Romania lui Ceausescu

România în timpul regimului Ceauşescu

Ceausescu a scos Romania din Evul Mediu, de la lumina lumanarii, la lumina electrica, de la carul cu boi, la intreprinderi producatoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive si avioane… Nu stiu daca, pastrand proportiile, exista performante asemanatoare in istorie – poate Ramses cel Mare! Ceausescu a dictat sa se ridice scoli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, cai ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrari hidrotehnice portuare, flote de avioane si vapoare, irigatii pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si… autostrazi. In 24 de ani amarati, rastimp in care a platit datoriile si a dublat populatia urbana! De fapt, este incredibil!"

„Ceausescu a condus Romania timp de 24 de ani. Nu se poate spune ca era „bine” pe vremea lui Ceausescu, dar putini stiu cum era Romania inainte de Ceausescu!

Acest conducator a fost pentru tara asta ceea ce au fost Kemal Ataturk pentru Turcia si Abdel Nasser pentru Egipt: TATAL NATIUNII !!! Petre Tutea.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (martie 1965), se va desfăşura o ascuţită luptă de culise pentru succesiunea la conducerea Partidului Comunist. Puternic susţinut de primul-ministru al ţării, Ion Gheorghe Maurer, Nicolae Ceauşescu este ales de Biroul Politic secretar general al partidului. Cel care va conduce România aproape un sfert de veac a fost ales doar de 5 persoane: Ion Gh. Maurer, C. Stoica, E. Bodnăraş, AI. Drăghici şi Gh. Apostol. La congresul partidului, convocat în vara anului 1965, Nicolae Ceauşescu este confirmat în funcţia de secretar general al P.C.R.

Ce să mai citim? 

Virusul Misterios

Europa este o "cum ar fi pe care am moștenit-o"

Măsuri de maximă protecție

Calculul pensiei

Sheme Electronice

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

Prima fază a regimului ceauşist (1965-1971) se caracterizează printr-o relativă liberalizare. Este adoptată 0 nouă constituţie (1965), este schimbată denumirea ţării în Republica Socialistă România, iar Partidul Muncitoresc Român devine Partidul Comunist Român. Pe plan intern este sprijinită iniţiativa particulară în comerţ, îmbunătăţirea gradului de confort al populaţiei şi construirea de locuinţe proprietate personală.

Se produce desovietizarea şi liberalizarea vieţii culturale prin eliminarea autorilor sovietici şi reluarea publicării clasicilor literaturii universale. În învăţământ se revine la sistemul tradiţional, autorii români sunt reintroduşi în manuale şi se introduce studiul limbilor occidentale în şcoli. În plan extern, este adoptată 0 politică de independenţă faţă de Moscova, se stabilesc relaţii diplomatice cu Republica Federală Germană (1967), iar în august 1968 este criticată intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, România refuzând să participe la înăbuşirea revoltei anticomuniste din această ţară. Vizitele lui Ceauşescu în Franţa, Anglia, Germania şi S.U.A., precum şi cele ale preşedinţilor Charles de Gaulle (1968) şi Richard Nixon (1969) vor contribui la creşterea rolului României pe plan internaţional.

Concomitent, perioada din 1965-1968 a fost pentru Ceauşescu una de consolidare a puterii personale prin acapararea unor funcţii importante în conducerea statului şi promovarea de cadre noi în structurile de conducere ale P.C.R.

A doua fază a regimului ceauşist, neostalinistă (1971-1980), are ca punct de pornire vizitele făcute de Ceauşescu în China şi Coreea de Nord, când sunt lansate tezele din iulie, care întrerup cursul liberalizării. În şedinţa Comitetului Politic al C.C. al P.C.R. (iulie 1971) se decide accentuarea vieţii politice şi ideologice, accelerarea îndoctrinării populaţiei şi controlul strict al tuturor activităţilor de către activiştii de partid. Se producea 0 reîntoarcere la autoritarismul politic. Este introdus principiul rotirii cadrelor, ce permitea marginalizarea grupurilor contestatare din partid, iar din 1972 membrii familiei Ceauşescu şi rudele sunt plasaţi în posturi cheie. Din 1973, Elena Ceauşescu începe o cariera politică ce 0 va propulsa spre vârful puterii, iar din 1974 N. Ceauşescu devine primul preşedinte al Republicii, socialismul dinastic devenind 0 relitate.

Dezvoltarea economică a ţării a fost expusă indicaţiilor arbitrare ale dictaturii. Măsuri neştiinţifice şi haotice erau lansate de Ceauşescu însuşi, care urmaăea dezvoltarea economică a României exclusiv prin eforturi proprii. Se trece la industrializarea forţată prin ridicare de giganţi industriali care produc ineficient, cu mare consum de energie, de materii prime şi costuri ridicate, combinatul siderurgic de la Galaţi devenind simbolul acestei politici. Ridicarea unor construcţii megalomanice (Casa Poporului, Canalul Dunăre – Marea Neagră, Canalul Dunăre – Bucureşti şi transformarea capitalei în port dunărean) şi politica economică aberantă a regimului comunist au avut consecinţe dramatice pe plan social. Alimentele de bază sunt raţionalizate iar distribuirea energiei electrice şi termice este limitată la strictul necesar. Pentru mascarea crizei alimentare ce devenea tot mai acută, regimul va publica un program de alimentaţie ştiinţifică (1982). Returnarea datoriei externe (11 miliarde de dolari) se va face prin efortul şi pe seama poporului, ceea ce va contribui la scăderea masivă a nivelului de trai.

Remediul la dificultăţile tot mai mari pe care le suporta populaţia era înăsprirea dominaţiei ideologice ce trebuia să ducă la formarea omului nou, dispus să aprobe entuziast politica dictatorului. După 1974, cultul personalităţii Conducătorului a câştigat tot mai mult teren, fiind inspirat din modelele chinez şi nord-coreean. Numeroşi scriitori, artişti şi istorici vor fi la originea unui val de elogii fără precedent la adresa lui N. Ceauşescu. Milioane de oameni vor fi mobilizaţi pentru a idolatriza persoana dictatorului iar mai târziu a cuplului prezidenţial. După 1980, istoricii oficiali nu vor ezita în fabricarea unor falsuri grosolane pentru a glorifica trecutul revoluţionar al conducătorului, iar unii scriitori îi adresau omagii exagerate, pentru ca în final să fie ales preşedinte de onoare al Academiei (1985) şi numit Erou al R.S.R. (1988) pentru cei 55 de ani de activitate revoluţionară.

Sporirea nemulţumirilor populaţiei faţă de greutăţile cotidiene precum şi faţă de represiunea internă au condus în decembrie 1989 la 0 puternică revoltă populară, anunţată de mişcările populare din Ungaria, Germania de Est (R.D.G), Cehoslovacia şi Bulgaria, de prăbuşirea Zidului Berlinului şi de evenimentele de la Timişoara. Marea revoltă a poporului român izbucneşte în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, la Bucureşti. Sub imensa presiune populară care asedia clădirea Comitetului Central al P.C.R., Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit. Capturat ulterior, cuplul dictatorial va fi judecat în imprejurări excepţionale şi condamnat la moarte (25 decembrie 1989). În felul acesta era înlăturat regimul comunist şi se redeschidea drumul României spre libertate şi democraţie.  By Horia 

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea, Istorie. Sinteze (recapitularea materiei din programă) 21 de variante complete (rezolvate şi explicate), Ed. Aula, Braşov, 2010

Ultima dorinţă de Anul Nou a lui Nicolae Ceauşescu

"Dragi tovarăşi şi pretini", "Dragi concetăţeni", "Dragi compatrioţi", "Români", "Oameni buni" - aşa era chemat poporul la miezul nopţii să ia parte la bilanţul prezidenţial. În buna tradiţie comunistă, preluată de la Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu slăvea "realizările eroicei noastre clase muncitoare" şi prevestea "tutulor (sic!) oamenilor muncii" un viitor fericit: "o dezvol­tare importantă a industriei, agriculturii şi celorlalte ramuri de activitate, ridicarea continuă a nivelului de trai, material şi spiritual, al poporului".

Link  Bloguri

Politici Sociale

Afaceri online

PC Computer

Locuinta - O investitie necesara

De la prietenii niștri RELIGIE

LITERATURA și CREDINTA

Economico - Sociale

Politici Fiscale , Sociale

Situatia ECONOMICO-SOCIALA

Stiinta si tehnica

  "Să facem astfel încât, în 1989, să obţinem cele mai bune rezultate în industrie, cea mai mare pro­ducţie agricolă, să rea­lizăm în bune condiţii investiţiile şi progresul tuturor sectoarelor de activitate", răsuna ultima urare de An Nou a secretarului general al PCR, în 1988. 

MESAJE de ANUL NOU dintr-o lume dispărută: cadoul dezgropat la rădăcina Casei Poporului

de Alina MatisPublicat

Cele mai frumoase URĂRI DE ANUL NOU într-o capsulă a timpului. Printre multele MESAJE DE ANUL NOU primite în ultimele zile, unul are parfumul discret al unui REVELION de altădată. Cum dar din dar se face rai, le oferim prietenilor noştri de ANUL NOU 2013, alături de un LA MULŢI ANI, cadoul pe care ni l-a făcut Dan Perry - un set de fotografii şi o poveste îngropată la rădăcina Casei Poporului.

"Era o nebunie de Sărbători acolo. Prin decembrie, aveam o sanie...". Aşa începe povestea de ANUL NOU a unui loc din Bucureşti ras de Ceauşescu pentru a-şi înălţa cel mai ambiţios vis.Strada Arionoaiei - sau Arionoaia - este una dintre "victimele" de sub Casa Poporului. Acum, ea mai există doar în puţinele fotografii şi amintiri de-ale locatarilor, cu poveşti de Bucureşti demne de Mircea Eliade.

  "...mă dădeam cu sania, pentru că acolo erau dealuri. Probabil de asta şi-a construit Ceauşescu colosul aici, pentru că era sus, era înalt", ne spune, din faţa unei camere web, de la mii de kilometri distanţă, un chip zâmbitor.

"Ani de zile am visat-o..."

 MESAJUL DE ANUL NOU al lui Dan Perry nu l-am găsit noi, a fost una dintre întâmplările Internetului. Am dat de un blog cu fotografii din Viscri şi i-am scris, neştiind că este român, pentru a-i cere permisiunea să îi folosim o imagine pentru articolul despre miracolul din aşezarea săsească.

  "Era un cartier liniştit, simplu, dar oamenii erau buni, relaţiile dintre ei erau excelente, iar noi toţi am avut o copilărie fericită în locul acesta". Vorbeşte ca despre un tărâm al făgăduinţei despre stradaArionoaiei, despre grădina casei lui, grădina superbă a copilăriei lor, în care trona falnic un ulm. "Pe sub acest ulm, la o anumită vârstă, băieţii au început să fumeze. Aici învăţam... Era o feerie - curtea asta o regret şi azi", spune Perry despre curtea din cartierul Uranus-Izvor, unic în Bucureşti pentru liniştea şi dealurile lui.

"Ani de zile am visat-o. Când vin în România, am plăcere de parcă vin acasă. Este ceva care mă duce înapoi în copilărie", mai spune Perry, care dă din cap şi ridică des în umeri, neştiind să îşi explice ataşamentul pentru acest colţ de Bucureşti demult dispărut.

"Aveam un văr care şi-a cumpărat o bicicletă. Pe vremea aceea, cine avea bicicletă?! Mai nimeni. Mi-a dat-o mie pentru două zile şi am fost împăratul cartierului. Toţi veneau să îi las două minute cu bicicleta", povesteşte, râzând, locatarul de pe Arionoaia.

1961: plecarea din România şi despărţirea de Arionoaia

În vârstă de 70 de ani, Dan Perry s-a născut la Galaţi, într-o familie de evrei cu numele de Solomonovici. Pe când el avea cinci ani, s-au mutat la Bucureşti, pentru că tatăl lui, sionist, intrase în vizorul Securităţii.

Nimeni nu voia să primească un evreu, aşa că şi-au schimbat numele în Pruteanu. Îl întreb dacă există vreo relaţie cu regretatul George Pruteanu şi răspunde zâmbind: "Numai văr primar". "L-ai cunoscut?", întreabă imediat, adăugând că şi el l-a văzut doar de două ori în viaţă.

În 1961, pe când avea 17 ani, Dan şi ai lui au plecat în Israel. Aici, şi-au luat numele de Perry, mai scurt şi mai uşor de scris şi pronunţat în ebraică.

În tot acest timp, a ţinut legătura cu Ciufi, prietenul care stătea la etaj, în aceeaşi casă de pe Arionoaiei ca şi familia Pruteanu. Ciufi, care a rămas până la sfârşit pe Arionoaiei, îi trimitea scrisori codate despre viaţa românească.

Înapoi în ţară: "Îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze"

Au trecut 20 de ani până Dan Perry s-a întors pe strada copilăriei lui şi vorbeşte cu plăcere, dar şi cu regret despre norocul ca, în 1980, să aibă aparat foto la el şi inspiraţia de a face multe fotografii cu Arionoaia. Acestea sunt ultimele imagini pe care le are cu strada, făcute într-o perioadă în care preţiosul film foto nu se "consuma" cu străzi, clădiri, ori cu peisaje.

"Acum, îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze", mărturiseşte Dan Perry, cu ciudă în glas când îşi aminteşte, numai el ştie a câta oară, că i s-a stricat aparatul foto atunci. "Începuseră demolările şi l-am întrebat pe prietenul Ciufi: <<Crezi că o să dea jos tot?>>. Iar el a zis: <<Nu cred>>. Nu ştiam de Casa Poporului", spune românul.

Patru ani mai târziu, strada Arionoaiei, împreună cu tot cartierul Uranus-Izvor, din centrul Bucureştiului, nu mai existau. Planul faraonic al lui Nicolae Ceauşescu, pus în aplicare de tânăra arhitectă Anca Petrescu, a ras toată zona, a nivelat dealul, a distrus biserici şi clădiri istorice - în total, peste 7 kilometri pătraţi au fost "şterşi", pentru a face loc Casei Poporului. Aproximativ 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi şi au rămas doar cu amintirea acestui colţ din Bucureştiul comunist.

"A fost distrugător pentru toţi"

"Pentru mine a fost distrugător când am aflat (de dărâmarea străzii şi de Casa Poporului, n.red.). La fel a fost şi pentru toţi prietenii care stădeau în zonă. Distrugător pentru toţi", spune Perry despre palatul construit peste copilăria lor.

Fiecare îşi aminteşte cu drag despre strada/casa copilăriei lor. Foştii copii de pe Arionoaiei par, însă, să fi pus pe un piedestal acest loc, poate tocmai pentru că le-a fost luat în nişte circumstanţe care au făcut istorie.

La următoarea vizită în România, Dan Perry, care lucrează ca tehnician în arhitectură, a fost să constate ce casă a primit poporul în schimbul casei lui şi a prietenilor din Uranus-Izvor. "Am fost în Casa Poporului, l-am chemat şi pe Ciufi, dar nu a vrut în niciun chip să vină. E aşa de supărat şi o să fie supărat toată viaţa pentru că l-au scos din casa lui. M-am dus să văd singur". Şi i-a plăcut ce a văzut.

"Pentru mine, dat fiind că lucrez în arhitectură, Casa Poporului e, totuşi, o construcţie interesantă", spune Perry, adăugând repede că locuinţele pentru oamenii daţi afară din casele lor sunt "oribile". "Acum am văzut că le mai pun puţin ruj pe buze şi le reabilitează termic", adaugă românul.

Acum, Perry vine anual în România şi şi-a planificat ca, atunci când se pensionează, să stea şi câteva luni la rând în ţară. Chiar dacă Arionoaia nu mai e, prietenii de atunci sunt în continuare. Se întâlnesc cu toţii şi au chiar un înlocuitor al curţii cu ulm de pe vremea când erau puştani: casa de la munte a unuia dintre ei. "Am izbutit să îmi adun toţi colegii din clasă. Am făcut o reuniune în 2006, la 46 de ani de la şcoală, şi încă una, în 2011, la 50 de ani. Iar anul trecut, ne-am întâlnit între", povesteşte bărbatul.

În plus, pe lângă prietenii de şcoală ori de joacă, mai e şi ţara, pe care a bătut-o în lung şi în lat, a fotografiat-o şi a promovat-o prin toate cercurile în care se învârte în Israel. "Fac reclamă mare, doamnă!", exclamă el, explicând că până şi screensaver-ul de pe calculatorul de la birou e numai cu poze din România.

"România e foarte frumoasă, foarte frumoasă. Ultima oară când am fost la Castelul Peleş, am făcut 480 de poze. Am văzut în viaţa mea multe castele - multe, multe castele. Dar eu cred că Peleşul e cel mai frumos", adaugă el şi începe să enumere toate bisericile, cetăţile şi oraşele frumoase din România care îi vin în minte şi îi plac.

De la Arionoaia de odinioară la mall-urile de azi

Dan Perry nu numai că vizitează şi fotografiază România, dar şi lucrează aici ocazional. Firma de arhitectură la care este partener este cea care a construit mall-urile AFI din diverse oraşe din ţară. "Acum, lucrez la un mall nou din Bucureşti", spune el, cu referire la noul AFI, care se va deschide în Bucureştii Noi, pe terenul fostei fabrici Laromet.

Cu toate că iubeşte România cu o dragoste aflată undeva la mijloc între pasiunea unui turist şi ataşamentul unui om înrădăcinat într-un loc, Dan Perry spune fără ezitare că nu s-a gândit niciodată să se întoarcă definitiv în ţară. Israelul e casa lui acum, acolo sunt soţia, fiica şi fiul lui, cei cinci nepoţi, acolo este cariera lui. Soţia este singura pe care a adus-o în ţara lui natală. Ba mai mult, a şi învăţat-o română. Copiii şi nepoţii, însă, sunt complet străini de România.

"Cu mine cred că se termină capitolul "România". Ei (copiii, n.red.) nu ştiu română. Fata mea e măritată cu un scoţian, vorbeşte cu copiii în engleză. Băiatul e însurat cu o chinezoaică, iar nora mea vorbeşte cu nepoata în chineză. Ne îndepărtăm de România şi de apropiem de China şi de Scoţia", constată, din faţa unui calculator din Haifa, autorul pozelor de pe Arionoaiei. Acesta este şi motivul, spune el, pentru care postează pe Internet fotografii din România şi din cartierul peste care s-a înălţat Casa Poporului - pentru ca şi alţii din generaţia lui să îşi păstreze vii imaginile, exact cum a făcut-o el.

"Nu există altă sursă. Cu noi, se termină această Arionoaiei şi toate străduţele alea mici dimprejur...", este constatarea cu care Dan Perry încheie, departe de Bucureşti, povestea bucăţii lui din România ştearsă de istorie.

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/mesaje-de-anul-nou-dintr-o-lume-disparuta-cadoul-dezgropat-la-radacina-casei-poporului-10391230

Vezi și

1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

3. Scara de valori a societății romanești 

4. Europa privită din viitor

5. Hrana vie

6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

7. Destinatii uimitoare pe glob

8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

9. Primarul care nu frură

10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

13. O Nouă Republică

14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

19. Fii propriul tău nutriționist

20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

21. Slăbești daca esti motivat

22. Serbet de ciocolata

23. Set medical Covid necesar acasă

24. Medicament retras - folosit în diabet

25. Brexit-ul - Spaima Europei

26. Virusul Misterios

27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

28. Sistemele solare - apă caldă

29. Economisirea energiei electrice

30.  Hoțul de cărți

31. Aparitia starii de insolventa

32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

33. Microbii din organismul uman

34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici

Femeia românca a devenit o replică vizuală idealizată

Imaginea şi rolul femeii în perioada comunistă

Monica Macovei pozeaza pentru reviste, in rol de femeie puternica

Dupa ce "a reusit" sa salveze Romania de la excluderea din UE, Monica Macovei pozeaza pentru reviste. Europarlamentarul PDL a aparut in revista Harper's Bazaar in rol de femeie puternica, imbracata si coafata dupa ultima moda, in…

Monica Macovei, fotomodel pentru o revistă de femei

Europarlamentarul PDL copiază rețeta Elenei Udrea. Ea a apărut într-un pictorial Haarper’s Bazaar, demers care-i umanizează imaginea publică

Gest neaşteptat din partea Monicăi Macovei. Europarlamentarul PDL, în acelaşi timp preşedinte al Comisiei de etică a Alianţei România Dreaptă, a acceptat să apară într-un pictorial în revista de modă Haarper’s Bazaar, căreia i-a acordat şi un amplu interviu, în care vorbeşte despre domeniul în care a performat: anticorupţia. „Monica Macovei a avut un rol esenţial în integrarea României în UE”, scrie revista.

În marketingul politic, demersul este unul foarte eficient, pentru că astfel de ipostaze umanizează un personaj politic, mai ales dacă imaginea publică a acestuia este prea sobră.

Strategie - Monica Macovei nu este însă primul politician care apelează la astfel de tehnici. Reţeta a fost aplicată în premieră de către Elena Udrea, protagonista unor pictoriale incitante, publicate de cele mai cunoscute reviste pentru femei din România.

Într-unul din aceste pictoriale, fostul ministru a întruchipat mai multe personalităţi politice, care au marcat istoria universală: Cleopatra, Margaret Thatcher, sau Jackie Kennedy.

La acea vreme, Monica Macovei a fost unul din liderii PDL care au criticat-o pe Elena Udrea, pentru că îşi face imagine prin intermediul acestor şedinţe foto.

Potrivit psihologilor contactaţi de ”Evenimentul zilei”, care au vrut să-şi păstreze anonimatul, ”femeile vor să fie admirate ca femei, indiferent de ocupaţia pe care o au”. ”Putem spune chiar că pentru ele acest lucru este chiar mai important decât recunoaşterea de ordin profesional. De aceea, astfel de apariţii în pictoriale stârnesc invidii dintre cele mai profunde”, ne-au declarat specialiştii contactaţi.   

EVZ.ro 

Autor:  Eliza Cristea

După ce "a reuşit" să salveze România de la excluderea din UE, Monica Macovei pozează pentru reviste.

Europarlamentarul PDL a apărut în revista Harper's Bazaar în rol de femeie puternică, îmbrăcată şi coafată după ultima modă, în ipostaze în care de obicei le vedem pe fotomodelele profesioniste. 

Materialul prezintă pe larg realizările Monicăi Macovei de la lansarea negocierilor de aderare în 1995, la lupta pentru Băsescu din 2012.

Egalitatea a fost una dintre marile promisiuni ale comunismului. Friedrrich Engels afirma în lucrarea sa Femeia, Familia şi Originile Proprietăţii Private: „Emanciparea femeii devine posibilă doar atunci când aceasta va putea lua parte la procesul de producţie la scară socială şi atunci când îndatoririle domestice vor ocupa doar o mică parte din timpul ei (…). Va deveni astfel evident că prima promisiune a emancipării femeii o reprezintă reintroducerea acesteia în industria de stat.”
Un dublu rol al femeii
Anii '80 reflectă o nouă viziune pentru România. Încă din anul 1973, Ceauşescu defineşte rolul şi statutul femeii. La şedinţa plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, acesta declara că „Cea mai mare onoare pentru femei este să nască, să dea viaţă şi să crească copii. Nu poate fi nimic mai scump pentru o femeie decât să fie mamă.”.
Ceauşescu lauda femeia pentru dublul ei rol, de mamă şi de muncitoare, dar aceste cerinţe nu făceau decât să împovăreze femeia, imagini greu de reprodus vizual. Astfel, perioada anilor '80 a reuşit sa creeze o dublă imagine: una a femeii productive şi una a femeii reproductive, niciodată aceste două viziuni nu s-au contopit vizual. Deşi „statul se aştepta ca toate femeile să fie superfemei, iconografia socialistă, dacă dorea să fie convingătoare, nu putea să dezvăluie această realitate”.
Revista Femeia, mijloc de propagandă
Începutul anilor '80 nu aduce cu sine schimbări majore în viaţa cotidiană. Coperţile şi conţinutul revistei Femeia, care a reprezentat un important mijloc de propagandă în rândul femeilor, îşi urmează tiparul obişnuit. Femeia este văzută în continuare ca mamă şi muncitoare. Anul 1983 marchează însă o schimbare, aceasta fiind vizibilă încă de la o simplă privire asupra coperţii revistei adresată tuturor femeilor din România comunistă.

Primii trei ani din 1980 reprezintă o continuitate, coperta lunii ianuarie fiind dedicată apariţiei copiilor alături de anumite simboluri ale lumii comuniste. În 1980 întâlnim un copil vesel, ce este îmbrăcat în hăinuţe roşii – simbolizând tinereţea, energia şi iubirea - şi având pe fundal două blocuri şi o macara, simboluri ale ordinii socialiste. Revista Femeia a anului 1981 debutează cu o copertă ce are în prim plan un copil cu o sorcovă în mână, conturând legătura dintre noutate şi tradiţie, întoarcerea necontenită spre lumea satului, iar anul 1982 păstrează simbolistica, astfel încât apar tot copii.
Anul 1984 aduce cu sine o schimbare, coperta revistei îi promovează pe Elena şi Nicolae Ceauşescu, la fel de zâmbitori ca şi copiii care au apărut în anii precedenţi, dorind să creeze o atmosferă de destindere, iar apariţia lor să evidenţieze importanţa familiei în societate. Apariţia acestui cuplu pe coperta revistei din luna ianuarie, şi nu numai, va deveni curând ceva firesc. Schimbarea are rolul de a surprinde sensul evoluţiei societăţii româneşti, se accentuează promovarea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, în luna ianuarie fiind ziua acestuia de naştere, iar copilul din braţele lui semnifică rolul său – liderul Partidului Comunist Român se autointitula părintele tuturor românilor, considerându-se drept cel mai iubit fiu al patriei.
Coperţile revistei Femeia din lunile februarie, aprilie, iulie, august, octombrie şi noiembrie promovează imaginea femeii muncitoare, o femeie dedicată unei datorii de onoare, dar şi imaginea femeii de la ţară, conturându-se în acest fel o imagistică foarte bogată, dar şi o îmbinare a tradiţiei cu modernitatea.
Imaginea femeii de la ţară avea o simbolistică puternică. Aceasta reprezenta simbolul fertilităţii, al devotamentului, al sacrificiului şi al răbdării. Avea să se realizeze în acest fel imaginea omului nou, un om „cu o conştiinţă aparte şi înalte trăsături morale”, se realiza procesul apropierii dintre sat şi oraş, omogenizarea societăţii prin dispariţia claselor, cât şi apropierea dintre munca fizică şi cea intelectuală prin ştergerea treptată a deosebirilor fundamentale ale acestora.
O zi „obişnuită” din viaţa unei femei
Mihaela Miroiu prezintă o zi obişnuită din viaţa unei femei: „Portretul unei zile banale de iarnă din viaţa unei neveste în comunismul anilor ’80 era cam acesta: trezit la ora şase dimineaţa, coadă la lapte, pregătit copii pentru şcoală, plecat la serviciu pe scara autobuzului, îngheţat de frig iarna, coadă între orele 16-18, întors, hrănit familie, curăţenie, încălzit paturile cu sticle cu apă caldă, culcat copii, spălat cu apă din oală, încălzită cu fierbătorul.” Imaginea astfel creată ne face să reflectăm asupra veridicităţii discursului oficial şi să realizăm că existau două imagini, una a femeii promovate de Partidul Comunist Român, precum şi o imagine a femeii ce se confrunta cu lipsuri, ziua era prea scurtă pentru multitudinea obligaţilor pe care le avea de îndeplinit, iar în acest sens, titlul cărţii Ecaterinei Oproiu, „3x8 plus infinitul”, este emblematic.
La data de 7 ianuarie 1979, cu prilejul aniversării a 60 de ani şi a 45 de ani de activitate revoluţionară, prestigiul Elenei Ceauşescu începe să crească. Aceasta „acumulează prestigiu (sau măcar recunoaştere publică) tocmai datorită faptului că este partenera de viaţă a primei persoane politice a României”, primeşte chiar pentru a doua oară şi titlul de erou al României şi ordinul „Victoria Socialismului”. Însă apogeul elogierii este atins în luna noiembrie la Congresul al XII-lea al partidului, când, „pentru prima dată în istoria congreselor conduse de Nicolae Ceauşescu se adresează unei femei mesaje de recunoştinţă pentru contribuţia sa în activitatea de partid şi de stat”.
„Ziua Internaţională a Femeii era de fapt Ziua Internaţională a Elenei”
Ziua femeii avea să se transforme în ziua Elenei Ceauşescu. În anul 1988, paginile revistei Femeia promovează următorul discurs: „Cu acest prilej, femeile ţării vor aduce un fierbinte omagiu tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, prim viceprim-ministru al Guvernului, preşedintele Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului, eminent militant revoluţionar, om de ştiinţă de înalt prestigiu internaţional, pentru eroica sa activitate consacrată propăşirii patriei, binelui şi fericirii poporului, pentru contribuţia sa de inestimabilă valoare la elaborarea şi înfăptuirea politicii interne şi externe a partidului şi statului nostru, la fundamentarea şi aplicarea planurilor şi programelor de dezvoltare economică şi socială a ţării, la înflorirea ştiinţei, învăţământului şi culturii, la afirmarea demnă a României în lume.”[5]
Ziua de 8 martie era marcată şi prin numeroase manifestaţii şi cadouri în cinstea femeii, o băimăreancă povestind „ţin minte că, la întreprinderea unde lucram, maistrul de pe secţie aduna de la toţi bărbaţii câte zece lei, bani cu care ne cumpăra la toate femeile care lucram acolo câte un loz în plic, însoţit de o floare naturală”. În această perioadă avea loc şi o adunare, care era urmată de un spectacol festiv, organizat de Consiliul Naţional al Femeilor în sala Operei Române.
Deşi data de 8 martie era o zi importantă pentru femei, aceasta tot nu a reuşit să aducă recunoaşterea ei ca individ, acest lucru fiind datorat faptului că „în timpul regimului Ceauşescu, Ziua Internaţională a Femeii era de fapt Ziua Internaţională a Elenei”.
Femeia anonimă
Însă toate aceste imagini au un element comun, şi anume reprezentarea femeilor ca anonime, femeia apărând „ca o entitate anonimă, o reprezentare alegorică ce simbolizează mai degrabă calităţi abstracte şi ideale decât o fiinţă vie”. Reprezentările feminine din această perioadă prezintă o realitate ideală, aşa cum se dorea să fie, nu cum era de fapt.
Deşi femeia este reprezentată ca muncind alături de bărbat, se susţinea reprezentarea egală a femeilor în guvern, cu toate acestea sunt omise poverile suplimentare ale femeii, astfel încât o descriere realistă a statului superfemeii socialiste se găseşte în cuvintele Barbarei Einhorn: „Pentru mamele-muncitoare hărţuite, chinuindu-se să-şi îndeplinească sarcinile la serviciu, să ia copiii de la şcoală sau grădiniţă şi să facă şi cumpărăturile în drum spre casă, să gătească, să facă curăţenie, să spele, să-şi ajute copiii la lecţii şi să-i ducă la culcare, să-şi facă notiţe pentru şedinţa de a doua zi sau temele pentru cursul de calificare la care erau înscrise, super-femeia nu era doar o glumă ci chiar o insultă.”
În ceea ce o priveşte pe Elena Ceauşescu, aceasta reprezenta întruchiparea desăvârşită a femeii socialiste, în timp ce „femeile erau anonime şi ca muncitoare dar şi ca mame”, singura femeia care nu era anonimă fiind bineînţeles soţia lui Nicolae Ceauşescu, numele său fiind menţionat chiar şi atunci când apărea alături de alte femei, ele rămânând tot anonime sau simple „mame eroine” sau „muncitoare eroine”.
Toate aceste imagini, aceste măşti, nu au reuşit să ascundă anumite realităţi din viaţa femeii anilor '80, „femeia nu e identificată niciodată ca individ, doar ca ideal, mit sau simplu, tovarăşă”, astfel încât ea reprezintă simbolul idealizat al naţiunii, fiind totodată şi victima politicilor socialiste. Deşi se doreau o imagine şi un statut ale femeii egale cu cele ale bărbatului, realitatea arată o femeie anonimă până şi în diferitele sale forme de reprezentare artistică, chiar şi pe coperţile revistei Femeia, reflectând astfel anonimitatea femeii în societatea românească.
Astfel, „românca a devenit ceea ce Lenin s-a temut când a conceptualizat <<noua femeie>> în socialism: mai degrabă o replică vizuală idealizată decât un adevărat individ anonim cu influenţă politică reală sau egală”.   Autor: Radu Alexandra http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/imaginea-rolul-femeii-perioada-comunista