul din protectorii ei de până atunci. Este arestată de către comunişti români care ar fi dorit să o lichideze, după modelul Lucreţiu Pătrăşcanu, însă mâna lungă a Moscovei a apărat-o din nou, pedeapsa i-a fost comutată în arest la domiciliu. Abia în ultimii ani de viaţa i s-a permis să îşi câştige existenţa ca traducătoare la Editura Politică. A murit la 3 iunie 1960, răpusă de un cancer mamar.

http://www.historia.ro

Ana Pauker s-a reîntors în România, în 1944, îmbrăcată în uniforma sovietică, după ce armata sovietică a intrat în ţară. A fost aleasă secretară a Comitetului Central al Partidului Comunist din România şi a jucat un rol important în organizarea guvernului de coaliţie, intitulat "de largă concentrare democratică", de fapt, controlat de comunişti, prezidat de dr. Petru Groza, în anii 1945-1947. In 1947 a fost numită ministru de externe şi vice-prim ministru, fiind prima femeie din lume care a deţinut această funcţie guvernamentală. In această calitate a semnat, între altele, actul prin care România ceda Uniunii Sovietice Insula Șerpilor. Ca lideră a PCdR şi a regimului dictatorial comunist, deosebit de nepopular şi de represiv, şi-a câştigat o reputaţie foarte negativă. Majoritatea contemporanilor şi a istoricilor consideră că a jucat un rol tenebros în istoria României, aducând statului român numeroase prejudicii. Deoarece a condus ţara în mod autoritar, a fost poreclită de poporul român, "Stalin cu fustă".

Ana Pauker (stânga) şi Petru Groza (dreapta) - la primul
Congres al Frontului Plugarilor

"Raportul Vladimir Tismăneanu" (pagina 56), menţionează că la sfârșitul anilor 40 circula, în România, sloganul "Ana, Luca, Teo, Dej - bagă spaima în burgheji", iar succesiunea numelor, în afara nevoii de rimă, ar fi indicat ordinea după importanţa pe care o aveau respectivii conducători în partid, aceştia fiind: Ana Pauker, Vasile Luca (László Luka), Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Comunista Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere în România a unui sistem bazat pe crimă şi fărădelege. Un caz elocvent asupra modului cum acționa este cel al Ecaterinei Gata: pentru că a scuipat-o pe Ana Pauker în timpul interogatoriului, i-au fost smulşi sânii cu cleştele, a fost violată şi apoi omorâtă. Peste ani ucigaşa evreică a murit tot din cauza sânilor.

Deşi era numai ministru de externe, adică "numărul 3" în triumviratul Dej-Luca-Pauker, toţi îi ştiau de frică pentru că se vechea bolşevică avea sprijin înalt de la Moscova, chiar de la Stalin. Pe ascuns se spunea că tovarăşa Ana este Comisarul-Şef, agentul Nr. 1 al Moscovei în România. Evident că obrăznicia i-a atras antipatia celorlalţi din conducerea partidului, în special a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cel care şi-a eliminat pe rând rivalii. http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro

Cum a scăpat tovarăşa Ana Pauker de glonţ

În primele două episoade ale serialului “Crime comuniste cu circuit închis”, “Adevărul” a prezentat cazul Foriş – o crimă comunistă “la patru mâini” – şi cazul “Pătrăşcanu”, un ministru comunist al justiţiei – arestat, anchetat, asasinat. Prezentăm azi un caz aparte: cazul Ana Pauker. Mai precis, cum a scăpat principala rivală a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de glonţ. Ana şi Marcel Pauker au făcut parte din elita celebrelor cupluri de taină ale comunismului. Alături de alte cupluri celebre: Alexandru şi Vanda Nicolschi, Alexandru şi Stela Moghoioroş, Iosif şi Liuba Chişinevschi, Miron şi Sulamita Constantinescu, Ana şi Sorin Toma Alexandra Sidorovici şi Silviu Brucan.

În anii ‘50, tot atâtea nume celebre, tot atâtea legende. Toate, mai ales doamnele/tovarăşele, sub zodia Anei. A tovarăşei Ana. Un Stalin cu fustă. O doamnă de fier a României. Chiar “Împărăteasa”, „Împărăteasa roşie” i s-a spus acelei femei carismatice, care, în anii ’50, a fost printre puţinii lideri comunişti apăruţi pe coperta prestigioasei reviste americane “TIME”.

Ana Pauker, un “Stalin cu fustă”

Aşa i se spunea în epocă: un Stalin cu fustă. Mulţi spuneau că, de fapt, ea, Ana Pauker, “tovarăşa Ana”, cum îi spuneau chiar şi cei din familie, conducea România în anii ’50. A fost activistă comunistă evreică, agentă a Uniunii Sovietice şi fruntaşă a Partidului Comunist Român.

Pe numele ei real Hannah Rabinsohn, s-a născut la Codăeşti, judeţul Vaslui, într-o familie de evrei ortodocşi săraci. Bunicul ei a fost rabin. În timp ce fratele ei mai mic, Zalman, a devenit sionist, din 1915, Ana, “tovarăşa Ana”, a trăit pasional “comunismul” cel mai autentic. Cu clandestinitatea sa şi valurile de arestări, cu tot.

A fost iubită şi a iubit. A avut şase copii: patru de la doi bărbaţi şi alţi doi, înfiaţi. Mulţi memorialişti şi chiar lideri ai Securităţii au spus, în timp, că, de fapt, în ce priveşte controlul politicii partidului comunist din România, “Ana Pauker cu gruparea ei trimisă de la Moscova luau decizii”, iar “Bodnăraş nu putea decât să se comporte ca atare”.În anul 1922 a fost arestată împreună cu soţul său, Marcel Pauker, pentru activităţi politice, şi, după ce au fost eliberaţi, au plecat în exil în Elveţia. De acolo a plecat în Franţa, unde a devenit instructoare a Kominternului şi s-a implicat în mişcarea comunistă din Balcani.

La întoarcerea în România a fost arestată în 1935 şi judecată împreună cu alţi conducători ai PCR, între care Alexandru Moghioroş şi Alexandru Drăghici.

A fost condamnată la zece ani de închisoare. În luna mai 1941 a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, în schimbul unui român deţinut de autorităţile sovietice după ocuparea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.

La Moscova, unde soţul său, Marcel Pauker, fusese asasinat din ordinul lui Stalin, Ana Pauker a devenit şefa grupului de comunişti români exilaţi, cunoscut ulterior sub denumirea de “facţiunea moscovită”. S-a reîntors în România în 1944, în glorie, îmbrăcată în uniforma sovietică, după ce Armata Roşie a “eliberat” ţara. În 1947 a fost numită ministru de externe.

Ulterior, la instigarea Moscovei după uneltirile puse la cale chiar de la Bucureşti, a fost acuzată de “deviaţionism” şi arestată. S-a spus chiar că ar fi fost torturată, arsă cu ţigara în anchetă. În februarie 1952 a fost supusă unui şir de interogatorii în vederea unui proces penal, dar după moartea lui Stalin, în 1953, a fost eliberată, dar ţinută în arest la domiciliu. A lucrat o perioadă la Editura Politică şi a murit în 1960, în anonimat. De cancer.

Deşi era doar ministru de externe, adică “numărul 3″ în triumviratul “Dej-Luca-Pauker”, toţi îi ştiau de frică pentru că toţi ştiau că are sprijin înalt, chiar de la Moscova, de la întâistătătorul comunismului, Iosif Visarionovici Stalin.

Mai mult, mai în şoaptă, mai cu perdea, toţi spuneau şi simţeau că “tovarăşa Ana” este “comisarul-şef”, “agentul nr.1 al Moscovei în România. Evident că asta i-a atras invidia din partea rivalilor, şi în special din partea lui Gheorghiu-Dej. Cel care, rând pe rând, şi-a eliminat toţi adversarii incomozi.

Semnalul mazilirii l-a dat chiar Stalin

Eliminarea “grupului Pauker” de la Bucureşti şi eventuala asasinare a Anei Pauker s-au hotărât de foarte sus. Chiar de la Moscova, din Palatul Kremlinului. În 1952, în timpul unei întâlniri la vârf dintre Stalin şi Dej, “tătucul de la Moscova” i-a dat ordin lui Dej s-o elimine pe Ana Pauker şi întregul său grup (Vasile Luca, Teohari Georgescu şi alţii) “care trădau cauza comunismului” în favoarea sionismului şi iudaismului.

O singură metodă i-a fost indicată de Stalin lui Dej: glonţul, “un glonţ la mir”. În cartea sa de Amintiri cu Dej, nonagenarul lider comunist Gheorghe Apostol, citat, la rândul său de Sorin Toma (fostul redactor-şef al “Scînteii”), într-o altă carte de amintiri, povesteşte un episod straniu, petrecut în holul unui hotel de lux din Moscova, unde se afla delegaţia condusă de Dej care tocmai ce discutase cu Stalin. Şi puseseră la cale “marele asasinat”.

Aşa cum povesteşte Apostol, la întâlnirea de la Kremlin, Stalin, după multe pahare de vodcă golite împreună cu tovarăşi de la Bucureşti, îi ceruse lui Dej, nici mai mult, nici mai puţin decât s-o elimine pe Ana Pauker, s-o împuşte în cap, “să-i tragă una la mir”. Pentru că Dej ar fi ezitat cu răspunsul, Miron Constantinescu, fostul director al “Scînteii”, până în ‘47, ar fi zis: “Tovarăşe Stalin, Gheorghi Afanasievici (n.r. – adică Dej) este foarte sentimental!”

Evident că asta l-a umilit şi evident l-a înfuriat foarte tare pe Dej. “Miroane, cum ajungem la Bucureşti, convocăm Biroul Politic. Expunem cele petrecute şi vom hotărî lichidarea Anei Pauker. Vom propune Biroului Politic ca persoana care o va împuşca (n.r. – pe “tovarăşa Ana”) să fii tu, Miroane. Auzi?”, susţine Gheorghe Apostol că i-ar fi zis Dej lui Miron.

Cu alte cuvinte i-a spus clar: “Miroane, ai sarcina s-o împuşti în cap pe Ana Pauker!”. Se zice că Miron ar fi plâns, la propriu, pe tot parcursul survolului Moscova-Bucureşti. Până la urmă, Ana Pauker nu a fost împuşcată/executată, dar a fost eliminată din conducerea partidului, cu surle şi trâmbiţe, în 1953. Moartea lui Stalin a fost săparea tovarăşei Ana.

La catafalc, Beethoven, nu Internaţionala

A murit în 1960. De cancer, nu de glonţ. Cum ar fi vrut Stalin, cum ar fi vrut Dej. În casa fiicei sale Tatiana şi a ginerelui său, dr. Gheorghe Brătescu. Operată, în plină glorie, în 1950 de cancer la sân, a suferit în tăcere. S-a tratat nu la Spitalul Elias, ci la Colentina şi la domiciliu.

După ce a fost arestată şi anchetată, în 1953, boala s-a amplificat şi, în cele din urmă, deşi s-a încercat tratamentul cu un “ser miraculos”, “tovarăşa Ana” a trecut în lumea umbrelor.

La catafalc nu i s-a cântat Internaţionala, ca tuturor celorlalţi mari comunişti morţi “la datorie”, ci un marş funebru. De Beethoven. Nepoţica tovarăşei Ana când a auzit de la mama sa că bunica a murit, a întrebat: Şi când termină de murit, bunica se va întoarce?

Evident, nu s-a mai întors decât fantoma ei. Şi mitul Anei Pauker. În 1968 a fost reabilitată de Nicolae Ceauşescu. Aşa cum au fost reabilitaţi şi Vasile Luca, şi Fioriş, şi Pătrăşcan, şi alţii, mulţi alţii de pe “lista lui Dej”. de Christian Levant (2007) http://dezvaluiri.wordpress.com

Pauker și Iliescu, bagă spaima în Băsescu !

Stafia comunismului ducându-și nepoțeii să-l vadă pe Mihai I al României ținând un discurs în Parlament.

La 1 decembrie 1946, printr-un discurs susținut în fața Parlamentului, Regele Mihai I al României practic valida alegerile trucate/furate de către comuniști. Acum 65 de ani l-a aplaudat Ana Pauker (Hanna Rabinsohn). Arc peste timp, 65 de ani mai târziu, pupilul sinistrei Stalin în fustă (cum a fost numită în epocă), Ion Iliescu aplauda prezența lui Mihai de România în Parlament. După un alt discurs ce s-ar dori, în viziunea lui Ion Iliescu și gașca sa, unul de validare al Uniunii Social Democrate (un adevărat nou Bloc al Partidelor Democrate). Pentru cei care au deschis mai târziu cartea de istorie, Ana Pauker este cea care l-a lansat în politică pe Ion Iliescu. Pe când acesta era un tânăr liceean, l-a trimis într-o tabără a tinerilor comuniști din Iugoslavia. Apoi tovarășa l-a trimis pentru 5 ani să aibă și cialavek-ul bucuria de a studia la Moscova. Asta deoarece mama adoptivă a lui Ion Iliescu, Aristița, era menajera și bucătăreasa „Împărătesei Roșii”.

Posted on octombrie 26, 2011 by Sare'n Ochi

Discursul Regelui Mihai din 1946, după câştigarea alegerilor trucate de către comunişti

La 65 de ani de la ultimul său discurs în Parlamentul României, Majestatea Sa Regele Mihai a transmis marţi primul său mesaj în faţa aleşilor. Dacă actualul discurs a fost intens mediatizat, adevarul.ro vă invită să citiţi discursul susţinut de Regele Mihai, la 1 decembrie 1946, după câştigarea alegerilor trucate de către comunişti.